4,649 matches
-
m-a condus către tine? Nimeni nu e sărac dacă știe să-și păstreze plăcerile simple. N-aștept nimic de la tine În afară de faptul de a fi cinstit, Dacă tu știi să cinstești un om drept și liber. — Dumnezeu să-ți Întunece zilele, Khayyam!, murmură Abu Taher ca pentru sine. Nu astfel și gândește, dar spaima sa este adevărată. Păstrează Încă În urechi ecoul unei furii foarte recente, nu este sigur că are să poată, și de această dată, să Îmblânzească fiara. Hanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vorbesc despre această femeie. Omar e stânjenit. N-a gustat deloc felul În care prietenul său a rostit „această femeie“, n-are nici un chef să-și discute dragostele. Deși nu-i spune nimic celui mai În vârstă, chipul său se Întunecă vizibil. Știu că vorbele mele te supără, dar voi rosti până la ultimul cuvânt ceea ce trebuie să-ți spun, și dacă prietenia noastră de dată prea recentă nu-mi dă acest drept, vârsta și poziția mea o justifică. Când ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Începe, Omar s-ar fi culcat sub cerul liber, dar scorpionii din Kashan sunt aproape la fel vestiți ca și faianța din partea locului. — Chiar nu există nici un colțișor unde să-mi Întind rogojina până În zori? Hangiul Își scarpină tâmplele. Se Întunecă, nu-i poate refuza unui musulman adăpostul: — Am o odăiță pe colț, ocupată de un student, cere-i să-ți facă loc. Se Îndreaptă Într-acolo, ușa e Închisă. Hangiul o Întredeschide fără să bată, o lumânare pâlpâie, o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scurtă tăcere stânjenitoare. — Ce ne sfătuiești să facem? Nizam este cel care pune Întrebarea. Abu Taher are ideea pregătită, o enunță cu Încetineala declarațiilor solemne: — E vremea ca steagul selgiucizilor să fluture deasupra Samarkandului. Chipul vizirului se luminează, apoi se Întunecă. — Cuvintele tale cântăresc cât greutatea lor În aur. De ani de zile nu Încetez să-i repet sultanului că imperiul trebuie să se Întindă către Transoxiana, că orașele Însemnate și, de asemenea, bogate, ca Samarkandul și Buhara, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gândesc, și Îi dăruiesc, fără prefăcătorie, rodul gândirii mele. În fața murmurelor de aprobare ale asistenței, cadiul se retrage, mormăind amenințări. După ce a râs, suveranul e cuprins de Îngrijorare, se teme de urmări În anumite cartiere. Cum chipul i s-a Întunecat, oaspeții se grăbesc să se retragă. Întorcându-se acasă În tovărășia lui Vartan, Omar blestemă viața de curte, capcanele și frivolitățile ei, făgăduindu-și să părăsească Mervul cât mai curând; ciracul său nu-l prea ia În seamă, e a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fină, gata să fie lăsat peste față dacă s-ar fi ivit vreun străin. Dar străinul se afla chiar acolo, și vălul rămânea ridicat. De astă dată, ochii ei priveau În depărtare, Îmi oferea putința să-i contemplu profilul, pielea Întunecată de un pigment atât de pur. Dacă blândețea ar fi avut o nuanță, aceea ar fi fost a ei; dacă misterul ar fi avut un licăr, acela ar fi fost al ei. Aveam obrajii jilavi, mâinile reci. Fericirea Îmi străbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să mă urmeze ca și cum aș fi fost Mesia sau Mântuitorul, Imamul Timpului. Ca să-l fac să-și schimbe hotărârea, i-am spus: „Merită cu adevărat să părăsești totul, prăvălie, familie, pentru o biată sumă de bani?” Atunci fața i se Întunecă, nu-mi răspunse și ieși. N-a revenit decât după șase luni. Dintr-un buzunar interior, scoase un sipețel de aur, bătut cu nestemate, pe care mi-l Întinse deschis. „Privește acest manuscris, cât crezi că poate valora?” L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aveau de plătit, iar câteodată mai puneau și un bănuț alături. De la femei primeam cel mai mult. Fie tinere, fie bătrâne, ele păreau să aibă o slăbiciune pentru mine. Poate era vorba doar de faptul că arătam jalnic. Seara se întuneca devreme și, cu toate că eu mă grăbeam să-mi sfârșesc treburile cât mai era lumină, întârziam de fiecare dată și lăsarea întunericului mă găsea încă pe drum. Căci unul mă îmbia cu un ceai și o prăjitură, altul se lua cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
animalele domestice prind de veste dinainte. Cine a trăit un cutremur aduce mereu vorba de el și i se face pielea ca de găină când povestește. La televizor era seară de teatru, ușa de la balcon rămăsese deschisă și afară se întunecase de mult. Tata clătea vasele în bucătărie. Pe neașteptate s-a întrerupt transmisia la televizor, iar eu am deschis ușa, ca să strig după tata. Stăteam în sufragerie, întins pe pat, și ca să ajung cu mâna la clanța ușii, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu pâine. Deodată m-am speriat puțin de pădure: copacii veneau foarte aproape de tren și crengile lor stingeau vagoanele. Un aer răcoros adia dinspre munți. Când am intrat în primul tunel, eu am tresărit de spaimă. Pe neașteptate s-a întunecat totul, apoi s-a luminat din nou. Mama ședea tot acolo, în fața mea. Ei nu-i fusese frică în întuneric. Asta era grozav: întuneric, lumină, întuneric, lumină. Eu m-am gândit: poate că în următorul tunel mama se transformă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
apăs și să trag de ele. A trecut o jumătate de an până când mama a putut face rost de alte tacâmuri, căci peste oraș se abătuse iar un potop de cartofi, însă nu se găseau articole de menaj. „Iarna se întunecă mai devreme”, îmi spusese tata cândva, cu un zâmbet pe care încerca să-l ascundă, „pentru că, din cauza zăpezii, forța de atracție a globului pământesc e mai mare și lumina cade mai repede din cer pe pământ. Când cantitatea de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
numai ei, ci în primul rând ție însuți.” Când tata vorbea astfel, îl înțelegeam doar pe jumătate, dar n-avea importanță. Tata știa cum trebuie să te porți cu femeile, numai cu mama, cu ea nu știa. Între timp se întunecase de tot și ploaia contenise. „Poate ar trebui să ne oprim aici, pe ziua de azi. Ia-o din loc și mergi la culcare.” „Mai povestește ceva, tată. E așa de frumos să stăm aici împreună și precis că mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
grijă. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci, ca și când nu ar mai fi ieșit din clipa aceea din casă, îmbunătățind încontinuu pictura aceea, anotimp după anotimp, an după an, adăugând urmele trecerii timpului, pătându-și mâinile, înnegrind coapsele slăbite, întunecând pielea feței, înnegrind cearcănele din jurul ochilor, trec pe acolo pustie și apatică asemenea unei umbre, cu privirile în pământ, să nu mă vadă, și abia după ce mă simt la adăpost, privesc cu coada ochiului, este el, nu este el, oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ascunsă în casă, până când nu se va vindeca, nu ne va fi bine împreună, iar până când nu ne va fi bine împreună, nici rana nu se va vindeca, hai să renunțăm, gata. În jurul nostru aerul devine rece, iar culorile se întunecă, parcă am fi ajuns într-un alt regat, mai trist, dar mult mai real, mai credibil decât regatul cald și sălbatic al miracolelor și al minunilor, cu palmieri și bananieri, leagănul acela imens care se întinde între munții Iehuda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai trist, dar mult mai real, mai credibil decât regatul cald și sălbatic al miracolelor și al minunilor, cu palmieri și bananieri, leagănul acela imens care se întinde între munții Iehuda și munții Moab, părea că și chipul său se întunecase, obrajii îi atârnau pe maxilare fără chef, pielea de sub bărbie forma o cută căzută, este năpădit de o stare rea, iar eu sunt aceea care trebuie să îi stea în cale, mă stăpânesc încă o dată, numai de nu am asmuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe pat, în urechi îmi plutește plânsetul acela familiar, deja îmi este greu să mă mai concentrez, buzele lui mă enervează, cum reușesc să îmi sărute întreg trupul într-o singură clipă, îl dau la o parte, plânsetul acesta îmi întunecă mintea, de ce de fiecare dată când sunt fericită trebuie să sufere cineva? Pleacă ofensat din pat, cu bărbia împinsă în afară, vrei să bei ceva, poate asta te va ajuta să te relaxezi, desface repede sticla de vin primită cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și îi răspund, dacă vrei să-ti crești copilul și ne convingi că ești capabilă să o faci, atunci nu este nici o problemă, putem chiar să te ajutăm. Cum adică să vă conving, se sperie ea, fața ei drăguță se întunecă dintr-odată, și dacă nu reușesc să vă conving, atunci o să-mi fie luat copilul? Iar eu îi explic, noi nu facem decât niște recomandări, judecătorul decide, în funcție de binele copilului, dar asta se întâmplă numai în cazuri extreme, și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tuns și cerceii sclipitori, atârnând de lobii urechilor lor asemenea unor dulci secrete. Acum vreau și eu să merg acasă, abia aștept să ajung, nu mai pot aștepta, aici suntem expuse, numai acasă vom fi în siguranță, dar mallul se întunecă dintr-odată, ca și când soarele ar fi apus în mijlocul zilei, cineva strigă, pană de curent, din pricina prea multor aparate de aer condiționat, mulțimea ia cu asalt ușile, dornică să își găsească adăpost și să scape de aici, la unul din magazinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
viață și moarte, dar cu mine altfel stau lucrurile, înțelegi, sunt pregătită să simt tristețea, pentru că altfel este imposibil să simți fericirea, nu renunț la acest lucru, nu voi renunța niciodată. Mă privește cu un dezgust fățiș, ochii i se întunecă, greșești amarnic, Naama, nu spun să îți abandonezi copila, îți vorbesc despre cu totul altceva, despre libertatea interioară, știi că mamele din Tibet își trimit copiii să studieze în India, stau departe de ei ani de zile, uneori pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mult de el, îmi spusese ea, îl strivești ca pe un bulgăre de pământ, trebuie să slăbești strânsoarea, dar, în clipa în care o slăbisem, îl prinsese ea, trăgându-l în urma ei, strivindu-ne pe toți ca pe niște bulgări întunecați de pământ. Ating cearșaful de pe partea patului pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de moarte, iată, vi-l trimit vouă pe Eliahu, profetul, înainte de ziua cea mare și teribilă a lui Dumnezeu, pentru a întoarce inimile părinților către fii lor și pe cele ale fiilor către părinții lor, înainte să vin și să întunec pământul acesta. Părea că adormisem numai o secundă, însă încăperea era deja luminată, printr-o crăpătură îngustă a oblonului se împinge înăuntru soarele în toată splendoarea sa, Noga sare în patul meu, mami, trezește-te, mâine este ziua mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lor nu rămânea decât durere și suferință. Midori a luat o țigară și a aprins-o. — Asemenea tipuri de moarte mă sperie... când umbra morții devorează încet, încet partea vitală și până să-ți dai seama, totul în jur se întunecă și nu mai vezi nimic, iar cei din jur te consideră mai mult mort decât viu. E cumplit. N-aș putea suporta așa ceva. Până la urmă, după încă vreo jumătate de oră, focul a fost stins. Au reușit să împiedice flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
profesionistă. Aveam talent, mă aprecia lumea și ai mei făceau mare caz din pricina asta. Am câștigat multe concursuri și aveam notele cele mai mari la conservator. Se punea problema să-mi continuu studiile în Germania după absolvirea conservatorului. Nimic nu întuneca perspectivele mele superbe. Totul mergea perfect, iar când se întâmpla să mă mai blochez, se găsea întotdeauna cineva care mă scotea din încurcătură. Într-o bună zi însă, s-a întâmplat ceva și totul s-a spulberat. Eram în anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de teamă să nu mă lovesc la degete. Toată lumea mă răsfăța. A lua pianul unei fete care a crescut cu el... ce-i mai rămânea? Nimic, așa că pac! S-a desprins șurubelul care ținea tot mecanismul. Mintea mi s-a întunecat... complet. A aruncat țigara și a stins-o cu piciorul, apoi și-a plecat iar capul de câteva ori. — Acela a fost sfârșitul visului meu de pianistă. Am stat în spital două luni. Degetul a început să se miște imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce gândesc cei cu care trăiești și nu puteam suferi frământările lor. Îmi era frică să ies din casă, aveam impresia că vecinii vorbesc doar despre mine și... iar pac! Șurubelul a zburat, ițele s-au încurcat... Mi s-a întunecat mintea... de tot. Aveam douăzeci și patru de ani și de data aceasta am stat șapte luni la un sanatoriu. Nu era ca aici, nici vorbă, ci un spital de nebuni, cu ziduri înalte și porți încuiate, un loc scârbos în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]