3,818 matches
-
profesoara se retrăgea, de obicei, într-o odăiță discretă, decorată sumar, cu destul de bun gust, dar și ușor împuțită. Împuțită nu deoarece într-însa ucenicele n-ar fi făcut, din când în când, curățenie. Ci împuțită de la mirosul de om înfășurat în bulendrele lui, care nu se mai hotărește o dată să recunoască cum că îmbătrînește. Dar nu adora să facă amor în această încăpere. Acum însă sprințara sa gazdă se trăsese probabil undeva să îmbătrînească, se va întoarce cu toate mirosurile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu dreapta, Sinistratul își trase carapacea de plastic deasupra, continuând să sforăie îndeajuns de nesinchisitor pentru cineva a cărui cealaltă jumătate descoperită de pat era atât de prietenesc pisată de rafalele de gheață și de apă. 386 DANIEL BĂNULESCU Își înfășură apoi în jurul pumnului (ca pe un fir de gută atârnat de cu seară, la debarcader, să piște la pește) un șiret lung și subțiratec, din piele, pe care și-l tot descurca și și-l extrăgea de la brăcinar. Șiretul enorm
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
furtună în adâncuri, hulă, se aud pescărușii cum se cheamă, cum se strigă cu țipete de copil. Cei doi pot vorbi tare. Zgomotul valurilor acoperă orice, curând le ajunge apa la mijloc, se opresc și-o ia în brațe. Își înfășoară picioarele într-o împletitură complicată de goblen, este ușoară ca un fulg. Se sărută continuu și interminabil cât pentru două existențe, nu mai aud decât hula nestăpânită. Nesârșitul întinderii mării îl macină, îi frământă starea și simte cum apropie orizontul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
apă era mai bine! O șterge cu prosopul, încearcă să o acopere, însă ea își dă seama că el încă tremură. Nu au alt prosop, îl prinde în brațe și se acoperă. A luat rochia cu figuri pastelate care îi înfășoară ca într-o plapumă fierbinte. Fulgii de lumină țâșnesc și plutesc în jurul lor într-un dans ipotetic. Stau îmbrățișați cu briza călduță alergând peste ei din ce în ce mai înverșunată, cu gândurile răscolite de altele mai de actualitate. - Mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a făcut milă și de nevastă-sa și a intrat s-o vadă. Ea plângea în pat, ușurată. Era slăbită și plânsă. Bărbatul s-a aplecat și-a pupat-o de două ori, cu dragoste. Muierile spălară băiatul și-l înfășurară în cearșafuri proaspete, încălzite pe sobă. Cocoșată îl freca ușor cu palmele pe picioare și-l descînta: - Să fugă ca iepurele și să fie deștept ca vodă! zicea trecîndu-i degetul mare peste frunte. A lui Matei i-a înnodat buricul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
argint, a înmuiat tistimelul de busuioc și a blagoslovit casa. Apoi a luat, cu nașa și nașul, copilul, ce începuse să țipe, și -lau scufundat de trei ori în cazan. I-au zis Alexandru. După ce -lau înmuiat, Aglaia 1-a înfășurat în crîșmitul de americă, pregătit, să-l usuce, și nașa i-a lipit pe frunte o piesă de argint, să-i poarte noroc și să se umple de bani. Părintele i-a uns creștetul capului cu mir și -lau închinat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de tămu'e. Feștilele galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub trupul înțepenit. Pe la nouă, sosi și părintele, o dată cu lucrătorii tâmplari, chemați de Aglaia
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dat mai aproape de țambalagiu și 1-a liniștit. - Lasă, mă nea Dumitre, că n-o să murim noi... - Măcar un kilometru să ne mai fi dus... Ce spui, Mitică? Starostele și-a strâns mai bine șalul de mătase albă care-i înfășură gâtul golaș și slăbit și s-a apropiat de cel care-i cărase cu sania: - Și zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? 335 Omul nu răspunse. Bătu animalele pe crupă și se aruncă în leagănul săniei, ascunzîndu-și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
late, gutîi și cireși... pe ici pe colo se zărea prin verdele întuneric al grădinelor câte o zare galbenă prin obloanele închise... El mergea răpede... numai din când în când trecea pe lângă el câte - un tânăr cavaler cu căciula țurcănească, înfășurat în mantaua a cărei poală dindărăt se ridica de sabia pe care-și lăsa mâna... pe alte locuri vedea pe cavaleri sărind gardurile și pătrunzând prin grădine până pe sub vo fereastă care se deschidea apoi în fața lunei, lăsând să se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aprinse o făclie și îmbla încet cu luntrea, când deodată văzu plutind pe apă ceva neobicinuit de alb... părea că niște brațe se ridică din apă spre a cădea iar - s-apropie... era Cezara... El o scoase din apă, o înfășură în mantaua lui începu să-i frece mînele, pleoapele - nimic, nici un semn de viață... "D-zeul meu, nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea că munții însuși se apri [n]sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până se pierdeau hăulind în prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele sunau din vârfuri astfel încît ți se părea că sufletele de aramă a munților se trezise și suna
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se stinsăse orce lumesc. - Cum vezi, zisei eu întunecat, strîngîndu-i mâna cu putere într-a mea! Cum vezi. - Nu te mai credeam capabil de - a-ți iubi poporul, așa te tâmpise amorul pentru o femeie nedemnă de tine, zise el înfășurînd picioarele în obiele albe de lână și trăgând peste ele opinca cea roșcată de piele de vițel. - A nu-mi iubi poporul, zisei eu c-un zâmbet amar, poate că nu l-ași fi iubit neciodată dacă noaptea aceasta așa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fugi mai târziu... dar totuși vom fugi, pentru că pare-mi-se că-s mulți de vale și tu știi: de s-or sfârși bolovanii mari și gloanțele, trebuie s-o luăm și noi la picior. Mă dezbrăcai de țundră și înfășurai corpul ce părea mort a lui Ioan. Mă repezii mereu la deal, prin tufișe, pe costișe țepene și pietroase, prin scu [r]suri prunduite de pâraie, peste ape fără punți, până ce-ntr-o culme de deal, în mijlocul unei dumbrăvi de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
meu, fi-vei tu așa de crudă ca să omori acest suflet care nu mai poate reîntineri? Căci nu mai poate reîntineri, copilul meu,... un amor, unul singur, curat ca cristalul, a trăit în sufletul meu și cu acela mă voi înfășura și-n mormânt. Dar... eu n-am avut frate, eu n-am avut soră! Părinții mei au murit, oasele lor s-au amestecat cu pământul. N-am nimica în lumea asta. Amici ce mă tradă, amante cu buzele de gheață
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind în vârful picioarelor. Princesa e aici... în depărtare s-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea*** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... - Vîntu-mi trage clopotul, zisei. Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra. De departe vedeam din ungherul * pomului desfrunzit castelul cu ferestrele {EminescuOpVII 315} luminate... auzeam parecă muzică și plângeam, plângeam încet *, până ce adormii... A doua zi mă trezii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stea într-un picior (uneori supravegheați de un câine-lup), pe vine, să țină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceaușescu (!), să facă genuflexiuni, să stea într-o mână, să sară ca broasca... Unii protestatari au fost înfășurați în cearșafuri ude și bătuți, sau chiar ținuți în pielea goală, în frig. Bătaia cu bastonul de cauciuc a fost tortura cea mai practicată. Unui anchetat bănuit că ar fi purtat steagul tricolor în timpul marșului (steagul având altă conotație decât
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
făcut un coup de foudre pentru revoluția română, hiperbolizând-o inițial și lăsându-se o vreme păcăliți, ziariștii anglo-saxoni au detectat făcătura și planificarea revoluției: o „revoluție fotogenică, sângeroasă, coborâtă, parcă, din cerurile istoriei de către Franța însăși... Dar în timp ce Libertatea, înfășurată în tricolor, cu un sân sfidător țintind viitorul, renăscu în cele mai vii culori în imaginația francezilor, altora li se păru suspectă (în mod special jurnaliștilor anglo-americani, pragmatici, flegmatici, dar nu și suficient de sceptici). Totul părea mult prea perfect
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
solitudini, o - fie și temporară - solidaritate umană. CÎnd crede a o fi găsit, jubilează, Își manifestă febril bucuria și Încrederea, bravează chiar, iar În momentul decepției, descoperindu-se exclus și trădat, sau numai bănuindu-se ca atare, se lamentează patetic, Înfășurat În largi falduri retorice gata să ia drept martor al injustiției și catastrofei cosmosul Întreg, pentru a sfîrși Într-un fel de resemnare stoică, precum un alt scut Împotriva singurătății. Angajarea fără rezerve a lui Voronca În demersul teoretic-programatic al
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sărbătoarea poemului său, Stephan Roll a invitat toate cosînzenele izvoarelor, toți voievozii vîntului. E o orchestră a culorilor și a bucuriei, un covor de lumină scuturat peste balconul În oboseală al ochiului [...]. Un curcubeu de rezonanțe și de imagini Îi Înfășoară ca un fular umerii. Pasul său sună În moneda asfaltului, atinge ca o buză fluierul aerului. MÎna oprește ca un inel zborul, Împrumută albastrul din aripile coțofenei, Împletește beteala versului În ritmul ciocănitoarei, toarnă În degetarul rimei toată licoarea codrilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ferecate”), dar și al rememorărilor elegiace („oglinzi ca săli de așteptare cu reveniri / cu rămasul bun al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, În secvențe sugerînd voluptatea palpării materiei, a scufundării În mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă Înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi de mătase oglinzi umede În buruieni ca boarea / oglinzi ca evantalii / deschise În oase”. „Spuma”, „lîna norilor”, „blănurile”, „catifelările de ringlode” sînt alte echivalențe ce participă la realizarea unui izomorfism definitoriu pentru viziunea poetului. Iar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este sub forma cromatinei nediferențiate, constituită din ADN (acidul dezoxiribonucleic) și proteine (histone). ADN-ul este strâns împachetat. Unitatea fundamentală de organizare moleculară a cromatinei este nucleozomul, care are miezul constituit din histone, sub forma unor discuri în jurul cărora sunt înfășurate elicoidal filamentele de ADN. Fiecare filament de cromatină nu conține decât un singur duplex - o dublă spirală - de ADN (fig. 1). GRAFIC Figura 1. Organizarea informației ereditare (după U.S. Department of Energy Human Genome Program, http://www.ornl.gov/hgmis
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
dreptul la o viață liniștită, nu există nădejde să mai găsesc vreo ieșire spre a demonstra că n-am comis nimic, dar absolut nimic. Cred, fiți siguri cred asta în lumina învățăturilor divine, dar nu a celor ce și-au înfășurat creierul cu Aristotel. N-ar fi frumos chiar și față de mine însumi, dacă n-aș fi înțeles că suntem aproape de o enormă răsturnare în timpul căreia pietrele vor vorbi picurând lapte iar lupii vor naște miere. Nu ți-ai pierdut nimic
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
promisiunea de a se revedea la Paris. Când șirul cu ultimele case din Aix-en-Provence se sfârși, Tommaso se simți îngrozitor de singur și avu senzația că este, cine știe de ce, alungat încă o dată din Calabria. Se oprea în poieni să doarmă, înfășurat în vechea și uzata sa manta. Mârțoaga, priponită cu hățurile de copac, își vedea de treabă adulmecând văzduhul și cercetând iarba care nu-i prea era pe plac. Se odihnea cât putea, își dezmorțea oasele când soarele era deja sus
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]