13,755 matches
-
mea. Mă simt ca un turist într-o excursie de-o zi, am spus cu veselie în glas când Sebastian a deschis ușa de la apartament. Bătăile inimii mi s-au accelerat. Eram îngrijorată că trebuie să suport priveliștea omniprezentei sale uniforme de „Sloane la joacă“ acoperindu-i statura atrăgătoare, dar, în schimb, purta pantaloni albi de in și ceva asemănător unui pulover de cricket, alb cu dungi mari albastre la gât. Nu era desprins din fanteziile mele, dar arăta foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
îl puteam vedea mai bine; un bărbat de vârstă mijlocie, cu părul grizonant pieptănat pe spate, cu o față lipsită de expresie și o gură aproape închisă când vorbea, parcă pentru a indica o capacitate fantastică de discreție. Purta o uniformă stacojie brodată cu aur, ca un lacheu ieșit din Prizonierul din Zenda. În spatele lui, un dulap de mahon ale cărui rafturi de sus erau formate din mai multe casete cu nume pe ele, conținând ceva ce păreau a fi scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o apuce. Atunci au apărut tancurile americane și un soldat l-a luat pe tatăl lui Ghidale, i-a dat ceva de mâncare și timbrul acela, pe care americanul îl păstra într-o cărțulie vișinie, la buzunarul din spate al uniformei. Spunea Ghidale că tatăl său, de multe ori când făcea rugăciunea de aprinsul luminilor, la Hanuca, dar și la alte mari sărbători, scotea timbrul acela și le spunea tuturor celor de față povestea lui. Le mai spunea că pentru om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și lactate, în față tarabele și rafturile cu pâine și pe stânga, în fund, sectorul de patiserie, cuptorul din care ieșeau continuu merdenele, ștrudele, cornișoare, triunghiuri și alte asemenea, cu laborantele frământând coca pe niște mese, în văzul clienților, cu uniformele lor albe, prin care adeseori li se zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
act de-al lui don Alejandro Cassona. Ca să nu mai pomenesc de apariția stelară a lui Fumero În rolul criminalului. Prin urmare, dumneata crezi că părintele Fernando ne-a mințit? — Nu. SÎnt de acord cu dumneata că pare cinstit, Însă uniforma trage mult la cîntar și, oricum, și-o fi păstrat el vreo carte la ciorap, ca să zic așa. Eu cred că, dacă ne-a mințit, a fost prin omisiune și din politețe, nu din ticăloșie sau din răutate. În plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe care Îl luară drept confirmare. Nu mi-l Întoarse decît cea de-a treia fată, timid și ferindu-și privirea. Celelalte două Înaintară spre mine, sfidătoare. — Mi te imaginam altfel, zise cea care părea șefa grupului. — Dar unde-i uniforma? Întrebă secundul, observîndu-mă cu neîncredere. — SÎnt În permisie. Știți dacă a plecat deja? — Beatriz n-a venit azi la școală, mă informă șefa, cu un aer sfidător. — Ah, nu? Nu, confirmă locotenenta de Îndoieli și bănuieli. Dacă ești logodnicul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În librărie. Poate că trebuia să mai sun o dată și să-i spun domnului Aguilar că da, că eram eu, că umblam nebun după fiică-sa și că așa se termina toată povestea. Dacă mai apoi avea să vină cu uniforma lui de comandant să-mi pocească mutra, era dreptul lui. Mă Întorceam spre librărie, cînd am băgat de seamă că cineva mă urmărea din dreptul unui portal de pe partea cealaltă a străzii. La Început m-am gîndit că era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
două luni, eu, Daniel Sempere Martín, urma să am onoarea și mîndria de a lua parte la Îndatorirea cea mai sfîntă și mai Înălțătoare pe care viața i-o poate oferi bărbatului celtiberic: să-și slujească patria și să Îmbrace uniforma cruciadei naționale În apărarea rezervei spirituale a Occidentului. M-am bizuit că măcar Fermín avea să dea de capăt acestui subiect și să ne facă să rîdem o țîră cu versiunea lui În versuri la Căderea cîrdășiei iudeo-masonice. Două luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ceciliei, una din fetele aflate În serviciul familiei Aguilar. — SÎnt Daniel Sempere, Cecilia. Vizorul se Închise și, după cîteva secunde, Începu concertul de zăvoare și ivăre care blindau intrarea În apartament. Ușa se deschise Încet și mă Întîmpină Cecilia, purtînd uniformă și bonetă, cu o lumînare Înfiptă Într-un sfeșnic. După expresia ei alarmată, am intuit că, probabil, aveam un aspect cadaveric. — Bună seara, Cecilia. Bea e acasă? Mă privi fără să priceapă. În protocolul cunoscut al casei, prezența mea, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe-acolo Înaintea noastră, ne-a mărturisit el Înfricoșat. Acum Își spunea inspectorul Fumero și Îl prevenise că, În vreme de război, era mai sănătos pentru el să fie cu băgare de seamă. — Multă lume are să moară foarte curînd, iar uniformele, de preot sau de soldat, nu stau În calea gloanțelor... Fernando Ramos ne-a mărturisit că nu era limpede cărui corp sau grup Îi aparținea Fumero și că el nu cutezase să-l Întrebe. Mi-e cu neputință să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Început Noimann Îl privea de sus În jos, acum rolurile se schimbaseră... „Ia uită-te cum crește În fața mea ca un coșmar”, gândi el. Și adăugă: „Și se acoperă de epoleți și de insigne...” Acum, creatura din fața sa purta o uniformă militară, având o banderolă plină de medalii Încinsă peste piept, tigheluri cusute cu fir de aur și-o sabie la brâu. „Nu ar strica să-i mai turnăm un păhărel”, Își spuse medicul. „Poate aflăm câte ceva...” Celălalt, ca la comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sub pat și stați la pândă?” „Tot ce e posibil”, spuse Noimann. „Și când vă plictisiți acolo, vă ascundeți după costumele ce stau Înșirate În dulap?! V-ați Întrebat de ce faceți aceste gesturi aberante?” Apucându-l de un nasture de la uniformă, Noimann Își apropie fața de ciudatul personaj. Ochii săi albaștri se oglindiră pentru o clipă În ochii celuilalt. Un damf de alcool amestecat cu parfum ieftin Îi gâdilă nările. „Cu ce drept vă băgați nasul În viața mea intimă?” răbufni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bruscați... Țin să vă previn că nasturele acesta e cusut direct de piele...” Probabil că piciorul voia să-l intimideze. Noimann Însă nu se pierdu cu firea. Răsuci nasturele Încă o dată, până când simți că ața cu care era cusut de uniformă e pe cale să cedeze. „Vă rog să-mi dați drumul, altfel riscați să se Întâmple o catastrofă...” „Despre ce catastrofă vorbiți?” Ținând nasturele strâns Între degete, Noimann se Îndreptă spre ușă. „Nu aveți dreptul să mă alungați pe scări”, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ei În jurul becului. Dulapul se Întorsese și el cu burta În sus, lăsând să se reverse dinlăuntrul lui mulțimea de costume... Tangajul devenea din ce În ce mai greu de suportat. Noimann reușea totuși să se mențină În orișicare echilibru. Nasturii și insignele de la uniforma „amiralului armatei moarte” continuau să-l fascineze. Pe una din ele văzu Întipărit cuvântul MARTINI. Pe tunică străluceau un șir de steaguri, de cruci, scuturi și coroane, sub care se afla Înscris un număr: 1863... Dedesubtul lui, Într-un arc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
depline asupra lui? Sau piciorul făcea parte din recuzita lui Satanovski și acesta Îl trimitea În misiune stând comod Într-un fotoliu și Împărțind pe masă, Într-o ordine anume, cărțile de joc? De ce luase o Înfățișare umană, Îmbrăcat În uniformă de amiral? Nu cumva era și aceasta o aluzie la faptul că Noimann o luase pe ulei? Medicul Îi aruncă o privire În care se putea citi și luciditate, și ironie. Piciorul Îi răspunse mișcând din mustăți. „Proteza rămâne aderentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la un moment dat aducea cu Napoleon, acum trăsăturile feței se abrutizaseră pe nesimțite. Purta ca și la Început tricorn, doar că fața sa și mai ales bărbia În formă de pară aminteau de Satanovski. Apucându-l de nasturele de la uniformă, Noimann Își lipi fața de ciudatul personaj. Din nou, un damf de alcool amestecat cu parfum ieftin Îi gâdilă nările. Piciorul se Încruntă. Chipul său capătă o expresie zeflemitoare. Stomatologul dădu să se apropie de dulap, dar piciorul Îi bară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nici la foc mare, nici la foc mic. Cu cât le fierbi mai mult, cu atât se acoperă de pete... Mathilda, Mathilda... Piciorul aleargă, adulmecându-și propriile urme. Ca un câine aleargă În cerc și adulmecă. Un câine Îmbrăcat În uniformă de amiral. Cu tricorn pe cap. Cu tigheluri pe umeri și pieptul acoperit de insigne. Adulmecă aerul curat. Mârâie, latră. Și urinează foarte des. Din pricina stresului. Mirosul de urină se amestecă Încet cu cel de rouă. Razele soarelui transformă jeturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ca pentru sine șeful de gară, sorbindu-și pe Îndelete ceșcuța de cafea dreasă cu coniac și privind melancolic pasarela... Văzându-l că se uită fix la el, Noimann făcu gestul că-și ridică pălăria, salutându-l pe omul În uniformă aflat dincolo de geam. De altfel, șeful de gară i se păru a fi o figură cunoscută. Cine știe dacă În vreuna din escapadele sale nocturne nu au stat la aceeași masă, privindu-se tăcuți din timp În timp, fiecare adâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
baldachin de un verde Închis, cu ciucuri stacojii. Sub pat se vedeau zvârcolindu-se o ceată Întreagă de cizme soldățești, alături de niște pantofiori de balerină. Noimann avea, uneori, obsesia soldaților. Ei Îi apăreau În fața ochilor sub diferite forme, Îmbrăcați În uniforme de roșiori sau În cele de camuflaj. Udătura trebuia adusă. De fapt, Noimann o avea la purtător. Trebuia doar să scoată sticluța plată din buzunarul de la piept și s-o treacă peste buze. Versurile Îi sunau În urechi, În ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Prezentator: Iată, anul a trecut, iarna iarăși a sosit Când va fi iar primăvară, vom ieși din nou afară S-așteptăm cu nerăbdare PASĂRILE CĂLĂTOARE! PROBLEMA COPIATĂ Acțiunea se petrece într-o sală de clasă oarecare. Costumele elevilor pot fi uniformele școlare. Recuzita de scenă - cărți,caiete, ghiozdane, cretă de scris la tablă, buretele de șters tabla, catalog. SCENA I NINETA, SORIN, VICTORIȚA și VALERICA (La ridicarea cortinei elevii sunt în clasă. Ei așteaptă sosirea doamnei profesoare, ca să înceapă lecțiile. Până la
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mai fost înregistrate Dar să știți pe ici, pe colo Unii le fac nesărate. Elev II Ca să-i îndreptăm pe-aceștia I-avem în atenție Și-am adus aici patrula “Stop la neatenție!” Toți Deviza patrulei e : “Stop la neatenție”! Uniforma ne e dragă Ne-o cunoaște lumea-ntreagă. Noi pe toți îi invităm Să circule-i ajutăm, Iar pe cei ce nu ascultă Pe loc îi sancționăm. Elev I Sunt unii care habar n-au Să circule pe trotuare Și
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
adică absolvenții de facultate care, pe atunci (1973), Își satisfăceau stagiul militar la sfârșitul studiilor. Așa se Întâmplase că la ora sosirii lui În unitate toți celilalți soldați și teriști Împlineau a treia zi de când se tunseseră regulamentar și Îmbrăcaseră uniformele. Pentru el au fost nevoiți să caute mai Întâi un posibil frizer printre ceilalți ostași. Acesta fusese un anume Zare Popescu. De fapt, nici acesta nu mai tunsese niciodată pe nimeni, dar Îl amuza să Încerce experiența și din acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ar putea fi făcute de Înțeles aceste poveși și sentimentele cu care le Însoțea Grințu? Despre Popescu, supranumit Meșteru, Grințu aflase târziu că e și el dintre copiii orfani. Se Îmbrăca Îngrijit și cu gust, avea haine de Îmbrăcat În lipsa uniformei și tot felul de obiecte personale care nu puteau fi cumpărate cu banii de la Leagăn. Spunea că se duce vara și muncește cu calul și cu țapina În pădure și face rost de bani, apoi că primește din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
propti cu coatele de pervazul ferestrei. Într-adevăr, dinspre șosea, peste maidanul de lângă gardul liceului, se apropia mergând agale elevul Popescu supranumit Meșteru. Numai că era Însoțit de o fetișcană și amândoi erau Îmbrăcați ciudat, În orice caz nu În uniforme de elevi. El avea blugi, un tricou de lână lung până aproape de genunchi, o eșarfă grena legată În jurul gâtului și un rucsac destul de greu În spate. Ea era frumoasă și Îmbrăcată aproape la fel, minus rucsacul. Păreau doi autostopiști, globe-trotters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ușura foarte mult munca. Să-i numim totuși brancardieri. Ei poartă haine subțiri de culoare ceva mai deschisă, haine militare, desigur, haine de simpli soldați. Ei poartă și un fel de pălării fără bor care par să facă parte din uniformă, dar ele nu ne dau nici un fel de indiciu suplimentar asupra armatei din care brancardierii fac sau au făcut parte. Nu se poate distinge dacă rănitul poartă vreun acoperământ de cap, În primul rând pentru că el ține, nu se știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]