3,167 matches
-
balconul apartamentului alor mei, prin ninsoarea pufului de plop, nu mai poți vedea acum din cauza frunzișului nimic din alee, ci doar marele fronton prăfuit al morii) par a trăi cu adevărat doar în mintea mea, ivite palide, spectrale dintr-un abis emoțional. Totul e straniu, fiindcă totul e de demult. Și fiindcă totul e-n locul acela unde nu poți distinge visul de amintire, căci aceste mari zone ale lumii nu erau pe atunci încă dezlipite-ntre ele. Și a trăi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
din spate, prelungindu-și trompa strălucitoare cu o umbră diformă pe lemnul scaunului, elefantul înaintează, minute-n șir, cu un mic zgomot sacadat, înaintează milimetru cu milimetru, eternitate după eternitate până la rama din margine, unde se oprește aplecîndu-se ușor către abis. Bănuțul e doar la un deget de podea și-și arată, pe rând, fețele, schimbîndu-le ca pe fazele lunii... Câteodată, la două-trei luni după ce ne mutasem în Ștefan cel Mare, mama apăsa dm greșeală pe butonul de la șase sau de la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
carnea cărora se vedea ramificația venelor, mușcați de crustaceii cu antene hilar de lungi ce ne picau din tavan pe umeri, lăsând în urmă formațiuni carstice de o frumusețe care-ți oprea inima, îi priveam cu coada ochiului pe hierofanții abisului: înaintea noastră, luminîndu-ne drumul cu o torță de metal, mergea ca-ntotdeauna preotul. Pe aliatul său albinos nu-l puteam vedea decât sucindu-mi gâtul și uitîndu-mă mult înapoi, ceea ce părea să fie cumva nepotrivit sau interzis, căci Monsieur Monsu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
virtuali și iluzorii. Persoane reale, personaje din cărți (bine sosiși, Dionis! și tu, Oliveira...) sau filme, sau jocuri pe calculator (Mario și Luigi, fiecare cu o koopa grăsuță în brațe), opaci ca Zoharul, semitransparenți ca agatul sau străvezii ca viermii abisurilor - toți sînteți aici pentru ce? Firește, pentru El. Pentru constructor. Pentru cel ce a plămădit. Pentru țesător. Pentru cizmarul Arepus ce ne ține pe toți pe genunchii lui tari ca stâncile. Pentru creierul ce ne visează și sexul din care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
murit, el ne este clipă de clipă, sau mai bine zis ne va fi. Căci toți tânjim să ajungem cândva organe, glande, sisteme și aparate în corpul său, neuroni în talamusul său, spermii în ouăle sale sau numai quarcuri în abisul materiei lui. Și toată lumea noastră e doar proiecție, aruncare de sine-nspre el. El nu este Cel-Care-Este, ci mult mai mult: Cel-Ce-Va-Fi. Zeul nu a murit, ci nu s-a născut încă. Noi toți, deja luminați de preștiința lui (căci carnea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sfârtecate. Curând, întreaga cavernă roia de ei, dar cei mai mari și mai frumoși, cu ochi ca ai peștișorilor chinezești și cu cozi flu-turîndu-le de-o palmă la capătul aripilor, se-nvîrteau leneș în jurul florii de oțel și creier de pe marginea abisului. "Tikitan!", murmurară mulțimile, și m-am pomenit șoptind și eu, cu ele, cuvântul barbar. Fecioarele se prăbușiseră pe pardoseală și zăceau acolo ca moarte. Doar câte un fior le mai agita carnea gelatinoasă. Zeci de fluturi, plini pe aripi de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
față de Pierrot alb își accentuase mai mult ca niciodată trăsăturile negroide. Își pleznea din când în când de cizmele militare gârbaciul din vână de bou cu care, când ajunse lângă trupul mototolit al lui Fra Armando, îl împinse peste marginea abisului. Se-ntoarse apoi crunt către mulțimi, se repezi spre cei din primele rânduri și-i croi din toate puterile, icnind, până ce biciul azvârli în aer stropi de sânge, bucăți de degete și de urechi sfârtecate. Neamurile se-mbrînciră și se-mbulziră
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
opri dintr-o dată, și tăcerea, de data aceasta una terestră și unsuroasă, ne năclăi ca o sudoare. Marginile coloanei se resorbiră lent către centru, până când doar o sferă, o perlă de sidef cât o catedrală, rămase în mijloc, plutind pe abisul negru. Perla colapsă rapid, sporind poate enorm în densitate, ca să rămână până la urmă doar atât de spațioasă încît diametrul ei central să poată fi subîntins de un om cu brațele și picioarele desfăcute. Procese chimice stranii se declanșară în boaba
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
deschisă a mâinii drepte fluturai de uterin, care lopăta ușor din voalurile de pielițe. În cele din urmă-și luă zborul, nu prin bătăi mecanice ca ale multor lepidoptere, ci prin unduiri într-un mediu gelatinos parcă, așa cum înaintează-n abisuri, ca-n vis, ființele străvezii de pe fundul oceanelor. Fluturând peste gol, mica vietate se-ndreptă către chilia de briliant din centrul lumilor. O atinse după eoni de călătorie hipnotică. Se ghemui acolo, în lacra fulgerătoare, prinse rădăcini în pământul de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ni se arăta Calea, ni se revelau Treptele. Ni se predicau Fericirile. Deja ochii noștri, ieșiți din orbite de atâta orbitoare orbire, urmau să vadă embrionul, copilul, minunea, răscumpărarea. Negri și albi, asiatici, femei, bărbați și copii așteptam, pe marginea abisului, bucuria. Aveam să luăm lumină din lumină și să nu mai murim niciodată... Și atunci se petrecu infima catastrofă. Și cum odinioară, la-n-ceputurile-nceputului, o insesizabilă asimetrie în condițiile inițiale a făcut ca forța primordială să cliveze în două, apoi în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lumină, singurul cuvânt, singura informație într-o lume ce nu trimite și nu primește. Zburam în interiorul tăcerii, lăsasem de mult în urmă ideea de viteză și de-naintare, fluturam acum ca viermii cu falduri și franjuri, străvezii și luminoși, ai abisurilor. Și, firește, deodată se arătau zorii. Firește, soarele de flacără roșie umplea brusc, cum torni sînge-ntr-o eprubetă, cristalul tăcerii. Un soare complicat, anatomie strălucitoare și tristă. Cu membrane lichide, pline de pori pentru ionii de sodiu și de potasiu. Cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a lifturilor, coșmare cu lifturi stricate, ce se izbesc de pereții gropii de beton prin care urcă, ce se opresc între etaje sau la așa mare distanță de ușa deschisă a ultimului etaj încît, ca să cobori, trebuia să sari peste abis, riscând să nu nimerești pragul palierului enorm și necunoscut. Mai târziu, când ne-am mutat la bloc, în Ștefan cel Mare, am urcat vreun an pe scările pline de moloz până la etajul cinci, trecând, la fiecare etaj, prin fața gurii căscate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Trup subțire și mic, cu pielea totuși foarte fierbinte, un sex cu cap vânăt, haine ponosite pe deasupra - asta se vede, asta vede "se" în oglindă. "Se" inventează din apele oglinzii, trecând o clipă prin cameră ca un pește dezgustător de abis, ca un păianjen palid într-un terariu, acest trup, cu umbrele lui, cu gesturile lui, cu privirea lui de-o clipă aruncată-n oglindă - privindu-te-n ochi pe tine, "se", tu cel fără față, trup, haine și umbre -, pentru ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să-și întindă aripile, bătând puternic din ele, în toată țeasta, și că atunci ființa fără nume prin care călătoream avea să-nceapă să zboare, nu în afară, ci către propriu-i centru, că avea să se piardă în propriul abis de putere și-nțelepciune. Ce straniu era plafonul acelei bolți! Ce fresce deformate de curbura oaselor craniene, de bosa voinței și de cea a iubirii, de bosa vicleniei și-a turpitudinii... Ce mituri ale unei religii necunoscute, sau ale tuturor
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
toți începură să se laude că or să pună mâna pe scripetele care ardea în soare tocmai sus, de abia se vedea. Se urcară pe rând în găleată, iar ceilalți trăgeau acum cu toții de funie. Găleata se ridica, rotindu-se-ncetișor, prin abisul de deasupra. Cele patru ziduri pline de ferestre se-apropiau spre capătul de sus atât de mult, încît abia se mai vedea un petec de cer. Copiii mai îndrăzneți dădeau găleții un balans larg, apropiindu-se și depărtîndu-se de geamuri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
întreagă. Se ridicară tot mai sus în văzduh, iar marile prelate negre se uscară instantaneu, răspândind nu doar miros insuportabil de putreziciune, ci și cristale de sare risipindu-se ca o chiciură împrejur și zeci, sute de animale necunoscute ale abisului, monștri ce răsuflau greu, dîndu-și duhul pe gheață. Puntea de sus sparse și ea suprafața de cuarț, lăsând tone de apă să se scurgă de pe bocaport, apoi se ivi puntea cea mare, ridicîndu-l cu ea, în mijlocul ei, pe Maarten, ai
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
două uși cu plăcuțe de alamă și vizoare coclite, fără lentilă. Ajunși sus, avură deasupra lor doar chepengul pătrat al unui pod, iar înainte o singură ușă, neagră ca unsă cu păcură. În spatele ușii vuia adine, înghețîndu-ți sîngele-n vine, un abis, o cascadă de ape negre, un tigru de zece ori cât tigrii, un păianjen păros umplând întreaga odaie, trimițîndu-și prin pereți mârâitul surd și răgușit. Ușa vibra atât de puternic, încît, atingînd-o, Maarten își trase degetele înapoi ca de pe-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
oamenii stăteau cu ochii închiși proiectîndu-și gândurile către ele, animalele începură să înainteze încet, dar sigur, spre războinicii Bratti. Alimentat de forța mentală a tuturor membrilor tribului, vârtejul era acum asemenea unui vulcan pe dos, o cădere spiralată într-un abis negru. Cu un efort titanic, după ce se asigură că viziunea era destul de puternică, Xtyn abandonă vocea ly a celor din rand și deschise ochii, scuturând din cap. Priveliștea era acum chiar mai înspăimîntătoare decât fusese la început. De satul Bratti
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
care și-au pierdut puterea de concentrare și vigoarea. Mintea nu mai funcționează cum trebuie. Pierderea memoriei este doar una dintr-o lungă serie de disfuncționalități. Toate acestea sunt declanșate de sindromul stresului post traumatic. Amintirile dureroase sunt împinse în abisul sufletului și, din acestă cauză, celelalte activități sunt reduse. În mod automat, perimetrul activității memoriei se îngustează. În plus, ei reprimă din toate puterile aceste amintiri, astfel că întreaga energie este folosită și epuizată în acest scop. Există și această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alcool. El își urmează sinistra aventură de-a lungul a două avataruri îndepărtate, din secole diferite. Pentru el, idealul e, desigur, inaccesibil. Îl întrevede, totuși, într-o apariție fugară ca un vis de opioman. Farmecul se rupe brusc: replonjat în abisul trecutului, nefericitul asistă la geneza îndepărtată a evenimentelor pe care tocmai le trăiește. Acolo îl înconjoară aceleași personaje, dar grotești și tragice, și constată că acest mediu sordid e chiar al lui. În zori, se regăsește acoperit de sânge mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mult să cred, să mă cred pe mine însumi - fiindcă pentru mine n-are nici o importanță dacă ceilalți cred sau nu. Mă tem doar că mâine mor și nu m-am cunoscut încă. Într-adevăr, practica vieții mi-a revelat abisul înfricoșător care mă separă de ceilalți: am înțeles că trebuie, pe cât posibil, să tac și să păstrez pentru mine ceea ce gândesc. Iar dacă acum m-am hotărât să scriu e numai pentru a mă face cunoscut umbrei mele - umbră încovoiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dintr-odată, totul se estompă și se întunecă. Mi se păru că întreaga mea ființă atârnă de un mic cârlig, în fundul unei fântâni adânci și tenebroase. Apoi, m-am desprins. Alunecam, mă îndepărtam, fără să întâlnesc nici un obstacol. Era un abis fără limite, în sânul unei nopți eterne. În sfârșit, voaluri vagi, imprecise, se succedară prin fața ochilor mei. O clipă am traversat uitarea absolută. Când mi-am revenit, mă aflam din nou într-o cameră strâmtă. Mă mențineam într-o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
era decât un postulat absurd. Presiunea ce, în momentul împerecherii, lipește una de alta două ființe care încearcă, fiecare, să-și alunge singurătatea, rezultă din același elan nebun care se regăsește în toți, amestecat cu un regret tinzând numai spre abisul morții. Numai moartea nu minte. Prezența sa reduce la neant toate superstițiile. Noi suntem copiii morții. Ea este aceea care ne eliberează de perfidiile existenței. Din adâncurile vieții înseși, ea este aceea care ne strigă și dacă, prea tineri încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pierde. Se-nvenină cei mari. Decebal s-omoară. {EminescuOpVIII 57} 11 2306 DECEBAL plan ACT I DECEBAL (vesel) 12 2286 Decebal - actul din urmă - a albit așa de tare încît seamănă cu predecesorul său. După ce și-a aruncat coroana-n abis se uită-ntr-o oglindă de metal - "Sînt eu sau nu sânt eu? " - Ideea metempsicozei. Acelaș corp, acelaș suflet, reprezentant al aceloraș idei ca bătrânul Decebal. {EminescuOpVIII 58} PACEA PĂMÎNTULUI VINE S-O CEARĂ [PERSOANELE] [ÎMPĂRATUL ROMEI. CELSUS] [ÎMPĂRATUL] Voi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de-al lunei gând (O insulă de cipres negru-verde, într-un ocean cu apă tămâiată și sântă. ) 9 2254 [ARBORE] Mira, cânt al mîngîierei, Mira, înger-suflet, vis Ce cu blîndu[l] tău suris Alungi palida durere Într-al nopții orb abis, Tu, ce porți a ta privire {EminescuOpVIII 187} Peste lumea-ntunecată Cum e steaua luminată. Albe trec a tale zile, Albe frunți de unde-a mărei. Eu sânt stânca disperărei Ce-și ridică fruntea-n nori, În nori - negre griji, durere
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]