22,588 matches
-
și n-a răspuns imediat. I-au trebuit cîteva clipe, secunde grele, ca să chibzuiască. Apoi a încercat să fie cît mai clar și mai convingător în tonul vocii sale. Pot să vă spun că mă simt bine. Am, așa, o senzație de mulțumire atunci cînd mă gîndesc la slujba mea. Nu poate fi aceasta un indiciu că am ajuns la locul potrivit? Fusese clar și convingător, dar într-un reflex al meseriei (ori al talentului?) reuși să atingă și acel nivel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lasă-i-o lui. Dacă nu, ar trebui să știm, ce zici?" Călătorescu era colonelul, comandant al jandarmeriei Bucureștilor și nu-l văzuse niciodată la față. Nici nu avea de ce și nici de gînd. Ziarele erau pline de reportaje de senzație despre Cocoș și oamenii lui, unul ca Brunea-Fox, un individ spirt de isteț dar de o aciditate fără seamăn, îi luase chiar un interviu lui Cocoș și făcuse și fotografii. Citise și el, cu interes chiar, se uitase cu lupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și-a strîns lucrurile la repezeală, într-un fel îi părea rău că pleacă, Mehmet Ali i-ar fi spus tot felul de povești cu Cocoș ăla și, cine știe, mai tîrziu le-ar fi găsit prin gazete ca mare senzație și s-ar fi distrat nemaipomenit. Dar mai bine era că terminase totul dintr-o lovitură și se simțea grozav că reușise asta datorită calității sale de a sparge vraja. Nu se lăsa pînă la urmă adormit, cuprins și convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întrevede contururi și căi atrăgătoare. Nu trebuia să mai facă nimic. Asta i se părea a fi marele cîștig și ademenirea era puternică avea totul fără a da nimic. Că nu știa ce înseamnă acel tot nu avea nici o importanță, senzația îl satisfăcea. Era fericit pentru că bea și pentru că era fericit, O mai deplină împăcare cu sine nici nu se mai putea. A continuat așa pînă cînd a ajuns la o ladă de sticle pe zi și poate că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
depărtare. Nu era decît un deal, mai bine spus o colină domoală care pe partea dinspre așezare era acoperită pînă la jumătate cu vie. În rest iarbă pitică, scaieți fumurii. De aici și un amestec delicat de culoare care dădea senzația unei sfîrșeli, dar o sfîrșeală molcomă, lenevoasă, plină de dulceață. Privea din nou prin geamul curat, nici nu ți-ai fi dat seama că între tine și rest era un perete de sticlă dacă nu ai fi sesizat lipsa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nimic. Așa că am privit și eu. Am privit pînă cînd m-a luat amețeala. Dar de văzut, n-am văzut nimic. Nimic. De aceea, sincer vă spun, dumneavoastră mă uimiți. Sau sînteți pe cale să mă uimiți. Am avut o clipă senzația că v-a reușit. Nu vă ascund că intenționat v-am oferit locul acela și numai acela." A început să rîdă încetișor, fără să-și descleșteze maxilarele, nimeni n-a văzut-o în Vladia pe K.F. rîzînd cu poftă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o privească, înfipt bine în podea, cu picioarele ușor desfăcute, cu palmele strînse în pumn, adunate la spate, atingînd liniștitor centironul de care nu se despărțea niciodată, chiar și cînd umbla în cămașă, vara, tot îl purta. Îi dădea o senzație strașnică de putere, de bărbăție, era nemaipomenit de înviorător dimineața cînd îl strîngea cu încă o gaură, chiar dacă peste zi trebuia să-i dea drumul. Domnișoara K.F. nu s-a grăbit cu răspunsul. Auzea cum soarbe încet din ceașcă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai aducea aminte. Un colț de odaie a cui să fi fost? Un zîmbet pe obrazul cui? O frîntură de deal care? Trei cuvinte, o bucată de cîntec, o adiere, o senzație, cui aparțineau, cînd să se fi întîmplat? Se străduia să lege petecele astea, dar ieșeau din ce în ce mai greu. După două luni dacă își mai amintea casa în care trăise era deja foarte mult. Înainte de a ieși totul era doar un gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și prințul zănatec a tot repetat că nici măcar nu mirosea urît în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să fie dreapta, îți ia Dumnezeu mințile ori lumina ochilor pentru o clipă și încurci totul, dacă nu tu, călăuza, totul era posibil cînd era nevoit să se bazeze pe altcineva. Acum lucrurile se schimbaseră, dar teama era aceeași. Aceeași senzație, poate puțin mai acută, cu ea nu te puteai obișnui dacă o știai mai de mult, ci dimpotrivă, devenea mai de nesuferit. În cîteva note, ba chiar și într-un raport destul de limpede alcătuit i s-a semnalat o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spune că întrevederea s-a terminat, Bîlbîie pricepu, se ridică, rămase nemișcat cu fruntea ușor înclinată, ca pentru un salut politicos, semimilitar, dar nu plecă. Aștepta răspunsul. Atunci Mihail își frecă obrazul, se bărbierea zilnic, dar de la o vreme avea senzația că e mereu neras, ,,ăă, cum să-ți spun eu dumitale, am o informație sigură, în chestiunea asta nici un om de pe pămînt nu s-a înșelat, nu mai am vreme, efectiv nu mai am decît foarte puțin timp. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se supună, cînd n-a mai avut nimic al său a început să-i placă. Chiar și acum, după atîta vreme, cînd îl chinuie singurătatea în odaia lui de la post, nu are unde să se refugieze decît în amintirea, în senzațiile lipsite de orice particularitate pe care le-a cîștigat atunci. Considera, pînă la urmă, că fusese un cîștig, pentru că în toată Vladia doar el știa ce este frigul, foamea, teama în absolutul lor, nu frigul său, foamea, teama sa, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uliță, să planteze pomi, salcîmi sau tufe de lemn cîinesc și să înfigă în marginea drumului cărămizi văruite. Cam toți cu care schimbase cîte o vorbă ziceau că "e o idee grozavă, așa arată mult mai bine, dom'le, ai senzație de ordine, de disciplină, tocmai ceea ce ne trebuia". De două ori pe săptămînă toată lumea mînca în stradă, însuși colonelul Stoicescu se îngrijise de punerea pe picioare a trei bucătării de campanie, care străbăteau toată Vladia și distribuia porție cu porție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
des i se întîmplă ca un prinț, chiar scăpătat, dar tot prinț în cele din urmă, ca un prinț să vină să-l caute. Vizita pe care i-o făcuse lui Basarab Cantacuzino îl apăsa pe suflet, îi producea o senzație de inconfort fizic, se simțea. prins între patru pereți, într-o cușcă fără ieșire, fără perspectivă. Aștepta să se petreacă ceea ce urma să se petreacă cu strîngere de inimă, fiind strivit de marea povară a secretului pe care credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care putea ucide. Primul căzut a fost chiar el. Putea avea altcineva o vină în afară de Leonard Bîlbîie? Sigur că nu, doar de la început Serviciul stabilise regula "întotdeauna, mortul e vinovat". Parcă scăpase de o mare povară și avea chiar îmbucurătoarea senzație că se simte mai bine, că alunecarea sa către sfîrșit a fost pentru un timp suspendată. Prin geamul deschis răzbătea tropotul patrulelor călări, iar undeva în depărtare se auzea huruitul unei tanchete: "Au luat-o în serios domnii, își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pot fi cîștigați așa, unul cîte unul?" De undeva, din întuneric, i se păru că aude răspunsul. "Nu prea mulți, domnule Mihail, nu prea mulți." Deși nu era decît o voce imaginară, o voce născută din propria sa imaginație, avu senzația că deslușește în ea inflexiunile leneșe, sîsîitul inconfundabil al celuilalt prinț, intangibil și de data asta, Basarab Cantacuzino. "Și cînd te gîndești că pe nenorocitul ăsta de Pangratty vor fi nevoiți să-l aresteze!" 1988-Cluj Cuprins I 5 II 47
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația că se aruncaseră în zbor de pe o stâncă înaltă, iar acum, sub ei, se află un spațiu gol, fără fund. Mare, mare și iarăși mare. Și după aceea, mare. Și-apoi din nou mare, care se termină acolo unde începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
letal care se putea gasi pe scoarță pământului. Crucile de aur, săbiile de oțel și cratițele de cupru erau obiecte străine mentalității celor născuți în Bora Bora și simplul fapt de a le atinge cu vârfurile degetelor le produse aceeași senzație că și când ar fi reușit să atingă, dintr-odată, stelele. Văzând uimirea și nedumerirea lor, unul dintre naufragiați - atât de bărbos încât din toată fața nu i se mai distingeau decât ochii- le puse în palmă niște mici pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se uitau la mine ca si cum m-ar fi urât. Făcu un semn către Tapú Tetuanúi, care se află la prova, cercetând cu atenție orizontul. Cred că până și el, care a fost mereu cel mai bun prieten al meu, avea senzația că l-am trădat. Își ridică ochii spre interlocutorul lui, ca și cum, în acest fel, ar fi putut să-l înțeleagă mai bine. Eu visez la Maiana, adaugă. Dar nu vreau să se mărite cu mine doar pentru că am avut norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lungă lor călătorie cu mâinilegoale. Și totuși erau aici, bătuți de razele nemiloase ale soarelui, dar dispuși să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru starea lui de sănătate, temându-se că într-o zi ar putea să cadă victima oboselii acumulate. Tapú nu se satura să-l privească, de parcă cineva ar fi vrut să-l ia de lângă el, si, când îl cuprindea această senzație neplăcută, simțea o neliniște puternică și o amărăciune de nedescris, căci, în străfundul sufletului sau, era convins că viața fără Miti Matái ar fi fost total lipsită de sens. Sufletele a treizeci de generatii de marinari se concentraseră în cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
coastelor jamaicane, nu se compară cu temutul Niho-Nui sau Marele Dinte, care trece prin lemnul corăbiilor că prin ceară. Tané să ne păzească! exclama imediat Vetéa Pitó, pe care viermii păreau să-l îngrozească mai mult decat înșiși Te-Onó. Am senzația că ne devorează picioarele, ca să ne ajungă la măruntaie. Lucrul cel mai grav nu este ca găuresc lemnul... sublinie Navigatorul-Căpitan. Din fericire, Tevé Salmón a folosit cel mai bun tamanú, care o să mai reziste câteva săptămâni. Adevăratul pericol constă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încă din acea prima noapte, când îi poruncise să învețe toate Avei’á posibile înspre nord-vest. Acela fusese momentul magic când Tapú Tetuanúi se îndrăgostise cu adevarat de stele și de ocean, o dragoste care depășea orice altă pasiune, căci senzația de pace și de grandoare pe care băiatul o simțea atunci cand contemplă ore întregi cerul înstelat, care se reflectă într-un ocean infinit, nu admitea comparație cu scurtă plăcere pe care i-o dădea contactul cu o femeie, chiar dacă aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gâtului pentru siguranță, în caz că apare vreun prieten, vreun vecin, oricine să mă-ntrebe de ce n-am fost la antrenamentul de fotbal. Sucțiunea constantă a gurii de scurgere mă lovește ușor, în valuri, și-mi frec curul alb și slăbănog de senzația aia. Acu’ am destul aer, și pula în mână. Ai mei sunt duși la lucru și soră-mea-i la ora de balet. Câteva ore bune n-o să fie nimeni acasă. Mi-o frec până când sunt aproape să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
E toată un monument închinat nemișcării în timp ce o echipă de experți antrenați lucrau din greu în jurul ei pentru o grămadă de bani. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un văl format din femei târându-și blănurile. Senzația mătăsii i se așază pe față. În film, armura de bijuterii din aur și platină, avertizându-te cu scânteierile roșii ale rubinelor, galbene precum canarii ale safirelor. Lady Zdreanță spune: — Nu-i o plăcere să ai un geniu drept tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]