5,899 matches
-
dă-i și dă-i... eu nu lupt contra guvernului! Așa zic, eu nu... dar din vorbă în vorbă... Din vorbă în vorbă, din ghiont în ghiont, ne-am abătut. C-așa-i omul nostru, cu epoleți sau fără: se abate. Tura-vura, ne-am abătut. Știi ’mneata... Am pierdut-o. — Care? Ce? Scrisoarea de la Claudiu? — Aș! O mie de ani pace! Pentru cinstea obrazului nostru, vorba aia, să ne abatem, așa că... pontul cu scrisoarea. Domnul doctor Marga își îndreptă ochelarii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-i... eu nu lupt contra guvernului! Așa zic, eu nu... dar din vorbă în vorbă... Din vorbă în vorbă, din ghiont în ghiont, ne-am abătut. C-așa-i omul nostru, cu epoleți sau fără: se abate. Tura-vura, ne-am abătut. Știi ’mneata... Am pierdut-o. — Care? Ce? Scrisoarea de la Claudiu? — Aș! O mie de ani pace! Pentru cinstea obrazului nostru, vorba aia, să ne abatem, așa că... pontul cu scrisoarea. Domnul doctor Marga își îndreptă ochelarii pe nas, se foi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
abătut. C-așa-i omul nostru, cu epoleți sau fără: se abate. Tura-vura, ne-am abătut. Știi ’mneata... Am pierdut-o. — Care? Ce? Scrisoarea de la Claudiu? — Aș! O mie de ani pace! Pentru cinstea obrazului nostru, vorba aia, să ne abatem, așa că... pontul cu scrisoarea. Domnul doctor Marga își îndreptă ochelarii pe nas, se foi în scaun. — Ce pont? Scrisoarea? Unde-i scrisoarea? — Care scrisoare? — Cum care? Nu vorbeai de o scrisoare? — A, scrisoarea! Scrisoarea becherului... da, da, persoană însemnată. Arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
11 septembrie 2001 - cu numai patruzeci și șase de minute înainte ca primul avion să se izbească de turnul dinspre nord de la World Trade Center. La doar două ore după aceea, fumul a trei mii de trupuri incinerate s-a abătut asupra Brooklynului, scurgându-se peste noi într-un nor alb de cenușă și moarte. Deocamdată însă, era încă ora opt și, mergând pe bulevard sub cerul acela strălucitor de albastru, eram fericit, prieteni, mai fericit decât fusese cineva vreodată. (20032004
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și mă uit ostentativ la ceas. — Pleci undeva? Mike pare surprins și chiar puțin jignit. Nu sunt sigură de ce. Poate e doar dezamăgit că nu o să facă ce vrea cu mine. Aș vrea să plec acum. Mike pare așa de abătut încât mă simt groaznic. Desigur că, în adâncul inimii, știu de ce fac asta. Doar îi spun ce mi-aș fi dorit să-i fi spus lui Adam aseară. Mike plătește de fapt păcatul lui Adam. — Te rog, nu pleca, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
N-am vrut să zic că... eu doar... — Du-te și fă-ți ordine pe birou, spune Paul pe un ton de maxim plictis. Și, dacă verși cumva porcăria aia de Panther Prime pe Harper, zbori de-aici. Tocmai pornesc abătută spre birou, când Cyril intră În Încăpere, cu o privire hăituită. — Atenție ! spune, bătând din palme. Atenție, toată lumea ! E o vizită amicală, nimic mai mult. Domnul Harper va intra, poate va schimba câteva cuvinte cu unul sau doi dintre voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cursuri. Se înscrie la unul despre tragediile scrise în secolul optsprezece. Își ia o slujbă nouă, la cantina școlii. După ore și după lucru, se plictisește. Merge singură la malul mării. Stă lângă ocean sub luna strălucitoare. La început, își abate privirea, dar apoi le întoarce bărbaților zâmbetele. Și apoi e din nou ocupată. Trec luni de zile până când Yu Shan vine să-i aducă vestea: Yu Qiwei a fost eliberat cu ajutorul unchiului lor, David Yu, o figură influentă în congresul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
privesc reflecțiile din vitrinele pe lângă care trec pe stradă. Sunt un cuplu frumos. Amândoi înalți și zvelți. Apreciază faptul că el nu râde niciodată de greșelile ei. Știe și ea că uneori își exagerează deșteptăciunea. Apreciază faptul că el se abate de la firea lui și nu ia în seamă atunci când ea minte din cauza jenei. Tang Nah e critic cu alții, însă niciodată cu Lan Ping. Nu zice nicicodată: Ce îngrozitor că nici măcar nu știi cine e Su Dong-po. Îi explică răbdător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
al treilea? deasupra secretului, pâlpâind, mișcètoarele ferestre de reclame de pe Internet, Download Free Gaming Software, dreptunghiul colorat verde, culoarea jocurilor de noroc și mesajul de la Fatima încadrat în albastru, une grande peste arrivera à l’humanité, o boalè se va abate asupra omenirii, nu pot sè nu schițez un zâmbet atunci când îmi ridic privirea spre jucèușele reclame, Viva Casino - The Best Online Gaming, Care sè fie secretul revelat de la Fatima? Internetul, a doua apocalipsè? Nulle part dans le monde îl y
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Înfrunt proba atâtor feluri de mâncare, a trebuit să Îmi recunosc mie Însumi cât de mult Îmbătrânisem... — Pentru că, bineînțeles, nu la vârsta asta trebuia să ajungi acolo! Și cu dieta de la care nu ai În nici un caz voie să te abați! Să fi fost tot tu, dar cu douăzeci de ani În urmă!... Iar dacă te-ai Încăpățânat să ajungi acum, firesc ar fi fost ca, la ospețele voastre tradiționale, după o oră, două să te fi scuzat la toată lumea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și pe dumneavoastră, Excelență: încheierea tratatului de pace. Șoimul deține informația că intransigența turcilor în ceea ce privește încheierea acestui tratat este manipulată numai de agenții francezi care urmăresc, pe de o parte, să mențină actualul război, iar, pe de altă parte, să abată atenția celor două imperii aflate în conflict de la marile manevre ale împăratului Napoleon. Redau dialogul: Ș ― Față de această situație, prietene, cred că realizezi că cea mai înțeleaptă măsură ar fi semnarea imediată a tratatului. Napoleon nu glumește. Mai devreme sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care le trăise. Și, după ce epuiză cuvintele, luă imensul buchet de trandafiri roșii din brațele ordonanței sale ca să i-l ofere Nanonei, încheind impecabil mesajul său floricol de admirație cu ultima dintre culorile Rusiei. O adevărată ploaie de flori se abătu asupra lor și, în ovațiile spectatorilor, generalul o conduse spre chicineta din culise, cabina primadonei, susținându-i ba mâna, ba talia, ba mângâindu-i fesa fierbinte, ușor umedă. Se hotărâse deja să-și petreacă noaptea cu primadona și nu vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
porțelanurile, vesela și argintăria casei. Alese o cupă înaltă din cel mai fin cristal, cristalul îngerilor. Îi cercetă fațetele și transparența în lumina lumânării. Erau perfecte. Străbătu mai multe încăperi de serviciu până la pavilionul exterior de la marginea pădurii. Acolo fusese abătut cursul unui izvor care se aduna într-o mică fântână, apoi își regăsea albia din pădure printr-un jgheab de olane. Era cea mai bună apă de băut. Înmiresmată și foarte rece. Nicolae umplu cupa, scurse surplusul peste pojghița de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zice că se teme: «mă tem că mi s-o rupt căruța-n drum... », poți fi sigur că acea căruță e gata-ruptă - și nu de azi; nici de ieri... Cum să se Împotrivească el la ceva care s-a și abătut asupra capului lor? - Fugind!, râde tata. Ca noi, acuma (eram prin pădurile Ardealului - altfel faine, pădurile...). Nu-i ea, fuga, sănătoasă? Nu-i ea arma Românului, soră cu frunza-verde-a-codrului?.. - Nouă ne-a slujit arma asta, sănătoasă, de ne-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
atunci de ce-i zicea ea: Varvarule?», am Întrebat. «Toți suntem - și acela și tu și eu...» s-a bătut peste piept, «toți suntem varvari!» «Poate tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins de teamă. «Dar nu-nțeleg», l-am abătut eu pe năvălitorul meu prieten mai mare, «femeia de sub el nu plângea, nu se plângea, ba chiar cu drag Îi zicea, când Îi zicea: Varvarule! - de ce?» Când ai să mai crești, ai să afli», m-a asigurat prietenul, scuipând printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Că nu e liber... încă. Toate au țâțâit sonor din buze. Există deci o prietenă? a spus Susan cu o privire dezaprobatoare. Nu... există o soție. Femeia s-a chircit sub cacofonia de „Julia, nu!“ și „Iarăși!“ care s-a abătut asupra ei. — O a doua soție, ca să fiu mai precisă. Julia și-a pus mâinile în cap, prefăcându-se că se apără de valul de lovituri care avea să urmeze, dar prietenele ei n-au făcut decât să zâmbească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fugise Gacel de înaintarea civilizației, de influența invadatorilor și de exterminarea fără deosebire a animalelor nisipurilor, și știut era, pe toată întinderea Saharei, că ospitalitatea lui Gacel Sayah nu avea seamăn de la Tombuctu până la malurile Nilului, cu toate că furia lui se abătea asupra caravanelor de sclavi și a „vânătorilor nebuni“ ce îndrăzneau să se aventureze pe pământurile lui. Tata m-a învățat, spunea el, să nu omori decât o gazelă, chiar dacă turma fuge și îți trebuie trei zile s-o ajungi. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un spațiu complet alb, fără cea mai mică urmă de drum, cărare pentru cămile, puț sau așezare omenească. — Aici, chiar în mijlocul Tikdabrei. în mod logic, drumul caravanei a evitat probabil Tikdabra, a lăsat-o la nord. Dar dacă s-au abătut din drum și au mers printre dune, în mod sigur au dat peste această zonă de „pământ pustiu“ când era prea târziu ca să se mai întoarcă. Așa că nu le-a rămas altă soluție decât să încerce să ajungă la puțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
văzut și eu l-am văzut pe el. Se îndreptă spre al treilea. Pe tine te-a văzut cineva? Negrul cel slab își croi drum din spate. — Eu. S-a dus până la dune și s-a întors fără să se abată din drum. I-am văzut și pe ăștia doi... Nu dormeam și pot să vă garantez, domnule sergent, ca nimeni n-a părăsit baraca mai mult de trei minute. Singurul care era afară era Mulay. Făcu o pauză și adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care îi lumină drumul, iar la miezul nopții zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat, imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei țărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în zori, acopereau soarele și făceau viața imposibilă oricărui om sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sare era mai dură, până deveni un sol tare și sigur. Merseră apoi încet, mereu spre soarele ce se ascundea, iar când se înnoptă se urcă pe mehari, lăsându-l pe acesta să continue marșul, sigur că nu se va abate din drum în vreme ce trăgea un somn bun, legănat acolo, în șaua înaltă, clătinându-se ca pe o mare agitată, dar atât de sigur și plăcut ca și cum s-ar fi aflat sub acoperișul jaimei sale, dormind lângă Laila. A fost noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
direcția în care mergea el, cea pe care o urmaseră ei, era greșită și nu ducea decât la zile întregi de singurătate și sete, fără nici o posibilitate de întoarcere. îi rămânea deci o singură posibilitate, să se îndrepte spre est, abătându-se din drum apoi spre sud, și să spere că, cel puțin în acea direcție, hotarele „pământului pustiu“ erau mai aproape. Gacel cunoștea bine călăuzele tuarege și știa că, atunci când unul dintre ei greșea direcția, se încăpățâna în greșeala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
jignire, vom împărți fără părtinire nenorocirea și vom avea parte, pe rând, de șapte ani de belșug și de șapte de mizerie». Așa făcu omul acela cât trăi și continuă s-o facă duhul său, și de aceea plaga se abate asupra noastră în această perioadă și apoi se întoarce, urmând sufletul mortului până în țara lui de baștină.“ Indiferent dacă acea legendă era sau nu adevărată, așa se comporta lăcusta, însă tuaregii, mai șireți decât țăranii din Arabia, rezolvaseră problema foamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
după ce cugetă câteva minute, hotărî să se strecoare pe la cel mai apropiat colț de stradă, încercând să ocolească obstacolul și să iasă mai târziu în spatele polițiștilor. Curând însă își dădu seama că se simțea pierdut după ce fusese obligat să se abată din drumul pe care îl memorase cu atâta efort. I se părea că toate străzile erau identice și că, în penumbra tristelor felinare, semănau unele cu altele; nu descoperi nici cea mai mică urmă a minusculelor amănunte pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pagubă. Ea umblase de fapt pe la primării de sector, pe la oficii ale stării civile, arhive, trăgând speranță la o moștenire. Bani, proprietăți, cică ar fi avut niște presimțiri. Degeaba ar fi încercat frate-său s-o calmeze și s-o abată de la obsesia asta. Adevărul e că avea niște timp de pierdut cât făcea Rafael pe dădaca și pe fată-n casă, și poate că și moartea maistrului militar o zdruncinase până într-atât ca să umble după potcoave de cai morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]