26,075 matches
-
și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de iubirea lui. In față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul enorm, speriat și curios al lunii. Tăcerea, mai mare aici decât în dormitorul lui, îi făcea bine ca și răcoarea ce-l înconjura și-i mulcomea bătăile inimii. Lăsă capul înapoi pe rezemătoarea fotoliului și închise ochii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
D-apoi eu v-am auzit cum vă plângeți, oameni buni, și tare m-am mirat că n-ați știut treaba asta, că doar toată lumea o știe! făcu atunci un bărbat frumos și chipeș, îmbrăcat curat și cu niște ochi albaștri plini de blândețe cuceritoare. Și pe la noi s-au tot străduit oamenii să cumpere pământuri de la boieri și n-a fost chip niciodată, că totdeauna au sărit alți boieri, ca nu cumva moșiile să ajungă pe mâna oamenilor, să nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată, citea și cânta, și ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourași albi, ca niște șiraguri de îngeri, se întreceau să asculte pomenirea morților. Preotul avea un glas mic, subțirel și totuși alinător. Glasul acesta se suia în văzduh ca o dâră de fum de tămâie, împrăștiindu-se în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al Uniunii Scriitorilor. Este senator de Iași și între decembrie 2006 și decembrie 2008 a fost ministru al Economiei și al Finanțelor, iar din decembrie 2012 este din nou ministru al Economiei. Lucrările sale includ trei volume de poezie - Șamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brațe (2005) -, precum și volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. La Editura Polirom a mai publicat romanul Cartea șoaptelor (2009
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la toate. Inclusiv să se mire, când toate erau lămurite. Căci Puțică nu erau niște gemeni ca toți gemenii, ei semănau leit, dar fiecare era imaginea în oglindă a celuilalt. Amândoi erau ceacâri, atâta doar că unul avea ochiul stâng albastru și cel drept castaniu, iar celălalt începea albăstreala cu ochiul drept. Unul avea un neg mare și scorțos ca o ciupercă de lemn lângă nara stângă, celălalt lângă nara dreaptă. Se pieptănau cu cărare, netezindu-și părul, unul într-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acesta. — Da’ cine zice că cerșim ? necheză Calu. La teatru te duci și plătești. Aicea plătești numai dacă-ți place. Nu dai banii înainte... — Ba io zic c-ar fi mai bine așa, sări Marchiza. — Zi-i una de inimă albastră, interveni Bunelu. Faraon strânse de câteva ori burduful acordeonului, trecându-și cu iscusință degetele peste clape. — Bibilica ! se auziră strigăte din audiență. Ritmul fu însoțit de aplauze. Faraon intră, pe ritmul bașilor, cu un țipăt pre lung, sacadat și dogit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se putea, prin ferestrele prăfuite, la culorile tomnatice ale copacilor. Iar dacă te apropiai cât să citești și data din calendar, ai fi putut vedea că nu doar lunile erau într-o stranie nepotriveală, ci și anul scris cu litere albastre pe moțurile înzăpezite venea din veacul ce se terminase de ceva vreme. Colțurile tavanului erau umbroase, dar, dacă observai statornicia petelor cenușii, indiferent de unghiul luminii, ți-ai fi putut da seama că nu era vorba de efectul luminii care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colțurile gurii îi erau ridicate într-un fel de zâmbet fără sfârșit. Deși zâmbea mereu, fața îi era întruna tristă. Deși ochii îi erau mereu triști, erau de o albăstrime care lumina chiar și pe întuneric. Deși ochii îi erau albaștri și luminoși, privirile păreau întunecate sub sprâncenele negre și groase. Deși sprâncenele și șuvițele încă negre din barbă și păr, amestecate cu altele albe ca neaua, arătau că e departe de soiul bălan al ucrainenilor, când veneau pescarii de la Dunăre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunet pe o singură notă, îngroșându-l din gât. De sub cupolă ori de pe fresce cineva îi răspunse, nu știa cine. Salut, îi veni să spună, dar probabil că ei știau cine este. Își lipi urechea de zid, pe un fundal albastru, înstelat. Nu se auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ploile de ninsori așteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingășia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiței Hator. Gonind veșnicia printre glasurile răgușite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porțelan albastru de Prusia.
P?ntec cu laser privit dintr-o parte. Feeling by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83720_a_85045]
-
la umăr cu Nurhachi, conducătorul stegar care a cucerit China în 1644 și a devenit primul împărat din dinastia Ch’ing, care a ajuns acum la cea de-a șaptea generație. Tata a moștenit titlul de stegar manciurian de rang albastru, deși titlul îi oferea puțin în afară de onoare. Când aveam zece ani, tata a devenit taotai - sau guvernator - al unui orășel numit Wuhu, din provincia Anhwei. Am amintiri plăcute din acea vreme, deși mulți consideră Wuhu un loc groaznic. În timpul lunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
însuflețit. Ne alinia pe noi, copiii, și ne întreba detalii despre vechiul sistem al stegarilor. Nu se oprea până când fiecare copil nu știa cum era identificat fiecare stegar după steagul său, care putea fi: tivit, simplu, alb, galben, roșu sau albastru. Într-o zi, tata a desfăcut o hartă a Chinei făcută sul. China era precum borul unei pălării, înconjurată de țări obișnuite și dornice să-și jure loialitatea față de împărat, Fiul Cerului. Printre ele se aflau Laos, Siam și Burma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
are nevoie de haine decente, zice unchiul ignorând reacția mamei, aceea de a-și închide ochii și de a se da cu capul de tăblia patului. Unchiul ridică sacul murdar din bumbac și scoate o jachetă roz imprimată cu orhidee albastre. Alerg afară din casă, în zăpadă. Pantofii mi se udă rapid și curând nu mai pot să-mi simt degetele. După o săptămână, mama îmi zice că sunt logodită cu Sticlă. — Ce să fac cu el? țip la ea. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să fie manciuriene. Îmi amintesc că tata mi-a povestit cândva că dintre cei patru sute de milioane de oameni din China, cinci milioane sunt manciurieni. Afișul mai zice și că tații fetelor trebuie să aibă cel puțin rangul de stegar albastru. Asta pentru a se asigura de inteligența genetică a fetelor. Mai departe, afișul prevede că toate fetele manciuriene cu vârsta cuprinsă între treisprezece și șaptesprezece ani trebuie să se înregistreze pentru selecție. Nici una dintre tinerele femei manciuriene nu are voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tinerele femei manciuriene nu are voie să se căsătorească înainte ca împăratul să le fi văzut. — Nu crezi că am o șansă? îi spun țipând lui Fann Sora cea Mare. Sunt manciuriană și am șaptesprezece ani. Tata a fost stegar albastru. Fann clatină din cap: — Orhideea, în comparație cu doamnele de la Curte și concubinele pe care le-am văzut, tu nu ești decât un șoarece urât. Beau dintr-o găleată cu apă și mă așez ca să mă gândesc. Vorbele lui Fann Sora cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de concubine, dacă nu chiar una dintre cele șapte soții, zice Rong. Frumusețea ta este inegalabilă, Orhideea. — Disperarea mea este inegalabilă, o corectez eu. Mergem mai departe și o țin strâns de mână. E îmbrăcată într-o rochie din bumbac albastru deschis cu pernuțe cusute frumos pe umeri. Avem aceleași trăsături, numai că uneori expresia ei îi trădează teama. — Și dacă n-o să apuci niciodată să petreci o noapte cu Majestatea Sa? mă întreabă Rong. Sprâncenele ei ridicate formează o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
e nevoie“. Mi s-a ordonat să fiu la Poarta Zenitului înainte de ivirea zorilor. Mama și-a cheltuit ultimii tael-i împrumutați și a închiriat un palanchin cu scaun pentru a mă duce. E împodobit cu o țesătură elegantă din mătase albastră. Mama a închiriat, de asemenea, trei lectice simple pentru Kuei Hsiang, Rong și ea însăși. Ei mă vor însoți până la poartă. Cărăușii vor veni la ușă înainte de primul cântat al cocoșului. N-am făcut caz de felul în care mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îmi pierd simțul orientării. Am trecut cu siguranță de vreo douăzeci de pavilioane înainte ca, în cele din urmă, să fim conduse la unul albastru, sculptat cu flori de prun. Are un acoperiș în formă de melc, incrustat cu plăci albastre. — Pavilionul Florilor de Iarnă, anunță eunucul-șef Shim. Aici locuiește Marea Împărăteasă, doamna Jin. Le veți întâlni curând pe Majestățile Lor. Ni se spune să ne așezăm pe băncile de piatră cât Shim ne ține o scurtă lecție despre eticheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Ne lăsăm în genunchi. Eunucul-șef Shim își face apariția pe ușa arcuită. Își ia o poză, ridicându-și o parte a robei cu mâna dreaptă. Face un singur pas și se expune pe deplin privirii. Din genunchi, văd încălțările albastre în formă de barcă ale eunucului-șef Shim. El păstrează tăcerea. Îi simt puterea și autoritatea. În mod ciudat, îi admir comportamentul. — Majestatea Sa, împăratul Hsien Feng, și Majestatea Sa, Marea Împărăteasă, doamna Jin le cheamă pe... Înălțându-și glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în astfel de situații. Camera e mare și nemobilată. În mijloc se află un vas galben frumos sculptat și pictat. Seamănă cu un pepene mare. În colțurile încăperii sunt lampioane micuțe, iar pereții sunt împodobiți cu draperii brodate cu flori albastre și albe. Am mare nevoie, dar nu pot să fac. Nu există fereastră care să lase mirosul să iasă. Servitoarele stau în jurul meu, fixându-mă cu privirea. Le spun iar și iar să mă lase singură, dar ele refuză. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Nuharoo stă cu eleganță, însă atenția ei nu e îndreptată spre scenă. Aruncă priviri în jur fără a-și întoarce capul. În dreapta ei se află soacra noastră, Marea Împărăteasă. E îmbrăcată într-o rochie din mătase purpurie brodată cu fluturi albaștri și violet. Machiajul ei e mai dramatic decât cel al actorilor de pe scenă. Sprâncenele vopsite îi sunt atât de negre și de groase, încât par două bucăți de cărbune. Fălcile i se mișcă dintr-o parte în alta în timp ce mestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pe o frunză de lotus. Nu se arată deloc îngrijorat cu privire la posibilitatea de a se scufunda, căci ochii îi sunt complet închiși, iar gura sa zâmbește ușor. Are în mâini celebra cupă a înțelepciunii. În dreapta tabloului se află un raft albastru pentru cărți, plin până la refuz. Din tavan atârnă până la pământ două lampioane decorate cu caligrafii. Totul e sculptat și îmbrăcat cu aur. Prin toată încăperea sunt imagini cu dragoni și cocori, iar pe panouri aflate de o parte și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu-mi pot aminti înfățișarea lui. Eunucul-șef Shim m-a instruit să nu îmi salut soțul. Goliciunea nu face decât să îmi sporească nervozitatea. Cămașa mea de noapte zace pe un taburet lângă pat. Alături e cămașa din mătase albastră a Majestății Sale, în care se va schimba pentru noapte. — Nu! Cine cred ei că sunt eu? La dracu’! Nu voi permite asta! țipă în camera alăturată bărbatul care acum sunt sigură că e împăratul Hsien Feng. Ei, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ceașca de ceai pe care i-o servește An-te-hai. — Ai crescut în înălțime de când te-am văzut ultima dată. Îi zâmbește lui A-te-hai: Am și pentru tine un dar. Își flutură din nou mâna, și eunucul ei aduce o cutiuță albastră din mătase. An-te-hai se aruncă la pământ și își face plecăciunile înainte de a lua cutia. Nuharoo îl îndeamnă să o deschidă: înăuntru e un săculeț cu tael-i. Sunt sigură că An-te-hai nu a mai avut niciodată atât de mulți bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tocmai a învățat-o: „Felicitări, doamnă!“. Sunt încântată. Orhideele de prin grădină sunt încă în floare. Lujerii lungi și subțiri ai florilor se apleacă elegant, iar frunzele au poza grațioasă a dansatorilor care își țin mânecile ridicate. Petale albe și albastre se întind în afară, sărutând parcă lumina soarelui. Catifelatele inimi negre ale orhideelor îmi amintesc de ochii pisicii mele, Zăpada. An-te-hai mi-a spus că doctorul Sun Pao-tien a sugerat să păstrez vestea gravidității mele până în luna a treia. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]