4,445 matches
-
îl confirmă în poziția de observator competent peste întregul câmp al vieții politic. (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.199-200) Mircea Tomuș (Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 41) consideră că dramaturgul creează aici o adevărată utopie politică, girată de recunoașterea unui erou al contemporaneității ca Garibaldi care, la rândul lui, fusese girat el însuși prin autoritatea Papei de la Roma. Leonida e liberal. În mintea inocentă a acestui personaj, care respectă cu sfințenie ceea ce se scrie în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
trebuie uitat că numai conflictul devine subiect pentru intervenția puterii și că în condica Mitropoliei nu sunt trecute decât situațiile de tensiune. Normalitatea nu există, căci ceea ce Biserica oferă ca exemplu soților aflați în litigiu se apropie mai degrabă de utopie sau de stereotip. Așadar, între starea de conflict și utopia iubirii de oameni se strecoară realitatea cotidiană care le va fi îmbinat pe amândouă, dar care a înclinat cu siguranță mai mult spre prima. Cine face recurs la „putere“ în
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
și că în condica Mitropoliei nu sunt trecute decât situațiile de tensiune. Normalitatea nu există, căci ceea ce Biserica oferă ca exemplu soților aflați în litigiu se apropie mai degrabă de utopie sau de stereotip. Așadar, între starea de conflict și utopia iubirii de oameni se strecoară realitatea cotidiană care le va fi îmbinat pe amândouă, dar care a înclinat cu siguranță mai mult spre prima. Cine face recurs la „putere“ în secolul al XVIII-lea? Majoritatea reclamațiilor adresate justiției aparțin oamenilor
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
tragică, era acum timpul să se reînnoade firul întrerupt de tancurile sovietice. Curios e că această regăsire a istoriei proprii, cu nuanțe adesea patetice, avea loc într-un moment când în Apus se admitea nu numai eșecul ideologiei, adică moartea utopiei, dar și "sfârșitul istoriei" ca atare (F. Fukuyama), înțelegându-se prin aceasta generalizarea liberalismului în lume și, pe cale de consecință, abolirea marilor conflicte geopolitice. Istoria însăși s-a însărcinat să contrazică o asemenea ipoteză prin seria de conflicte interetnice produse
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de până ieri n-a fost opera unor extratereștri, ci o monstruoasă excrescență a sistemului. În numele celor care au murit înfruntând tirania și vizând o altă rânduială în societatea noastră, tinerii au nevoie acum de garanții instituționale contra voluntarismului, a utopiei totalitare. Dialog poate fi, alături de alte forme de expresie civică, un instrument al reconstrucției viitoare. Ce să-i urez, în această clipă a răscumpărării, decât un maxim impact în lumea noastră, încă tulburată de răsturnările produse, dar gata să asume
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
-i urez, în această clipă a răscumpărării, decât un maxim impact în lumea noastră, încă tulburată de răsturnările produse, dar gata să asume din mers exercițiul salutar al democrației pluraliste? Dialog, XX, 134/ dec 1989, p.1 QUO VADIS? Paradoxul utopiei totalitare e de a realiza vidul acolo unde își închipuie că a instituit o societate perfectă, armonia cea mai deplină. Peste tot în jurul nostru, experiențele de după ultimul război au fost de natură a dizloca tradiții politice și culturale, a răsturna
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
asupra ideilor cu care lumea se confrunta într-o epocă de amplă resurecție. Ceea ce istoricul coborât în arena civică spunea atunci e mereu valabil și merită să constituie o temă de reflecție curentă: "Însă precum în politică nu suntem pentru utopii, așa și în literatură nu suntem nici pentru pedantism, nici pentru șarlatanism; suntem pentru adevăratul progres. Urâm confuziile babilonice, urâm ignoranța și mediocritatea ascunse sub cuvinte răsunătoare, dar reci de simț". Aceasta voia să însemne, în fond, preeminența valorilor, principiu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe cei mai în vârstă. Unde erau când noul imperiu, care trebuia să fie al libertății și egalitarismului, a fost presărat cu lagăre ale morții, transformându-se într-o imensă închisoare? Secolul nostru a avut tragica neșansă de a experimenta utopiile totalitare. În forme ce sfidează dreapta judecată. Excesul raționalist s-a întors contra rațiunii expunând vaste regiuni bunului plac al dictatorilor. Societatea românească n-a fost nici ea scutită de asemenea experiențe. Supusă la mari presiuni, într-o Europă sfâșiată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
carnavalescul, epuizantul festival Cântarea României la creația artistică cea mai înaltă. S-au interzis teme, s-au excomunicat cuvinte, s-au redus la minimum canalele pe care puteau intra în societatea noastră, cea atât de bine vegheată, idei străine de utopia totalitară pusă la lucru pe seama ideologiei comuniste. Paradoxal e că în timp ce regimul stimula un anume naționalism, susceptibil a sprijini discursul puterii, el bloca orice șansă de dialog real și orice posibilitate de a întemeia un alt discurs. Un fals concept
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e nevoie să ne căznim noi a defini ce înseamnă aceasta și la ce obligă factorii de putere în clipa de față. Orice manual de politologie ne poate edifica. După câtă mizerie am îndurat, fiindcă am permis să se experimenteze utopii pe seama noastră, e timpul să spunem nu oricărui voluntarism politic, indiferent de circumstanțele aduse în sprijin. Cine pretinde că alternativa formulei actuale, unica alternativă, nu poate fi decât haosul, manifestă o neîncredere exagerată în virtuțile politice ale acestui popor. S-
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adevăr are momentul său istoric" spunea Leibniz, la o altă turnantă a istoriei, când nu se putea întrezări încă uluitoarea cadență de mai târziu. Epoca noastră a impus un adevăr al ei, care nu poate fi altul decât ieșirea din utopia totalitară pentru a regăsi cât mai deplin demnitatea omului. Ea a smerit pe trufașii abuzivi și i-a înălțat pe cei care multă verme au stat cu fruntea în pulbere, apăsați de vicisitudini, victimizați și terorizați. O nouă istorie, aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adâncime, ca o șansă de a valoriza schimbarea produsă în sfera politică. De atunci, semnele unei întârzieri neliniștitoare în această sferă n-au făcut decât să se aglomereze. Spiritele grăbite, ca și cele care dispuneau de o insuficientă doză de utopie, n-au întârziat să conchidă asupra neputinței noastre funciare de a intra "în rând cu lumea", de a răspunde adecvat exigențelor timpului. Suntem oare incapabili de a asuma la modul serios rolul ce ni se atribuie în marea, spectaculoasa prefacere
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
său e să se afle mereu înainte, să-și transgreseze timpul, să muște, cum spunea Eliade, din eternitate. Trăind "sub vremi", el e chemat a le depăși mereu, altfel nu devine ceea ce trebuie să fie și cade sub incidența neantului. Utopia lui e într-un fel și anacronie. Prezența continuă a spiritului critic e ceea ce îl distinge socialmente. "Critica a fost și va rămâne o lucrare necesară în viața publică a unui popor", spunea Maiorescu, pornind de la ideea că "înțelegerea răului
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mijloc de autocunoaștere, un mod de a fora în noi înșine. Durata e pusă sub observație integrală, studiată deci tridimensionalitatea ei inextricabilă. Retroistoria, pentru a relua noțiunea propusă de P. Chaunu, are ca pandant firesc prospectiva, legenda se întâlnește cu utopia în acea clipă de grație, de sinteză temporală, care e prezentul. Evident, un istoric nu se mai poate mulțumi în vremea noastră cu "teritoriul" ce i s-a destinat prin tradiție, cantonând definitiv în trecut. El e tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și veleităților de hegemonie, lumea de azi a devenit mai sensibilă parcă la pluralismul culturii și mai dispusă a organiza o "casă comună" care să se confunde până la urmă cu planeta însăși. În această perspectivă, până nu demult o pură utopie, orice reflecție sistematică pe marginea unor focare de cultură, a iradierii și aculturației produse, a interferențelor cu alte culturi e binevenită. Fiindcă, o știm de la N. Iorga, "civilizația umană nu e un mare fluviu unic, ieșit din munții cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe seama amintitei nevoi de siguranță. Leibnitz compara, de aceea, statul cu o navă al cărei echipaj e solidarizat de existența riscului comun. Deja atunci, la începutul secolului XVIII, se imaginau forme de sprijin pecuniar pentru cei aflați în nevoie, iar utopiile sociale proliferau în mare grabă, pe măsură ce lumea se simțea mai expusă, mai conștientă de riscurile existenței. Cum se asigurau cei vechi contra fricii de orice fel? Ce ritualuri colective menite a exorciza, dezvinovăți, proteja, vindeca, foloseau într-un moment sau
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ca mișcarea cu dublu sens a valorilor să reducă din vechile aprehensiuni și prejudecăți, să elimine noxele istoriste și să așeze lumea într-o fraternitate de atâta timp visată, prezisă, evocată. Sainte Beuve vorbea de "fraternitatea culturilor". Lunecăm astfel în utopie? Este o componentă esențială a culturii. Și trebuie să credem în ea pentru a ne spori, din timp în timp, puterile creatoare și a ne interzice căderea, involuția de la popor la statutul de simplă populație. În tot cazul, dreptatea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
astfel într-o serie menită străinătății avide să cunoască impactul unui atare moment crucial. Pe când în Apus Marea Revoluție e supusă unei vaste operații demitizante, antrenând atitudini pro și contra, în Răsărit ea încă e privită cu un respect superstițios. Utopia comunistă nu cutează, aici, a-și nega deschis fondatorii. Cartea lui Eidelman începe, în consecință, cu un citat în care Lenin glorifică isprava revoluționarilor de la 1789 și cu încă unul în care Herzen exaltă "sfânta nerăbdare" produsă atunci. Cum a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
întoarce spatele "luminilor", Pavel opune tendințelor iacobine un absolutism anacronic, Alexandru I visează, în plină epocă romantică, la hegemonia continentului. Spiritul aulic e încă departe de a se putea întâlni efectiv cu nevoile societății, tensiunile sporesc, odată cu subversitatea și violența. Utopia conservatoare, cultivată la curte, coexistă cu alte utopii. Secolul XIX dezvăluie eforturi dramatice de acomodare a monarhiei la tendințele timpului. Pușkin, Herzen, mai târziu Tolstoi, au sesizat aici un straniu amestec de spirit despotic și egalitarism, din care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
absolutism anacronic, Alexandru I visează, în plină epocă romantică, la hegemonia continentului. Spiritul aulic e încă departe de a se putea întâlni efectiv cu nevoile societății, tensiunile sporesc, odată cu subversitatea și violența. Utopia conservatoare, cultivată la curte, coexistă cu alte utopii. Secolul XIX dezvăluie eforturi dramatice de acomodare a monarhiei la tendințele timpului. Pușkin, Herzen, mai târziu Tolstoi, au sesizat aici un straniu amestec de spirit despotic și egalitarism, din care s-a nutrit în bună măsură drama puterii în Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pasaj demn de reținut nu numai pentru autenticitatea avântului său retoric, dar și pentru accentul pus pe "cugetul curat", pe frățietatea oricui vrea să contribuie la redresare. Este spiritul în care a conceput și o "fantezie politică", un fel de utopie autoritară, menită a disciplina comunitatea și a-i pune la lucru sistematic resursele într-un moment când situația mondială devenea îngrijorătoare. Se caută un Bismarck e un text de mobilizare patriotică, în același timp grav și ironic, pe care Iorga
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pentru a spune așa, o familie inseparabilă", iar peste câțiva ani E. Poteca întrezărea chiar o Europă "de la Portugalia până la Siberia", cu alte cuvinte un spațiu întins și polimorf, în care neamul său își poate rostui un loc mai confortabil. Utopia și realismul se îngemănau discret. Să urmăm europenilor mai deaproape" devine, în expresia lui Gr. Pleșoianu, un îndemn salutar și o regulă de conduită. Aplicarea ei întâmpină numeroase rezistențe, ceea ce face ca idealul european să rămână practic intangibil, deși elita
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de vue, un părți pris conscient ou inconscient du réalisateur. Ainsi se pose la question cruciale de la fidélité à l'œuvre originale; et c'est ce point qui suscite le plus souvent polémiques et controverses. La fidélité absolue est une utopie car elle est proprement impossible. Îl ne s'agit pas d'une copie mais d'une adaptation, autrement dit une transposition, travail de transcription effectué à la fois par le scénariste et par le réalisateur, au moment du tournage et
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
lume dramatică și fascinantă", așa cum îi mărturisește prietenului și scriitorului Carlos Cătănia, într-una din conversații. Repudiază violent totalitarismul, atât pe cel comunist, cât și pe cel fascist unul din personajele sale exprimă răspicat convingerea lui Sábato: "nici dictaturi, nici utopii sociale" atrăgându-și multă vreme furia atacurilor staliniste, ceea ce îl obligă să se refugieze în munți, ca să nu cadă în mâinile "represorilor". Intern și extern, consecințele dublului refuz au fost dramatice, Sábato trăind ani grei de lipsuri materiale, dar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
coloniale din multe orașe sud-americane și remodelarea lor după modelul parizian. În Parisul secolului al XIX-lea, pasajele subterane au fost primele forme de lux industrial, primele scheme ale unui urbanism utopic, cărora mai tarziu Cortázar le reda grandoarea inițială, utopii ale unei epoci care își visa viitorul. Suprarealismul, prima filosofie a șocului metropolei, a descifrat caracterul arhaic al modernității, care se identifică cu orașul și cu schimbarea că regula permanentă, stabilind relații noi cu prezentul și cu trecutul, spune Rigoberto
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]