KorAP: Find »[drukola/base=albastru & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...982 983 984 ...1043 >

26,075 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

doi ne-a ajuns din urmă și ne-a invitat la bar. Ce bar?... Să fie nevoie după aceea să vă satisfac pe voi? Nu de alta, dar mi-e cam scârbă. Și totuși, undeva, În lumea asta, există dragoste albastră... Frumoasă ca speranța zorilor de zi... 16 decembrie 1964 (miercuri) De multe ori, vorbesc cu bătrânii. Ei sunt niște oameni liniștiți, ba chiar cuminți. Au Însă un mare regret: tinerețea. Zic ei că ar fi trebuit s-o trăiască până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
niciodată de așa ceva. Ar trebui să-mi găsesc și eu un bărbat față de care să fac pe proasta. Poate m-aș distra bine o seară. Dar ce, crezi că orgoliul o să mă lase? 18 decembrie 1964 (vineri) Impresii din Fisura Albastră. Mi-a fost Întotdeauna teamă să-mi dau frâu liber sentimentelor. Chinuitor de puternice, ele mi-ar anula toate noțiunile de realitate și m-ar arde În intensități pe care, din fericire, nu le cunosc, dar le bănuiesc mistuitoare. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mi-ar anula toate noțiunile de realitate și m-ar arde În intensități pe care, din fericire, nu le cunosc, dar le bănuiesc mistuitoare. Mi-a fost Întotdeauna teamă de dragoste. În ziua În care am hotărât să escaladez Fisura Albastră iubeam. Demult, le așteptasem pe amândouă și dragostea aceea, și gândul spre Albastră. Fiecare Îmi cerea renunțarea la cealaltă. În fața traseelor grele, trebuie să apari tu și numai tu. Gândul că există cineva care te așteaptă și tremură pentru viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pe care, din fericire, nu le cunosc, dar le bănuiesc mistuitoare. Mi-a fost Întotdeauna teamă de dragoste. În ziua În care am hotărât să escaladez Fisura Albastră iubeam. Demult, le așteptasem pe amândouă și dragostea aceea, și gândul spre Albastră. Fiecare Îmi cerea renunțarea la cealaltă. În fața traseelor grele, trebuie să apari tu și numai tu. Gândul că există cineva care te așteaptă și tremură pentru viața ta te face fricos, te face slab, te face dornic de căldură, atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mistui până la capăt pentru reușita mea. Nu-mi cerea dragoste, Îmi cerea numai să-i ascult lui dragostea, ceea ce-mi lua ceva timp, dar nu era prea mare lucru. În ziua În care m-am gândit să escaladez Fisura Albastră, am hotărât să arunc din mine povara dragostei; Încetul cu Încetul, m-am obișnuit să nu mă mai gândesc decât la pregătirea mea pentru traseu. La Început, mă țineam cu forță departe de orice gest care-ar fi putut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de un fir de păianjen deasupra unui infern de flăcări. Mă visam abandonând totul și rămânând cu Încăpățânare pe loc. Mă visam zdrențuită de căderi și purtată pe brațe apoi, iar eu Încăpățânându-mă totuși să mă mai uit la Albastră. Ieșind din traseu, Învingând, nu mă visam niciodată În săptămâna dinainte de intrare În Albastră, m-a torturat timpul. Vremea rea mi-ar fi zădărnicit escaladarea. Fiecare norișor Îmi Împiedica antrenamentul și mă făcea să disper. Știam că un singur strop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
și rămânând cu Încăpățânare pe loc. Mă visam zdrențuită de căderi și purtată pe brațe apoi, iar eu Încăpățânându-mă totuși să mă mai uit la Albastră. Ieșind din traseu, Învingând, nu mă visam niciodată În săptămâna dinainte de intrare În Albastră, m-a torturat timpul. Vremea rea mi-ar fi zădărnicit escaladarea. Fiecare norișor Îmi Împiedica antrenamentul și mă făcea să disper. Știam că un singur strop de nor Îl va face pe Eugen să amâne totul. Dar eu nu aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
antrenamentul și mă făcea să disper. Știam că un singur strop de nor Îl va face pe Eugen să amâne totul. Dar eu nu aș mai fi putut rezista Încă o săptămână În asemenea tensiune. În săptămâna dinainte de intrare În Albastră, m-au torturat amintirile. Am vrut să scriu o carte Întreagă, ca un epilog la tot ceea ce trăisem sau dorisem să trăiesc până atunci. De câte ori puneam mâna pe stilou, capul Îmi devenea sec de idei. Degeaba mă Înscenam În a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Poate și din cauză că voința de care aveam nevoie nu putea fi Încadrată În limite omenești. Poate și din cauză că strivisem fără milă omenescul din mine. Autosugestia Își făcuse datoria mai mult decât trebuia. Noaptea pe care am petrecut-o la baza Albastrei, Înainte de intrarea În traseu, a fost un coșmar. Luna bătea direct În peretele acela imens și Înfricoșător. Dădeam de multe ori la o parte pânza cortului și mă uitam la perete. Mi-era teamă și mă simțeam epuizată. Pulsul mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
m-am sculat. Totul În mintea mea era opac. Nici nu mai știam că am de urcat peretele. Mi-era somn și lene. Când Însă mi-am dat seama dintr-odată ce am de făcut, când posibilitatea de a urca Fisura Albastră mi-a apărut clară Înainte, m-am cutremurat Încetul cu Încetul, Încrederea pe care mi-o educasem atât și-a făcut datoria. Dar peste tot ceea ce gândeam se coborâse parcă un văl de ceață. De fapt, nu gândeam nimic, Încercam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mai ieșită În afară dintre surplombe. Mă Învârteam În loc În scărițe, deasupra imensității de gol. Îmi plăcea. Mai doream, mai doream să stau acolo, să mă uit În jos, să-mi satur ochii de zare. Plăcerea de a urca Fisura Albastră a depășit oboseala omenească a corpului. Nimic nu mă putea opri să fiu gigant la ora aceea. Prima femeie În Albastră! Dacă Înaintea mea ar mai fi urcat pe acolo vreo femeie, n-aș mai fi trăit emoția la tensiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să stau acolo, să mă uit În jos, să-mi satur ochii de zare. Plăcerea de a urca Fisura Albastră a depășit oboseala omenească a corpului. Nimic nu mă putea opri să fiu gigant la ora aceea. Prima femeie În Albastră! Dacă Înaintea mea ar mai fi urcat pe acolo vreo femeie, n-aș mai fi trăit emoția la tensiunea aceea. Dar așa... cât de mult iubeam peretele acela, căruia, atunci, prima dată, Îi era dat să fie mângâiat de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
atunci, prima dată, Îi era dat să fie mângâiat de o mână de femeie! Și el mă iubea. Scotea În calea mâinilor mele prizele cele mai bune, Îmi aranja scărițele cu vântul, ca să pot pune piciorul bine În ele. Fisura Albastră este un perete bun. Chinuindu-te până la exasperare, el te ajută să privești adânc În jur, să privești adânc În tine și să nu mai Încapă În mintea ta gânduri omenești meschine. Sunt unii care au urcat-o din ură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să privești adânc În jur, să privești adânc În tine și să nu mai Încapă În mintea ta gânduri omenești meschine. Sunt unii care au urcat-o din ură sau din datorie. Dar ea nu i-a zvârlit jos. Fisura Albastră este un perete generos. Dacă te simte c-o iubești, ea ți se dăruie Întreagă. Tot ceea ce are mai Înfiorător de frumos Îți deschide cu gesturi imense. Dacă-ți pierzi o singură clipă voința, ea nu te mai iubește și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dispărut de lângă mine când eu citeam Adolescentul și nici n-am observat când s-a strecurat afară; o regăsesc zgribulită sub un brad, după o oră, când ies să-mi fac plimbarea de după lectură. E strânsă toată În hanoracul ei albastru și mă trage brusc spre ea, „să se Încălzească numai“, Îmi spune; mă Îmbrățișează prinzându-mă pe nepregătite, Își apasă obrajii de pieptul meu: „Azi noapte eu n-am dormit nici o clipă, te-am vegheat tot timpul, tu nici n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
te mai iubesc, ești și tu un biet om ca ceilalți, chiar dacă poți fi un geniu!“. Izbucnesc În hohote de râs, dar văd că acestea o Îndurerează și mai mult. „Niciodată n-o să mergi cu mine acolo sus pe Fisura Albastră!“ Râd și mai tare, plec de lângă ea, respir profund ozonul greu al serii de după ploaie, Înțesat cu esențe afrodisiace. (azi) Când sunt Înconjurat de verdele neverosimil al brazilor, are loc o reducere nefirească a debitului meu verbal; parcă nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
tată a luat dorul de cunoaștere. Dar drumul lui cel mai drag este spre vârful de munte și nu știe de ce vrea să fie aproape de stele... Și să-i asculte glasul, și s-o privească lung... Și, Într-o zi albastră, s-a Întâmplat minunea, s-a prăbușit În vale și-n zbor a-mbrățișat-o. Crâmpeie de lumină au izbucnit din stâncă și a căzut să moară-n țărână mândrul munte. Dar iată că iubirea le fuse pământească și, din Îmbrățișare, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
moară-n țărână mândrul munte. Dar iată că iubirea le fuse pământească și, din Îmbrățișare, au zămislit un prunc. Copilul Muntelui și-al Zării... 8 ianuarie 1965 (vineri) Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie 1965 (miercuri) Deasupra, finalitatea albastră a unui cer infinit... Jos, finalitatea verde a unui zbucium de seve infinit... Și Între ele, un dor nebun de a le cunoaște pe amândouă. E un autoportret. Prin spații grele de-ntuneric, ne căutam halucinant. Lui Martin. Era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
făcea dinadins, să priceapă toată lumea; se uita doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi; vinișoarele albastre de la tâmple Îi tremurau vizibil, se bâlbâia ușor; a inventat o privire a ei când voia să mă cheme aproape (atunci, privea altfel spre mine; eu simțeam această nouă nuanță, fiindcă nu făceam altceva decât să pândesc acest semnal), mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
care mai poate fi numit și cititor). Mâna sa apucă iar plicul aflat pe masă, Îl deschise cu fermitate, găsi o hârtie pe care o citi. Făcu doi pași deciși spre un alt punct al bibliotecii. Scoase caietul cu scoarțele albastre lucioase. Luă un pix negru. Scrise: „A murit. Nu se poate să fi murit. Nu avea dreptul să moară. Dar dacă nu a murit?!“. Oare ce-o fi citit acolo? Vom afla cu altă ocazie. Referințe critice selective Cornel Moraru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

între Gliganu și Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci câmpia cobora lin până la împreunarea celor două văi. Vederea era mai largă, parcă s-ar mai fi curățat aerul. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fâșie de cer albastru. ― Ei, acuma să-ți mai arăt și restul! zise Grigore. Îată, se zărește în stânga Valea Cîinelui! Colo, în dreptul satului Lespezi, ăsta din fața noastră, sfârșește moșia lui Gogu și începe Vaideei. Dincolo de Lespezi se vede cum continuă șoseaua pe care vom

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dar că de mâine încolo va fi cu totul la dispoziția lui. Coborând mai târziu, Titu întîlni pe alee o fetișcană cu niște ochi negri și un zâmbet care-i alungară îndată urâtul. Era subțirică, desculță și cu o băsmăluță albastră legată cochet pe cap. ― Ascultă, fetițo, îi zise oprind-o. Ești de aici, de la curte? ― Sunt numai de câteva zile, răspunse fata. M-a adus tușa Profira, a de-i bucătăreasa boierului ăl bătrân, că de mult mă tot chema

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cumpere moșia cucoanei și nici pământ de muncă n-o să le mai dea, să rămâie muritori de foame. Lupu Chirițoiu, cel mai bătrân dintre toți, cu pletele crescute până pe umeri și cărunte ca un fuior de cânepă melițată, cu ochii albaștri apoși, întrebă cu glas plin de îngrijorare: ― Toate bune și frumoase, măi oameni, dar ia să facem socoteala că boierul zice: nu pot să vă vând vouă moșia, că voi n-aveți bani destui și nouă ne trebuie toți banii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dansatoarei, făcând loc unui pianist care preludează somnolent și nonșalant, pregătind intrarea unui șansonetist francez, drăguț, elegant și foarte răsfățat, primit cu ovații frenetice de publicul cunoscător. Cântărețul surâde galant în dreapta și în stânga, lumina se stinge, rămân numai câteva becuri albastre ― e romanța reveriei. Urmează altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner îi oferă o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
minute, apoi se despărțiră. Soții Pintea, cu precauția necesară, își aruncară ochii în odaia copiilor înainte de-a se retrage în odaia lor. Titu Herdelea și Brumaru, ale căror camere erau alăturate și dincolo de deschizătura mare a verandei cu geamlâc albastru de deasupra intrării principale, trecură de asemenea la culcare. Cum prin geamlâcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului și de acolo, întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet: ― Ce

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]