3,370 matches
-
vremurilor noi, va fi pe capul său când va tăia în cadru festiv ornat cu popi, colivă și bocitoare, panglica inaugurală a noului cimitir, odată cu sosirea primului mort, adică a primului admis în locația respectivă, pentru trecerea fără durere sau suspin în împărăția cerurilor. Nu putem să nu amintim la măsurile de combatere a crizei, măsurile așa zise de solidaritate a românilor prin donarea de sume la bugetul statului. Vom trece peste donația de 5000 de lei a lui Băsescu, fiindcă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Și te asigur că a mea e infinită. Te iubesc, Adi Aproape că Începusem eu să plâng, atât mi se părea de frumos și romantic ceea ce scrisese Adi. Oare Maria Își dădea seama cât de norocoasă era? Cu un mic suspin, am trecut peste Cuvânt Înainte și am Început să citesc pe nerăsuflate. Era exact așa cum spusese Adi. O poveste atât de frumoasă, atât de specială și atât de tristă... Alex năvăli neinvitat În camera mea, Întrerupându mi gândurile. ― Ce vrei
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
loc și visul de zbor se încheia în oasele roasele de canini Atunci oamenii deveneau metafore contemporane poemului într-o dungå de clopot rostit și ceasul solar se întorcea în umbrele timpului. Atât de ușor ca o lespede diafanå de suspin că un munte de aer împungând påmântul Un zbor de umbrå de vultur så fluture se pornește mereu când oamenii isi scuturå de noapte câteva șoapte de zori
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1640]
-
BABA-OARBA Iar noaptea vals nemișcat vânt fals umbre strecurând pe sub lunå un glas de tenor mut dirijându-și octavele printre ziduri În dosul pleoapelor amintirile au riduri și suspinele bat în ferestre Iar noaptea se copilårește cu visul de-a baba-oarba printre stele Învinsul ca peștele cåtre nadå zvâcnind solz argintiu de mistere
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1635]
-
fost atît de viață pline, Și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un fior. O jale e în orișicine. E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, și mor și-n mine. Pe sub amurgu-ntristător, Curg vălmășaguri de suspine, Și-n marea noapte care vine Duioase-și pleacă fruntea lor... E vremea rozelor ce mor. (cca 1927) Tablă de materii Traducătorul la maturitate (Ștefan Avădanei) / 5 Dincoace de oglindă Sonetul XVIII / 9 Trăia-n umbrar de codru des / 10
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
dacă se gândea la evenimentele stranii din dimineața asta - așa cum înclina să le caracterizeze preotul -, ar fi jurat că exact acum cineva se folosea telefonul lui. Se ridică și-și încălță pantofii. Cineva plângea. Preotul ieși pe palier și ascultă. Suspinele încetaseră. Preotul coborî la parter și cercetă toate încăperile de acolo, însă - în afara faptului că în salonul nefolosit una dintre husele de pe fotolii fusese scoasă - nu se vedeau semnele nici unei prezențe fizice. Tocmai era pe cale să urce iar la etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
timpul - cu T mare - și apelurile la ajutor venite de dincolo de mormânt jucau roluri semnificative. Poate că era de datoria lui să anunțe polița despre ceea ce văzuse. Tocmai ezita și se întreba ce-ar trebui să facă, când auzi iarăși suspinele acelea, iar de data asta le auzi foarte clar. Veneau din camera de alături. Părintele se ridică, își făcu nițel curaj cu încă o dușcă de whisky și intră alături. în mijlocul încăperii, în picioare, se distingea o femeie masivă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou gulerul cămășii negre, dunga pantalonilor de catifea neagră, se înclină și... se evaporă, pur și simplu! Da, plecase, așa, dintr-odată, de la locul de muncă și suspine. Avea, din când în când, asemenea bruște dispariții, pentru o oră, două, mai mult, mai puțin, să hoinărească pe străzi sau să ațipească pe banca vreunui parc sau cine știe ce alte blestemății să facă. Dispăruse, prin urmare. Poate și revenise, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fotografi, dacă îmi aduc bine aminte. Unii au și colaborat cu noi, la ziar. Pe ăștia îi știu mai bine. Și ceilalți pot fi găsiți în liste, bineînțeles că pot fi găsiți. Dar ușa tocmai se deschise. Secvență retro, cu suspine: „O, tu“, „Ei, drăcie“, „Mamma mia“. Așa că vizitatorul nu mai este condus de atotștiutorul Ionel. Tov Ionel se mulțumește să-i dăruiascădoar ultimele două numere ale ziarului VIAȚA NOASTRĂ. — Luați-le, s-ar putea să vă intereseze. O să văconducă sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul, vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele Tavi nu mișcase, retras într-o patriciană somnolență, dar Venera Tereza nu se calmase, deloc nu se calmase, o nouă ofensivă părea iminentă, iminentă. Vocea slăbi, totuși, devenise șoaptă și suspin. — De când cu devastarea apartamentului, cu spaima aceea, pogromul acela... stau mai mult aici, cu Tavi. Tavi nu tresărise, deși stăpâna întinsese mâna să-l mângâie. Un gest aiurea, Tavi dormita sub fereastră, departe, Tereza voise doar să-și recapete suflul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
agitația. Potolită și lovită, încă bântuită de lucrul oribil care i se făcuse, nu mai tânjea decât după un respiro calm și fără evenimente, o șansă de a-și recăpăta puterile. Tom mi-a vorbit despre coșmaruri, crize bruște cu suspine, tăceri prelungite și posomorâte. Cu toate acestea, își amintea de lunile petrecute cu ea ca de o perioadă fericită, o vreme a solidarității și afecțiunii reciproce; acum că își regăsise sora, trăia plăcerea necontenită de a putea să își asume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
m-am simțit mai... expusă. Acum știe toată lumea că nu pot să suport chiloții tanga și că nu fac kick-boxing și că n-am citit În viața mea Dickens. Vocea Îmi tremură din ce În ce mai tare și, fără voia mea, scot un suspin uriaș. O, Doamne, Lissy. Ai avut dreptate. Mă simt așa o... cretină totală. N-a făcut decât să se folosească de mine, chiar din prima clipă. Nu l-a interesat nici un gram cu adevărat persoana mea. Pentru el, eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
asta era atât de fascinat de tot ce spuneam. Și nu fiindcă mă iubea. Doar din cauză că a avut revelația faptului că are lângă el consumatorul țintă. Fata normală, banală, de-pe-stradă, căreia În mod normal nu i-ar da nici bună ziua ! Suspin iar, din rărunchi. Vreau să spun că a zis-o chiar el cu gura lui la televizor, nu ? Sunt doar o fată care-n-are-nimic-special. — Ba nu-i adevărat, spune Lissy inflamată. Nu ești o fată care-n-are-nimic-special. — Ba da ! Exact asta sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cunoască, pe când genunchii ei își fac loc între picioarele mele. Buzele întredeschise mușcă din clavicula mea exact ca peștii, fără dinții tăietori. Când mădularul meu scăpat din strânsoarea pantalonului a pătruns în camera ei obscură, a scăpat o cascadă de suspine, care în mod normal ar fi trebuit să trezească pe toată lumea din sala de așteptare, în realitate habar n-am dacă vreunul dintre trupurile alea de dobitoace adormite s-a mișcat din locul lui. După sex, Zina pare să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
înțeles și s‑a enervat fiindcă tocmai servea băuturile... Și dup‑aia n‑am mai avut chef să‑i cer nimic. Așa că habar n‑am cum s‑a terminat filmul. Dar, în afară de asta, a fost chiar bun... Brusc, scot un suspin adânc. Și, oricum, pot oricând să mi‑l iau pe video sau văd eu... — Bex! Suze mă fixează îndurerată și lasă sticluțele de Clinque pe podea. O, Doamne, Bex. Vino‑ncoace. Mă strânge în brațe și eu îmi îngrop capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ce o să spun? Ce-o să le zic copiilor voștri? Sunt o cauză care merită? ... Își lasă capul în jos și lacrimile îi curg șiroaie pe obraji. Ce pot face pentru a vă proteja? Audiența răspunde cu hohote de plâns și suspine. Cântărețul de operă Hao Ling, care a jucat rolul principal în Legenda lampionului roșu, iese în față. Bărbați curajoși! strigă el. Haideți la Biroul Politic, haideți să mergem acolo unde poporul ne poate auzi, la stațiile de radio, pe scene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
E ca și cum compozitorul a fost sugrumat de ghearele nebuniei și a luat fiecare notă separat de pe cârligul minții sale, aruncându-le apoi pe toate laolaltă într-o căldare imensă și începând să le amestece. Și apoi urmează o pauză. Aude suspinul lui Yu. Urmat apoi de o tăcere atât de deplină, că aude cum se mișcă timpul. O stea căzătoare se prăbușește. Încă o dată, ea își vede viața ca un film. Și, încă o dată, este tânăra care stă pe vârful acoperișului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o poveste cu un Făt-Frumos plin de farmec și de inteligență. Ochii lui mari o urmau cu blândețe în acel vis care se derula și ziua, și noaptea. Gura lui îi șoptea versuri pline de un tâlc tulburător. Tăcerea sau suspinul care punea capăt tăcerii vorbeau despre un anume rafinament romantic al sufletului. Cele mai neînsemnate daruri erau încărcate de valoarea unei speranțe de fericire fără sfârșit. Nunta lor fusese o veritabilă nuntă în ceruri. Goală, înfășurată doar în cozile lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
beteală scumpă, așa cum se cuvenea unei mirese de neam boieresc, i se încredințase, i se dăruise, i se abandonase plină de o încredere fără margini. După numai trei zile de la nunta lor, ieșise la iveală adevăratul Alecu, cel de dincolo de suspine și tăcere romantică, dincolo de blândețea aparentă a ochilor migdalați, de darurile și versurile pline de tâlc. Adevăratul Alecu era un demon. Da, un demon! Când și-a dat seama de asta, era însă prea târziu. După nici trei zile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vadă pe Milly, care abia împlinise doi anișori, tropăind până în dreptul sicriului, cu mânuța grăsuță ascunsă în pumnul strâns al lui tati. Așezând buchețelul de lăcrămioare, legat cu fundă - florile preferate ale mamei - pe sicriu, fetița nu părea să înregistreze suspinele reprimate ale celor aflați în biserică. Mami se trezește? a întrebat ea sonor, când Nick a luat-o ca să se întoarcă la locurile lor. De unde până atunci se ținuse tare, bărbatul și-a pierdut controlul și s-a prăbușit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
moi pe lângă trup și cu capul plecat. După câteva secunde, i-au apărut în ochi și lacrimile - la început doar câteva, dar curând debitul a crescut până când stropii au început să i se reverse pe fustă, acompaniați de icnete și suspine. Fusese așa de convinsă că de data asta chiar era însărcinată, că de data asta avea să aibă parte de verva nașterii pruncului ei și al lui Luca, că de data astea avea să cumpere cărți pentru gravide și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
unei Încăierări. Bărbatul face un pas Înapoi, dar stăruie: — Care ți-e numele, străine? Khayyam șovăie să se dea de gol, caută un subterfugiu, Își ridică privirea spre cer, unde un norișor tocmai a acoperit cornul lunii. O tăcere, un suspin. Să te refugiezi În contemplație, să numești stelele una câte una, să fii departe, la adăpost de mulțimi! Deja ceata Îl Înconjoară, câteva mâini Îl ating, redevine stăpân pe sine. — Sunt Omar, fiul lui Ibrahim din Nishapur. Și tu, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
priviri uimite. — Ascultă, tinere prieten, Preaînaltul ți-a dăruit tot ce poate dobândi mai de preț un fiu de-al lui Adam, inteligența, arta cuvântului, sănătatea, frumusețea, dorința de cunoaștere, de a te bucura de existență, admirația oamenilor și, presupun, suspinele femeilor. Sper că El nu te-a lipsit de Înțelepciune, Înțelepciunea tăcerii, fără de care nimic din toate astea nu poate fi prețuit sau păstrat. — Ar trebui să aștept să ajung bătrân ca să spun ceea ce gândesc? — Până În ziua În care vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
puteai să vezi apă în prostie, o mulțime de poduri și case nemaipomenit de frumoase, cărora italienii le zic palazzi. Voiam să țin minte, ca s-o uimesc la întoarcere pe mama. Și era un pod care se chema Puntea Suspinelor. Acolo tata m-a luat în brațe. Îi vedeam părul lucind de sudoare la ceafă, cămașa mea udă se lipea de cămașa lui udă. Începuse să mă doară piciorul, pantoful ortopedic îl trăgea în jos. Boala mea nu era una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
clipa În care Îi transportau de cealaltă parte, de acum Înainte nu va fi nevoie să mai rămână acolo nici un minut În plus, doar timpul necesar ca să moară, și acesta, cum Întotdeauna a fost cel mai scurt dintre toate, un suspin, și gata, se poate imagina bine ce a devenit În acest caz o lumânare care se stinge dintr-odată fără să fie nevoie să sufli În ea. Niciodată nici cea mai suavă eutanasie nu va putea fi atât de ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]