KorAP: Find »[drukola/base=albastru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...981 982 983 ...1043 >

26,075 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

clasa paralelă, Duică Gabriel. El Îi făcea curte nemțoaicei din clasa noastră, Irmi, de care eram Îndrăgostit și eu. Deși locuia În altă direcție, venea pe strada gării s-o conducă până acasă. Câtă invidie, atâta gelozie!) Gabriel avea ochii albaștri de culoare abstractă, lipsiți de afect. „Eu pot să te hipnotizez, te voi bate imediat!“, mi-a spus. A fost un duel surd, căci, În timp ce ne scrutam Încordați, am avut senzația că Îmi pierd echilibrul, că alunec În gol și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
către drumul Îngust pe care se circula cu dificultate. Urcam gâfâind, Împins de un impuls concret, precis, aproape palpabil. Ceva mă făcea să mă opresc lângă fântâna cu ciutură, Înconjurată de tufișuri sălbatice, de bozii și mărăcinii Înalți, cu măciulii albastre. Îmi amintesc sălciile țesând deasupra o plasă verde, ademenitoare prin răcoare și liniște; scot o găleată cu apă din Întunericul adânc și, după ce mă satur să beau, Încep s-o arunc În jur, Încerc să mă stropesc, mă ud tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să stea lângă mine la seminarii și să fie atentă, chiar suspect de atentă pentru cât poate ea să mă Înțeleagă, la ceea ce spun eu. O surprind interesată, uneori repetă vorbele mele cu entuziasm și atunci Îi strălucesc niște luminițe albastre În ochii ei de claun, da, iată, am găsit termenul exact; ea are o figură de claun manevrat de sfori, atât de neprevăzute mi se par În general reacțiile ei, când râde În hohote puternice, bărbătești, ca și când altcineva ar râde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
caiete, peste fotografii; cu multă nepăsare se apleacă din nou În gaura afundă a scrinului, introduce mâna până la umăr, scormonește un timp destul de lung (pot să observ Între caietele ce se află pe masă unul mai nou, cu scoarțe lucioase albastre, care este deschis și În care a scris când eu nu l-am observat; ia să vedem ce scrie: „Nu Înțeleg unde s-a ascuns, nu reușesc s-o descopăr, oricât mă străduiesc; din jurnalul ei Îmi apare un personaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe fața ei (care era foarte albă, ca În portretele lui Boticelli, avea un ten de o albeață vineție, caracterizând doar acele ființe ce stau mai mult În umbra alcovului, decât În bătaia vântului și a soarelui, cu niște ochi albaștri inexpresivi și distanți și cu părul lung de un auriu roșcat) m-a zguduit. De atunci, o apăram eroic de bădărănia celorlalți. Ea a simțit această „protecție“ a mea și a Început să mă privească cu mai mare interes decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de viitor! N-am dreptul să-mi bat joc de dragostea care Încă nu și-a găsit un corespondent În lumea exterioară! N-am dreptul să mă leg de un om pe care nu Îl iubesc! N-am dreptul! Zări albastre, munți ascunși În neguri, păduri foșnitoare, eroi ai aerului, nu pot să vă las! Milă pentru cel lovit de propria mea spadă, durere pentru durerea altuia, victimă a propriilor mele capricii, iubire ce mi te-ai dăruit cu totul, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
cel nou mă privește Întrebător: când vom pleca? Va avea oare răbdarea necesară ca să nu izbucnească odată? Niciodată În această perioadă nu mi-am pierdut speranța. Te aștept să vii, să pornim din nou pe cărările de munte, spre cerul albastru al piscurilor Înalte. Te aștept mereu și te voi aștepta până când, singur, te vei Întoarce. Jurnalul lui M. Oglinda din ușa șifonierului din fața patului meu mă amenință În vis cu tot felul de fiare sălbatice, care ies În cohorte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
colegi Îmi dau atenție. (miercuri) În camera noastră stadion, de peste patruzeci de paturi, nechezăm ca un pluton de cai În grajdurile regale sau plutim, ca să iau frumoasa metaforă a lui Victor Niță, precum niște „pești ce dorm Într-un acvariu albastru“; pentru a accede În ea, trebuie să trecem prin camera mai mică a celor din anul II; aici, văd mereu un tip spălăcit blond, cu osânză muierească În fese, ce umblă mai totdeauna dezbrăcat; azi, tipul a intrat În dormitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
El Însă mi-a dat sentimentele cele mai pronunțate ale caracterului meu, adică m-a făcut să văd, să simt că iubesc drumurile și oamenii. Fata Închisă Între zidurile apăsătoare ale orașului a urcat pe munte și a iubit cerul albastru, a urcat pe munte și a iubit piscurile, a urcat pe munte și a iubit oamenii Întâlniți În cale. A fost o metamorfoză, o descoperire a adevăratului meu fond sufletesc, ce fusese zdrobit de Împrejurările tragice ale vieții pe patinoar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de Împrejurările tragice ale vieții pe patinoar. Și dacă azi am reușit să elimin Încet-Încet din suflet imaginea lui Mircea, totuși el e singurul care va rămâne ca un fel de prim ghid al sufletului meu spre frumos, spre culoarea albastră a cerului și a iubirii. Cea mai frumoasă amintire? Mai mult, a fost sentimentul existenței unei tinereți arzătoare, descoperirea ei. De atunci, iubesc oamenii și plecările. Dar Mircea nu mai voia să mă ia pe munte. Nu-i mai plăceam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
rămas doar poet, altceva nimic. Dar o vedeam pe Lora cum te dorea ca bărbat și atunci m-am uitat mai bine la tine și din punct de vedere fizic. Nu mi-ai plăcut. Mie-mi plac bruneții cu ochi albaștri și mai Înalți. Ești prea mic. Când am dormit lângă Scipio, că s-a supărat Milu, punând din Întâmplare mâna pe Scipio, am crezut că ești tu și am Întrebat „Tu ești, Mircea?“. Nu, altul e Mircea. Apoi te-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
plăcea să-l privesc și să visez. Niciodată nu văzusem un bărbat mai frumos la trup. Înalt, spatele lat, puternic, se arcuia splendid spre șoldurile Înguste. Totul În el exprima bărbăția. Era un fel de Apolo. Fața, cu ochi mari, albaștri, trăsături dure, care se cereau sărutate, la tâmple, argintul Își făcuse de mult loc și se risipise ici-colo și prin părul negru, abundent. A privit pe geam, a văzut cerul acela Înstelat și a Început să cânte... Mi-am pus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
astfel de iubire. Dar, niciodată, ea nu va prefera să accepte galanteriile unui tânăr, În locul profundității sentimentelor pe care i le inspiră omul mai În vârstă. Frumos e muntele! Urci toată ziua printre stânci și brazi, pentru ca să poți cuprinde cerul albastru al piscurilor, și panorama Împrejurimilor lăsate jos, parcă la celălalt capăt al pământului. Se lasă seara... Întindem corturile. Umblăm după lemne să aprindem focul. Sunt o ratată. Nu știu de ce nu am inspirație, ce dracu’, doar Îl iubeam parcă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
regula jocului. „Bă, n-o să ajungeți niciodată alpiniști, dacă ați venit cu mâinile În buzunare și Încălțați cu pantofi de oraș“, ne apostrofează ea. E pentru prima dată când stau mai mult timp de vorbă cu ea. Are o privire albastră, În care se aprinde intermitent o luminiță galbenă. În această privire citesc o mare bucurie a vieții. Spune banalități, dar câteodată vrea să spună ceva numai al ei și atunci mă privește În ochi cu Încruntare timidă, să vadă dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
traverseze, Împins de voința perversă a lui A.; el, corpul, rămâne pur, mă visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul să plece foarte puțin timp de acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
sa; un egoism feroce: să nu fie angajată cu nimic, să rămână mereu disponibilă pentru orice; incapabilă de cel mai mic sacrificiu, să nu fie obligată să aibă grijă de cineva, să nu i se fure „gheața“ sau „fisura ei albastră“. „Și nu ți-a fost teamă de operație?“ „Muream de frică!“ „Și?“ „Nu puteam risca alternativa“ „Înseamnă că nu mă iubești deloc“ „De ce?“ „Era copilul meu, prin el m-ai ucis și pe mine!“ „Dar nu Înțelegi că noi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se Învolburase și cerea cer albastru. Da... el vorbea despre cer albastru, despre noi, veșnicii pribegi spre clipe de fericire... despre noi... Iar eu, atunci, pentru că-l iubeam, am legat cuvântul fericire de gustul alcoolului. Azi te Întrezăresc, bucurie de a trăi, așa cum ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se Învolburase și cerea cer albastru. Da... el vorbea despre cer albastru, despre noi, veșnicii pribegi spre clipe de fericire... despre noi... Iar eu, atunci, pentru că-l iubeam, am legat cuvântul fericire de gustul alcoolului. Azi te Întrezăresc, bucurie de a trăi, așa cum ar trebui să fii tu pentru toți oamenii... fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de ea... Dragoste, supremă bucurie a vieții, tu trebuie să fii beată doar din cauza puterii tale. Fii simplă și senină, dar clocotind de vise, așa cum numai cerul și speranța pot fi. 23 septembrie 1964 Nu mă-ntreba spre care culmi albastre mă poartă pasul. Nici nu mă-ntreba ce-aștept, atunci când stau privind departe... Nici eu nu știu ce am, dar am ceva... 24 septembrie 1964 Nimic. Iar nimic. Din ce În ce tot mai mult nimic... 25 septembrie 1964 M-ai auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ți-am plâns vreodată, să știi că m-am prefăcut doar, pentru a obține ceva de la tine, lucruri mărunte, de obicei, dragostea cui s-o dau, când nu știu cum arată? 28 septembrie 1964 (luni) Odată, demult, În fața unor ochi ciudat de albaștri, s-a deschis drumul vieții. Era larg drumul și ușor, și frumos, dar ochii nu găseau nimic În cenușiul depărtării. Cerul, numai el Îi chema, ca să confunde cele două mari dorințe albastre, ochii și infinitul. Plecând de pe pământ, ochii cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
luni) Odată, demult, În fața unor ochi ciudat de albaștri, s-a deschis drumul vieții. Era larg drumul și ușor, și frumos, dar ochii nu găseau nimic În cenușiul depărtării. Cerul, numai el Îi chema, ca să confunde cele două mari dorințe albastre, ochii și infinitul. Plecând de pe pământ, ochii cei albaștri nu au ajuns niciodată albastrul cerului. Și au căzut Înapoi triști, puțin obosiți... Au urcat apoi spre albastrul piscurilor abrupte. Cenușiul drumului bătut nu i-a Îndemnat niciodată să-l cunoască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
s-a deschis drumul vieții. Era larg drumul și ușor, și frumos, dar ochii nu găseau nimic În cenușiul depărtării. Cerul, numai el Îi chema, ca să confunde cele două mari dorințe albastre, ochii și infinitul. Plecând de pe pământ, ochii cei albaștri nu au ajuns niciodată albastrul cerului. Și au căzut Înapoi triști, puțin obosiți... Au urcat apoi spre albastrul piscurilor abrupte. Cenușiul drumului bătut nu i-a Îndemnat niciodată să-l cunoască. Deodată, ochii aceia n-au mai fost ciudat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
nu au ajuns niciodată albastrul cerului. Și au căzut Înapoi triști, puțin obosiți... Au urcat apoi spre albastrul piscurilor abrupte. Cenușiul drumului bătut nu i-a Îndemnat niciodată să-l cunoască. Deodată, ochii aceia n-au mai fost ciudat de albaștri, ci nemaipomenit de albaștri. Cerul, cerul Întreg coborâse În ei. Ba nu, mi se pare că ei urcaseră la cer... Ei duc dorul pământului și al clipelor lui de liniște, dar niciodată nu vor regreta cerul atât de mult dorit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
albastrul cerului. Și au căzut Înapoi triști, puțin obosiți... Au urcat apoi spre albastrul piscurilor abrupte. Cenușiul drumului bătut nu i-a Îndemnat niciodată să-l cunoască. Deodată, ochii aceia n-au mai fost ciudat de albaștri, ci nemaipomenit de albaștri. Cerul, cerul Întreg coborâse În ei. Ba nu, mi se pare că ei urcaseră la cer... Ei duc dorul pământului și al clipelor lui de liniște, dar niciodată nu vor regreta cerul atât de mult dorit. Drumurile bătătorite nu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pare că ei urcaseră la cer... Ei duc dorul pământului și al clipelor lui de liniște, dar niciodată nu vor regreta cerul atât de mult dorit. Drumurile bătătorite nu sunt făcute pentru cei care au În ochi crâmpeie de cer albastru. 29 septembrie 1964 (marți) Voi, căderi la nesfârșit În gol, cât de adânc mi-ați străbătut viața, cât de puțin m-ați lăsat să respir... De fapt, totul este o cădere În gol...Spune-mi, cine te-a-nvățat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]