23,715 matches
-
a și Savin în a VII-a. Acest elev a urmat două luni îmbrăcat soldățește; de aceea îl numeam noi "jandarmul". Era un tip inferior, și adesea eram sfădiți cu el. Atunci el ne făcea sânge rău, cumpărând cutii de tutun, pe care-l desfăcea umplând casa de miros și fumând, - iar Savin și eu, veșnic fără nici un ban, miroseam tutunul și înghițeam în sec. Dar ne răzbunam teribil. Savin, eu și Raicu începeam să vorbim cu aluzii la acel Ștefănescu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
jandarmul". Era un tip inferior, și adesea eram sfădiți cu el. Atunci el ne făcea sânge rău, cumpărând cutii de tutun, pe care-l desfăcea umplând casa de miros și fumând, - iar Savin și eu, veșnic fără nici un ban, miroseam tutunul și înghițeam în sec. Dar ne răzbunam teribil. Savin, eu și Raicu începeam să vorbim cu aluzii la acel Ștefănescu - și "aluziile" erau așa de ale dracului, încît, în realitate, îl ironizam ceasuri întregi, iar el tăcea - căci n-avea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pe nume. Uneori, când "avea treabă", îmi încredința câte una s-o "păzesc'', ba chiar s-o hrănesc cu biberonul. Seara, mă ducea în toate odăile pe unde avea "copii" culcați prin paturi liliputane, prin cutii de botine ori de tutun, iar cei mai oropsiți de soartă, prin locuri mai puțin confortabile. Firește, unii copii plângeau, alții nu voiau să adoarmă, fiindcă erau obraznici, alții erau bolnavi - și ea îi admonesta, le făcea morală, îi consola... pe fiecare după starea în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o Înghițitură, fără să mestece, cu tot cu pieliță și ață, făcând un simplu „hmm“... Castraveciori se găseau la discreție, numai că nici unul nu era Întreg. Fiecare din ei purta urmele unor dinți mai mici sau mai mari, puțind a pește și tutun de proastă calitate. Poate că altul s-ar fi ferit să mănânce din mâncarea pe care o atinseseră alte mâini și alte guri. Lui Ippolit prea puțin Îi păsa cine și cum mâncase din bucatele aflate acum pe masă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se aplecă Înainte punându-și coapsele pe dosul palmelor. Evident, Elya considera că e de datoria lui să păstreze Rolls-ul. Nu-i trebuia o mașină așa de prestigioasă. Nu era ca și cum era producător pe Broadway, bancher internațional sau milionar al tutunului. Unde Îl ducea? La biroul de avocatură al lui Widick. La Hayden, Stone Incorporated, unde deținea un cont. De marile sărbători se ducea la templu pe Fifth Avenue. Pe 57th Street erau croitorii lui, Felsher și Kitto. Templul și croitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cer „Penny For The Guy“, iar sărbătoarea se termină cu artificii în amintirea exploziei care ar fi putut cuprinde parlamentul, dacă conspiratorii n-ar fi fost prinși la timp. Bong - pipă special, de obicei cu apă, pentru marijuana, hașiș sau tutun. Personaj creat de scriitorul american Alex Haley în romanul Roots: The Saga of an American Family, publicat în 1976. Personajul Kunta Kinte era un copil de culoare, răpit din Gambia în 1767 și vîndut ca sclav în Maryland, personaj considerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai șteargă și-mi deveni, oricum, neclară. Parcă mă simțeam stînjenit. Am mai respirat o dată adînc și după ce m-am asigurat că nu mirosea nici a tutun, nici a bărbat prin casă, mi-am aprins o țigară. Am ridicat colțul feței de masă care atingea dușumeaua și am privit atent să vad dacă e ceva suspect pe acolo. Ce ciudat mi se părea! Iarna se Întuneca mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ce făceam eu? Creșteam, creșteam cu o inconștiență pe care n-am mai avut-o niciodată de atunci. Primele mele amintiri se leagă de bunica. Într-una, cred că aveam vreo 3 ani, eram cu ea într-un lan de tutun înflorit și era cald și, ca să mă țină aproape să nu mă pierd, îmi spunea o poveste, despre care nu-mi aduc aminte nimic doar că, atunci când se oprea, îi strigam mereu: „Și, bunică? Și?”. Și ea o lua iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și produsele agro-zootehnice: minereu de fier, cafea, soia și derivate din soia, zahăr și produse zaharoase, cacao, bumbac, carne de pasăre, piei, încălțăminte, articole textile, lemn, produse chimice, tananți și coloranți, echipamente și componente pentru mașini de înaltă tehnologie, băuturi, tutun, blănuri, pietre prețioase și semiprețioase etc. În ce privește cooperarea economică, în anul 2002 a fost inaugurată linia de montaj autoturisme de teren ARO, realizată în zona liberă Manaus din Amazonia, autovehiculele Cross Lander produse aici urmând să fie comercializate atât în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
neică Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după aceasta să se scociorască în chimir. Scuipă cu greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun! tutun! strigă Sandu. Las’ că-ți dă boierul Niculiță un pachet!... Așa boier zic și eu; om nu glumă! Și-ai văzut ce cal are? Un zmeu, neică Marine!... Vânătorul desfăcu tutunul și scoase din carâmbul cizmei o pipă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după aceasta să se scociorască în chimir. Scuipă cu greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun! tutun! strigă Sandu. Las’ că-ți dă boierul Niculiță un pachet!... Așa boier zic și eu; om nu glumă! Și-ai văzut ce cal are? Un zmeu, neică Marine!... Vânătorul desfăcu tutunul și scoase din carâmbul cizmei o pipă neagră. Suflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun! tutun! strigă Sandu. Las’ că-ți dă boierul Niculiță un pachet!... Așa boier zic și eu; om nu glumă! Și-ai văzut ce cal are? Un zmeu, neică Marine!... Vânătorul desfăcu tutunul și scoase din carâmbul cizmei o pipă neagră. Suflă de câteva ori tare în țeavă și o bătu cu botul de marginea mesei. Deodată rosti tare, întinzând mâna stângă, mare și neagră, spre mine: Nu! la noi nu-i chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cunosc! am fost caporal în artilerie... Neica Marin are de celelalte, vechi... Dar pușcă bună, știi cum bate? Dacă n-ar fi fost bună, n-ar fi ținut până acum! zise iar moale, deodată liniștit, vânătorul, îndopându-și pipa cu tutun. Așa-i, are dreptate! strigă Sandu Popescu. Dar o țuică - ce mai zici, neică Marine? Marin clătină din cap și-și așeză pe umăr pușca. Nu, mi-e destul! De-acum mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
degetul, trăgându-și în piept bărbia, se jura pe onoare și striga că a fost caporal în artilerie. Era o vulpe șireată domnul Sandu Popescu, de nu mai avea margine. Țuicile pe nesimțite le strecura spre pușcaș: boierul plătește! și tutunul, ori lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o lună plină, așa de fericit, că n-aveam ce face, tăceam și plăteam cu voie bună... De altminteri, aveam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sandu la grajd. Figura amărâtă și aspră a vânătorului, însă, iar mi se arătă: îmi întorsei ochii, cercetându-l. Nu bănuiește nimic? N-a simțit nimic? Nu bănuia nimic; nici n-avea de unde să bănuiască. Liniștit, își umplea pipa cu tutun. Și-o puse în gură și mă privi lung: — Ce ai dumneata, boierule Niculiță? Nu te simți bine? Parcă ești tras la obraz... Ești ostenit? — Da, am umblat mult pe câmp... Ostenit însă nu eram, și nu înțelegeam ce puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
izbucnească dintrodată și să se abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și mă întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dintăi. Cu altă înjurătură, pădurarul se opri, privi în urmă la câni, după aceea își cercetă oțelele puștii. Da’ ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A! sunt locuinți!... Cât sunt de ciudate!... În adevăr, aici suntem departe de civilizație! zise și cuconu Ionașcu, învăluindu-și fața în fum albăstriu de tutun. —O, e foarte ciudat! foarte ciudat! șopti domnița. Și parcă i se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension... Grămada bordeienilor venea ca o turmă sfioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Parcă s-ar fi zvârcolit în ea o viperă. Mă boierule! îi aruncă ea vorbele cântat spre celălalt mal; apoi eu ți-am dat opt lei, să-mi iei o pâine ș-o pamblică de la prăvălie; iar tu îți cumperi tutun și bei răchie. Ți-am dat banii aseară și tu nu te-ai întors nici azi dimineață. Mi-a spus Rița unde îți strălucesc ochii. —Ei și ce dacă ți-a spus Rița? Apoi, nene Gogule, putea Rița să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la pivnițele împărătești. În gura dumnitale ar intra barca lui uncheșu Mitrea, dar nu poate de dinți găunoși. Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să ți se usuce buzele cum se usucă nomolul; să nu mai ai parte să fumezi tutun din banii mei. Și când ei duce la gură, să duci șerpi și sălămârde, ca să te saturi de rachiu pe parale muncite de aste mâni. Gogu nevăzut se mâniase. Fă! viu la tine și te calc în picere. —Tu? pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi s-a întors. Nimic dubios. Doar a făcut mișcare. Deși unii ar putea considera că asta e ceva dubios. Cred că ar fi bună la cărți, adică te-ar usca. Are o mulțime de riduri fine în jurul gurii, din cauza tutunului. Își petrece o grămadă de timp refăcându-și conturul de buze. Îi place soarele, are o piele din aceea tăbăcită. Dar să nu mă înțelegi greșit. E o femeie atrăgătoare, având în vedere vârsta și toate cele. Trebuie s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să mă vadă că-mi schimb părerea, strigă de la fereastră pe doi dintre servitorii săi. Unuia îi porunci să meargă să cumpere două sticle din cel mai bun vin grecesc, iar pe celălalt îl puse să pregătească o pipă cu tutun. — Ai gustat cumva din această dulce otravă din Lumea Nouă? — O dată, acum doi ani, acasă la un cardinal florentin. — Nu se găsește de vânzare la Roma? — Nu există decât în unele taverne. Dar acei tabacchini care le țin sunt oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oamenii cei mai prost văzuți din oraș. — Curând, lumea întreagă va fi plină de tabacchini, iar reputația lor nu va fi mai proastă decât aceea a băcanilor sau a negustorilor de parfumuri. Eu însumi aduc de la Sevilla încărcături întregi de tutun pe care le vând la Brussa și la Constantinopol. Am tras un fum. Maddalena îi aspiră aroma, dar refuză să încerce. — Mi-ar fi prea teamă că am să mă înec cu fumul! Abbad din Sousa a sfătuit-o atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]