3,864 matches
-
că m-am uitat În perete, la ceas, are limbi fosforescente - și m-a luat așa un gând, au curs fiorii pe șira spinării de m-am zgribulit și s-a Întors nevastă mea, săraca, și a vrut să mă-nvelească. Femeie iubitoare... Gicu mustăcește. Ce ne-am face fără ele? Da’ zi cu insomnia, Sandule, nu te opri, că povestești frumos. Ai și tu talentele tale... Bă, eu cred că adormisem la un moment dat, adică sunt sigur că adormisem
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
e să ne - o plantăm în ADN. Arta oferă stări de spirit, nu răspunsuri. În arta modernă se poate vorbi despre un transfer de transpirație. De la autor spre consumator. Nici arta nu a încheiat pacea cu morile de vânt. Postmodernismul învelește arta în staniolul divertismentului. Jurnalul este o încercare de ordonare retroactivă a vieții. Toate privighetorile sunt talentate. Poeții - numai unii. În artă, complimentele se administrează cu pipeta, nu cu hârdăul. În artă e mai greu decât la spital. Suferi și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de țara în care prosperă numai hoții ! În topul celor mai sociabili oameni rămân lingușitorii. Nu are copii, dar câteva vicii i - ar putea spune tată. Într-un mediu underground, politețea este aproape ridicolă. Modestia artistului poate fi ca jarul învelit în cenușă. Din unele priviri fulgeră cucuie. Din dezinteres asupra paternității unei creații, anonimatul a ajuns o capodoperă a delațiunii. Unii nu sunt punctuali decât când sunt chemați de bunul Dumnezeu. E ușor să - i lovești pe cei care nu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
la final de mileniu : N-a fost să fie! Ne agităm uneori precum gândacii căzuți pe spate. Când sunt prea ascuțite, circumvoluțiunile se pot transforma în cucuie. Înțeleptul cu prea mulți fani este un ratat. Impresionantă este rapiditatea cu care învelim eșecurile în consolări. Suntem coautorii cenușiului din noi. Există creații literare actuale pe care nu le poți înțelege decât dacă ești suferind. Suportăm parcă mai greu victoriile altora, decât eșecurile noastre. Multor oameni le rămâne străină respirația estetică a vieții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
purtați așa? 4. Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta. 5. Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat? 6. Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui. 7. Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este! 8. Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspîndit întuneric pe cărările mele. 9. M-a despoiat de slava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
strălucire și cu slavă! 11. Varsă-ți valurile mîniei tale și doboară cu o privire pe cei trufași! 12. Smerește cu o privire pe cei trufași, zdrobește pe loc pe cei răi, 13. ascunde-i pe toți împreună în țărînă, învelește-le fața în întuneric! 14. Și atunci voi aduce și Eu laudă puterii dreptei tale. 15. Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viață ca și ție! El mănîncă iarbă ca boul. 16. Uită-te ce tărie are în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
mine. M-am concentrat asupra fetei de lângă mine și a sticlei! Alunecam fără zgomot, Mimi m-a prins de mână și am ascuns-o imediat printre blănuri, descheind-o la haină... începusem să tremurăm, scria pe noi fragil; ne-am învelit amândoi în veșmântul ei... frigul tot încerca să ne pătrundă; până pe Brezoianu era cale lungă, dar nu ne grăbeam... ne încălzisem! Timpul se subțiase în mine... n-am mai observat cerul! Mimi a vrut să vadă dacă-s băiat lipindu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cu Edy? Ne-am văzut înainte de ale noastre! Nimic... nu mai era între noi! Eram în sfârșit singuri. Însă liniștea nu ne învăluise când a sunat deșteptătorul. Mimi s-a ridicat și a făcut tărăboi inventariind boarfele cu care o învelisem. Ea nu-și dădea seama că miloși, o protejasem de curent, deși în cameră ziceai că te sufoci; era ca la baia comunală unde mă îmbăiam când eram puștan. Mi-a trecut prin minte să-i propun Giuliei un schimb
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
că eu am părăsit-o și de supărare s-a combinat cu cel mai bun prieten al meu din vrermea aceea. Am mințit din orgoliu. Atunci a apărut în viața mea Manu. Sulfamida, cum i-am spus o perioadă. Am învelit-o cu bluza mea și, ca din întîmplare, mi-am lăsat și mâinile care au pus bluza în jurul gâtului ei. Stătea ca și prima dată, cu mâinile îmbrățișînd genunchii. Eu am acoperit-o din spate. Am îngenuncheat și i-am
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
femei. Iat-o pe Dodoloi: ""Femeile înainte de a muri se prefac în bărbați" / așa zis-a Dodoloi care a mâncat / și cireșe, și cireșe cu viermi și viermele pur transparent / ea cumpără cornuri unei babe / cu picioarele cât două femei învelite în ziare / ("ai mai pomenit?") / ea se tunde în toate felurile și nu-i stă niciodată bine / pentru că are două vârteje două vârfuri de cap". De oriunde închei citatul, îți pare rău că nu-l mai poți continua. Pentru că, în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
soarele. - Hai în cort! spuse Auta cu gura plină de nisip. Scoase dintr-o legătură un smoc de câlți și-l dădu soldatului: - Pune-ți câlții în urechi și acoperă-te cu pătura. Culcă-te cu fața în jos și învelește-ți capul. Intrară repede și se trântiră la pământ în cortul clătinat, pe care-l ținură cu trupurile lor, culcîndu-se peste colțurile pânzei și așa nărăvită să se smulgă de sub ei. Vântul amestecat cu nisip pătrundea peste tot. Abia mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acum am scăpat teferi. Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în cort și, până să vină Auta, se înveli cu pătura și adormi repede, ca un prunc. Auta însă rămase afară, privind steaua. Simțea nevoia să fie singur. Numai către dimineață îl toropi somnul, acolo lângă foc. Nu apucă să doarmă prea mult, când deodată îl trezi un zgomot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lătrat de câini ciobănești se lăsa amurgul și le dădea de știre asupra locului de popas. Se opriră la un sălaș de păstori. Soldatul mâncă senin, neprivind nicăieri, negîndindu-se la nimic. Încă mestecând, se duse sub acoperământul de bârne și învelindu-se cu o manta ciobănească adormi într-o clipă. Păstorii aveau încă multe griji înainte de somn. Auta privi un timp laptele gălbui care se aduna în șiștarele de pământ ars, apoi ochii lui rătăciră pe cer. Somnul i-l alunga
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a fost totdeauna în această Atlantidă cu care sclavul negru se obișnuise mai mult decât cu țara unde l-a ars soarele la începutul vieții. Numai ciudata stea nouă nu i-o mai arătase până acum niciodată cerul atlant. Chiar învelindu-se, târziu, cu pătura de lână, înainte de a-și muta viața din afară înăuntru, în clipele de așteptare a somnului, Auta nu se mai gândea decât la steaua aceea. Și era nerăbdător să stea în sfârșit de vorbă cu Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sus, era îmbrăcată în plăci de argint. Palatul era larg, rotund din față, în spate drept, arătând de sus asemenea unei jumătăți de cerc. Îl țineau temelii mari de granit care, cât ieșeau de aproape cinci colți deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi de fildeș, sclipea odihnitor pentru ochi la lumina soarelui, în oricare ceas al zilei. În nopțile cu lună, Auta știa cât era de fermecător acest acoperiș. Spre laturile palatului, mult mai îndărăt și acoperite cu pâlcuri de copaci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu nesaț în primele două zile întinderile sclipind la soare în câteva culori ale străzilor largi, cu case zidite din bucăți drepte de piatră neagră și albă sau albă și roșie, unele acoperite cu bârne dese lipite cu smoală, altele învelite cu plăci de cositor sau cu tăblii de aramă ciocănită. De jur împrejurul orașului, luîndu-și apa din mare, făcea ocol rotund un canal lat de cinci sute de pași, astfel că orice corabie putea să înconjoare Marele Oraș, ieșind din mare și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Acum suntem în dreptul lui, dar trebuie să zburăm spre miazănoapte. - Mult? întrebă cârmaciul. - Cu iuțeala voastră nu mai știu în cât timp... Cred că e mai bine să zburăm jos, ca să pot vedea. Luntrea porni lin și coti. Carapacea acoperișului înveli iarăși dedesubtul ei străveziu. Luntrea cobora, și deodată Auta strigă: - Acolo! și arătă cu mâna jos, spre fereastra din podea. Văzuseră fumul însă și străinii. Zburară deasupra unui umăr de munte, căutând loc să se așeze. Când le vorbise de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
năvălească în cap, să-i iasă prin urechi. Trupul i se făcu greu ca o stâncă. Nu dură mult starea aceasta, sau cel puțin așa i se păru. Iar când simți că i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură de la cap spre picioare, și peste câteva clipe auzi un foșnet slab și câteva ușoare țăcănituri: jilțurile se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foștii robi pe care i-a vindecat Maat a noastră un. loc unde se adună gâzele acelea galbene să facă miere. - Un stup de albine... - Da. A intrat un animal mic cu coadă lungă în stupul lor, și l-au învelit cu ceară. Animalul a murit și nu le-a mai tulburat. Înțelegi, Auta? Auta zâmbi îndelung. Hor avea dreptate. Între timp, ceilalți pregătiseră totul în luntre pentru plecare. Străinii și pământenii ieșiră pe lespezile turnului făcut pentru ei și se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
probleme la serviciu sau în altă parte se confesa Ramonei, pe care o iubește și o admiră foarte mult, întotdeauna găsind o soluție problemelor ei. După ce terminară lucrul în gospodărie, cele două femei intrară în bucătărie, noaptea care se lăsă înveli în întunericul ei, ca o mantie totul, aducând cu ea un vânt rece ca gheața. Era în plin post al Crăciunului, în bucătărie își mai făcu apariția Ramona și Livia care veniră de puțină vreme. D-na Neli pregătea ceaiul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
D-na Neli pregătea ceaiul, după care le servi pe fiecare cu ceai și plăcintă cu mere. Tanti Aurica începu o colindă, după ea și celălalte au început să colinde. în bucătărie era cald, mirosul plăcut de ceai cu busuioc învelea atmosfera de pace divină creată de vocile blânde ale celor patru femei. Pe chipul Ramonei, de o blândețe serafică se așternu melancolia; la sfârșitul colindului frumoșii ei ochi jucau în lacrimi. -Sunt împrejurări când liniștea nu poate fi adusă de
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
aspră și seriozitate. în amurgul unei zile de mai, când culoarea sângerie a cerului atrage toate privirile aducând melancolie, pace sufletească sau dor, Eugen se așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o tânără zveltă cu păr șaten, ochii căprui cu privire caldă, care-i zâmbea sfios. După puțin timp, reușesc să se cunoască și chiar să-și spună pe nume, plimbându
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pentru a le putea fi de ajutor, zise cu vocea scăzută, ușor încurcat: -între mine și ea nu există nimic, din ceea ce crezi tu -Da... dar vezi tu, iubirea este ca o adiere înmiresmată și dulce, care atunci când te învelește în poalele ei, ea devine un balsam. Puritatea ei absolută, tămăduiește orice rană, unind două suflete care până atunci s-au căutat, contopindu-le în fericirea și seninul ei. Andrei fiind puțin mai în vârstă decât Radu trecuse deja prin
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
apoi ca o umbră să dispară-n neant. Până la urmă și moartea este o binecuvântare, ea pune capăt suferinței și durerilor noastre, mai ales când omul este apăsat de povara multor ani, încărcați de lacrimi și suspine. Atunci somnul uitării învelește în mantiai albastră sufletul, de acum liber de chinurile vieții, încununându-l cu pacea divină și desăvârșită. Cu aceste gânduri încerca Radu să se consoleze în drum spre casa părintească, pentru a-l conduce pe tatăl său pe ultimul drum
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]