13,648 matches
-
care poartă o veșnică iubire. Tabloul măicuței sale îl emoționează într-un mod unic. Despre “ne-nduplecatele iubiri” Sandu Cătinean scrie cu un condei înmuiat în nostalgie căci aceste iubiri îi par nemuritoare. Călătorește prin timp cu ele și retrăiește intens străbătând prin pânza vremii. Iubirea sa este mistuitoare și arde neîncetat într-un potir de taine preacurate. Sandu Cătinean este și un poet patriotic care își cântă țara în versuri cum puțini poeți ar ști să o facă. Glia sa sfințită
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
de noi cine se-ndură Printre săruturi plîngem uneori. Ne învelim ca de sfîrșit de lume Unul cu altul spre a ne salva, Cu brațe-ntinse ne strigăm pe nume, De parc-un vînt ciudat ne-ar separa. Și te străbat cu facla mea aprinsă, Ca pe o beznă-a unui vechi mister, Tu, poarta vieții mele, proaspăt ninsă, Mai scîrțîind prin viscol și prin ger. Și mă cuprinzi, în tremur, ca o floare, Ce se hrănește chiar cu carnea mea
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
răspunzători,Și-nțelegînd de noi cine se-ndurăPrintre săruturi plîngem uneori.Ne învelim ca de sfîrșit de lumeUnul cu altul spre a ne salva,Cu brațe-ntinse ne strigăm pe nume,De parc-un vînt ciudat ne-ar separa.Și te străbat cu facla mea aprinsă,Ca pe o beznă-a unui vechi mister,Tu, poarta vieții mele, proaspăt ninsă,Mai scîrțîind prin viscol și prin ger.Și mă cuprinzi, în tremur, ca o floare,Ce se hrănește chiar cu carnea mea
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
mă durea nimic, dar voiam neapărat să ajung acolo la lumina ce se întrezărea la capătului coridorului în care mă aflam. În jurul meu simțeam că se mișcă lume, auzeam glasuri ce murmurau. Și muzica aceea divină! Pășeam foarte hotărâtă să străbat tunelul când aud că mă strigă cineva, pe nume. - Veronica, dacă străbați drumul spre lumină nu o să-ți mai vezi copiii, vei sta aici cu noi. Atunci, dragii mei, scumpii mei, m-am aruncat la pământ, așa am simțit la
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
se întrezărea la capătului coridorului în care mă aflam. În jurul meu simțeam că se mișcă lume, auzeam glasuri ce murmurau. Și muzica aceea divină! Pășeam foarte hotărâtă să străbat tunelul când aud că mă strigă cineva, pe nume. - Veronica, dacă străbați drumul spre lumină nu o să-ți mai vezi copiii, vei sta aici cu noi. Atunci, dragii mei, scumpii mei, m-am aruncat la pământ, așa am simțit la picioare, răceala pământului. Și m-am rugat fierbinte să mă întoarcă din
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
că poate a visat. Și în una din zile când fiica cea mare și-a însoțit mama la un control, l-a auzit pe medic spunându-i: Așadar, în moartea clinică ai văzut lumina cea misterioasă, ai auzit voci, ai străbătut un tunel. Da, a fost tunelul spre moarte, noi am crezut că te pierdem, doamnă, Nu aveai nici un semn de viață. Inima se oprise. Dar, iată-te aici acum. Și în mijlocul copiilor și a familiei tale. Mulțumesc, doctore! Nu, tu
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
nu sunt responsabile. Toate valorile morale se întemeiază pe valoarea fundamentală a binelui, ca forme particulare ale lui. Aceasta nu înseamnă că binele ar reprezenta suma lor, ci el reprezintă un plus față de valorile pe care le fundamentează. El le străbate pe toate, iar morala creștină cât și etica filosofică pretind săvârșirea binelui și evitarea răului. Filozoful, matematicianul britanic Bertrand Russel (1872-1970), văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX, comenta, întrebându-se totodată: „Invidia este baza democrației
DESPRE INVIDIE ȘI POPULISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383302_a_384631]
-
rasa și chilia, ispitit de curul Caravellei? ROMANCIERUL. Vânzoleala asta mă agasează. Nimeni nu știe ce vrea, deși fiecare locuitor îți poate spune, la repezeală, cel puțin zece scopuri precise. Traiectoriile bipezilor ăștia - semenii mei! - mă obosesc de parcă le-aș străbate eu. Le voi impune trasee noi. Alte rosturi. Vor fi literele mici din cartea mea, grupul, masa: doar asocierea le dă sens. Pentru Magistrat, în schimb, e suficient să folosesc un singur semn, M.; cititorul va pricepe imediat despre cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mai bine arta complotului prin tăcere. Sunt semenii tăi, îi frecventezi. Cine se aseamănă se adună. Proiectul paremiologic este inutil. MAGISTRATUL. Astrologul a venit la timp. A murit când trebuia. Trimis al sorții, există una. Noaptea - se zice - năluca lui străbate străzile mărginașe. Se spune că a fost văzut - întreg și nevătămat! - și în preajma Teatrului. A Cazinoului. Superstițiile fac parte din viața Stațiunii. Darling se jură că, uneori, spre ziuă, Astrologul încearcă ușa Pensiunii. Mă surprinde Romancierul, care povestește prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mi-a dat-o convins că „e probă de ospiciu, domnule! E. nu are ce să mai caute aici! Strângem semnături. A zis, odată, că blocul e Stațiunea, o să-i pună foc! Mai erau câțiva locatari de față!”. Din Jurnal: „Străbat prin Stațiune, pe hartă, 5 km pe zi. Uneori, câte 20-30. Apar unde nu se așteaptă nimeni. Văd tot, aud tot. Și VOCEA: îmi cere să-l salvez pe Romancier. Nu: scape cine poate!” ............................................................................................... Am văzut-o ieșind din bloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
CRIMELE MOZAICULUI Pentru Anna PROLOG San Giovanni d’Acri, zorii zilei de 28 mai 1291 Un șuierat străbătea văzduhul, ca și când toți șerpii pustiei șiar fi ridicat capetele din nisipuri. Proiectilul scânteie În vârful parabolei, nemișcat pe cerul luminat de prima lucire a zorilor. Apoi, după o clipă ce părea să nu se mai sfârșească, Își reluă zborul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și se Îndreptă grabnic spre ușă, urmat de celălalt, care ținea caseta strânsă sub braț. De cum ieșiră, fură izbiți de vacarmul nebun al bătăliei. Răpăitul tobelor Însoțea asaltul sarazinilor asupra ultimului bastion aflat Încă În posesia creștinilor, Volta d’Acri. Străbătură o porțiune de ziduri, printre creneluri. Sub ochii lor, În valea nisipoasă, asediatorii Își reîncărcau cele două catapulte uriașe. Zeci de bărbați, biciuiți la sânge de eunucii din garda personală a sultanului, Încercau să Împingă mașinăriile Înalte ca niște turnuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ce-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra creștetului său. 1 Florența, 15 iunie 1300, pe la miezul nopții Umpluse mai multe coli de hârtie cu grafia lui subțire, În timp ce lumânarea se consuma pe masa de scris. Se scurseseră, probabil, câteva ceasuri bune de când Începuse să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fel de a-și Începe mandatul În fruntea Comunei. Semnele rele Îl nelinișteau. Se scutură, ridicându-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din urmă. — Messer Durante... din fericire te-ai oprit la vreme. Lui Dante i se păru că surprinde o notă falsă În Îngrijorarea lui. Îl dădu la o parte cu un gest brusc al mâinii și se lipi de perete, străbătând cu grijă traseul Îngust de-a lungul prăpastiei. Putea desluși limpede micul grup de bărbați Înarmați care stăteau rezemați de peretele absidei, cu torțele ridicate, În fața unei structuri de stâlpi ce se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să pot intra. — Dar nu e cel mai nimerit... pe timp de noapte. — Clopotul de dimineață a sunat de o bucată de vreme. În curând se va crăpa de ziuă. Am nevoie să răsuflu. Să mă gândesc. Ieși din biserică străbătând Înapoi drumul din jurul abisului. Pe margine avu o amețeală, pe când trecea pe buza hăului, și se clătină. De data asta, nu mai era nici o mână care să-l ajute. Se spune că omul drept se recunoaște după felul cum pășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acelui oraș, la fel cum erau și În aceea a vieții... Mai făcu câțiva pași de-a lungul unei străduțe care dădea Într-o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
va profita de el. Scoase dintr-un sertar un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
picături? Întrebă Dante. Cunoștea deja răspunsul. — Să nu faci asta. Niciodată. Peste cele douăzeci de picături se deschid, poate, porțile Paradisului, Însă nimeni nu a vizitat vreodată Paradisul În viață fiind. Dincolo de această măsură nu există altceva decât moartea. Dante străbătu bucata de drum până la mănăstire, apelând la ultimele sale puteri. La San Piero nu era nimeni la poartă, nici pe scări. Până și garda părea să se fi evaporat, după noaptea aceea infernală. După ce se grăbi să ajungă În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
figură Întunecată, care se contura În contra luminii, se apropie cu pași lenți de patul pe care Dante era Întins. Era o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gardă. Dar mai Înainte Îi simți privirea asupra gâtlejului, tăioasă ca un pumnal. Poate că trebuia să fie mai precaut, Își zise. Nu avea să fie prior pentru totdeauna. Era zi de târg, În spatele zidurilor vechi. Dante se hotărâse să străbată străzile Îmbâcsite de tejghele pentru a scurta traseul. Dar ar fi făcut cu mult mai bine dacă ar fi cotit-o spre malul râului Arno, descoperi el nemulțumit, căci astfel ar fi evitat acea grămadă de oameni fetizi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
salut bolborosite. I se păru că, În timp ce vorbea, nu scăpa din ochi grupul celui de al Treilea Cer, și că nici acestora, la rândul lor, nu le scăpa nici un gest de al său. Ajunse În locuința de la San Piero după ce străbătuse cu repeziciune străzile de peste Arno, pustii odată cu lăsarea nopții. Pe treptele ce conduceau la chilia lui, puterile Îl părăsiră pe neașteptate. Trupul ceda istovirii acelor două zile Îngrozitoare. Fu nevoit să se oprească la jumătatea drumului pentru a-și recăpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a lui Iacopo Torriti Îi reveni În minte. Era singurul care Îl cunoscuse pe meșterul din Como Înainte de sosirea acestuia la Florența. Ori, cel puțin, așa părea. Arhitectul era la lucru, pe marele șantier al noii catedrale, În fața baptisteriului. Dante străbătu cu pași repezi Via dei Calzaiuoli, ticsită la acea oră cu tejghelele vânzătorilor, care o umpluseră cu corturile lor colorate, lăsând un pasaj Îngust pe mijloc, până la Piazza San Giovanni. Dinaintea porților baptisteriului, terenul fusese bătătorit pe mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu numai el? La cine te referi? — În mânăstirea anexată bazilicii San Paolo, pe timpul lucrărilor noastre, erau găzduiți și câțiva membri ai Curiei. Un grup de juriști care lucrau la o Însărcinare particulară pe socoteala lui Bonifaciu... Un nume Îi străbătu mintea priorului. — Antonio da Peretola, jurisconsultul celui de al Treilea Cer, era unul dintre ei? Asta vrei să spui? Iacopo mișcă din cap În semn de aprobare. — Poate că el vă va putea fi mai de folos, messer Durante. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
migrenă. Simțurile Îi erau alterate. Nu avusese cum să asculte glasul șoptit cu care locurile Îi vorbesc sufletului. Trebuie că neglijase semne și urme esențiale. Ce anume nu izbutise să vadă? În scurtă vreme, după apusul soarelui, avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]