2,847 matches
-
tare încât sticlele de bere de la picioare au început să zdrăngăne, iar eu a trebuit să mă agăț de marginea scaunului, bunicul a tras cu mașina direct la limita din dreapta a câmpului, lângă nucul cel mare, unde începea urcușul, a încetinit, a oprit mașina, a stins motorul și mi-a spus c-am ajuns și să cobor. Mi-era cam greață, duba mă scuturase zdravăn, am inspirat adânc de câteva ori, așa cum mă învățase mama, în jumătate de minut mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
privind cum Bradamanta se prăbușea în fundul cavernei. ‘’De-ai fi intrat cu tot neamul tău acolo, a murmurat el, ca să vă stingeți până la unul.’’ Dar mârșava dorință a lui Pinabel nu s-a îndeplinit. Ramurile și frunzișul crăcii i-au încetinit căderea,iar Bradamanta a ajuns jos prea puțin atinsă, deși, oarecum amețită. De cum și-a revenit ea a aruncat o ochire în juru-i și a văzut o ușă prin care a trecut într-o a doua peșteră, mai mare și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
O mașină hârbuită cu pătrățele rula încet pe stradă. Ne urmărea ca un dragon hepatic, cu ochi galbeni și bătrâni măriți de încordare. Martina i-a făcut semn, iar eu mi-am urmat cursa în trei picioare, în timp ce taxiul a încetinit, oprindu-se lin. Șoferul negru, gras, cu ochelari ne-a privit cu ochi cunoscător. — Îl luați? a întrebat Martina pe un ton confidențial. — E bolnav? — Nu, n-are nimica, am spus eu. Uite aci o hârtie de douăzeci. Doar... M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt trenul în plină viteză care trece noaptea urlând pe lângă tine. Lipsa mea de țintă m-a azvârlit până la capătul timpului meu. Toată viața mi-am trăit-o dând cu capul înainte, într-un ritm disperat. Acum vreau să mai încetinesc și să privesc cu luare-aminte la peisaj, și să fac un popas sau două. Vreau niște puncte și virgule. Poate că Martina va fi marea mea stavilă... Eu nu mă pot schimba, dar viața mea poate. Simpla proximitate poate face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care se zbătea în vânt. Acum alerg pe Eighth Avenue - spre capătul lumii. L-am găsit pe Twenty-Third Street, într-unul din golfulețele murdare ale bătrânului Limpopo. Instinctul îmi cerea să țip și să o iau la fugă, dar am încetinit și m-am apropiat prevăzător de el. Shadow stătea năuc în mijlocul unui miniciclon de gunoaie - doar știi cum se învolbură gunoaiele câteodată, ceasuri întregi, în câte-un firicel de vânt: cutii de carton pentru alimente, pachete de țigări, cutii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Într-o carte? am tresărit. — Da, se entuziasmă Ioana deodată. Ne-am putea ascunde printre filele ei, să ne jucăm, așa cum n-am avut norocul s-o facem până acum. Îți promit că din când în când am să-mi încetinesc pasul să mă prinzi, dar nu de tot... — Atunci hai să ne jucăm! Fugi, să te prind! Pictură, muzică și poezie — Cum pornim? m-am înfrigurat la telefon. — Tu mă descoși cu ce vrei să afli și eu îți răspund
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
am dat din nou să-i domolesc ritmul trecerii prin lume. Hai, măcar în Italia să zăbovim un pic! — Epoca mea de creație a început la Roma, unde am avut un atelier de pictură splendid în Via della Croce, își încetini povestirea Ioana. La Roma, nu doar clădirile de cărămidă fac orașul să fie roz. Chiar cerul e de un roz iradiant. Trecutul imperiului e scris pe toate pietrele pe care calci. Vrei să-ți vorbesc despre mozaicurile Ravennei, despre nemuritoarea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
autoritatea sa în rândul oamenilor erau încă de neînlocuit. Era obligat să continue. Zumzetul șoaptelor ce plutea leneș pe puntea principală se sparse brusc, tulburând gândurile căpitanului, când secundul anunță: - Ne apropiem de sistemul solar destinație, căpitane. Ar trebui să încetinim viteza pentru a nu avea nici un fel de probleme cu Gardienii de Sistem, îl avertiză el cu vocea celui care știe că intervine într-un moment inoportun. - Ce fel de probleme pot să ne pună? Nu e doar un control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
eu exact de asta nu am nevoie. Nici nu ieșiseră bine din sala de comandă și Angir deschise subiectul care-l frământase de fapt până atunci: - Cum e căpitane? Poți să-mi spui mai multe lucruri despre ea? spuse el încetinindu-și pașii. - Despre... ea? Nu înțeleg la ce te referi! veni răspunsul după o pauză scurtă, răstimp în care Birmaq se opri dea binelea uitându-se foarte mirat la interlocutorul său. - Despre Terra! Nu într-acolo ne îndreptăm? reluă discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Însă, la mai puțin de o lună de când Gajus începuse să-i zâmbească spontan tovarășului său nevinovat, singurul pe care îl avea, pe când stătea sub portic, citind, doi funcționari care treceau pe acolo l-au anunțat brutal, fără ca măcar să-și încetinească mersul: „Fratele tău Drusus a murit în închisoare“. Nu așteptară răspuns. Iar el, cu creierul golit de sânge, de parcă ar fi urmat să leșine, privi împietrit umerii și pașii lor liniștiți care se îndepărtau. Apoi își dădu seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
conține. Dar de la etajele de jos ale imensei vile se ivi sclavul grec născut la Alexandria, care se numea Callistus. Era îmbrăcat modest, ca un servitor de rang inferior, și ducea în mână un vas. Ajunse lângă Gajus Caesar, își încetini mersul, lăsă vasul jos ca și cum i-ar fi fost greu să-l ducă, îl luă din nou și, pe când se ridica, îi spuse în greacă repede, cu o voce metalică: — Am aflat cum a fost ucisă mama ta. Apoi plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu greu, privea soarele aflat la orizont și se întorcea în cameră. Într-o zi, Gajus Caesar, salutându-l în tăcere, văzu că împăratul îl privea lung: poate că voia să stabilească o legătură, poate că încerca să vorbească. Își încetini mersul și se opri o clipă. Se opri și Gajus. De fapt, Tiberius, sătul de viața pe care o ducea, se gândea că tânărul supraviețuise unor evenimente mai groaznice decât traversarea pădurii din Teutoburgus pe timp de noapte. În mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe malul Rhenus-ului îi rămăsese instinctul de a fi atent la sunete. „Ai urechea fină“, râdea mama sa. De aceea, trecând printre curteni, surprinse un glas de femeie care șoptea dulce: „Ce tânăr e! Și ne-a schimbat viața...“ Își încetini mersul, se opri să vorbească cu câțiva oameni și se întoarse pe jumătate: glasul venea dinspre masivul tribun Domitius Corbulo, lângă care stătea o femeie cu părul închis la culoare. Salută alți senatori, mai vorbi puțin și făcu doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el - o imagine fugară, ca data trecută, în tribuna de la circus -, un văl de păr negru încadrând un chip palid, cu doi ochi mari, cercei grei de aur și turcoaze. O recunoscu pe loc și, preț de o clipă, își încetini mersul, ca și cum o mână l-ar fi oprit. Apoi trecu mai departe, uitând de ea. În spatele lui, femeia cu păr negru și cercei de aur și turcoaze îl urmări cu privirea. Se gândi: „L-aș fi luat în brațe, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în vis. În dimineața următoare, pe când trecea cu pasul lui iute, înconjurat de germani, prin cryptoporticus, galeria din spatele sălii isiace, o zări printre curteni pe sora tribunului Domitius Corbulo, Milonia. Îi revăzu părul, și liniștea, și ochii, și mâinile. Își încetini pasul, se opri, se întoarse ca atunci, în tribuna din Circus Maximus. Îi zâmbi și, hotărându-se într-o clipă, îi spuse că vrea să-i arate corăbiile pe care le construise pe lacul Nemorensis. Domitius Corbulo îl auzi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
șoseaua era goală înainte. Cu trei sute șaizeci de metri în față, un camion urcă pasajul superior. O berlină neagră apăru pe marginea drumului de racord, dar am accelerat pe lângă ea. În câteva secunde am ajuns la punctul de impact. Am încetinit și-am oprit mașina pe acostamentul de ciment. - Avem voie să parcăm aici? - Nu. - Bine... poliția o să facă o excepție în cazul tău. I-am desfăcut nasturii de la pelerina de ploaie și i-am pus o mână pe coapsă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
rupt într-un repertoriu de grimase rapide și expresii caraghioase. Pentru aproape prima oară de când îl întâlnisem, era absolut calm. Cu sirena pornită, o a treia ambulanță veni pe banda de coborâre. Un motociclist al poliției ne tăie calea și încetini, apoi se opri, făcându-mi semn să aștept și să las ambulanța să treacă. Am oprit mașina și-am stins motorul, uitându-mă peste umărul lui Catherine la sumbrul tablou. La zece metri de noi se afla limuzina zdrobită, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Fața îi era încremenită într-o mască rigidă, obrajii cicatrizați îi erau încleștați în jurul gurii. Trecu în zigzag de pe-o bandă pe alta, țâșnind în față pe banda de mare viteză până ce ajunse în rând cu Catherine, după care încetini și rămase în urmă, permițând altor mașini să intre între ei, și adoptă o poziție vigilentă pe banda de viteză redusă. Începu să imite felul de a conduce al lui Catherine, poziția elegantă a umerilor și a bărbiei, folosirea neîncetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dialog al unui cuplu căsătorit de mult timp. Mă mențineam în spatele lor cu viteză maximă, făcând semne cu farurile tuturor mașinilor care-mi stăteau în cale. Am ajuns la rampa podului rutier. Când Catherine începu s-o urce, forțată să încetinească de o coloană de autocisterne, Vaughan acceleră brusc și, la răscruce, coti la stânga. Am gonit pe urmele lui, străbătând sensurile giratorii și intersecțiile peste care se întindea podul rutier. Am trecut pe roșu la câteva semafoare, amenințați din toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se așezară să mănânce, lipsind doar Petre și femeia tânără. Se duse să-i anunțe încă o dată, “poate- se gândi ea- nu au auzit când i-am strigat la masă”. Apropiindu-se de locul unde îi lăsase, auzi zgomote, gemete. Încetini pasul și când se apropie mai mult, nu-i venea să creadă ce văzu; cei doi făceau dragoste pe jos, în lanul de porumb. Fugi repede să nu o bănuiască cei doi că i-a văzut. Frunzele uscate care căpătaseră
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
va întâlni o constănțeancă va evita să se mai vadă, aceasta era hotărârea lui nestrămutată. Războiul permanent ce îl ducea cu timpul lui, se fluidiza până la iluzoriu ducând realitatea mai departe în necunoscut. Laur urmărea atent cum locomotiva, pufăind întruna, încetinea trăgând lin vagoanele, trecând pestemacazurile de la Podul Saligni, de peste Dunăre și apropiindu-se în gara Cernavodă. Acceleratul opri întro curbă largă, lăsând să se zărească tot trenul asemănător unui șarpe albastru de metal, care se odihnea zgomotos printre zecile de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nimeni, sunt neînsemnați! Este detașat; cineva nevăzut, necunoscut, parcă supraveghează din afară cele două siluete subțiri cum trec dincolo de bulevardul luminat feeric, însă fără viață și dispar printre copacii străzii care îi ocrotește. În umbra pomilor își schimbă deodată ritmul. Încetinesc, merg strâns îmbrățișați și se sărută. Iar visează se opresc ca la comandă în același timp, se sărută, fac încă doi pași, din nou o repriză amândoi tremură de dorință, fata ar sta o veșnicie regretă, suspină dar trebuie să
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
meselor, la dulapuri, la uși, peste care plutește oglindirea ei. Oamenii mor, zice, oamenii dărâmă casele. Dar mobilele, mobilele bune, frumoase, rămân și durează, nu au moarte. Șifonierele sunt gândacii de bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece vârful de oțel al cheii de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva ascuțit. Cicatricea este adâncă și scoate la iveală de sub furnir lemnul de pin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a răsărit Dincolo de realitate Pe paravanul care ne desparte. Neputință Mi-e trupul greu, Dar mintea-mi întrece Depărtările cerului Dorindu-ți mai mult. Aripile gândurilor larg se deschid Și lumea se crapă făcând loc neștiutului. Bătaia lor, bătaia inimii, Încetinesc, Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor, Se prăbușește în nemărginit Atras de ale neputinței șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să zbor! Ignat Ana Maria, clasa a VII-a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]