4,267 matches
-
planul atacurilor celor vlăguiți spiritual. Un asemenea prag critic este prevăzut de însuși Eminescu: " Dacă vom câștiga de trei ori atât pământ pe cât avem și vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creațiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existență socială, Rusia ne poate lua ce-i place și pierderile ne vor fi trecătoare." Datoria, cu valoare de testament, pusă de Eminescu era următoarea: "Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pe cât avem și vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creațiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existență socială, Rusia ne poate lua ce-i place și pierderile ne vor fi trecătoare." Datoria, cu valoare de testament, pusă de Eminescu era următoarea: "Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât și în popoarele mari ale Apusului, credința în trăinicia poporului român." La 1918, această dublă încredere atinsese pragul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de jumătate de politician, al lui Nicolae Ceaușescu. Dar important era destinul României, nu al său. E ceea ce înțelege doar un om politic de geniu. Din nenorocire, "geniul Carpaților" n-a putut să distingă în oglinda destinului decât propriul chip trecător, doar mâna de pământ despre care vorbea Eminescu, sub steaua căruia am împărtășit aceste reflecții, pornind de la conceptul ontologic Basarabia eminesciană. Culmea e că, în orbecăiala ultimă, Nicolae Ceaușescu a înțeles că enigma pe care el n-a putut-o
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în această privință. Una din supozițiile care par să fi fost universal împărtășite de toți cei care au fost socotiți „filozofi“ este aceea că derivarea din principii și concepte de cel mai înalt nivel de generalitate a ceea ce este particular, trecător, vremelnic reprezintă o îndeletnicire demnă de cea mai înaltă considerație. Ei vedeau în filozofie theoria prin excelență. Aceasta ne ridică deasupra orizontului experienței curente prin elaborări teoretice, care urmăresc obiective diferite de cele ale cercetării științifice. Se presupune că, în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
urmare a unor mentalități comune, a unor predispoziții articulatorii sau psihice etc. De altfel, chiar în cazul limbii literare, acceptul social este elementul de bază al viabilității inovației lingvistice, în alte condiții, creația individuală rămînînd la nivelul unui simplu fenomen trecător și nesemnificativ pentru viața limbii. Pe de altă parte, caracterul "alogic" al limbii, stipulat de Vossler, trebuie admis numai în formularea că redarea noțiunii prin cuvînt se face într-o manieră prelucrată de structura limbii, această structură adaptînd desemnarea din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
poate omologa decît dacă este o schimbare a modului de concretizare a ei. Dacă inovația nu este menținută (și adoptată) de către vorbitor și preluată de alți vorbitori, ea nu poate deveni fapt de limbă, rămînînd la nivelul fenomenelor accidentale și trecătoare care au loc mereu și în număr mare la nivelul vorbirii. De aici rezultă că schimbarea în vorbire este cea care ilustrează variabilitatea și creativitatea în limbă, iar schimbarea vorbirii reflectă mutațiile care s-au produs în limbă. Dacă devine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să fie una optimistă, constructivă În sensul acceptării primelor două stadii ca momente inevitabile, necesare ale dinamicii grupului. Înainte de a sancționa manifestările neprincipiale, iritante ale unei clase de elevi, cel care practică pedagogia grupului trebuia să accepte valoarea de ipostaze trecătoare În constituirea echipei și să le direcționeze În folosul participanților. Cadrul didactic trebuie să dovedească și o bună cunoaștere a liderilor grupului deoarece această categorie de persoane exercită influențe asupra altora, deține atribuții la nivelul conducerii grupului de apartenență și
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
spune că Eul nu există. Dacă am admite și existența eului, chiar superficială, sau iluzorie, pe lîngă cea a Sinelui profund, ar însemna că ființa noastră e una schizofrenică. De aceea vom spune că nu ne confundăm cu ce e trecător în noi, ci cu ce este veșnic, aici și acum. Mă recunosc în Sinele suprem, strălucitor, orbitor, în Lumină. Timpul iese din timp, iar eu rămîn fericit să trăiesc în eternitate. Fiecare poate fi astfel, doar înlăturînd ideea falsă că
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a ego-ului, care stă la rădăcina a tot ce e lesnicios și nemeritat în viață. Cred că e bine să începem cu întrebarea " Cine sunt eu ?" și e înțelept să nu ne confundăm cu ego-ul, cu nimic din ceea ce e trecător în noi, ci cu veșnicul "Eu sunt", cu Sinele, care nu e ceva de dobîndit, prin diverse tehnici, El este în eternitate și nu merită să investim decît în ceea ce este etern, adică aici și acum, în stare de sălășluire-în-Sine
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
acum. 1.3. ÎNȚELEPCIUNEA ADAMICĂ Omul este reprezentant al lui Dumnezeu, unul dintre cei mai apropiați. El conține virtual toate celelalte naturi create și toate adevărurile esențiale. Omul constituie pentru Dumnezeu pupila prin care Își contemplă creația. Prin existența lui trecătoare și eternă, lumea a fost împlinită și integrată simbolic. Sensul vieții omului este să-l adore pe Dumnezeu, în sfințenia Sa, confirmîndu-i mereu transcendența Sa esențială, eliberat de trufie și de teamă. Ideile universale sunt prezente în mod inteligibil și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Sinele cel adevărat al Vedelor. Cred că se face aici o confuzie inconștientă între Ființă și Ființare, deși se cunoaște bine diferența. Ceea ce scapă mereu, din păcate, este componenta spirituală. Condiția umană e percepută aici într-o ipostază căzută și trecătoare. Dacă citesc Sein und Zeit, care este într-adevăr una dintre marile opere ale filosofiei, eu înțeleg altceva, să fiu iertat. Parcă urmărit de o umbră, de o obsesie, ca un ateu încrîncenat pentru care nu există decît ceea ce crede
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
din Univers" înseamnă a atinge un grad de conștiință care să permită perceperea corectă a naturii timpului. El nu pleacă nicăieri, doar că noi, adevăratul Eu sunt, realizează, între timp, că el nu a existat niciodată. Ca tot ce e trecător, el e non-Ființă. Or, nu există existență pentru non-Ființă, așa cum nu există non-existență pentru Ființă. Totul este Ființă, iar Ființa este totul. A conceptualiza înseamnă a sintetiza, a prinde un buchet de sensuri într-o singură expresie. Putem astfel sintetiza
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
temporalității. Dacă i-a fost dată putere s-o folosească spre binele altora nu pentru a aduna averi și spinteca vieți. Viața și cunoașterea sunt realități de slujit, de la Dumnezeu la om, nu ignoranța și moartea. Viața și cunoașterea sunt trecătoare doar în raport cu ce este efemer, dar veșnice în raport cu ce este veșnic. Deși, fiind atribute divine, ele sunt netrecătoare în sine. Acestea sunt chestiuni de principiu, dar noi tocmai aici am sărăcit : ne-am lipsit de principii eterne, iar viața și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
morală. Așa cum spunea H.R. Patapievici, trebuie să considerăm împreună văzutele și nevăzutele. Există o dependență reciprocă între ceea ce are o existență individuală, sau substanțială, și cele eterate, lumea ideilor. Efemerul nu poate fi conceput ca atare, adică în natura sa trecătoare și relativă, nu are o existență în sine, pentru că nu are nici un sens. El poate fi conceput numai în legătură cu lumea cauzală a ideilor, numai în legătură cu un principiu de la care capătă potențialitate, capătă viață, capătă ființă și de care este dependent
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
existența formei efemere, substanțiale, a ființei. Dar fiindcă ființa efemeră, sau "trestia gînditoare" a lui Pascal manifestă chipul eternului, Dumnezeu ne trimite și ne permite cunoștința despre El însuși chiar prin contemplarea efemerului. Semnele sale sunt în tot ceea ce este trecător și mai ales în noi înșine, urma pașilor săi dă forma lumii. Citim pe Max Weber. Plecînd de la noi îl putem concepe pe El, putem percepe Revelația Sa, Cuvîntul Său. Contemplîndu-L, ne contemplăm ; Contemplîndu-ne, El se contemplă. Ce imagine-i
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
trăirea pură, trebuie să îndepărtăm mai întîi ceea ce o deformează și îi falsifică percepția. În primul rînd, trebuie răspuns corect la întrebarea " Cine sunt eu ?", prin îndepărtarea ego-ului superficial, care se identifică cu trupul, cu mintea, cu tot ce e trecător în noi și situarea atenției, a percepției la nivelul Sinelui superior, al inimii noastre spirituale, care este scîn teie de divinitate, netrecător și atoateștiutor. Este ceea ce Ramana Maharshi desemna cu ternarul Ființă Conștiință Beatitudine (vezi Arthur Osborne, Învățăturile lui Ramana
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Elemente nevăzute și intangibile. Este elementul majoritar al trupului nostru vizibil. Picătura de apă e vie, e roua cerului pe pămînt, conține în sine nemărginirea, infinitul chimic și alchimic, cuantic. M-am deprins să văd veșnicia și în lucrurile aparent trecătoare, precum și vizibilul în invizibil, dumnezeiescul în omenesc. Suntem niște pelerini ai nemuririi, călătorind în eternitate, cu unele abrupte căderi în timp și în formă. Tot ce este fizic este, în esență, metafizic. Infinitatea ca un ocean e ancorată, cum spuneam
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a democrației. Gîndirea critică este astfel în mare pericol. Cine dorește extinderea orizontului propriei conștiințe se va abate, inevitabil, de la gîndirea obișnuită, de la speculații și ipoteze și va trebui să-și activeze însușiri și facultăți noi. Dincolo de circumstanțe însă, inevitabil trecătoare, cred că trebuie afirmat adevărul și trebuie făcut binele, atribute care, prin ele însele, conduc evoluția, procesul de devenire. Căci omul modern viețuiește o prăpastie între idee și realitate. Platon, care încă vedea în idee adevărata realitate, a rămas, din
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
acest motiv o deosebită importanță, în cadrul examinării, o are analizarea capacității funcționale, a durerilor și a gradului de fatigabilitate al mușchilor respectivi. Sensibilitate. Mușchiul sănătos nu prezintă reacții dureroase în timpul unei palpări cu intensitate moderată; durerea poate apare, în mod trecător, după un efort intens, reflectând o 39 stare de oboseală și nu neapărat o stare patologică. Durerea musculară se deosebe ște de cea de origine cutanată sau osteoarticulară și dacă apare cu regularitate, poate fi pusă ̀ n legătură cu
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
și a întregii sensibilități, conducând la aproximativ aceleași consecințe tisulare ca și în cazul comei (și anume la riscul apariției escarelor și al retracțiilor), masajul poate acționa eficient în sensul prevenirii și combaterii lor. Flaciditatea de origine centrală putând fi trecătoare, masajul este un element de menținere a troficității ̀ n așteptarea trecerii la faza spastică. Dacă flaciditatea este definitivă (ca în cazul paraplegiilor prin secțiune medulară), masajul va fi înlocuit treptat cu respectarea unor reguli igienice speciale. în hipertoniile centrale
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
teamă; să-și abandoneze casa, fiii și tot avutul, căci religia pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu are o valoare uriașă, iar obligațiile lor trec înaintea tuturor contingențelor demne de dispreț în ochii oamenilor luminați, căci aceste contingențe sunt trecătoare, în timp ce frica de Dumnezeu este veșnică"34. Astfel, Maimonide distinge între discurs și act, între ceea ce se face în public și ceea ce se face în privat. Esențială este păstrarea vieții, pentru a împlini Legea, iar din această perspectivă este mai
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
atare, evreul secularizat o abordează fără Dumnezeu, fără trecut, într-un prezent care vrea să-și fie suficient sieși și în solitudinea individualismului, întreruptă doar de comemorări și ceremonii. Poate că aici rezidă deznădejdea evreului contemporan, pe care o sperăm trecătoare. Am avut ocazia să semnalăm mai sus editarea și traducerea, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unor opere istoriografice sefarde din secolul al XVI-lea, ca Valea plângerii de Iosif Ha-Cohen și Sceptrul lui Iuda de Solomon Ibn Verga. Aceste
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ca principal orizont amenințarea antisemită. Cel puțin această suferință creează o identitate și un colectiv. Dar acestea, fondate pe ostilitatea Celuilalt față de evreu sau israelian, sunt o identitate și un colectiv prin ricoșeu. Nu-i imposibil să fie o etapă trecătoare. Dar dacă faza aceasta se prelungește, am putea vedea multiplicându-se până la urmă unele comportamente extreme: întoarcerea la ortodoxie, pe de o parte, asimilarea, pe de alta. De fapt, datoria de memorie nu ajută la proiectarea în viitor, ci este
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de echilibru nu există profit, cum nu există nici pierdere. Deci profitul, căruia alți economiști îi vor acorda atîta importanță, ar fi un venit rezultat al unei situații de dezechilibru, de perturbații, de monopol, sau pur și simplu o diferență trecătoare dintre prețuri și costuri. Care ar fi atunci motivația întreprinză torului pentru a face economii și a le transforma în factori de producție nu se știe, probabil generozitatea... Walras mai formulează și o teorie matematică a rentei, diferită de cea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
progres. Una peste alta, staticul echilibru walrasian este uitat în favoarea unei noi matrici creatoare, a unui sistem viu, în care întreprinzătorul joacă rolul principal, împreună cu inovația. Șomajul nu pare să-l preocupe, depresiunea nefiind decît o fază a ciclului, deci trecătoare prin însăși natura și mișcarea pieței. Dar instabilitatea și incertitudinea sunt mereu prezente. Menger și discipolii săi au acordat puțină atenție fluctuațiilor economice. Wicksell acordă o importanță în acest sens ratei reale a dobînzii ca determinant al fluctuațiilor. El a
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]