3,733 matches
-
apei. Să fim atenți: soarele ne privește, scăpat dintre nori. Singură luna printre norii cerniți - de-av-ați acunselea Apare, dispare luna. Viața-i un joc de-a v-ați ascumnselea printre nouri. Simplitatea poemului cuprinde profunzimi existențiale. Aceeași tematică, altă clipă surprinsă: Licăr pe un ram străfulgerând ceața - scatiu auriu În jurul nostru există minuni. Priviți-le! Străfulgeră ceața scatiul auriu. Fluviul cenușiu sub fuioare de ceață - cerul nicăieri În forma sa perfectă, de 5 7-5 silabe, haikuul ascunde gândul posibilei inexistențe a
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
observații, clipe este fermecătoare. Ea este alcătuită din lumile atotcuprinzătoare ale poemului într-un vers, de 13-14 silabe, de obște sau este distih, tristih - zugrăvind un peisaj, o cugetare, o trăire în imagini sau fiind un haiku, adică instantaneu, clipă surprinsă, fulger încremenit, de oriunde și de oricând. Mai poate fi catren serios, plin de frumuseți florale, înțelepte sau de șăgălnicii, de omagieri madrigalul de patru versuri sau acid, tăios, precum epigrama, chiuitura de la jocurile românilor etc. Specie a poeziei lirice
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
nu mai renunța decât ca să doarmă, prins în talie cu fâșia roșie care alcătuia înainte singura ei podoabă. Când ajunse lângă ea, îi adresă un zâmbet ușor, îi lovi blând pieptul cu degetul arătător și îi spuse: — Tu... Piá... Păru surprinsă și se bucură. Se arătă pe sine cu degetul și repetă: — Piá... Apoi, îi lovi blând pieptul și spuse: Tu... Banana... — Banana o fi taică-tău! „Banana“! Dacă îți spun că sunt banană, mâine o să mă mănânci începând cu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fel. Ea aprobă din cap și orice ar fi fost acea expresie Îi dispăru din ochi. Se Întoarse pe neașteptate și se Îndreptă Înapoi spre ușa camerei mortuare. La câțiva metri de ea, se opri brusc, se uită În jur, surprinsă parcă să se afle unde era și alergă spre o chiuvetă lipită de peretele din spate. Vomă violent și icni de mai multe ori până să se calmeze, stând cu brațele sprijinite pe chiuvetă, aplecată deasupra ei, gâfâind. Îngrijitorul apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ca un hoț În dimineața asta. Făcură schimb de zâmbete la gândul acestei tiranii iraționale a femeilor care dorm, după care Brunetti Începu: — Aș vrea să vă Întreb despre fiul dumneavoastră. — Daniel? Întrebă americanul. — Da. — Mă gândeam eu. Nu păreți surprins, remarcă Brunetti. Înainte să răspundă, soldatul făcu câțiva pași și se sprijini de mașină, lăsându-și greutatea asupra ei. Brunetti profită de această ocazie pentru a se Întoarce spre Ambrogiani și a-l Întreba În italiană: — Înțelegi ce discutăm? Carabinierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu brațul. L-a tot Întrebat ce s-a Întâmplat, iar apoi iubitul ăla al ei, cel care-a fost omorât În Veneția, a-nceput și el să mă bombardeze cu Întrebări. Știați că era iubitul ei? Întrebă Brunetti, sincer surprins. — Păi, doar după ce-a fost omorât a-nceput lumea să vorbească, dar bănuiesc că destul de mulți trebuie să fi știut dinainte. Eu, unul, n-am știut, Însă eu nu lucram cu ei. La naiba, nu suntem decât câteva mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mult. N-am știut că erau atât de... Aici, nu reuși să găsească cuvântul potrivit, așa că se opri. Asta cred cei de aici, că doctorul Peters și-a făcut supradoza aceea din cauza lui Foster? De data aceasta, soldatul fu cel surprins. — N-are nici o logică altfel, nu-i așa? Era doctor, nu? Dacă știa cineva cât de multă treabă din aia să pui Într-o seringă, ea trebuia să știe. Da, așa cred, zise Brunetti, simțind apăsarea lipsei sale de loialitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
când vine următoarea. Adică, trebuia să am o scuză fiindcă mă aflam acolo la ora asta din noapte. Vianello se opri brusc din vorbit și Brunetti știu că văzuse piciorul care se ițea de sub pasarelă. — Acela-i Ruffolo? Întrebă el surprins. Asta semăna prea mult cu filmele alea de la Hollywood. — Da. Brunetti se Îndepărtă de cadavru și se postă direct sub Vianello. — Ce s-a Întâmplat, domnule? — E mort. Arată ca și când ar fi căzut. Precizia cuvintelor Îi provocară lui Brunetti o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
oameni. Această întâmplare l-a făcut să mediteze asupra mesajului întreaga noapte. A doua zi, când a ajuns la școală, avea loc o inspecție. Inspectorul a citit câteva compuneri pe care le făcuseră elevii profesorului Georgescu și a fost plăcut surprins. El l-a felicitat pe profesor, care i-a răspuns: Vă mulțumesc, păcat că aceștia vor fi ultimii mei elevi. Dar, de ce domnule? Eu cred că faceți o treabă bună și că mai aveți mulți ani până la pensie. Știu, însă
Un suflet special. In: ANTOLOGIE:poezie by Cecilia Mariciuc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_681]
-
florile ne-au primit cu căldura lor. Cu ajutorul dumneavoastră, am ornat clasa care, de la o zi la alta era tot mai frumoasă și mai primitoare. Nu pot uita cât de mult ne-ați ajutat să alegem modelul uniformelor și ce surprinși am rămas când v-am văzut îmbrăcată la fel cu noi! Poate mi se părea mie, dar alți elevi mai frumoși, mai prietenoși și mai buni la învățătură nu erau în toată școala. La fel de frumoase mi s-au părut carnavalurile
Doar un trecător prin destine.... In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Apostol Lucian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_585]
-
joci cu îngerașii tăi în lumina soarelui, sub florile de măr. Chestii de genul ăsta, a adăugat Amanda expunându-și din nou grimasa cea roșie. Murmurul s-a încheiat cu o lejeră bâlbâială. Unii dintre participanți i-au aruncat priviri surprinse. Așa că amândoi suntem încântați să fim aici, a concluzionat Amanda cu grația unui cap încoronat aflat doar în vizită. Nu-i așa, dragul meu? Hugo a tresărit din cauza cotului violent pe care i l-a dat Amanda și a clătinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
minute mai târziu. De cum a intrat pe ușă, Neil a explodat: — Unde pizda mă-tii ai fost? a vrut să știe directorul general. Hugo, care ajunsese acum la propriul birou și mușca din sendvișul cu șuncă, l-a privit deloc surprins. Faptul că fiecare minut al zilei era învestit cu cât mai mult caracter dramatic posibil făcea parte din sistemul lui Neil de subliniere a propriei importanțe. Hugo i-a zâmbit șefului. Ceea ce avea să-i anunțe trebuia să-i zgândăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
imposibil. Doar ăștia aleseseră să nască acasă, nu? Și-atunci ce mama naibii căuta el aici? Hugo a continuat să fixeze cu încăpățânare fundul paharului de cristal în care i se servise whisky-ul. —Suc de morcovi? a repetat barmanul surprins. Nu crid, tomnule. Păi, atunci apă? Era limpede că mușteriul era pus pe harță. Evident, apă trecută prin filtru reciclabil. —Crid că avem pe undeva o sticlă de apă, a spus barmanul nu prea convins. După ce s-a aplecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai târziu, Alice era cufundată în îmbrățișarea parfumată a mamei ei. Draga mea, ai primit trandafirii de la mine? a întrebat-o doamna Duffield, după ce scosese diverse exclamații încântate cu privire la nepoata ei. Și Frances ți-a trimis niște trandafiri. Alice era surprinsă. Nu primise nici un fel de flori. Ce păcat, s-a lamentat ea. Trandafirii sunt florile mele preferate. În plus, acesta era și motivul pentru care pe Rosa o chema Rosa. Sau Ro, cum îi prescurta Jake numele, așa cum îl abreviase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu greutate. — Noi nu avem în vedere un botez în sensul clasic al cuvântului, a întrerupt-o Jake. — Nu? a clipit doamna Duffield. Cu toate că nu respingem o anumită formă de ceremonie umanistă, a adăugat Jake vesel. Părinții lui Alice arătau surprinși și nedumeriți. —Umanistă? a repetat ca un ecou domnul Duffield. Dar copila nu e de religie anglicană? —De fapt, i-a explicat Alice cu blândețe, când am completat rubrica referitoare la religia Rosei de pe formularul de la spital, nu am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
luându-i mâinile într-ale lui. —Al, a spus el persuasiv, nu vezi că ăsta ar fi începutul sfârșitului? Dacă începi să-i dai lui Ro un biberon cu lapte praf, foarte curând o să se ajungă la cinci pe zi. Surprinsă, Alice a izbucnit într-un hohot de râs. — Sigur că n-o să se ajungă la asta. Una dintre moașe a zis că e o idee bună ca după patru săptămâni să introduci biberonul. Dacă mai așteptăm, riscăm ca Rosa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
știi că laptele praf pentru copii nu e otravă. —Jake așa crede, a murmurat Alice. —Ei bine, nu e. Tu ești dovada vie că am dreptate. Tu ai fost hrănită cu lapte praf de la două săptămâni. Alice a ridicat privirea surprinsă. —Da? — Da, i-a răspuns mama ei cu hotărâre. Și ce a vrut să spună cu Rosa și alimentele solide? Doar n-o să te pună să muncești ca o sclavă ca să-i prepari tot ce mănâncă din... grădină? Doamna Duffield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
păr și l-a privit cu ochi înlăcrimați și jenați. Te rog să mă ierți, a spus Hugo, dar cred că ne-am mai întâlnit. N-ai fost la cursul prenatal de la Spitalul de Vest? Alice a dat din cap, surprinsă. Nu-l recunoscuse pe Hugo și era mirată că el o recunoscuse pe ea. În ultima vreme, abia dacă se mai recunoștea ea însăși. Cum nu mai văzuse interiorul unui coafor de luni de zile, părul ei blond prezenta acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să plec, a spus ea. Alice a pus mâna, protector, peste copilul din portbebe. Hugo își storcea creierii în căutarea unui pretext ca s-o oprească. Deci, ai născut, a spus el pe un ton de conversație. Da. Alice părea surprinsă. Hugo a simțit că roșește. Oricum, ce fel de ajutor voia să-i ceară? De unde să înceapă? —Ăăăă... cât are băiatul? Fata, i-a tăiat-o Alice imediat, vrând să pună capăt discuției. Spre deosebire de Hugo, ea nu avea nici un interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a înțeles că ăsta era momentul să intre în acțiune. —Ăăă, da. Da. Absolut. —Vedeți? El e omul vostru. Nu doarme niciodată, a rânjit Neil către cuplul din fața lui. Mănâncă, respiră, ba chiar și cacă vânzări. Femeia în bej părea surprinsă. Însă Neil era de neoprit. Hugo se întreba dacă nu cumva, în ciuda orei matinale, nu luase deja ceva la bord. Domnule și doamnă Pinchett, faceți cunoștință cu Hugo Fine. Domnul Șarm Legendar și Domnul Rafinament în persoană. E cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
își dorea ca Alice să se concentreze era nu numai fiul lui, ci și el. Hugo abia dacă vedea drumul care i se întindea înainte. În schimb, în fața ochilor îi pluteau zâmbetul ei leneș, părul blond, ochii albaștri, mari și surprinși. S-a întrebat dacă autobuzul lui Alice sosise. S-a întrebat, atât de pe negândite încât a tresărit, trăgând de volan, cum ar fi s-o sărute pe Alice, cum ar fi să-i dea la o parte părul acela superb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prin receptor. — S-a aranjat, ă? a întrebat el. — Nu prea, dar era să ajung eu aranjat, a izbucnit Hugo. În casa aia e un câine nebun. De ce dracu’ nu mi-ai spus de chestia asta? —Un câine? Neil părea surprins. A, da, a zis el, evident, după un moment de gândire. Proprietarul mi-a spus că animalul o să fie pe-acolo. A zis că-i o chestie micuță, pe care o cheamă Chou Chou, iubește oamenii și nu creează nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vadă fiul înțepat cu un ac, lui Hugo îi venea greu să nu fie vesel. Era o zi absolut superbă. După ce a parcat, în timp ce-l căra pe Theo, Hugo s-a trezit admirând clădirile georgiene de pe drum. A înregistrat, puțin surprins, că a existat o perioadă de câteva minute bune până când a început să calculeze cât valora fiecare structură. Și, în cazul în care el ar fi fost agentul vânzător, cam cât ar fi putut să obțină din comisioane. Oare obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
E greu de făcut, știu, dar e important. Ai chemat un doctor? Am sunat și la doctor și la linia directă a NHS-ului. Cabinetul era închis, iar linia directă nu m-a ajutat cu nimic. —Cu nimic? Alice era surprinsă. —Mie mi s-au părut întotdeauna foarte buni. —Of, nu știu, a răspuns Hugo disperat. Probabil că nu le-am dat destul timp. Era numai o recepționeră, nici măcar o asistentă. Intrasem în panică, Alice. Hugo a tras aer în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
capătul cârligului. Calmul acesta necaracteristic îl făcea pe Hugo să fie mai panicat ca niciodată. —Așa! Haideți să mergem la spital. Paramedicul a bătut cu degetul în geamul care despărțea spatele ambulanței de partea unde stătea șoferul. Hugo a realizat, surprins, că femeia era cea care conducea. El își închipuise întotdeauna că ambulanțele gonind cu viteză maximă și cu sirena pornită erau conduse de bărbați. Chiar când bărbatul cel solid a închis ușile mașinii, pe dinafară s-a auzit un bubuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]