KorAP: Find »[drukola/base=înjura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...168 >

4,199 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

cu o zgâlțâitură și atunci în sacoșele lucrate cu iglița se spărgeau ouă, sticle goale de bere se rostogoleau împrejur pe podea și toți călătorii făceau un pas înainte. În trenurile noastre, adulții se luptau să-și țină echilibrul și înjurau. Înjurau la fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele, lifturile din blocuri, aspiratoarele de praf și mașinile de spălat, nevestele lor și nevestele altora. Trenul care ne ducea în Italia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
o zgâlțâitură și atunci în sacoșele lucrate cu iglița se spărgeau ouă, sticle goale de bere se rostogoleau împrejur pe podea și toți călătorii făceau un pas înainte. În trenurile noastre, adulții se luptau să-și țină echilibrul și înjurau. Înjurau la fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele, lifturile din blocuri, aspiratoarele de praf și mașinile de spălat, nevestele lor și nevestele altora. Trenul care ne ducea în Italia era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
goale de bere se rostogoleau împrejur pe podea și toți călătorii făceau un pas înainte. În trenurile noastre, adulții se luptau să-și țină echilibrul și înjurau. Înjurau la fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele, lifturile din blocuri, aspiratoarele de praf și mașinile de spălat, nevestele lor și nevestele altora. Trenul care ne ducea în Italia era altfel. Aluneca lin, parcă fără să atingă pământul, ca mâna mamei pe fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
soldați de jucărie, americani, tancuri și artilerie. În general, țiganii erau sănătoși. Însă când se așezau le cerșit, uitau asta. Atunci își pierdeau vederea, aveau o mână paralizată sau un picior mai puțin. Oamenii le dădeau câteodată ceva, după care înjurau că le-au dat. Pe urmă înjurau lifturile, pe urmă trenurile. Țiganii sunt oameni mândri. N-ai voie să le spui niciodată țigani. La Veneția, în schimb, puteai să vezi apă în prostie, o mulțime de poduri și case nemaipomenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
În general, țiganii erau sănătoși. Însă când se așezau le cerșit, uitau asta. Atunci își pierdeau vederea, aveau o mână paralizată sau un picior mai puțin. Oamenii le dădeau câteodată ceva, după care înjurau că le-au dat. Pe urmă înjurau lifturile, pe urmă trenurile. Țiganii sunt oameni mândri. N-ai voie să le spui niciodată țigani. La Veneția, în schimb, puteai să vezi apă în prostie, o mulțime de poduri și case nemaipomenit de frumoase, cărora italienii le zic palazzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
în brațe și m-a pus pe un scaun. Signora Maria s-a împotrivit: „Lasă-mi copilul în pace!”, însă ea și tata erau bine dispuși, iar eu mă simțeam în stare să fac orice ca să-i văd rămânând așa. „Înjură, copile, în dialectul nostru roman!”, a strigat Pietro. Am privit împrejur, am tras aer adânc în piept, toți au amuțit și eu i-am dat drumul. Ei mă învățaseră, așa că nu riscam să primesc nici o palmă. Am turuit cinci minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
pași și deodată încremenea, ca prin farmec. Cu un picior se sprijinea pe pământ, pe celălalt ridicându-l în aer și își apleca trunchiul în față. Preț de o secundă, tata arăta ca o balerină. Dacă îi ieșea prost aruncarea, înjura la fel ca italienii. Atunci nu avea nevoie să-i mai traduc. Am dat ocol terenului de fotbal și am intrat în păduricea de alături. Mă temeam puțintel. Din loc în loc mă opream, ca să privesc în urmă, apoi îmi făceam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
o găsească și a trebuit să-și întoarcă pe dos toate buzunarele. Tata era cumplit de uituc. Când el nu găsea un lucru, venea rândul meu. Atunci trebuia să caut cu el împreună, deși uneori n-aveam nici un chef. Auzeam înjurând din dulap ori de sub pat și înjurăturile aveau glasul tatei. La intrarea în ambasadă, am fost lăsați înăuntru fără probleme. Se vede că ierburile bunicii și poza Madonnei începuseră deja să lucreze. Pe coridorul lung am văzut venind înspre noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și printre treptele scării de incendiu, i-am văzut pe tata și pe domnul Sanowsky mergând spre mașină. Domnul Sanowsky se chinuia să-și îndese în mâneca hainei o bucată de lemn lungă și lustruită. Îi cădea mereu, iar el înjura. Casa avea o grădiniță în față. Asta nu însemna că am fi locuit la niște oameni bogați. În America, fiecare casă are o grădiniță în față. Există un gard de șipci scunde, ascuțite la capăt, dincolo și dincoace e beton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
în continuare de treabă. N-ai voie să dai bir cu fugiții, altfel degeaba te-ai ostenit. Asta o spuneau cei din clasele mari, ei se pricepeau la asemenea lucruri. Dintre oamenii întâlniți pe drum, unii erau agitați și gălăgioși, înjurau, priveau mereu împrejur, alții erau serioși și tăcuți, câte unii duceau câini în lesă, pisici în brațe, canari în colivie. Bagaj puțin. Părinții își țineau copiii de mână. Am întâlnit prieteni, colegi de școală, profesori. Fețe cunoscute. Ici și colo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
trecea pe lângă două gospodării țărănești, apoi motoarele se opreau. Bărbații își împingeau mașinile pe ultimii metri, femeile se plângeau de caniculă și de gălăgia copiilor; le puneau celor mici pălăriuțe de soare pe cap și îi luau de mână, bărbații înjurau pentru că mașinile erau atât de greoaie, pe urmă își dădeau seama că au uitat să slăbească frâna și se grăbeau să repare greșeala, prichindeii începeau să plângă în hohote și să țipe. Bărbații asudau sub cămașă, li se umezeau cămășile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
aceeași clipă am simțit umflătura dintre picioare și ne-am ghemuit iar în apă. Atâta a fost să fie. Cineva a ajutat-o pe Lea să-și recapete sutienul, un altul a alungat vacile, iar noi am rămas în ascunziș, înjurând. Câți ani vor mai trece, până să sosească momentul? Până când sânii din capul nostru vor deveni unii adevărați, după care nu trebuie decât să întindem mâna? Când am ieșit din apă, într-un târziu, se muiase pielea pe noi ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
a dat drumul la urlete, însă nu pot să-ți spun ce urla, încă nu ești tu chiar atât de mare. În tot cazul, a fost de ajuns pentru ca majoritatea călătorilor să părăsească în grabă compartimentul. Îl ascultam cum își înjura nevasta și, crede-mă, deși știusem dintotdeauna că limba noastră e destul de bogată în înjurături, ce auzeam acum întrecea orice închipuire. Striga în gura mare că soția lui îl înșeală, primise el un telefon anonim. Și în noaptea dinainte nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

decât să-ți rupi un picior. Era ușor de spus, dar mult mai bine era să n-o fi spus, căci vorbele au de multe ori efecte contrare celor scontate, astfel Încât nu rareori acești bărbați sau acele femei jură și Înjură, O detest, Îl destest, și imediat izbucnesc În lacrimi după ce au rostit cuvintele. Violoncelistul se așeză pe pat, Îmbrățișă câinele, care-i pusese labele pe genunchi Într-un ultim gest de solidaritate, și spuse, de parcă se dojenea pe sine Însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

aceea pentru citit își pleacă inocentă capul, ca și când nu din cauza ei ne certaserăm nopți în șir. Ajunge, îi ceream eu, nu pot să dorm, iar el se enerva, dar încă citesc, nu pot să adorm fără să citesc, iar eu înjuram încet lampa aceea, urându-i viață cât mai scurtă, și uneori ieșeam din cameră cu perna și pătura în brațe, prăbușindu-mă ca un refugiat pe canapeaua din salon, iar dimineața reușea întotdeauna să fie el primul care se plânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
picior peste picior și să ascult manierată discursul său pregătit dinainte, apoi să mă despart de el cu noblețe, poate că acest lucru l-ar fi făcut să își dorească să rămână, dar eu mă zbat ca o fiară, lovesc, înjur, exact ca fetele de la cămin, atunci când li se iau copiii, este al meu, este al meu, urlă ele, și eu urlu, ești soțul meu, nu mă poți părăsi, dar deodată, printre strigătele mele, în fața ochilor îmi strălucește o imagine violentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
îl văd cum se chinuie și în cele din urmă îl ajutam, chiar și acum mă apropii de pat și încep să le împăturesc, o bluză și încă una, el mă privește uimit, se simțea mai bine când urlam și înjuram. Unde mergi, îl întreb, iar el spune, încă nu știu, întâi voi face o călătorie în sud, după aceea, voi vedea, trebuie să mă gândesc la toate în liniște, să fiu doar cu mine însumi, eu încerc să îmi revin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mai este, jelește-i plecarea, stă în fața mea îmbrăcat în cămașa de jeanși și pantalonii maro, înalt și însingurat, fața lui sculpturală este inexpresivă, nemiloasă. Am venit să îmi iau câteva lucruri, spune el, plec de aici, iar eu îl înjur mușcându-mi buzele, iar ai câștigat, întotdeauna ai fost mai îndrăzneț, mai crud, credeam că te-am învins printr-o singură zi de fericire, acum mă voi simți umilită săptămâni întregi, credeam că îmi pot crea singură condițiile necesare pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
de telefon de acasă, sună-mă dacă ai nevoie de ceva, spun eu, mă întorc mai pe seară sau mâine. Ies repede din cameră, îl văd stând la capătul coridorului, cu un pahar cu cafea în mână, cafea de la automat, înjură, m-am ars, îți toarnă cafeaua în pahare de plastic ce ți se topesc în mână, eu întind brațul și cu un gest ceremonios, ciudat pune paharul în palma mea, fierbințeala aceasta neașteptată îmi provoacă plăcere, îmi amintește drumul spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

-n bucătĂrie. Ce mai faceți, cum vă simțiți? Îl Întrebă fata. PĂdurarul o ignoră și-l Întrebă pe celălalt: — Evans, ce s-a-ntîmplat? — A trecut aseară pușlamaua aia pe-aici și-a luat tot ce era de mîncare. — Tu să nu-njuri În bucătĂria mea, se băgĂ fata. — Hai să ieșim, spuse cel trimis de stat. Ieșiră amîndoi pe verandă și Închiseră ușa de la bucătĂrie. — Cu asta ce e, Evans? Întrebă delegatul, arătÎnd spre sticla de Old Green River din care mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

din nou pe cale să se certe. Îmi dau seama de asta imediat ce intru în birou. În general, ne înțelegem foarte bine și scăpăm de orice fel de tensiune în timpul unui joc de fotbal de masă, care ne dă prilejul să înjurăm de mama focului și să ne vărsăm nervii. În ceea ce îi privește pe Finn și Barney, situația e cu totul alta. Davey îi numește Cain și Abel când lucrurile o iau razna de tot și nimeni n-a luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
birou spațios cu parchet strălucitor, ferestre imense și tavane înalte. Nici urmă de ceasuri. Facem ore suplimentare, însă ne putem stabili singuri programul, atâta timp cât ne facem treaba cu profesionalism, plecăm și venim când dorim. Așa că trudim într-o atmosferă relaxantă. Înjurăm, jucăm biliard, pierdem vremea stând pe canapelele de piele din recepție și recuperăm pe ultima sută de metri, fără ca șeful să se uite urât vreodată. Când am dat interviul pentru post, Barney mi-a spus că la WebMaster toți muncesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
zăresc pe Barney - lucru neobișnuit, pentru că e dependent de munca sa; poate Davey ar trebui să-l ia pe el la AA - iar Finn, ca de obicei, clocește ceva în tăcere. Ieșirile lui sunt teatrale. Dă cu pumnul în masă, înjură și-i provoacă pe toți la partide nebunești de biliard. E ceva să-l vezi pe Finn stăpânit, ba chiar taciturn. De obicei, când cei doi nu se înțeleg, totul pare că stă să explodeze. Astăzi atmosfera e încărcată, deprimantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
privirea mea. La început arăta foarte sigur pe sine și s-a distrat de minune cu Finn când, în chip de salut, s-au bătut pe umăr ca doi adolescenți. Charlotte și Finn au conversat deja. Abia așteptau să-și înjure un pic foștii iubiți, așa că acum sunt ca două pisici satisfăcute, ghiftuite cu frișcă. E clar că nu au nici o problemă cu experimentarea și depășirea stadiului B. —Bine, fie! zic fără avânt. O voi face eu! Deși n-am chef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
ca de exemplu convorbirile cu băiatul care aduce pizza), deschid fereastra și vorbesc cu cel care se află sub balcon. De data asta, nu vrea să se deschidă și mă umplu brusc de o furie violentă, care mă face să înjur, dar în sfârșit cedează. Bineînțeles că sunt isterică: Jake cu siguranță că va aștepta la ușă destul ca să am timp să scot capul pe fereastă; doar n-o să sune și apoi să fugă, precum un puști pus pe șotii. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]