2,712 matches
-
nu poți să umbli înarmat! Dacă te vede cineva, dai de bucluc... Ai permis? — Ce? — Permis de portarmă - dădu din mână. N-ai! Mi-am dat seama că n-ai... Ascunde chestia asta sau o să ajungi la pușcărie! Gacel rămase încremenit în mijlocul bazarului, dezorientat și neștiind ce să facă, până când, văzându-l pe unul din pasageri care se îndrepta în direcție opusă cu un geamantan pe umăr, altul în mână și un sul de covoare sub braț, îi veni o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acestei limbi. Totuși, azi m-ai prins într-o zi bună. Ai, mătăluță, nota 5". Spectacolul era cu totul altul, atunci când erau ascultate fetele. Omului i se prelungeau ochii până la cea care-și etala cunoștințele. Avea aerul unei statui care încremenise în admirație. Nici nu-l interesa ce auzea. Probabil că nici nu auzea. Toată energia îi era concentrată pe funcționarea văzului. Domnișoara hodorogea, noi nu clipeam din geană atunci când greșea, el era vrăjit de exercițiul de admirație în care căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din filmul acela al karatiștilor japonezi, pe care-l văzusem, tot cu ligheanul bulgăresc, de vreo zece ori. Era, cu siguranță, ultimul bluff al vieții mele, dar îmi amâna cu niște amărâte clipe aruncarea de pe piedestal... Atunci, în așteptarea aceea încremenită de cocor cu ghearele pregătite de o luptă pe care n-aș fi putut-o angaja, am auzit de lângă fiorosul Scarface vocea speriată a unui locotenent de-al său: "E Marele Alb!" Surprins, am rămas tot de teamă, în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
semnalelor, fețele Îngrijorate, clinchetul de pahare și coloanele de cifre - pata neagră din mintea casierului. Vântul se opri pentru un interval de zece secunde, iar fumul care măturase Înainte și Înapoi cheiul și pogoanele de metal În rafale repezi rămase Încremenit În aer În tot acest interval. Ca niște nomade corturi cenușii i se păru lui Myatt fumul, În timp ce-și căuta un drum prin noroi. Uită că pantofii lui de piele Întoarsă erau ruinați și că ofițerul vamal fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în care stătea pe punte, atât de încremenit, încât s-ar fi putut crede că avea picioarele prinse în șuruburi de scândurile vasului. Miti Matái se născuse pe puntea unei nave ceva mai mici decât aceasta, în timpul uneia dintre lungile călătorii pe care tatăl lui, și el Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
viitoare, cu televiziunea, internetul și jocurile pe calculator? Ar ajunge comunicarea să se schimbe într-atît încît să se lipsească de cărți? Aceasta e o întrebare la care numai timpul ar răspunde. Vor ajunge cărțile obiecte de muzeu, amintiri neînțelese, construcții încremenite în misterul lor de veacuri, trăind în continuare în universuri paralele?... sau poate comunicarea va continua să includă această formă completă și complexă de creație, pentru a avea diversitatea exprimării... Adevărul e că eu nu mi-am pus problema dacă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
în curs de transformare... mereu altfel, mereu la fel... Chiar și noi, chiar și ceea ce simțim, ceea ce devenim sau sîntem în stare să aducem în această lume, totul este asemenea soarelui care pare infinit de luminos sau ghețarilor care rămîn încremeniți în răceala lor din vremuri inimaginabile... ceea ce sîntem depinde de ceea ce simțim, iar înghețul care pîndește în viitor, furtunile de zăpadă, viscolul tăios, noaptea rece a iernii, toate acestea pot fi efecte permanente ale unui exterior sau reflectări ale interiorului
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
nu vrea să accepte. Sau poate chiar nu simte lipsa iubirii... îi ajunge internetul... tehnologia... telefonul mobil... relațiile reci și superficiale... bună și pa, salut și fiecare cu problema lui... Atunci înseamnă că i se potrivește această lume aspră și încremenită în nepăsare. Atunci, nu e ea Angela... Numai dacă ar fi în stare să simtă pentru mine mai mult decît arată. Dacă i-ar păsa într-adevăr, dacă ar fi capabilă de intensitate, de ceva deosebit, de ceva miraculos care
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
în scara unui bloc sau aiurea... așa a fost în adolescență, așa a continuat în prezent... cele mai frumoase momente, din acelea care nu vrei să se mai termine vreodată, ca atunci cînd ar părea că timpul chiar poate să încremenească în fericire, au avut loc în peisaje paradoxal nesemnificative... cum ar fi o balustradă de ciment, o bancă, o bordură sau scara blocului ei... dar asta pentru că altceva are importanță. Iată un alt episod din peripețiile lui Romeo-Ulysse: de dimineață
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
nici măcar Cehov, pentru că I.L. Caragiale a consumat totul. De la o vreme mă gîndesc tot mai mult la Leon. CÎnd am intrat pentru prima oară În locuința lui - nu bănuiam pe atunci că peste cinci luni Îmi va deveni socru - am Încremenit: doi ochi verzi mă priveau fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a plecat la meci. M-am temut multă vreme pentru el și pentru copilul nostru că schizofrenia se moștenește. Doctorii m-au asigurat că nu există motive de Îngrijorare. Sună. N-are decît. Nu sînt acasă. Iar. Nu mă mișc. Încremenesc În fotoliu. Îmi țin respirația. Să nu mă simtă. Sună Încă o dată. Așteaptă. Eu la pîndă. Ea la pîndă. Sună din nou. Mult, continuu. Îmi astup urechile cu palmele. Pauză lungă. M-aș duce tiptil pînă la ușă să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
paharele cu picior negru pînă la jumătate, apoi o strigă pe doamna E. din ușă: „Hai, marchizo, să ciocnim, adu și cuburile de gheață. Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu vocea ei de altistă ușor răgușită și pe rînd se adaugă tenorii, bașii și sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cartea cu voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se ridică cu ochii Încețoșați de somn, cu mîna dreaptă atîrnîndu-i inertă, cu privirea Încremenită de uimire, cu buzele Încleștate, mute. După zece minute de luptă surdă, iese un cuvînt gîtuit În silabe, ca primii stropi care picură din cișmea după ce apa a fost Închisă. Nu a trecut nici anul și a făcut al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Anna, În după-amiaza aceea cînd venise să-l caute pe Marcel Albu, un tînăr cu ochelari, de vreo 25 de ani; „Hei, Schnuki, vino să-ți arăt ce face un bărbat ca mine cu o femeie ca tine!“ Anna a Încremenit. Foarte preocupat, tînărul a scos din buzunar o cutie de chibrituri și a Început să aprindă băț după băț. În timp ce chibriturile se ardeau, rîdea din ce În ce mai tare, din ce În ce mai nerușinat, Încît nu mai distingeai dacă hohotele acelea erau de rîs sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Trei siluete albe oprite undeva În fața unei Întinderi albe - o aglomerare de materie neidentificabilă În prima clipă - marea? munții? Noi - o femeie, un bărbat și un copil - pe un drum de nisip. În spațiul acela nu există timp. Totul a Încremenit În fericirea de atunci. Cu cît privesc mai mult imaginea, contururile Încep să se Însuflețească, apar culorile care se insinuează În omogenitatea materiei și creează separații, surprize, curiozități. Fiecare obiect contrariază și este la rîndul lui contrariat de ceea ce descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
creionul roșu, pagini întregi mâzgălite. L-am frunzărit repede înainte să trec la al doilea. Acesta era într-o stare mai bună și avea un titlu pe copertă - Fragmentul becului. L-am deschis și primul cuvânt m-a făcut să încremenesc de uimire. Am dat pagina, am parcurs în grabă tot caietul, de la un capăt la altul, până când am fost sigur de ceea ce țineam în mână. L-am închis și am tras aer în piept. M-am gândit la felul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lungesc destul de mult, încât să atrag atenția cuplului de bătrâni de pe bucata de plajă de lângă a noastră și s-o fac pe Clio, care stătea acum până la brâu în apă și cu brațele ridicate în echilibru deasupra valurilor înspumate, să încremenească îngrozită preț de o fracțiune de secundă, înainte să-și caute o cale de săpare înapoi în mare. Întotdeauna am fost mai priceput la chestiile pe termen lung. Clio! am strigat, mult prea tare. Cuplul de bătrâni și alți câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-se pe exteriorul geamurilor. Praful se strângea în colțuri. Umbra mea, asemenea norului radioactiv de la Hiroșima, creștea pe pervazurile ferestrelor și pe plintele podelei. Păianjenii și insectele își împărțeau teritoriile pe întinderea dușumelelor și tavanelor. Parterul casei nu era tocmai încremenit și nici tocmai tăcut în timpul nopții. La etaj, ușa încuiată rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spațiul înconjurător, toate culorile, lumina, umbrele, texturile, tot spațiul, toată presiunea aerului și toate undele sonore deveniră de-o precizie tăioasă, totul nemilos focalizat. Ochii mei larg deschiși, sărind de la una la alta, descoperiră paharul de votcă din poală. Am încremenit. L-am ridicat cât am putut de încet și grijuliu, străduindu-mă din răsputeri să nu afectez lucrurile care se petreceau înlăuntrul meu. Cele trei cuburi de gheață se topiseră și deveniseră niște pastiluțe cu margini rotunjite, fiecare cu puzzle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dischetă 3½“ în intersecția Sheffield (vezi hărți/fotografii) și a fost mult mărită aici. Structura reprezintă, probabil, un țânțar. Discheta care poartă această imagine e făcută din plastic portocaliu, transparent (nu din obișnuitul material negru, mat), lăsând impresia unei insecte încremenite în chihlimbar. Textul pare să fie un cod sursă de programare și există unele asemănări cu virusul Melissa, apărut cu aproximație în anul 2000/2001. Să aibă oare legătură cu Fidorous? Discheta în sine e inutilizabilă. Imagine??? 5. Ilustrată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gambe, pregătit să-mi avânt corpul bolnav într-o tentativă de alergare. Nimeni mă privea fix din spatele ochelarilor. Nu. Nu mă privea fix. Îmi trebuiră câteva secunde ca să-mi dau seama că nu se mișca deloc. În afară de apa care șiroia, încremenise complet. Sub ochii mei, trăsăturile domnului Nimeni începură să se modifice; tensiunea i se scurse din corp împreună cu apa. Fața albă și asudată deveni senină și angelică, precum aceea a unei persoane întinse într-un sicriu, calmă și înțeleaptă. Înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
deschizându-se în stânga. La colțul format de cele două coridoare, doctorul, sau altcineva, pusese un scaun mic, de lemn. Am pus cușca jos și, fără vreun motiv clar, am hotărât să mă așez un minut. Nu mai gândeam. Mintea îmi încremenise, era goală, singură, aștepta în frigul iernii s-o recuperez. Dar eu nu eram pregătit încă pentru asta. Odată ce porneam spre ea, știam că trebuia să retrăiesc totul, tot ce spusesem și tot ce spusese ea. Aș fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta - doctorul specialist în șocuri din mintea mea, cel care gândea în locul meu - Ajunge. Ți-a ajuns pentru o singură zi. E prea mult. Corpul meu se întoarse cu de la sine putere. Am mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
podea și-n sus, pe cotoarele cărților de pe peretele din față. Am auzit sunetele scoase de un ibric, o linguriță de cafea zăngănind într-o cană. M-am aplecat pe după cadrul ușii. Scout. Ceva - nervii mei, sângele meu - tresări și încremeni la vederea ei, o fântână transformându-se în gheață și electricitate statică înlăuntrul meu. Ea mă văzu înainte să-mi pot trage capul înapoi, ridicând degetul mare și ștergându-și ochii pe când se întorcea cu spatele. — Nu te-am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
neobservat, am urmărit-o cum îl dă la loc iar și iar. Mi se părea că apăruse o graniță nestatornică între noi și nu puteam risca decât priviri fugare spre ea. Singura dată când mă surprinse că o privesc, am încremenit. Lăsase repede ochii în pământ și apoi se uitase în altă parte, având poate același gânduri ca și mine, deși poate că nu. N-am înregistrat nici o reușită cu paharul. M-am holbat la cuibușorul de fâșii mototolite ore întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]