2,496 matches
-
a urmat. Comuniștii puțin mai În vârstă, precum Djilas (născut În 1911), au Înțeles probabil dintotdeauna că „manipularea fervorii e sâmburele servituții”. Dar adepții mai tineri, În special intelectualii, au fost uimiți să descopere rigorile disciplinei comuniste și realitatea puterii staliniste. Un șoc aparte pentru democrațiile populare din estul Europei a fost dogma jdanovistă a celor „două culturi”, impusă după 1948, care obliga la adoptarea pozițiilor „corecte” În toate domeniile, de la botanică la poezie. Supunerea oarbă față de linia partidului, deja Împământenită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Statelor Unite În favoarea creștin-democraților la alegerile din 1948, planul postbelic al lui Togliatti de a acționa prin instituțiile democrației liberale Începea să pară naiv. Chiar dacă avea Îndoieli, singura lui opțiune era să exercite un control mai riguros și să impună norme staliniste. Acest lucru a stârnit protestul public al unor intelectuali din partid, liberi până atunci să distingă Între autoritatea politică a partidului - pe care nu o puneau sub semnul Întrebării - și terenul „culturii”, unde se bucurau de autonomie. Vittorini, editorul revistei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atâtea decenii, să pătrundem contrastele puternice și retorica Războiului Rece În acei ani de Început. Stalin nu era Încă o rușine, dimpotrivă. Cum declara Maurice Thorez În iulie 1948, „oamenii Își Închipuie că ne insultă pe noi, comuniștii, făcându-ne «staliniști». Ei bine, eticheta asta e o onoare pentru noi și ne străduim s-o merităm pe deplin”. Iar mulți necomuniști talentați ezitau, așa cum am văzut, să-l condamne pe liderul sovietic, căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În artă și literatură, unde absurditatea politicii culturale staliniste Îi afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali s-au dezis constant de Moscova - Însă chiar și aici opoziția lor era estompată, de teamă să nu Încurajeze „propaganda” americană 13. Pe de altă parte, În lupta pentru simpatia maselor occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moscovei nu era nicăieri pusă În pericol, autoritățile sovietice au luat În serios amploarea nemulțumirii publice. Misiunea lui Hrușciov și a colegilor săi era acum să-l Îngroape pe Stalin cu tot cu excesele lui, păstrând Însă intact sistemul pe care teroarea stalinistă Îl construise și avantajele pe care partidul le acumulase prin monopolul puterii. Strategia lui Hrușciov, așa cum s-a conturat ea În anii următori, avea patru componente. În primul rând, așa cum am văzut, el avea nevoie să stabilizeze relațiile cu Occidentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o lună după semnarea Tratatului austriac) cu scopul de a reanima relațiile sovieto-iugoslave după șapte ani de Îngheț. În al treilea rând, Moscova a Început să-i Încurajeze pe reformatorii partidelor din statele-satelit, permițând critica moderată a „greșelilor” vechii gărzi staliniste și reabilitarea unora dintre victimele acesteia, punând capăt ciclului de procese-spectacol, arestări În masă și epurări de partid. Acestea sunt Împrejurările În care Hrușciov a avansat cu delicatețe spre a patra (și, În viziunea lui, ultima) fază a reformelor controlate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a Întări și chiar de a păstra reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma economiei sovietice și liberalizarea aparatului de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să spună adevărul. Asta Înseamnă că, În anii din urmă, ei nu au scris adevărul... Acest capitol este de-acum Încheiat. Duhul rău a fost alungat”. În Cehoslovacia, ai cărei lideri comuniști păstrau o tăcere adâncă asupra propriului lor trecut stalinist, amintirea terorii era prea vie pentru ca zvonurile venite dinspre Moscova să determine o acțiune politică 13. Unda de șoc a destalinizării a avut un efect foarte diferit asupra Poloniei vecine. În iunie s-a apelat la armată pentru reprimarea demonstrațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spirit a populației, Partidul Muncitoresc Unit Polonez a decis Îndepărtarea mareșalului sovietic Konstantin Rokossowski din postul de ministru al Apărării și excluderea lui din Biroul Politic. În același timp, partidul l-a ales ca prim-secretar pe W³adis³aw Gomu³ka În locul stalinistului Boles³aw Bierut. Această schimbare dramatică avea și un caracter simbolic: Gomu³ka fusese Închis cu doar câțiva ani mai devreme și scăpase de proces ca prin urechile acului. Pentru publicul polonez, el reprezenta chipul „național” al comunismului polonez, iar promovarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așadar un sfârșit norocos: puțini știau pe atunci cât de aproape a fost Polonia de o a doua ocupație sovietică. În Ungaria Însă, lucrurile aveau să ia o Întorsătură diferită, greu de anticipat. Nu mai târziu de iulie 1953, conducerea stalinistă a Ungariei fusese Înlocuită (la inițiativa Moscovei) cu un comunist reformist, Imre Nagy. Ca și Gomu³ka, Nagy fusese eliminat din conducerea partidului și Închis, așa Încât nu purta o mare responsabilitate pentru perioada de teroare și proastă guvernare prin care tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o „atitudine oportunistă” și că s-a abătut de la linia partidului. Cu toate acestea, el a reprezentat o alegere logică de vreme ce a venit momentul să facă schimbări Într-o țară a cărei elită politică, asemenea economiei, fusese distrusă de excesele staliniste. Sub dictatura lui Rákosi, 480 de personalități publice au fost executate Între 1948 și 1953 - fără a-i număra pe Rajk și alte victime comuniste; În aceeași perioadă au fost Închiși peste 150.000 de oameni, dintr-o populație de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu zel de această sarcină. Rákosi era așadar pe cale să devină o piedică, un impediment anacronic pentru proiectele sovietice. După negocierile sovieto-iugoslave la nivel Înalt de la Moscova din iunie 1956, părea o provocare să menții la putere În Budapesta un stalinist nereformat, sinonim cu vremurile tulburi de altădată, cu atât mai mult cu cât trecutul și intransigența-i prezentă Începeau să provoace proteste publice În Ungaria. În ciuda eforturilor lui Rákosi - În martie 1956, el a publicat În ziarul Szabad Nép o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi supuseseră pe nevinovați -, timpul său trecuse. La 17 iulie 1956, Anastas Mikoian a zburat la Budapesta și l-a Înlăturat definitiv pe Rákosi din funcție. În locul lui, sovieticii l-au promovat pe Ernõ Gerõ, un alt ungur cu ascendență stalinistă impecabilă. Aceasta s-a dovedit a fi o greșeală: Gerõ nu putea nici să conducă schimbarea, nici să o suprime. Pe 6 octombrie, printr-un gest ce viza mai ales Belgradul, autoritățile de la Budapesta au permis reînhumarea publică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1957, scriitorul maghiar István Bibó observa că, „zdrobind revoluția ungară, URSS a dat o lovitură dură și poate fatală mișcărilor «companioane» (de pace, femei, tineret, studenți, intelectuali etc.) care au contribuit la forța comunismului”. Deposedat de charisma stranie a terorii staliniste și expus la Budapesta În toată mediocritatea sa blindată, comunismul sovietic a pierdut farmecul pe care Îl avusese pentru cei mai mulți simpatizanți și admiratori din Vest. Căutând să scape de „duhoarea stalinismului”, foști comuniști - precum poetul francez Claude Roy - și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
el recunoștea (cu un amestec de regret și fascinație) că marxismul constituia ideea dominantă a vremii: religia seculară a epocii. Între 1956 și 1968, marxismul a trăit - ba chiar a Înflorit - În Europa Într-o stare de animare suspendată. Comunismul stalinist era În dizgrație după evenimentele și revelațiile din 1956. Partidele comuniste din Vest erau fie irelevante politic (În Scandinavia, Marea Britanie, RFG și țările de Jos), fie Într-un declin lent, dar iremediabil (Franța), fie, În cazul italian, obligate să se distanțeze de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a urmat. Luptele facționale din primii ani ai Uniunii Sovietice au creat erezia marxistă cea mai durabilă, cea a lui Troțki și a discipolilor săi. La un sfert de secol după ce Troțki a fost ucis În Mexic de un asasin stalinist (și În mare măsură din această cauză), existau partide troțkiste În fiecare stat european unde nu erau explicit interzise. De obicei erau mici, conduse, după modelul fondatorului eponim, de o figură charismatică și autoritară care dicta doctrine și tactici. Strategia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Stângă, mai ales În anii războiului din Vietnam, și explică În parte poziția sa anti-anticomunistă. Atenția acordată crimelor comunismului era doar o diversiune pentru a distrage atenția de la crimele capitalismului. Comuniștii erau, poate, cum spunea Daniel Cohn-Bendit la Paris, „canalii staliniste”, dar nici liberal-democrații nu erau mai presus. Stânga germană a ignorat așadar nemulțumirile din Varșovia sau Praga. În Germania de Vest, ca În tot Occidentul, anii ’60 priveau cu Încăpățânare nu mai departe de propria ogradă. Revoluția culturală a epocii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
terorii a luat sfârșit, dar nu și instituțiile și practicile pe care aceasta le crease: Gulagul continua să existe și zeci de mii de deținuți politici putrezeau Încă În lagăre sau În exil - jumătate dintre ei ucraineni. Sub Hrușciov, legile staliniste care limitau mobilitatea forței de muncă au fost abandonate, ziua de lucru a devenit mai scurtă, au apărut salariul minim, concediul de maternitate și sistemul național de pensii (de care au beneficiat după 1965 și țăranii din colective). Pe scurt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partid din Europa de Est Între 1956 și 1968 nu erau deloc anticomuniști. Drept răspuns la afirmația lui Sartre că revoluția ungară a fost marcată de un „spirit de dreapta”, savantul maghiar refugiat François Fejtö a replicat că la dreapta erau staliniștii. Ei erau „versaillezii”. „Noi rămânem oamenii stângii, credincioși ideilor, tradițiilor și idealurilor noastre.” Insistența lui Fejtö asupra credibilității unei stângi antistaliniste avea să fie și tonul opoziției intelectuale est-europene din următorii doisprezece ani. Ideea nu era să condamni comunismul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convingere sinceră. Pe termen lung, această afiliație avea să-i izoleze și chiar să-i discrediteze pe comuniștii reformiști, mai ales În ochii unei generații noi, tot mai influențată de omologii occidentali, care lua ca punct de referință nu trecutul stalinist, ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști un scurt moment de optimism cu gândul la un viitor socialist alternativ. În Polonia, cel mai important spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
polonezi. Mesajul era clar. Nu era limpede dacă Gomu³ka Își exprima propriile păreri, căuta țapi ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar mai ales În partid și În instituțiile universitare. Activiștii diseminau zvonul că penuria economică și celelalte probleme erau lucrătura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și alte procese din anii ’50, dar o premieră În Polonia comunistă. La apogeul excitației antisemite, ziarele Îi identificau pe evrei după criterii extrase direct din Legile de la Nürnberg - deloc surprinzător, dacă ne gândim la fasciștii polonezi reciclați din aripa stalinistă a partidului aflat la putere. Evreii erau acum poftiți să părăsească țara. Mulți s-au conformat, În condiții umilitoare și cu mari sacrificii personale. Din cei 30.000 de evrei rămași În Polonia, circa 20.000 au plecat În 1968-1969
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În tranziția dureroasă de la stalinismul național la comunismul reformist. Procesele-spectacol și epurările din anii ’50, ajunse cu Întârziere la Praga, au avut un impact mai amplu și mai durabil decât oriunde. Nu s-a produs o rotație a vechii elite staliniste, nu au existat un Gomu³ka sau un Kádár ceh. Vechea gardă a rămas pe poziții. S-au creat două comisii pentru investigarea proceselor: prima și-a desfășurat activitatea În perioada 1955-1957, a doua În 1962-1963. Scopul ambelor comisii era să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-a desfășurat activitatea În perioada 1955-1957, a doua În 1962-1963. Scopul ambelor comisii era să recunoască Întrucâtva crimele din trecutul recent al partidului, fără a slăbi controlul asupra prezentului. Pe termen scurt, acest obiectiv a fost atins. Victimele proceselor staliniste au fost eliberate și reabilitate - În multe cazuri, la ordinul acelorași politicieni, judecători, procurori și anchetatori care Îi condamnaseră. Foștii prizonieri au primit Înapoi carnetul de partid, o sumă de bani, cupoane (pentru o mașină, de exemplu) și, În unele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru o mașină, de exemplu) și, În unele cazuri, chiar apartamentul. Soțiile și copiii lor puteau din nou să aibă serviciu și să se ducă la școală. Dar, deși recunoșteau concret nedreptățile săvârșite În trecut, partidul și conducerea din era stalinistă au rămas neschimbate și pe poziții. Precum liderul comunist francez Maurice Thorez, prim-secretarul Antonín Novotný a așteptat mulți ani ca să afle exact din ce parte bate vântul, Înainte de a urma exemplul lui Hrușciov și a-l denunța pe dictatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]