KorAP: Find »[drukola/base=fugi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...985 986 987 ...1055 >

26,373 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți se opreau o clipă să-l privească pe Valerius Galul, a cărui pricepere era bine cunoscută. Pe mulți dintre ei Valerius îi vindecase de boli grave sau de răni ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să fii judecat înainte de căderea serii. Afară se construiește un eșafod... Vitellius vrea să facă un spectacol din moartea ta. Glasurile, murmurul mulțimii, zgomotul lemnelor ajungeau până la ei. Înainte de căderea serii... Ridică-te, Valerius, și o să te scot de-aici. Fugi, întoarce-te la fratele tău. Valerius clătină iarăși din cap. — Vrei să mori? Valerius nu răspunse. — Te rog, ridică-te. Repede! Peste puțină vreme or să vină gărzile și-or să te ducă afară, unde cineva îți va tăia gâtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Colonia Agrippinensium. Titus îi vorbise cu teamă despre acel gladiator invincibil. Valerius se ridică. Avea să plece departe de toate acelea. Dacă Velunda îi vorbise despre destinul său, ei bine, acesta avea să fie: va întoarce spatele lumii și va fugi. Deodată fu cuprins de îndoială. Se uită spre cer, gânditor. Nu cumva durerea pe care o simțea o ținea pe Velunda departe de el? Nu cumva disperarea aceea cumplită îl despărțea de ea? Oare distanța dintre ei avea să dispară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
prinsese cu o mână, să nu atingă apa. Duse un deget la buze, făcându-i semn să tacă și să asculte ce se întâmpla în jurul lui, dându-i parcă de înțeles că nu trebuia să plece, că nu trebuia să fugă. Valerius se întoarse brusc. Lângă el nu era nimeni. Privi din nou în fântână: apa reflecta doar razele soarelui. Își duse o mână la ochi, orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ei albă cu marginea purpurie. Părul îi strălucea în soare. Îi făcu un semn, vrând parcă să-i dea de înțeles că se va întoarce, că avea să vină noaptea să-l îmbrățișeze. Îi spuse să nu plece, să nu fugă. Destinul îl adusese la Augusta, și acolo trebuia să rămână. Dispăru în mulțime. În clipa aceea, doi tineri se îndreptară spre grupul de bărbați care se așezaseră la umbra castanilor. Plini de entuziasm, anunțară că soseau gladiatorii de la Școala din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-ți face iluzii. Manteus nu va renunța la Salix tocmai acum. Va câștiga o grămadă de sesterți de pe urma luptei de mâine. Numai Vitellius are suficienți bani să-l cumpere, adăugă Antonius batjocoritor. — Atunci mituiește-i pe paznici... Ajută-l să fugă... — Să-i mituiesc pe paznici? - glasul lui Antonius deveni dur. Corupția nu se numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși un lucru bun, chiar dacă, în cazul ăsta, scopul ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ridicându-se. — Pe Marte, s-a terminat deja? gemu grăsanul. Dar Skorpius înainta spre secutor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nebăgând în seamă sângele care i se prelingea pe trup. Începu să alerge. Salix începu și el să fugă, în urletele mulțimii. Din zarva din jurul lui Valerius înțelese că, după acele prime lovituri, se înmulțeau pariurile, care de la început îi erau favorabile lui Skorpius. Îngrozit, îl văzu pe uriaș apropiindu-se în viteză de prietenul lui. Luat prin surprindere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o cale de intrare și să forțeze porțile. Am rostogolit în capul lor bolovani... Au fost zdrobiți, distruși, mutilați... Era sânge peste tot, soldații erau dezorientați, în timp ce noi mânuiam pila cu forță și precizie... Până i-am văzut pe supraviețuitori fugind, lăsând în urma lor mormane de cadavre. Antonius se așezase pe taburetul de lângă masă și asculta cu chipul încordat, cu buzele strânse și pumnii încleștați, cuprins de mânie. — Eu însumi - Titus mișcă degetul pe hartă - am ieșit călare să-i duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a reușit să captureze acvila și însemnele Legiunii Rapax a lui Caecina. Restul... — Am pierdut? Asta ai venit să-mi spui? Chiar am pierdut? — A fost un masacru, Antonius... Nu-ți poți închipui cum arăta câmpul de luptă când am fugit din fața dușmanului... Până sub zidurile Cremonei, pământul e acoperit de trupurile soldaților noștri și mustește de sânge. Armata noastră s-a predat și a cerut pacea, iar vitellienii au acceptat pe loc. — Au pierdut... Au pierdut... Antonius sări în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și lupte fratricide. A spus că îi cedează conducerea lui Vitellius și că avea să se omoare așa cum făcuse soldatul care venise la Brixellum să anunțe înfrângerea... Pentru că nimeni nu-l credea, iar unii îl acuzau că minte sau că fugise de luptă, soldatul s-a aruncat în propria-i sabie, omorându-se în fața împăratului. — Otho a dovedit că este un bărbat de onoare, murmură Titus. Calvia Crispinilla îi făcu semn numidului să se retragă. — Le-a spus fratelui său, nepotului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Secutor... vezi? Acestea au fost armele lui Titus. A luptat de treizeci și două de ori și de fiecare dată a ieșit învingător. Valerius se întoarse brusc. Armele lui Titus! Manteus oftă. — Era gladiatorul preferat al lui Vitellius. Titus a fugit de la Ludi când ne aflam la Colonia Agrippinensium. Vitellius l-a căutat multă vreme. De când am meseria asta... Mă rog, Titus a fost singurul gladiator fugit care nu a mai fost găsit. Singurul! Nu s-a mai știut nimic despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
său. — M-ai lăsat să putrezesc nu știu câte zile în încăperea aia subterană. M-ai lăsat să sufăr de foame și de frig. M-ai pus să mă antrenez, iar instructorii tăi mă obligă să alerg până la epuizare, cu toate că știu să fug. Mă pun să fac exercițiile voastre atletice brutale, cu toate că am frecventat gymnasium-ul lui Proculus. Ar vrea să mă oblige să țin arma în mână. Uită-te la mâinile mele. — Sunt puternice... Dar sunt mâini de medic, nu de luptător. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
arene. Povesti despre luptele mortale dintre animale - urși și bivoli, bivoli și elefanți, elefanți și rinoceri - și despre cele dintre animale și gladiatorii înarmați cu tăciuni aprinși și sulițe de vânătoare, care puteau ucide ursul cu o lovitură de pumn, fugeau din fața tigrilor sărind cu prăjina și ațâțau taurii fluturându-le prin față bucăți de pânză roșie. Povesti despre banchetul oferit gladiatorilor în seara dinaintea jocurilor. Mulți se îndopau cu mâncare - care, măcar de data asta, era bună. — Eu nu fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius alerga în jurul lui ca un iepure. Ai grijă! strigă Hyrpus. Tu ești secutor, tu ar trebui să-l urmărești pe el. Dacă fugi, o să te prindă. Are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius alerga în jurul lui ca un iepure. Ai grijă! strigă Hyrpus. Tu ești secutor, tu ar trebui să-l urmărești pe el. Dacă fugi, o să te prindă. Are o armă mai lungă decât a ta. Din câțiva pași, rețiarul îl ajunse și îl lovi peste picioare. Valerius căzu peste scut. Se ridică furios. Primi o nouă lovitură, în cap. Se năpusti spre rețiar, rotind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Eu știu doar că am luptat în arenă în fața lui Vitellius. Din fericire, sunt rețiar și nu va trebui să lupt niciodată cu Skorpius, care e și el rețiar. Oricum, am adus vești proaspete... Mai știu că prezicătorii care acum fug să scape de mânia împăratului au spus că acesta va avea parte de o moarte îngrozitoare până la sfârșitul lui septembrie. Se înșală, interveni Proculus, golindu-și carafa. Se înșală, dar nu cu mult. Doar cu câteva luni, zise în încheiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
poți să le înveți mai bine decât cunoscându-le în mod direct? Preț de o clipă, imaginea înspăimântătoare a lui Skorpius stărui în mintea lui Valerius. Acesta închise ochii, îngrozit. — Să-i cunosc mișcările? Deci nu-i de-ajuns să fug... — Obiectivul tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți în ultima clipă loviturile. Dar ca să înfigi lama pumnalului în trupul lui trebuie să-l faci să se apropie de tine. — Să înfig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
închise ochii. Fu cuprins de furie. Ce căuta acolo? Ce legătură avea el cu luptele acelea sângeroase? De ce nu era cu calul său într-o pădure, departe de toată suferința? Privi în jur, încercând să-și domine dorința de a fugi. Încăperea se golea. Unul după altul, gladiatorii intrau în arenă. Se auzeau strigătele mulțimii îngrămădite pe trepte, aceleași strigăte pe care Valerius le auzise atunci când luptase Salix. Numai că acum el era cel care trebuia să lupte. Marcus se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
torțelor, soldații îi putură vedea privirea temerară, scânteietoare și fură impresionați de hotărârea de pe chipul lui. Pe pământ, umbra lui Antonius se lungea și apoi se scurta, într-un fel de dans războinic. — Cine a mai auzit ca lupul să fugă pentru că vânătorul l-a rănit cu o săgeată? Cine a mai auzit ca ursul să dea înapoi când un șoarece îi fură prada? Nu suntem noi mai curajoși decât lupii și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în prima dintre cele trei linii pe expediti înarmați cu lănci, dintre care mulți luptaseră alături de el la Ieslea găinilor și despre care știa că erau neînfricați în luptă. Îl văzu pe Arrius întorcându-se în galop cu oamenii săi, fugind de dușmanii pe care nu reușise să-i învingă. — Deschideți o breșă în linii! strigă și se ridică o clipă, apoi căzu, tremurând din cauza febrei, în timp ce în fața lui liniile se deschideau să-i lase să treacă pe Arrius și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din manipulul lor se retrăgeau și îi lăsau singuri în mijlocul dușmanilor. Era prezent pretutindeni. Se deplasa de-a lungul liniilor, încurajând soldații, dându-le sfaturi, împingându-i în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l întoarse spre vitellieni. Îi încurajă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
soldaților săi; cele mai multe erau ale dușmanilor. Auzi strigătele victorioase ale soldaților sirieni care, potrivit cultului lor, salutau soarele - zeul soare, Sol Invictus - ce răsărise și risipea negura. În clipa aceea, armata lui Antonius rupse rândurile inamice și începu măcelul. Supraviețuitorii fugiră spre Cremona, trecură de valul de pământ din fața zidurilor cetății și intrară pe porțile pe care cremonezii le lăsaseră deschise. Porțile fură închise după ce intrară cu toții. Bătălia fusese câștigată de Antonius Primus, care acum lua cu asalt zidurile, încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Roma se află și Domitianus, fiul lui Vespasianus... Interveni și Allius Cerpicus, pe un ton neutru: — Știm că spionii voștri au ajuns la ei și i-au sfătuit să plece din oraș. Sabinus a spus că e prea bătrân ca să fugă și a rămas. Domitianus se teme de o capcană și a rămas la rându-i la Roma. Antonius schimbă o scurtă privire cu Arrius. Se ridică. Îi domina pe cei trei bărbați așezați, mai ales pe cei doi ambasadori, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]