24,934 matches
-
1888), Le Panthée (1892). Chipul lui Lily Maquet este foarte asemănător cu cel al sorei sale, cum se poate observa cu ușurință din compararea celor două tablouri portret. Tema relației cu sora, reflex al unui complex oepidian, apare obsedant în pictura lui Khnopff, transpusă la nivelul visului și a unor teme prin excelență decadente, precum cea a lui Oedip și a Sfinxului. Prezența florii indică aici într-un plan simbolic cu corolarul implicațiilor psihanalitice caracterul litigios al prezenței feminine, atracția răului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care o acompaniază mai ales în literatură, de la nevrozele lui Baudelaire și Rollinat, la cele ale lui Bacovia. Melancolia figurează în registrul sensibilității decadente și ca o formă laicizată de damnare, de consacrare pe dos. Prima trăsătură devine interesantă pentru pictură, în măsura în care portretele melancolicilor sunt extrase unui decor realist, înlocuit cu un cadru adaptat oniric stării melancolice, ruine sau ape litificate, sau un cadru neutru, lipsit de referenți obiectuali, ca desprindere de orice contingență. Pierderea interesului pentru lumea exterioară se traduce
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu gusturile pictorului, epitomizând sensibilitatea simbolistă a epocii modelată livresc. Lectura este gestul cheie al reveriei simboliste, iar Pallady erotizează subtil spațiul reveriei căreia lectura, prin aluzie, îi servește drept anticameră. Tudor Vianu sesiza această alianță pusă în abis între pictură și poezia lui Baudelaire, a cărui carte se evidențiază pe o masă de toaletă, dar criticul îl disociază de lumea decadenței baudelairiene. Relația este încă odată subliniată de pictor în însemnările sale: "Un tablou este un poem pictural de linii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
840 x 0,439 cm, inventar 244, semnat jos, MNAR), se pot sesiza și o serie de stângăcii, dar este un tablou de început al pictorului. Ofelia devine figura feminină emblematică a melancoliei care fuzionează cu nebunia, valorificată astfel în pictura de sensibilitate simbolistă sau prerafaelită de la Prima nebunie a Ofeliei (1884-1888) a lui Dante Gabriel Rosetti și Ophelia (1851-1852) lui Millais la Ofeliile lui John William Waterhouse, de la Ofelia (1891) lui George Pauli la Ofelia lui Jose Maria Lopez Mezquita
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un an de la moartea lui Stalin, iar o reconsiderare a curentelor idealist-estetizante în artă era practic imposibilă. Influența secesionistă, decadentă, ultimul termen întrebuințat cu sensul său peiorativ de critic și nu în sens exclusiv estetic, se manifestă la început în pictura lui Băncilă și doar cadrul cvasigeneralizat de gust deschis de acest curent la sfârșitul secolului XIX îi conferă o scuză "rătăcirilor" tânărului pictor român. "Pictorii münchenezi treceau printr-o perioadă de confuzii și rătăciri, curentul la modă fiind atunci "secesionismul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o nouă abordare, potrivită edificării unei noi sensibilități, care se orientează către interiorizare, către o pozare mai accentuată a afectelor, către un lirism al compoziției, ceea ce, cu o cuprindere mai largă decât cea a portretisticii, Grubcy numește "pittura di emozioni" (pictura emoțiilor)385. În opinia Ruxandrei Dreptu, care semnează o monografie Octav Băncilă, "o constantă a lecției de pictură pe care românii au învățat-o la München a fost maniera de a reprezenta chipul omenesc ca o majoră înscenare fizionomică a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a afectelor, către un lirism al compoziției, ceea ce, cu o cuprindere mai largă decât cea a portretisticii, Grubcy numește "pittura di emozioni" (pictura emoțiilor)385. În opinia Ruxandrei Dreptu, care semnează o monografie Octav Băncilă, "o constantă a lecției de pictură pe care românii au învățat-o la München a fost maniera de a reprezenta chipul omenesc ca o majoră înscenare fizionomică a vieții lăuntrice a modelului [...]386. Portretul de femeie reprezintă genul în care se reflectă noua sensibilitate, figurile feminine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la o stare meditativă. Frumusețea feminină apare dintr-o dată mai complicată, florile care constituie clasica ramă simbolistă din care se ivesc femeile adaugă aici și o fragilitate pusă în relație cu o hipersensibilitate. Melancolia nu este o simplă alegorie, ci pictura unei état d'âme simboliste, pe care C. Săteanu o asociază unei alte figuri misterioase, Gioconda lui Leonardo da Vinci. "Și acel chip diafan, cu ochi umezi, ce răsare dintr-un fond întunecat "Melancolie" [...] tablou fascinant ce are ceva din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de abstragere, de captivitate în spațiul propriei interiorități. Putem sesiza că unui decupaj pictural propriu-zis, pictorul realizează un portret din profil, atent la contraste și la efigierea acestui chip -, îi corespunde un altul, care conferă, de fapt, caracterul simbolist acestei picturi, cel al interiorității. Acest chip ne trimite prin sugestie către altundeva, o proiecție incertă, o vibrație emotivă, o evanescență. Tablouri precum Fată tânără cu fața la foc, Doamna în rochie galbenă sau Pe gânduri asociază reveriei și o gesticulație afină. Visarea vine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dreapta și se detașează de fundalul întunecat prin contrast. Albul rochiei corespunde luminescenței carnației, efect care prezidează la o separare prin contrast de fundal, asemeni tehnicii colajului. Părul femeii realizează însă relația cu fundalul conferind personajului, ca și în alte picturi ale lui Loghi, imaterialitatea-flotantă a unei apariții. Loghi întreține în pictura sa această relație artificială cu fundalul decorativ. Impresia de artificialitate o conferă și faptul plasării chipului într-un cadru aparent natural, dar care preia ceva din convențiile interiorului printr-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
corespunde luminescenței carnației, efect care prezidează la o separare prin contrast de fundal, asemeni tehnicii colajului. Părul femeii realizează însă relația cu fundalul conferind personajului, ca și în alte picturi ale lui Loghi, imaterialitatea-flotantă a unei apariții. Loghi întreține în pictura sa această relație artificială cu fundalul decorativ. Impresia de artificialitate o conferă și faptul plasării chipului într-un cadru aparent natural, dar care preia ceva din convențiile interiorului printr-o accentuată stilizare, printr-un ecleraj straniu, care nu corespunde luminii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a acestui personaj feminin. Ipolit Strâmbu realizează un "Studiu de nud" în Rampa 389, "studiu" în care putem recunoaște o sensibilitate afină simbolism-decadentismului. Femeia pozează cu capul aplecat, sprijinit în palmă, într-o atitudine de reverie, de tristețe. Pictorul realizează pictura unei stări, a unui sentiment care, chiar dacă nu are intensitatea maladivului, se colorează de o sensibilitate puternică. Există aici și o subtilă tensiune între reflexivitate și afect, nuditatea reflectă starea emoțională prin reverie. Frumusețea acestui nud nu mai este asociată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
spațiul ilimitat al visului și al unor libertăți de neconceput. Cât despre instrumentele muzicale, Hans Hofstätter consideră chiar că "o trăsătură la fel de evidentă în imaginile simboliste este reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Hofstätter consideră chiar că "o trăsătură la fel de evidentă în imaginile simboliste este reprezentarea frecventă de instrumente muzicale"390. Lirele (ca simbol al poeziei) abundă în pictura simbolist-decadentă, în special în relație cu Orfeu, ilustrativ pentru lirismul care se degajă din pictura și literatura decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
orfică a pierderii Eurdikei, dar și a sfârșitului său. În ceea ce privește reprezentarea lui Orfeu în arta plastică, se poate observa că sensibilitatea simbolistă operează o altă selecție a episoadelor consacrate, sau oferă o tratare a lor în cheie proprie. Dacă în pictura din secolul al XVII-lea era privilegiată secvența în care Orfeu reușește să îmblânzească animalele grație lirei sale, ca la Paulus Potter, Orfeu îmblânzind fiarele (1650), Roelandt Savery, Orfeu cu animalele (1628?) sau Nicolas Poussin, Peisaj cu Orfeu și Eurydice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
putem întâlni inclusiv la pictori precum Odilon Redon, capul lui Orfeu (1905?), Alexandre Séon, Lira lui Orfeu (1898) sau Jean Delville, Orpheus (1893). Există și excepții când vechea temă revine, dar într-o tratare sensibil diferită, cum este cazul cu pictura lui Franz von Stück, Orpheus (1891), unde acesta adună în jurul său marile carnasiere domesticite prin magia lirei sale, însă atitudinea sa dezvăluie, mai degrabă, dimensiunea melancolică și nu serenă a acestei muzici, iar accentul cade pe linia elegantă a corpului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a trubadurilor și truverilor care erau adesea și compozitori și interpreți ai propriilor balade. În cazul de față, poezia nu devine recitativ, nu este instrumentată erotic, ci posedă o muzicalitate internă reactualizabilă chiar și la o lectură mută. În spațiul picturii, Orfeu devine figura tragică a sensibilității simboliste, expresie a supremației artei, dar și a unei relații în spirit decadent între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
între artă și natură, relație conotată de decapitarea acestuia de către Menade. Tema obsesivă a lui diminutio capitis atât de prezentă în spectrul sensbilității decadente încât Jean de Palacio face din ea un "mit privilegiat" (mythe privilégié)"391 este recuperată în pictura simbolistă. O serie de acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acte crude prezidează acest lirism, pierderea lui Euridike și moartea lui Orfeu, fie în varianta în care acesta neconsolat de pierderea femeii iubite se sinucide, fie în aceea în care este ucis de menade. Legat de pierderea lui Euridike avem pictura lui Charles de Soucy, Orfeu și Euridike (1922), intens dramatizată, cu o notă ușor artificială, deloc străină sensibilității decadente. Într-un gest deznădăjduit de implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aspectele accentuat decorativiste la cele accentuat tragice, seducția pe care o exercită personajul depășește cu mult intervalul în care simbolismul se bucura de popularitate. Simbolismul în artele plastice cunoaște o metamorfoză în scurta etapă a orfismului sau cubismului orfic în pictura franceză, între finele lui 1911 și începutul lui 1914, termen atribuit mișcării de către Guillaume Apollinaire la expoziția Secțiunii de Aur, în octombrie 1912, și desemnând pictori precum Marcel Duchamp, Francis Picabia, Robert Delaunay și Fernand Leger, dar fără a face
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Delaunay și Fernand Leger, dar fără a face referire la cel mai important membru al mișcării, Frantisek Kupka. Acești artiști căutau o altă modalitate de expresie pentru relația dintre lirism și culoare, dintre abstracție și muzică. Tema pătrunde și în pictura română de factură simbolistă pe diverse portative simbolice, de la reprezentarea lui Orfeu ca personaj tragic, expresie a maximei investiri artistice la Kimon Loghi, la reprezentarea poetului simbolist ca artist orfic, la Mina Byck Wepper, sau la o reprezentare a armoniilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
peretele de stâncă, un spațiu nimbat, ireal. Orfeu apare redus la proporțiile unui copil, insignifiant în raport cu proporțiile viziunii sale. Cântărețul nu folosește lira, nu sunetul fizic produce imaginea, ea este o imagine a poeziei, a unui sunet topit în vers. Pictura realizează astfel sensul sinestezic asociind imaginea lirei și poeziei într-o desfășurare grandioasă a puterii de creație. În Cântărețul de stradă, lucrare nelocalizată astăzi, Mina Byk-Wepper realizează o ilustrare a poeziei simbolistului Traian Demetrescu, poetul orfic, maudit, alungat de lume
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
înscriu acest tablou în dimensiunea sintetistă a simbolismului. Rama aurită urmează linia serpentinată a Secession-ului, cadrul nu este perfect rectangular, ci deschide molatece acolade și un spațiu insular destinat unui "libret", cel de-al doilea element insolit al acestei picturi. "Libretul" conține chiar note muzicale, o partitură, și nu oricare, ci primele note din aria Violetei din Adio dell passato din Traviata. Astfel, în cel mai pur stil simbolist, tabloul incorporează muzica de operă, cu un libret și cu stilistica
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
s-a adăugat prezentarea simfoniei a IX-a de către Gustav Mahler, și ea adaptată spațiului sacerdotal. Klimt și-a organizat Friza în trei tablouri; primul, intitulat Tânjind după fericire, îi înfățișează pe cei slabi solicitând protecția celui puternic, ilustrat în pictură sub chipul unui cavaler în armură, sprijinit într-o sabie pe măsura lui și ieșind dintr-un turn care amintește de octopusul din Jurisprudența, având aceeași morfologie uterină. Două spirite feminine par să anunțe victoria sa. Cavalerul este înarmat cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
soteriologiei estetice klimtiene. Carl Schorske observă aici reluarea unui set de distincții transpuse în limbajul stilistic, Furiile, "agenții diriguitori ai destinului masculin în politică"398, sunt reprezentate concret, în timp ce reprezentarea corului de îngeri cunoaște o maximă abstractizare, care trimite spre pictura prerafaelită, în special cea a lui Dante Gabriel Rosetti. "La fiecare nivel, cele două lucrări dramatizează relația negativă dintre realitate și idealitate, dintre domeniul legii și al puterii pe de o parte și domeniul artei și al grației, pe de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]