247,628 matches
-
că în Jump Tomorrow își dau întîlnire gaguri gen Jacques Tati cu gaguri gen Aki Kaurismaki, ceea ce nu constituie o garanție pentru amatorii de comedie populară. Dar, oameni buni, nu vă mai aduceți aminte de comedia cu Peter Sellers, Petrecerea, singurul film din care cenzorii ceaușiști n-au scos o fotogramă? Doar rîsul ținea de foame... 5. Un bărbat acuzat de o crimă pe care n-a comis-o convinge un trio de ageamii să dea o spargere la o bancă
Festivalul Filmului Britanic - Cîinele care rîde by Mihai Chirilov () [Corola-website/Journalistic/14528_a_15853]
-
apoi, tot împins din spate, la Facultatea de Drept din Cluj, unde-și tîrîie studiile șapte ani, fără să obțină diploma. "Nici o ambiție nu-l necăjea" - mai precizează autorul. La treizeci și unu de ani se întoarce acasă, cu o singură mîndrie: aceea că-și făcuse armata și era sublocotenent în rezervă, purtînd de sărbători uniforma militară care trezea un mare respect printre năsăudeni. Se căsătorește, are un copil, tatăl său moare, toată grija gospodăriei e în seama nevestei întreprinzătoare, pentru că
Frica de a gîndi by Ion Simuț () [Corola-website/Journalistic/14572_a_15897]
-
și "un fior de rușine" pentru că românii de dincolo de munți au pătruns ca oștiri dușmane pe pămînt transilvan. Dilemele sale se acutizează cu atît mai mult cu cît sînt întrupate în cei doi prieteni ai săi: Alexa Candale susținînd că singura soluție e dezertarea, iar Emil Oprișor susținînd că trădarea te face ticălos și e inacceptabilă, indiferent de motiv: Gîndindu-se la vorbele reci ale lui Oprișor își aminti cuvintele lui Candale și mai ales privirea lui fierbinte hotărîtă. Îl usturau creierii
Frica de a gîndi by Ion Simuț () [Corola-website/Journalistic/14572_a_15897]
-
Și apoi această singurătate nu este totală, fiindcă intervine uitarea. Viziunea lui Cernuda se completează: lumea nu este numai un presentiment, ci și o uitare, nu numai o pre-realitate, ci și o post-realitate. Iubirea are "culoarea uitării". Poetul are "o singură dorință: o dorință de dragoste și de uitare". Dar drumul nu s-a sfârșit: ultima formă a uitării este să uiți propria ta uitare: "Uitarea se află în uitare/ precum o iubire în altă iubire./ Aș vrea să-mi smulg
Centenar Luis Cernuda by Andrei Ionescu () [Corola-website/Journalistic/14581_a_15906]
-
mai contradictoriu și convulsionat. Așa îl văzuse și Lorca, atunci când vorbise despre "înlănțuita agonie a iubirii", despre umbrele și mânia din versurile lui Cernuda. S-a mai subliniat erotismul complex ce impregnează poezia lui Cernuda, acea "libertate a iubirii" ca singură libertate importantă în existența lui țesută din "mândrie și dezolare", precum și în opera lui de o iremediabilă melancolie. Cât privește homosexualitatea poetului (despre care s-a vorbit mult, poate chiar prea mult în presa literară, la fel ca la centenarul
Centenar Luis Cernuda by Andrei Ionescu () [Corola-website/Journalistic/14581_a_15906]
-
proslăvit pasiunea iubirii ca experiență supremă a omului. O pasiune care își asumă o formă sau alta, întotdeauna diferită și totuși întotdeauna aceeași. Iubire unică pentru o ființă unică, chiar dacă e supusă schimbării, bolii, trădării și morții. Aceasta a fost singura eternitate pe care și-a dorit-o, singurul adevăr pe care l-a considerat cert. Nu adevărul omului, ci adevărul iubirii". Andrei Ionescu Amuzament " Spre cinstea ta, sonet, tu mă slujește!" " Aici sunt. Ce dorești?" "Vreau să te scrii." " Ți-
Centenar Luis Cernuda by Andrei Ionescu () [Corola-website/Journalistic/14581_a_15906]
-
O pasiune care își asumă o formă sau alta, întotdeauna diferită și totuși întotdeauna aceeași. Iubire unică pentru o ființă unică, chiar dacă e supusă schimbării, bolii, trădării și morții. Aceasta a fost singura eternitate pe care și-a dorit-o, singurul adevăr pe care l-a considerat cert. Nu adevărul omului, ci adevărul iubirii". Andrei Ionescu Amuzament " Spre cinstea ta, sonet, tu mă slujește!" " Aici sunt. Ce dorești?" "Vreau să te scrii." " Ți-o spun mărturisit. Nu te zbârli. Catrenul ăsta
Centenar Luis Cernuda by Andrei Ionescu () [Corola-website/Journalistic/14581_a_15906]
-
vântu-n trestiile bălții. O: N-ascultă nimeni glasul tău, știi bine. Vrea cineva s-asculte glas de schimnic Curat la suflet? Iată, măscăriciul Cu vorbă dulce strânge-n jur mulțimea Spre-a o minți, și ea e mulțumită. Rămas-ai singur. Mâine? Ce contează! Când ei vor fi uitați și-n schimb de tine Și-or aminti urmașii, doar un anume Vei însemna; un nume doar, un zvon. O: În tot ce am mai scump tu mă rănești, Știind că omul
Centenar Luis Cernuda by Andrei Ionescu () [Corola-website/Journalistic/14581_a_15906]
-
mea să-l vadă cu plăcere"). Cristian Mungiu are darul de a povesti spumos, cu tonus și cu o luciditate neumbrită de încrîncenare. Ironia e jovială, bucuria jocului și pofta de a fi inteligent distilează totul. Am văzut filmul o singură dată, în supraaglomerația de imagini în care te prinde Cannes-ul, și de care memoria privitorului se apără cum poate, aruncînd peste bord, rapid, tot ce "nu merită". E un veritabil test să vezi ce ți-a mai rămas în
Cum se înmulțesc bananele by Eugenia Vodă () [Corola-website/Journalistic/15076_a_16401]
-
Asta înseamnă că în primii doi ani tinerii nu știu ce vor să facă: medicină, biologie, chimie, orice, iar după ce se decid le rămâne prea puțin timp de studiu ca să devină profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. Noi, în Rusia, avem un singur profesor, un maestru. Maestrul meu a fost Lev Dodin, eu l-am ales, m-am zbătut să devin elevul lui și lui îi datorez totul. În S.U.A. studenții nu au un maestru care să creeze un stil, o viziune; un
Privesc Unchiul Vanea ca să nu uit ce înseamnă teatrul de calitate - interviu cu regizorul Yuri Kordonsky by Luminița Voina-Răuț () [Corola-website/Journalistic/14606_a_15931]
-
în timp ce Dumnezeul nostru își smulgea barba de ciudă, fiindcă el ne putea da, însă nu ne putea ruga să luăm. Poporul Bundy este asemenea omului aceluia din poveste, dus la spînzurătoare și care acceptă să piară decît să-și înmoaie singur posmagii, filosofie ce ar putea fi considerată superbă, la o adică, dacă n-ar lipsi cu desăvîrșire. Denumit, în urmă cu nu multă vreme, un popor "vegetal", poporul Bundy și-a făcut din stagnare un adevărat țel. Conducătorii ultimelor decenii
Poporul Bundy by Cornel George Popa () [Corola-website/Journalistic/14602_a_15927]
-
astfel de cuvânt e oarecum nepropice) LV. Two Blue Dresses (Două rochii albastre) e un fel de definiție a poeziei tale în versurile care - într-un context diferit - pomenesc " Probabilitatea/ Însingurării." Toți autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică și neîmblânzită. Ei refuză compasiunea lecturii. Ca scriitor, și tu ții compasiunea în frâu. Poezia ta este firească, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilității un scop în sine, ori e acesta doar
Ruth Fainlight: Scriitorii pot schimba lumea by Lidia Vianu () [Corola-website/Journalistic/14609_a_15934]
-
literară, un domeniu în care puteam lucra liber, fără compromisuri. Și până în decembrie 1989 n-am făcut nimic care să servească regimului, desigur în afara faptului că am continuat să-mi exercit meseria de profesor... - Ați scris - pentru sertar - poezii, romane. Singur v-ați interzis să deveniți poet sau prozator? Sau ați arătat cuiva primele încercări și acela v-a descurajat? Și critic literar ați refuzat să deveniți. Să fie vorba de o spaimă în fața actualității pe care o presimțeați că va
Paul Cornea by George Arion () [Corola-website/Journalistic/14042_a_15367]
-
jumătate a transformat drama în tragedie: paltonul e de-acum ferfeniță. Așa că s-a trecut la decuparea bucăților de piele. Păgubosul, amărâtul, inventivul nostru croitor s-a metamorfozat într-un Frankenstein respingător, într-un covor de carne peticită, în care singura parte rămasă - deocamdată - întreagă sunt ochii vicleni ai primului ministru. Programul social va fi finanțat fără rezerve, chiar dacă va trebui să luăm bani din altă parte", a declarat recent gureșul ministru al protecției sociale, Sârbu. Aș nota, mai întâi, ambigua
Ecorșeul lui Arvinte by Mircea Mihăieș () [Corola-website/Journalistic/14944_a_16269]
-
perpendiculare ale draperiilor și ale șnururilor de clopoțel. Aceasta părea acum o mică scenă la marginea căreia stătea el și dincolo de care se desfășurau evenimentele marii scene, iar amândouă scenele își aveau felul lor anume de a fuziona într-una singură, faptul că el stătea între ele neavând nici o importanță. Apoi, camera, așa cum o percepea el, ca fiind îndărătul său, se contractă și se întoarse pe dos, scurgându-se prin el, pe lângă el, asemenea unei materii foarte moi. "Ce stranie inversiune
Stefan Jonsson - Musil și orașul by Ioana Pârvulescu () [Corola-website/Journalistic/14682_a_16007]
-
tiparului ce opune interioritatea sferei sociale. Neavând alternativă, naratorul este nevoit să compenseze această lipsă prin introducerea unei puzderii de metafore, încercând astfel să contureze un tip de subiectivitate ce nu se supune nici uneia dintre convențiile de reprezentare. În consecință, singurul lucru care mai rămâne din subiect este acest element gol de demarcare spațială: ușa - o trecere secretă către un nou fel de subiectivitate. Dar unde duce această trecere? Nu poate să ducă în afară. Asta ar însemna întoarcerea subiectului în
Stefan Jonsson - Musil și orașul by Ioana Pârvulescu () [Corola-website/Journalistic/14682_a_16007]
-
Schelling, Novalis, Tieck și alții. întrebi de camera Domnului Bibliotecar - așa îi place să fie numit în continuare - și ajungi la o ușiță. Auzi vorbă în cameră și crezi că e lume înăuntru. Bunul tîmplar spune însă că poetul e singur și vorbește, zi și noapte, cu sine însuși. Șovăi, pregeți să bați la ușă, te cuprinde neliniștea. în cele din urmă ciocănești și... se aude un puternic: "Intră!" Deschizi ușa și zărești în mijlocul camerei o figură uscățivă care se înclină
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
după aceea este mereu mai tulburat decît înainte. Iată de ce m-am arătat întotdeauna reticent cînd alții m-au rugat să-i duc la el. Totuși, mi se părea că e mai bine așa decît să-i las să meargă singuri la el. Căci un oaspete care sosea pe neașteptate la poetul însingurat, rupt de lume, îl tulbura prea tare, iar străinul nu știa cum să se descurce. Foarte curînd, Hölderlin începea să mulțumească pentru vizită și să facă plecăciuni, iar
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
nu rîd niciodată de el, ci îl lasă să treacă liniștit, zicîndu-și în sinea lor: "Ah, cît de ager și de învățat a fost acest domn și acum cît e de smintit!" Nu i se mai îngăduie însă să iasă singur; de plimbat, se plimbă singur doar în curtea din fața casei. La început se ducea uneori la minunatul domn Conz, care s-a stins din viață nu demult. Acest iubitor al literaturii antice, om vrednic și devotat, avea o grădină în fața
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
ci îl lasă să treacă liniștit, zicîndu-și în sinea lor: "Ah, cît de ager și de învățat a fost acest domn și acum cît e de smintit!" Nu i se mai îngăduie însă să iasă singur; de plimbat, se plimbă singur doar în curtea din fața casei. La început se ducea uneori la minunatul domn Conz, care s-a stins din viață nu demult. Acest iubitor al literaturii antice, om vrednic și devotat, avea o grădină în fața Porții Hirschau din Tübingen unde
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
ieșeam. Într-o zi de primăvară, s-a bucurat nespus la vederea tufelor înflorite și a mulțimii de flori din jur. A lăudat cu multă iscusință frumusețea grădinii. Dar, în general, avea mintea și mai rătăcită decît atunci cînd era singur cu mine. Conz se străduia să-i amintească lucruri din trecut, dar degeaba. Odată i-a zis: "Domnul consilier aulic Haug, de care cu siguranță vă amintiți, a scris de curînd un foarte frumos poem." Iar Hölderlin, dus pe gînduri
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
cînd obosește. îi place să-și treacă vremea lovind cu o batistă în ulucile gardului sau smulgînd iarba. Orice îi cade în mînă, fie și o bucată de fier sau de piele, vîră în buzunar. în tot acest timp, vorbește singur, își pune întrebări și-și răspunde, cînd da, cînd nu, uneori și da, și nu. Mai degrabă îi place să se contrazică. Apoi intră în casă și umblă de colo-colo. I se servește masa în cameră; mănîncă cu poftă, îi
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
de mîncat, nu mai poate suferi nici o clipă vesela în cameră și o pune imediat pe culoar, în fața ușii. Vrea să aibă înăuntru numai ce este al lui, orice altceva e scos în fața ușii. Restul zilei și-l petrece vorbind singur și umblînd în sus și-n jos prin odaie. Ceea ce poate să-i umple zile întregi este Hyperion-ul lui. De sute de ori, cînd mă duceam să-l văd, îl auzeam deja de departe declamînd cu mult patos, iar
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
alți poeți vechi de acest gen. Citește adesea ode de Klopstock - pe acestea le alege în primul rînd. I-am spus în nenumărate rînduri că Hyperion fusese retipărit și că Uhland și Schwab făceau o culegere din poeziile lui. Dar singurul răspuns pe care l-am primit vreodată a fost: "Sînteți foarte binevoitor, domnule von Waiblinger. Vă sînt foarte îndatorat, Sfinția Voastră!", însoțit de o adîncă plecăciune. Adeseori, cînd îmi tăia cuvîntul atît de brusc, mă străduiam din răsputeri să-i
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]
-
cauză mai profundă decît simpla ciudățenie și bizarerie a omului. Hölderlin deschidea apoi fereastra, se așeza și lăuda priveliștea în cuvinte destul de inteligibile. îmi dădeam seama, fără doar și poate, că se simțea cel mai bine în aer liber. Vorbea singur mai puțin, ceea ce era pentru mine o dovadă că mintea i se lumina; căci eram încredințat că monologul acela nesfîrșit era doar urmarea unei rătăciri a gîndului lui și a neputinței lui de a se concentra. Dar despre asta vom
Wilhelm Waiblinger: Viața, poezia și nebunia lui Hölderlin - mărturie de epocă by Irina Airinei () [Corola-website/Journalistic/14734_a_16059]