25,771 matches
-
capitol ar putea fi citarea poemului "Nopți". Noaptea este veșnică, un cumplit infern dantesc se constituie ca o componentă a existenței noastre: "Unul după altul gâfâind/ cară un munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară pustie în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu viață/ și ne trezeam deodată în zori/ opriți de ninsoare" ("Pământul"). Pe acest pământ, într-o viziune dramatică și halucinantă, este casa părintească. În cumpăna fântânii stă răstignit tatăl, pârghie este mama înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag din neam străvechi de cântăreți dieci/ în stranele bisericilor ardelene". Poetul retrăiește amintiri din nopțile de iarnă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
istorie, un peisaj folosit drept cadru pentru evocarea copilăriei cu o undă de părere de rău. "Amurg cu diavoli", Rara fericire de primăvară", "Izvorul" descoperă lumi cu peisaje halucinante. Dialogul cu divinitatea este dramatic, ierburile umflate au ucis aerul, apa arde ca un iad, vitele sunt de aur, taurul este o grămadă de pietre scumpe. Peisajul este realizat în manieră expresionistă, apocaliptic. Pârjolul a cuprins cerul și Dumnezeu a murit din propria-i răzbunare ("O, Doamne, vitele s-au înecat/ în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dragoste; dragoste, contrar temperamentului, calmă, atunci când ea trăiește din amintire, dar spectaculoasă, explozivă, de o senzualitate eruptivă, când este determinată de trăirea imediată: "Tu trebuie, iubito, să știi aceste mâini/ O și iubeau în noaptea acelor dansuri stranii!/ Dar ele ard lunatic, de-atâtea săptămâni,/ în ruga și în scrisul acestei spovedanii," sau " Nu poate fi pe lume atâta forfotire/ de trupuri care așteaptă să se iubească". Alteori, o iubire casnică, liniștită presupune înțelegeri, comuniuni. Că nu din plictis lângă mine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
singurătății, al frumuseții și al morții. 7 "Din cerul soarelui la răsărit/ Cobor frângându-i marginile în flăcări" ("Răsărit de zi cu dragoste"). 8 În poemul "Râul sub lună" al lui N. Tăutu, imaginea astrului este cea a morții, luna arde în albastru fum de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
era cald... Încărcată cu toate acestea, a cumpărat și ea, ca gospodina, un sac de sfeclă roșie... O săptămână a trebuit să aștept ca să-mi explice de ce: îi plăcuse mult preistoricul de la tarabă (un exemplar splendid: tinerel, musculos, cu pielea arsă de soare, bălai și cu o privire cam tâmpă, dar azurie; după descriere, orice ar fi vândut aș fi cumpărat și eu angro). Revenim la sfeclă: acum, că o luase, ce să facă cu ea? A târât sacul prin piață
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
a dus mâna la ochi, dezastru: au țâșnit lacrimile ca din arteziană; eu nu înțelegeam ce i se întâmplă, mi s-a făcut frică și am început să plâng, dar imediat m-a luat și pe mine usturimea, parcă-mi ardeau ochii... Ne-am zvârcolit în pat frecându-ne pe mâini și pe ochi (el, și pe limbă) cu o cârpă înmuiată în apă rece, dar în scurt timp mi-a luat foc și pielea, parcă eram stropită cu acid! Dracu
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
M-am trezit așadar cu sosul pe masă, doar pastele mai lipseau. Ei bine, aici am intervenit eu. Fusesem sfătuită de o prietenă, așa că am fiert spaghetele pe rând, ca să nu se lipească; prima, a doua, pe a treia am ars-o pe jumătate... Pe la a șaptea mă plictisisem deja: opt minute de clocotit pe o parte, o întorceam pe cealaltă parte, mai clocotește-o opt minute, plus cât îmi mai lua să le pescuiesc din oală... Mult după miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
vremea cu aiureli. Mi-am refăcut lista de priorități și am trecut la ce ne durea mai tare. Iar spre dimineață, când și-a încheiat recitalul delirant după nenumărate bisuri, găina dormea. Și, oricum, numai de muls nu ne mai ardea... Pentru lămurirea ordinii în care vă planificați consumarea preparatelor, e bine de știut că felul I din meniurile consultate prin restaurante este felul 1, și nu felul „i“ de tipar; de asemenea, felul II este 2 și așa mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
un perete întreg acoperit cu trofee și diplome de bucătar... Dacă mâncați prin Ardeal - pe unde mi-a zis un alt lingvist că ar putea crește fructul numit cocobârlă - și găsiți așa ceva în meniu, să-mi trimiteți neapărat adresa restaurantului. Ard de nerăbdare să gust din bunătatea asta! în prima lună Felul I - pâine feliată (la discreție, ca să nu mai lungim meniul cu felul trei) Felul II - apă/lapte/suc/bere sau alte băuturi alcoolice - după gust Desert - dulciuri preambalate, prăjituri
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ea în vasul de WC; - salatele nereușite* pot fi aruncate în aceleași condiții ca mâncărurile cu gust oribil, în găleata de gunoi sau la WC, factorii hotărâtori fiind consistența amestecului și dimensiunile ingredientelor; * Tocmai îmi zugrăveam bucătăria și holul după ce arsesem o ciorbă de legume... În acea perioadă încă mai eram combinată cu numărul șase, iar acesta tocmise niște meseriași foarte harnici. Într-o singură săptămână reușiseră să curețe toți pereții de tencuială. (Încercaseră ei să dea jos doar vopseaua, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
căzut la pământ ca secerat și l-au dus pe brațe până la baracă; mi-au spus a doua zi că inhalase praf de ciment și că era alergic, săracul... De fapt, voiam să vă spun că în perioada aceea am ars și o tocană de legume, iar numărul șase a aruncat-o la coș la fel ca pe o salată în care pusesem prea mult praf de copt (folosisem niște roșii cam verzi). - omleta ratată poate fi aruncată la WC numai
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
aruncat-o la coș la fel ca pe o salată în care pusesem prea mult praf de copt (folosisem niște roșii cam verzi). - omleta ratată poate fi aruncată la WC numai dacă oul prăjit și-a menținut flexibilitatea; dacă este arsă și a devenit rigidă ca lemnul, se aruncă numai la coșul de gunoi; - ceaiul care nu are niciun gust nu trebuie aruncat la gunoi; acesta poate fi vărsat pur și simplu în chiuvetă; în cazul în care ați gătit ceai
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Bacovia ideea „zborului cărților”? Un răspuns a dat Marcel Marcian, care crede că poetul, trăitor printre evreii din Bacău, a cunoscut o legendă din martirologia iudee: „martirul în clipa supremă, se înfășoară în sulul desfășurat al Torei, pentru care pătimea, arde, împreună cu Tora, mistuindu-se, în vreme ce literele Torei se ridică la cer”8). Ea putea fi luată, însă, din „Qui sait?”, de Maupassant, unde naratorul asistă la „formidabilul tumult” produs de mobilele apartamentului său, care, într-o noapte, o iau razna
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o valoare psihologică, grație căreia prinde din ce în ce mai mult: „Ce dor trebui să te cuprindă/ De dragostile din povești/ Cînd te privești toată-n oglindă/ Și vezi cît de frumoasă ești!...// Cînd singură parcă te sperii/ De patima ochilor tăi,/ Ce ard de farmecul durerii,/ în spasmul visului dintîi.// Căci ești în vîrsta cînd fioruri/ Te apucă-așa, ca din senin,/ Cînd te frămîntă mii de doruri./ Și nici nu știi de unde-ți vin...” 7). în romanul Dan, fiorii ating conștiința în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
i-au alterat felul de a o privi. De aci ironia cvasipermanentă cu care vorbește despre ea. Și tot de aci figura uneori caricaturală („Amorul, hidos ca un satir”)12), alteori penibilă a „amorului”: „Carbonizat, amorul fumega -”13). Adică, după ce arsese, trăgea să moară. E adevărat, în „Poemă în oglindă”, există versul (care - semn de insistență - se repetă) „Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare”14). Dar, comparația cu alte contexte arată că „roză” e, în acest loc, un cuvînt afectat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se travesti în călugăr. Procedeul se întîlnește, de pildă, și la F. Aderca: „Pasiunea mea e un călugăr medieval/ Cu o sutană lungă/ și neagră la călcîie să-i ajungă -/ și la gît cu o cruce de opal.// Cu ochii arși de ideală spuză/ el bate ulița cotită cam pe unde/ la geam după perdele se ascunde/ sînul tău și umeda ta buză”4). - Prezentă la romantici, ideea voiajului „prin Orient” era un loc comun al prozei și teatrului de la sfîrșitul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sau neglijenței celor care au girat ediția, una care - afirmă - ar fi înghițit „79 de milioane”! Fie din cauză că Despre starea autografului și Stațe burgheze, ieșite aproape odată, n-au ajuns în mîna acelorași lectori, fie din alte cauze, „fitilul” a ars, se pare, pînă la capăt, însă fără nici un alt efect decît o anumită rumoare prin unele redacții și instituții de cultură locale. Dînd la o parte ostentația gestului făcut de Viorel Savin, trebuie spus că el a atacat pentru că Ovidiu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
spre care înclini e că nu. Poate fi religios un discipol al lui Macedonski, autorul „Imnului la Satan”, în care prima strofă (plină de admirație) e: „Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate,/ în iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;/ Te ador, Satan, fiindcă tu ești zîmbet, rază și coloare,/ Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cîntare, floare,-/ Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale,-/ Și zbor spre cer și voluptăți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
uitare 1. Versuri din cele două „Nocturne” (Opere, p. 44 și 59). 2. „Dintr-un text comun”, în Opere, p. 339. 3. „Legendă” (Opere, p. 177), „Gaudeamus” (p. 149), „Idei III” (p. 196). 4. T. Arghezi, „Dintr-un foișor”, în Ars poetica, Ediție îngrijită de Ilie Guțan, Ed. Dacia, „Restituiri”, 1974, p. 209. 5. „Noapte de oraș II”, în Opere, p. 248. Vorbe din „Vînt” 1. Opere, p. 67. Dovadă că formula s-a menținut în limbajul publicistic, am regăsit-o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ai simbolismului, își calma durerile, citind pe Sainte-Beuve. La fel Tristan Corbière. Vlahuță al nostru s-a consolat - scrie un memorialist - cu versuri din Dante. „Cu judecata limpede, cu vocea adîncă (...) și-a exprimat dorința ca manuscrisele nepublicate să fie arse. Lucrător cinstit și minuțios, n-a vrut să lase posterității decît opere desăvîrșite”. Surprinzător, ceva ce seamănă cu vorba lui Bacovia a spus Victor Hugo, recitînd ultimul său vers: „C’est ici le combat de l’aube et de la nuit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amintește, în poeme, de mîinile („Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse”), de pieptul („Paloarea, mutismul minează al meu piept”), de fața („Pudrat pe-o eczemă ce fața mi-o sapă”) și, mai ales, de creierul său: „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”; „în creierul meu plînge un nemilos taifas”; „Și creierul rămîne pierdut”. La acesta se referă și în trei locuri din proză: „Creierul palpita acolo de tristețe și tăcere...”; „Și o spaimă de tot ce citisem, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
doar F. Aderca - pare mi-se - folosește cuvîntul creier, într-un poem, dar versurile sale n-au puterea evocatoare a celor ale lui Bacovia. Să nu uit: și la Caragiale, în „O făclie de Paște”, există expresia „în creierul care ardea...” Cu toate astea, nimeni n-a scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
n-au puterea evocatoare a celor ale lui Bacovia. Să nu uit: și la Caragiale, în „O făclie de Paște”, există expresia „în creierul care ardea...” Cu toate astea, nimeni n-a scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pentru ca picăturile de ploaie ori stropii de rouă să trezească setea: să te simți singur, claustrat, să te exaspereze monotonia, să-ți fie urît de moarte, să te copleșească tristețea, nostalgia... Cînd una sau toate acestea la un loc te ard pe dinlăuntru intens, cînd orice încercare de abținere e inutilă și nu poți să-ți înăbuși strigătul („Doamne! necesitatea unui vin...”), atunci, inexorabil, e „vreme de beție”! Unul dintre clișeele reluate și reabilitate de Bacovia e „auroră”. înainte de Bacovia, la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]