3,521 matches
-
pe bandă. Ea 2: Aha! Nu crezi că e mai important să-mi spui cum ai putut tu să faci ceea ce am imprimat eu bandă? El 1: (precis) Nu. Ceea ce fac eu, chiar în condiții căsătorie, ceea ce gîndesc sau visez, treaz sau somn, îmi aparține. Îmi aparține. Ea 2: Foarte bine. Și în condiții de căsătorie, tu aparții, îmi aparții cu tot ce faci, ce gîndești visezi. Nu-i așa? El 1: Săraca de tine! Ea 2: Da' atunci cum e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
2: (înțelegînd poate totul sau poate numai jumătate) Dacă e vorba de salvare, atunci să ne salvăm cum putem cu toții. Hai să mergem. El 1: (ca trezit) Cum? Unde să mergem? Ea 2: Să cumpărăm covorul. El 1: (e chiar treaz de tot) A, da, covorul! Sigur, mergem. (după cîțiva pași) Ce fel de covor? Ea 2: Doar ți-am mai spus, pe fond maron. El 1: (calm, tandru, o mîngîie pe păr, pe față, pe brațe) Aș vrea să te
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
O sete de luciditate, o stare gravă de poezie, o explozie de vitalitate, o bărbăție a minții străbat universul poeziei lui Labiș, cuprins într-un timp concret cu sunet metalic, desfășurat ritualic ca în marile epopei: "Nou gătiți, cu inimi treze/ și cu plete-n vânt jilave/ vom dansa pe metereze/ cum Spartanii-n ore grave". Pe un astfel de fundal, Labiș mișcă un univers tematic existent în tradiția poeziei noastre de la 1848 încoace, de aceea critica literară va fixa opera
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un întreg univers al tradiției: țara, satul, cimitirul, comorile, pământul, șarpele: "E încă scurtă umbra că e vară/ E scurtă umbra că-i amiază/ Curând va fi prea lungă, fugind de noi, când iar/ Pândește ceasul galben al toamnei, timpul treaz,/ Când seara prea mâhnită pe cataligi coboară." Ca și Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lirice pe care vrea să ne-o transmită; poeme în proză, versuri albe sau versuri în care ceea ce ne comunică este limpede și deschis, de structură clasică: "mi se păru ciudat ca tu la ora aceea/ sa nu fii încă trează; mă apropiai de patul/ de nuc în care cândva ai fost femeie/ cu trup de flori de vișin, iar eu am fost bărbatul." Feericul straniu, fantasticul este de tip poesc: "Mă apropiai cu totul, uitând legile mele/ și orb întinsei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab/... Era un cuptor bun, un cuptor solid,/ ar fi putut să dureze și o sută de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Personajele, deși fantastice, se integrează în lumea reală cu boieri și țărani. Există o artă a portretului, a descrierii cu minuțiozitate,astfel că alegoriile devin structuri exemplare, de fapt imnuri închinate lui Bachus: "E lumea și prea tristă și prea trează/ și totuși undeva alt vis se decantează/ și eu prevăd o și mai crâncenă beție/ Mărire, ție Doamne, Mărire ție". Ion Gheorghe înscrie o experiență interesantă în contextul poeziei actuale. Nu justifică decât spiritual căutările lui, pentru că estetic transformările multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și cea de Demiurg. Revenit la starea de om, rămâne aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a sentimentului tragic, izvorât din certitudinea neputinței, a identificării cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
împotrivire la aspectul pietros al versurilor de până acum", în care de fapt își exprimă părerea de rău că nu și-a sensibilizat îndeajuns ideile. De fapt, se întoarce la o poezie plină de farmec, halucinantă și feerică: "Și din treaz devine netreaz/ și adorm în somn, într-una,/ ca fântâna, sub găleată/ sfărâmând în sine luna." În ciclul "Împotriva mării", încercarea de-a crea cosmogonii este seacă și plată, fără respirație, împletind elementele primordiale cu formele geometrice, expresii ale libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de la o carte la alta "la un nivel constant ridicat, poetul, printre cei mai productivi ai literaturii noastre actuale, opera în limitele aceleiași formule, ale cărei articulații au devenit, cu timpul, suficient de vizibile, pentru a mai putea menține întotdeauna trează conștiința scormonitoare a criticii."1 Marian Popa în al său "Dicționar de literatură română contemporană", consideră lirica lui Sorescu "parodică", opinând că poezia sa e în același timp un act original și inteligent de exegeză literară." Foarte elogios, Aurel Martin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cântar". Spre ce se îndreaptă ultimul vers? Își pierde lumea echilibrul și poetul nu se mai poate raporta la ea? Sunt multe versuri interpretabile, sau care îți dau sentimentul de oboseală, de monotonie, poeme care nu ne mai țin interesul treaz. Exemplu: "Cum", "Cu vârful degetelor", "Alfabetul", "Ou", "Semne". Dar iată-l și liric: Iar când pe zbârciturile de pe frunte/ încep să-nainteze ghețarii,/ atunci îngenunche prin cimitire/ Bărbatul în fața femeii,/ Fiul în fața tatălui/ Încercând să-și sufle unul altuia/ câte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Laocoon" reface tradiția macedonskiană a macabrului: "Marele vierme, vatră în chin de carne,/ Aproape alterată, aprinsă-n sinea ei, noapte de noapte, sa-și răstoarne/ Sufletul unsuros pe ochii mei". Visul se întruchipează din elemente telurice un vis al conștiinței treze. Numai astfel poate atinge perfecțiunea. Poetul nu ezită să lupte în ciuda terfelirii visului în nămol: "Cădea-n fântâni și-n rime și-n păsări sta înfipt". Sesizam accente faustice în procesul devenirii. Visul, ni se spune la încheierea poemului, va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Păsările surde", titlul poemului care deschide volumul, înregistrează zădărnicia sacrificiului, conștiința acestei zădărnicii. Nu, nu mai este vorba despre păsări,/ ci despre conștiința de a fi,/ a lumii omenești care aude,/ dar pare adesea a nu auzi." Poetul este conștiința trează, lucru pe care îl pretinde și semenilor, reașează obiectele în gravitatea lor esențială, așa se explică lipsa de metafore, stilul direct, revărsarea tulburătoare în puternice șuvoaie culminând prin sublinierea necesarului traversat de un fior existențial. Critica l-a situat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
somn". "Noi", "Țara", "Domnii de-a pururi" sunt titluri asimilabile acestei a doua categorii. Dar cele mal numeroase și mai interesante sunt poemele în care Adrian Păunescu se arată preocupat să dea o dreaptă judecată tuturor lucrurilor. Ochiul său stă treaz peste fapte, adevărurile sale sunt simple și la vedere și, tocmai de aceea, pot fi ignorate. Dar poetul își face o datorie din a le reaminti, pentru a evita greșeala. Când țara-ndreaptă și legi și a sa cale/ Când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să spun câinele crește iată că spun iedera latră iată că spun". Poemul " Da, mai avem" imaginează, într-un gest amplu și o sonoritate interioară, țara cu izvoarele și cu fântânile ei, cu voievozii ei de altădată, precum și conștiința permanent trează a sufletului românesc al poetului cetățean. "Aici, întregi, cu vii, cu morți/ latinizând sub veșnicele bolți,/ contați pe noi, rămânem. Suntem. Toți". Sunt evocați învingătorii Troiei, dar mai ales Bălcescu, care stăruie până la capăt prin umbra neliniștită ca duhul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
primară a creativității, profesorul să fie maestru în a mânui, pentru sine și pentru elevi, știința și arta întrebării, să-l conducă pe elev să învețe prin descoperire, să-l plaseze pe elev într-un rol activ, să-i mențină trează curiozitatea și să-l determine să-și permanentizeze efortul de învățare prin descoperire. Pentru a fi capabil de toate acestea, profesorul are nevoie de har și aceasta presupune toate calitățile necesare unui dascăl. Aurelia Portal: Spirit competitiv, capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
de "distanțare", conține elemente de "teatru în teatru" și este, sub un anume aspect, și o meditație cu privire la posibilitățile și menirea artei). În această lume mai identificăm, de asemenea, un personaj aproape mut, un "nebun" în sens shakespearean martor mereu treaz, mereu prezent, uneori victimă el insuși a violenței mediului, rezoner tăcut, purtător, alături de copil, al ștafetei omeniei.. (Natalia Stancu) ...Activitate... înseamnă zădărnicia ridicată la rang de lege... este sinonimă supunerii oarbe. De aceea Predicatorul (personaj inexistent în piesă), cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
poate să nu placă. Poate să contrarieze. Poate să enerveze. Nici nu-i rău. Rostul artei nu este să pună cataplasme cu mușețel, ci să strice somnul de după-amiază al spiritelor moțăitoare. Filmul poate să irite chiar spiritele subțiri, ascuțite, treze. El poate să stârnească insatisfacții probabil are și defecte care scapă simțului meu critic sau la care simțul meu critic nu este sensibil el nu poate stârni în nici un caz indiferență. Plăcut sau nu, înțeles întru-totul sau numai în parte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
traumei. Inclusiv dorința lui Răzvan de a o desena pe muribundă nu mai este în cele din urmă stranie și nici neverosimilă, tocmai pentru că încearcă nebunește, prin toate mijloacele pe care creierul său tulburat le poate imagina, s-o țină trează. Partizanii unui film cu final deschis ar prefera fără îndoială ca lucrurile să se fi oprit în momentul când Răzvan părăsea sala de spectacol, însă căutarea tânărului este fundamentală pentru desfășurarea sensului etic al operei, care în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
timp pri mordial, finalul reprezintă o proiecție în viitor, sugerând ideea că, după înfăp tuirea actului justițiar și restabilirea echilibrului cosmic, viața merge mai departe. Între cele două „puncte stra tegice“ ale textului, construcția epică a romanului sado venian ilus trează canonul prozei tradiți onaliste: narațiune la persoana a IIIa, narator heterodie ge tic, anonim, perspectivă narativă omniscientă, în general, obiectivă, compoziție închisă, echilibrată perfect. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a eului scindat. Mai întâi, Ionapescarul, omul prag matic, văzut mai ales în ipostaza sa de ființă socială, dublat de Ionaghinionistul, trăind în orizontul nenorocului și lipsei comunicării (omul care șia pierdut ecoul), Iona visătorul solitar (năzuind în somn sau treaz să prindă peștele cel mare). În tabloul al II lea, vocea unui Iona resemnat se opune vocii omului revoltat, care, sfidând limitele, devine Ionacău tătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime (omul lucid care meditează asupra condiției sale existențiale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Numai cele două tendințe rămăseseră dominante către sfârșitul veacului. În tumultoasa epocă postkantiană și posthegeliană când Dilthey avansează proiectul unei "critici a rațiunii istorice" -, raționalismul universalist își pierduse autoritatea de altădată, iar încercările neokantienilor și ale neohegelienilor de a menține treaz interesul pentru modelele lor glorioase constituie în fond expresia dorinței de readapta o paradigmă clasică la exigențele noului Zeitgeist. Contestată ca ontologie, ca o construcție a priori cu privire la întreg, filozofiei îi mai revenea acum doar rolul modest în raport cu prestigiul de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
evenimentelor și, pe de altă parte, acest mod radical de a fi care prescrie soarta tuturor ființelor empirice, ca și ființelor unice ce suntem. Istoria, se știe, este zona cea mai erudită, cea mai în cunoștință de cauză, cea mai trează, cea mai încărcată, poate, a memoriei noastre; dar ea este, totodată, și fondul din care toate ființele vin spre existență și spre scânteierea lor de o clipă. Mod de a fi ce ne este dat prin experiență, istoria a devenit
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
trăiesc "în întuneric", creștinii trăiesc în lumina a ceea ce urmează să vină: Ziua Domnului ca zi a Parusiei (a doua venire a lui Iisus, deschiderea Cerurilor și sfârșitul timpului sau abolirea universală a morții). Iată ce-i ține pe creștini treji, în stare de veghe. Ei nu trăiesc în timp, ci trăiesc timpul ca răsfrângere a Parusiei în propria lor viață. Pentru a exemplifica și mai convingător relația sedus-seducător, Gabriel Liiceanu se oprește la câteva exemple celebre din istoria literaturii și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]