7,219 matches
-
urmă nu se poate realiza fără existența celeilalte, iar schimbarea în limbă nu se poate omologa decît dacă este o schimbare a modului de concretizare a ei. Dacă inovația nu este menținută (și adoptată) de către vorbitor și preluată de alți vorbitori, ea nu poate deveni fapt de limbă, rămînînd la nivelul fenomenelor accidentale și trecătoare care au loc mereu și în număr mare la nivelul vorbirii. De aici rezultă că schimbarea în vorbire este cea care ilustrează variabilitatea și creativitatea în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care realizează inovația și nici din al celor care o acceptă, fiindcă limba este de fiecare dată suficientă potrivit cu necesitățile de comunicare din comunitatea în care este vorbită, ea adaptîndu-se realităților sociale și culturale fără efortul conștientizat și orientat al vorbitorilor. Schimbarea în limbă nu înseamnă pentru funcționarea ei schimbarea limbii, deoarece apariția de elemente noi se produce fără a antrena esența ei, deși ele rezonează de obicei în întreg sistemul limbii, căci asemenea elemente pot atrage modificarea altora din același
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
permanent, însă numai modificările realizate în sensul creșterii eficienței ei reprezintă direcția progresului, celelalte reprezentînd decadența sau fiind neutre. Spre deosebire de limba populară, în limba literară, schimbările au loc printr-o activitate conștientă și orientată, cele mai multe dintre ele producîndu-se atunci cînd vorbitorii (cei care o întrebuințează în vorbire și în scris) constată că ea nu corespunde unor aspirații culturale, unui anumit nivel de cultură, de civilizație și social și, de aceea, propun modificări în perspectiva unui ideal spre care tind. De obicei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care o întrebuințează în vorbire și în scris) constată că ea nu corespunde unor aspirații culturale, unui anumit nivel de cultură, de civilizație și social și, de aceea, propun modificări în perspectiva unui ideal spre care tind. De obicei, asemenea vorbitori ajung la ideea unor modificări atunci cînd, venind în contact cu o cultură superioară și cu limba ei, constată nivelul mai scăzut al posibilităților limbii lor și se antrenează în ameliorarea acestora. Privită din această perspectivă a unei aspirații spre
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a l m b e r g, este normal ca limba să se schimbe, precum se schimbă și condițiile sociale, fără ca acest lucru să implice întotdeauna și anumite probleme, care apar însă cînd sînt alterate sau modificate anumite relații dintre vorbitori și limbă, ca în cazul contactelor dintre generații diferite sau al interpretării operelor literare vechi 171. Acest lingvist constată că identitatea codului, în momente diferite și la diferiți indivizi nu este o condiție absolută pen-tru comunicarea lingvistică și, de aceea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că este imposibil de admis ideea despre un sunet înaintea producerii lui181, căci, chiar dacă s-ar considera că "slăbirea" științei lingvistice privește limba care se adoptă la un moment dat de o populație și sunetele ei sînt asimilate în mintea vorbitorilor de imaginile sunetelor limbii care dispare, aceasta ar presupune o existență a sunetului înaintea imaginii lui în limba care este părăsită și, deci, asumpția lui Coșeriu nu este acceptabilă. Din aceste motive, explicarea unora dintre schimbările fonetice prin predispoziția organelor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
exterioară pentru a o scoate din această stare 182. Dar, arată Coșeriu, limba fiind funcțională (enérgeia), schimbarea corespunde esenței ei, căci limba "nu este făcută" și rămasă într-o anumită formă, ci ea se face mereu prin activitatea lingvistică a vorbitorilor 183. Coșeriu afirmă că, spre deosebire de fenomenele natura-le, unde există necesitate externă, în limbă, ca în toate fenomenele culturale, se manifestă necesitatea internă sau finalitatea, deoarece vorbitorii sînt liberi să modifice limba în funcție de necesitățile exprimării și, de aceea, orice fapt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
într-o anumită formă, ci ea se face mereu prin activitatea lingvistică a vorbitorilor 183. Coșeriu afirmă că, spre deosebire de fenomenele natura-le, unde există necesitate externă, în limbă, ca în toate fenomenele culturale, se manifestă necesitatea internă sau finalitatea, deoarece vorbitorii sînt liberi să modifice limba în funcție de necesitățile exprimării și, de aceea, orice fapt lingvistic nou este creat cu un scop. Trebuie însă observat că finalitatea (scopul) prevește exprimarea și comunicarea, iar nu limba în sine, căci vorbitorii nu-și propun
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau finalitatea, deoarece vorbitorii sînt liberi să modifice limba în funcție de necesitățile exprimării și, de aceea, orice fapt lingvistic nou este creat cu un scop. Trebuie însă observat că finalitatea (scopul) prevește exprimarea și comunicarea, iar nu limba în sine, căci vorbitorii nu-și propun să creeze în limbă, ci creează în limbă pentru a o adapta la ceva exterior ei, exprimarea și comunicarea fiind altceva decît limbă, căci ele uzează de limbă ca de un instrument. Ca atare, finalitatea este în afara
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a folosi limba. Faptul că limba nu este ceva static este, desigur, real și nu a fost contestat de nimeni, dar o stabilitate relativă a ele-mentelor limbii trebuie de asemenea admisă, căci altfel alte-ritatea nu ar fi posibilă, fiindcă vorbitorul își poate atribui interlocutorului propriile posibilități lingvistice numai în măsura în care acestea reprezintă ceva determinat în conștiința sa. Pe de altă parte, enunțul, în special în forma scrisă care are stabilitate evidentă, este posibil tocmai datorită relativei stabilități a limbii, care oferă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îi asigură pătrunderea de la nivelul actului de vorbire la nivelul limbii. Din acest motiv, arată Coșeriu, se poate considera că orice schimbare începe, de fapt, cu adoptarea unei inova-ții189. Generalizarea prin adoptare are drept consecință extinderea inovației în vorbirea tuturor vorbitorilor grupului (generalitatea extensivă) și în toate cuvintele care conțin fonemul sau complexul de foneme afectat (generalitatea intensivă), alterîndu-se astfel tiparul realizării sunetului originar 190. Generalitatea intensivă a adoptării fonetice coincide cu forma primară a legii fonetice, ca unicitate în transformarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Coșeriu consideră însă ca reală existența unor deprinderi de articulare în forma unei inerții a organelor fonatoare, dar crede că mai nimerit ar fi să se vorbească în acest caz de o conștiință fonologică, de o deprindere mentală, datorită căreia vorbitorul unei limbi nu sesizează întotdeauna distincțiile fonologice care nu sînt proprii limbii sale, dar există în altă limbă 200. Desigur, existența unei "conștiințe fonologice" este un fapt autentic, dar totuși, deprinderile articulatorii nu o pot avea ca fundament unic și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fonetice care realizează opoziții de funcție, de categorie sau de determinare 211. Legile gramaticale de alternanță nu sînt decît rezultatul schimbărilor fonetice care le-au dat naștere, convertite în opoziții fonice care au primit o anumită valoare, știința lingvistică a vorbitorilor preluînd o diferență materială, atribuindu-i valoare semnificativă și determinînd-o să poarte o diferență conceptuală. În principiu, este vorba, deci, de o opoziție de forme care rezultă din evoluția fonetică. Astfel, din lat. frater (acuz. fratrem, abl. fratre) a rezultat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
toate faptele pe care le cuprinde nu sînt decît manifestările unui singur fapt particular 212. Mai tîrziu, Joseph V e n d r y e s precizează că legile fonetice sînt rezultatul unor modificări provocate de anumite tendințe manifestate la vorbitori, nu ale tuturor tendințelor, ci numai ale acelora care se impun prin influențele reciproce dintre ei213. În perspectiva teoriei Philippide Ivănescu, la nivelul limbii populare, regularitatea schimbării se explică, în primul rînd, prin factori sociali și antropologici (baza de articulație
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
integrare în social, nu prin simplă imitație, ci printr-un efort conștient de a da valoare de corect faptelor de limbă însușite, de a opera cu cît mai multe fapte corecte și de a renunța la cele incorecte. Conceptul de "vorbitor" Cînd se discută despre limbă se are permanent în vedere persoana care este caracterizată prin facultatea limbajului, care este în măsură să concretizeze această facultate într-o limbă și care poate uza de limba respectivă în vorbire. O asemenea persoană
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se discută despre limbă se are permanent în vedere persoana care este caracterizată prin facultatea limbajului, care este în măsură să concretizeze această facultate într-o limbă și care poate uza de limba respectivă în vorbire. O asemenea persoană este vorbitorul, adică ființa umană care uzează de vorbire, vorbirea fiind cea care presupune și posibilitatea folosirii unei limbi și capacitatea de a fi înzestrat cu limbaj. Ca atare, vorbitorul este cel care vorbește o limbă. Nu toți oamenii vorbesc însă numai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care poate uza de limba respectivă în vorbire. O asemenea persoană este vorbitorul, adică ființa umană care uzează de vorbire, vorbirea fiind cea care presupune și posibilitatea folosirii unei limbi și capacitatea de a fi înzestrat cu limbaj. Ca atare, vorbitorul este cel care vorbește o limbă. Nu toți oamenii vorbesc însă numai o limbă, cea maternă, mulți dintre ei fiind în măsură să vorbească două sau mai multe limbi. De aceea, o accepție mai cuprinzătoare a conceptului de "vorbitor" este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atare, vorbitorul este cel care vorbește o limbă. Nu toți oamenii vorbesc însă numai o limbă, cea maternă, mulți dintre ei fiind în măsură să vorbească două sau mai multe limbi. De aceea, o accepție mai cuprinzătoare a conceptului de "vorbitor" este aceea de persoană care folosește limbajul articulat, incluzînd aici atît pe cei care pot folosi (numai) o limbă, cît și pe cei care pot folosi două sau mai multe limbi. În cazul vorbitorului monolingv (al celui care vorbește o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
accepție mai cuprinzătoare a conceptului de "vorbitor" este aceea de persoană care folosește limbajul articulat, incluzînd aici atît pe cei care pot folosi (numai) o limbă, cît și pe cei care pot folosi două sau mai multe limbi. În cazul vorbitorului monolingv (al celui care vorbește o singură limbă, cea maternă), lucrurile sînt clare: el trăiește în tradiția creată de limba maternă și de mediul social originar, raportările sale la limbă fiind bine stabilite și înscriindu-se într-un model bine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o singură limbă, cea maternă), lucrurile sînt clare: el trăiește în tradiția creată de limba maternă și de mediul social originar, raportările sale la limbă fiind bine stabilite și înscriindu-se într-un model bine determinat. De altfel, conceptul de "vorbitor" se aplică în primul rînd acestui tip, care este reprezentativ pentru modul în care se manifestă facultatea limbajului și pentru modul de existență al unei limbi. Vorbitorul bilingv sau polilingv are toate trăsăturile vorbitorului monolingv în raport cu limba sa maternă, dar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
stabilite și înscriindu-se într-un model bine determinat. De altfel, conceptul de "vorbitor" se aplică în primul rînd acestui tip, care este reprezentativ pentru modul în care se manifestă facultatea limbajului și pentru modul de existență al unei limbi. Vorbitorul bilingv sau polilingv are toate trăsăturile vorbitorului monolingv în raport cu limba sa maternă, dar performanța sa în cazul celeilalte (sau celor-lalte) limbi cunoscute se poate ridica sau nu la nivelul aceleia care vizează limba maternă. Ceea ce realizează întotdeauna un vorbitor al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
bine determinat. De altfel, conceptul de "vorbitor" se aplică în primul rînd acestui tip, care este reprezentativ pentru modul în care se manifestă facultatea limbajului și pentru modul de existență al unei limbi. Vorbitorul bilingv sau polilingv are toate trăsăturile vorbitorului monolingv în raport cu limba sa maternă, dar performanța sa în cazul celeilalte (sau celor-lalte) limbi cunoscute se poate ridica sau nu la nivelul aceleia care vizează limba maternă. Ceea ce realizează întotdeauna un vorbitor al mai multor limbi, fie el cult sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbi. Vorbitorul bilingv sau polilingv are toate trăsăturile vorbitorului monolingv în raport cu limba sa maternă, dar performanța sa în cazul celeilalte (sau celor-lalte) limbi cunoscute se poate ridica sau nu la nivelul aceleia care vizează limba maternă. Ceea ce realizează întotdeauna un vorbitor al mai multor limbi, fie el cult sau mai puțin cult, este deschiderea spre un spațiu cultural mai extins în raport cu vorbitorul monolingv și o comparație, mai mult sau mai puțin profundă, între posibilitățile limbii sale materne și posibilitățile celeilalte (sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
celor-lalte) limbi cunoscute se poate ridica sau nu la nivelul aceleia care vizează limba maternă. Ceea ce realizează întotdeauna un vorbitor al mai multor limbi, fie el cult sau mai puțin cult, este deschiderea spre un spațiu cultural mai extins în raport cu vorbitorul monolingv și o comparație, mai mult sau mai puțin profundă, între posibilitățile limbii sale materne și posibilitățile celeilalte (sau celorlalte) limbi cunoscute. Din această comparație pot rezulta și consecințe asupra limbii materne, de obicei prin introducerea în structurile ei a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
obicei prin introducerea în structurile ei a unor elemente din limba sau din limbile cunoscute. Mai mult, comparația poate genera efortul conștient de a modifica limba proprie, de obicei sub aspectul ei literar, pentru a corespunde anumitor exigențe. Calitatea de vorbitor al unei limbi (al limbii materne, desigur) este rezultatul nemijlocit al conviețuirii în comunitate. Prin această conviețuire, individul uman exersează aptitudinea limbajului prin folosirea unei limbi în relația cu obiectele lumii și în relația cu ceilalți componenți ai comunității. Sub
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]