KorAP: Find »[drukola/base=agresiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...278 >

6,939 matches

Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479

București. Deși consumul de alcool nu poate fi considerat o cauză a omorurilor, faptul că aproximativ 35,0% dintre victimele acestor delicte sau ale tentativelor de omor au consumat alcool atestă că victima are și ea un rol în declanșarea agresiunii bând fie singură, fie împreună cu agresorul. Dinamica victimelor delictelor comise cu violență în mediul intrafamilial Considerat de mulți specialiști, teoreticieni și educatori un mediu securizant pentru indivizi, familia și mediul familial se confruntă, în ultima vreme, cu o recrudescență a

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
Dinamica victimelor delictelor comise cu violență în mediul intrafamilial Considerat de mulți specialiști, teoreticieni și educatori un mediu securizant pentru indivizi, familia și mediul familial se confruntă, în ultima vreme, cu o recrudescență a unor forme diverse de violență și agresiune, inclusiv a unor delicte violente ce au ca efect creșterea anuală a numărului de victime ale violenței domestice. În perioada analizată (1.01.2002-30.06.2004), statisticile poliției relevă o creștere continuă a numărului de victime în urma unor delicte comise

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
a victimelor delictelor comise cu violență din mediul familial relevă, încă o dată, faptul că, în prezent, mediul rural devine tot mai „criminogen”, comparativ cu cel urban, și că în interiorul familiei din rural există și se declanșează mai multe violențe și agresiuni rezultate cu victime umane, decât cele care se produc în cadrul familiei din urban. Un indicator la fel de relevant privind evoluția victimelor delictelor comise cu violență în mediul familial este reprezentat de consumul de alcool de către victimă, înaintea sau în timpul producerii acțiunii

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
cu violență în afara mediului familial Creșterea violenței îndreptate asupra copilului și a tânărului reprezintă una dintre problemele sociale grave cu care se confruntă societatea românească, statisticile evidențiind tot mai multe cazuri de copii victime ale unor acte de violență și agresiune îndreptate asupra lor. Conform statisticilor poliției, în perioada analizată (1.01.2002-30.06.2004), aproximativ 12.000 de minori au devenit victime ale diverselor delicte săvârșite împotriva lor, dintre care 3.822 au suferit prejudicii fizice și psihice grave (vezi

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
dezvoltare psihică, fizică și morală sensibil mai scăzut în comparație cu alte categorii de populație. Acești minori nu sunt educați și socializați corespunzător de către familie, școală, grupuri de prieteni, comunitate locală, pentru a fi capabili să se apere de eventualele atacuri și agresiuni săvârșite asupra lor. Dinamica minorilor victime ale delictelor violente în interiorul familiei În pofida intensificării sale în perioada de tranziție, violența îndreptată împotriva copiilor în familie nu reprezintă un fenomen nou în societatea românească, cercetările întreprinse indicând că el a existat și

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
facem distincție între uzul și abuzul de alcool. În cantități mari acesta creează dependență, reduce controlul asupra propriului corp și favorizează comportamente agresive, violente etc. Aceste efecte negative ale abuzului de alcool, ce stau adesea la originea accidentelor rutiere, a agresiunilor fizice de diverse tipuri, violurilor, relațiilor sexuale neprotejate (Macionis, 2005), au condus la măsuri de interzicere a consumului de alcool în diverse țări și perioade ale istoriei; cele mai cunoscute exemple de prohibiție sunt presupusa tăiere a viilor, din secolul

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
ce afectează sau încearcă să afecteze o persoană în integritatea ei sau părți ale unui sistem (corpul ori voința unei persoane). Această definiție scoate în evidență, pe de o parte, faptul că această forță îmbracă foarte multe aspecte (poate fi agresiune fizică, dar și manipulare de energii, umilire etc.) și, pe de altă parte, spune ceva despre puterea sau „integritatea” celui asupra căruia se acționează. Aceeași forță poate fi distrugătoare pentru integritatea unei persoane, dar nu și pentru alta. Aceasta are

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
grup, în relația cu beneficiarii (folosirea de injurii, amenințări, jigniri, loviri) sau în relațiile de muncă (refuzul de a face anumite lucruri, demotivarea celorlalți, nerespectarea programei, a altor reguli cu repercusiuni asupra activității colegilor etc.). Ascunderea, disimularea sau mușamalizarea acestor agresiuni de către instituție constituie o altă formă de violență instituțională. Să nu pierdem din vedere violența exercitată de beneficiarii serviciilor, care se poate manifesta asupra personalului sau asupra altor beneficiari (lovituri, încăierări, distrugere de bunuri - scris pe pereți, spart geamuri, deteriorarea

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
asupra copilului constă într-un ansamblu de comportamente care afectează negativ dezvoltarea acestuia. În Dicționarul explicativ al limbii române, abuz înseamnă „încălcare a legalității, faptă ilegală; întrebuințare fără măsură a unui lucru, exces”. Abuzul împotriva copilului este o formă de agresiune sau de interacțiune violentă de natură psihică, mentală ori sexuală îndreptată împotriva copilului de către persoanele cu care acesta se află într-o relație de dependență activă sau pasivă și care îi cauzează copilului o traumă fizică sau psihică. Prevalența în

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
copilului. Și faptul că băieții sunt pedepsiți mai mult decât fetele se încadrează în aceeași categorie a diferențelor dintre cele două sexe. Ca o concluzie, se poate spune că recurgerea la pedeapsa corporală poate fi interpretată ca un fenomen de agresiune, generat de o problemă de stres și iritare, influențată la rândul ei de o serie de variabile (psihosociale, personale, dar și culturale) ce implică atât părinții, cât și copiii. Problemele părinților sau ale educatorilor Conform unei statistici făcute de Kempe

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
serviciu de asistență socială. (2) Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgență sau cu aprobarea scrisă a asistentului familial, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecție. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele. (3) Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimțământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal. (4) Organizarea și funcționarea adăposturilor publice se stabilesc prin hotărâre a consiliilor

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condițiile care au determinat internarea au dispărut. (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000.000 lei și 10.000.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima. (4) Contravențiile se constată și sancțiunile se aplică, conform legii, de către asistenții familiali, primar sau împuterniciții acestuia. (5) Contravențiilor le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
referire la relațiile maritale: „violența maritală: ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect maltratarea partenerului” (Zamfir și Vlăsceanu, 1998, p. 659). Pentru evitarea unui asemenea risc și înțelegerea violenței din perspectivă psihologică, care permit delimitarea noțională între agresivitate/agresiune și violență. Agresiunea reprezintă acel comportament care implică vătămare, îndreptat spre alte persoane (heteroagresiune), sau întors spre sine (autoagresiune) (Howells și Hollin, 1989). O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental și cel ostil al agresivității. Această delimitare pătrunde

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
maritale: „violența maritală: ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect maltratarea partenerului” (Zamfir și Vlăsceanu, 1998, p. 659). Pentru evitarea unui asemenea risc și înțelegerea violenței din perspectivă psihologică, care permit delimitarea noțională între agresivitate/agresiune și violență. Agresiunea reprezintă acel comportament care implică vătămare, îndreptat spre alte persoane (heteroagresiune), sau întors spre sine (autoagresiune) (Howells și Hollin, 1989). O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental și cel ostil al agresivității. Această delimitare pătrunde în profunzime, până la

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
în sine), comportamentul său are un caracter ostil. Violența reprezintă deci exteriorizarea unor stări conflictuale dezvoltate latent și se manifestă pe diferite planuri de interacțiune, cu grade de intensitate diferite. Este utilă delimitarea noțională, în contextul uzitării interschimbabile a termenilor agresiune, violență și violență criminală, atunci când se procedează la definirea unor comportamente violente (Browne, 1989). Pentru a distinge între acești trei termeni, putem defini agresivitatea ca fiind un comportament comis în vederea vătămării sau obținerii unor anumite avantaje (referire la caracterul ostil

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

o sală de operație, fiind însă cu totul nepotrivită pentru un loc precum ringul de dans. Să ne gândim acum la vârstă. Spre deosebire de adulți, copiii pot deforma realitatea interioară și exterioară fără consecințe neplăcute. O utilizare moderată a fanteziei și agresiunii pasive este probabil esențială în negocierea anumitor conflicte specifice adolescenței. Ideea că mecanismele de apărare pot îndeplini atât funcții pozitive, cât și negative este îndeobște cunoscută sub numele de „dublă funcție” a mecanismelor de acest fel și apare în numeroase

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la A. Freud li se adaugă, în DSM III-R, următoarele treisprezece: Agresiunea pasivă Clivajul Deplasarea Deprecierea Disocierea Idealizarea Intelectualizarea Autorii ediției DSM-IV (1994/1996) merg mai departe și propun chiar o scală a funcționării defensive care va fi descrisă în capitolul 4 al cărții noastre. Cu aceasta, lista mecanismelor de apărare ajunge

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
notăm, în plus, că un mecanism din lista dată în DSM III-R, respectiv somatizarea, nu mai figurează deloc în lista din DSM-IV. Abordând chestiunea numărului mecanismelor de apărare, Vaillant (1993) oferă propria sa listă, alcătuită din următoarele optsprezece mecanisme: Activismul Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
întuneric”). Pentru fiecare mecanism în parte a fost dată o definiție, extrasă din lucrarea în care este citat mecanismul. În privința mecanismelor de apărare descrise de Melanie Klein, definiția se inspiră în mare măsură din lucrarea lui Segal (1964/1980). 1) Agresiunea pasivă (DSM III-R; DSM-IV): răspuns la conflictele emoționale și la factorii de stres interni și externi printr-o agresiune împotriva celuilalt, exprimată în mod indirect și necombativ. În cazul utilizării acestui mecanism, o fațadă de adeziune aparentă maschează rezistența, resentimentul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
În privința mecanismelor de apărare descrise de Melanie Klein, definiția se inspiră în mare măsură din lucrarea lui Segal (1964/1980). 1) Agresiunea pasivă (DSM III-R; DSM-IV): răspuns la conflictele emoționale și la factorii de stres interni și externi printr-o agresiune împotriva celuilalt, exprimată în mod indirect și necombativ. În cazul utilizării acestui mecanism, o fațadă de adeziune aparentă maschează rezistența, resentimentul sau ostilitatea. Cât despre situațiile în care acest mecanism poate fi utilizat, DSM-IV face două precizări: agresiunea pasivă reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
printr-o agresiune împotriva celuilalt, exprimată în mod indirect și necombativ. În cazul utilizării acestui mecanism, o fațadă de adeziune aparentă maschează rezistența, resentimentul sau ostilitatea. Cât despre situațiile în care acest mecanism poate fi utilizat, DSM-IV face două precizări: agresiunea pasivă reprezintă adeseori un răspuns fie la exigențele de acțiune sau de performanță din partea altei persoane, fie la lipsa de gratificare a dorințelor subiectului. În plus, acest mecanism poate constitui o modalitate de adaptare pentru persoanele ce ocupă o poziție

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
répression și mise à l’écart. 10) Mecanism figurând în DSM III-R sub numele de reverie autistă. Vaillant utilizează pentru una dintre apărările imature denumirea de fantezie sau fantezie schizoidă. 11) Pentru Vaillant, întoarcerea către propria persoană este sinonimă cu agresiunea pasivă, mecanism figurând în DSM III-R și DSM-IV. 12) În lista lui Valenstein, retragerea este definită ca deplasarea (removal) interesului sau afectului de la un obiect. Retragerea are două fațete: retragerea ocazionată de anxietatea ce poate fi atribuită conflictului în care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
adulte (stabilit în urma unor observații pe termen lung): 1) Prima categorie este aceea a apărărilor psihotice, care include proiecția delirantă, distorsiunea și refuzul psihotic. 2) A doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția, fantezia schizoidă, ipohondria, agresiunea pasivă, activismul (acting-out) și disocierea (sau refuzul nevrotic). Vaillant precizează că exclude din această categorie mai multe apărări imature - precum clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ceilalți. Ele produc o distorsiune majoră sau o atribuire greșită a imaginii de sine sau a imaginii despre ceilalți. 6) Nivelul acțiunii. Cele patru apărări date ca exemplu - activismul, retragerea apatică, plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului și agresiunea pasivă - generează o funcționare defensivă, caracterizată prin utilizarea, în prezența unor factori de stres interni și externi, a acțiunii sau a retragerii. 7) Nivelul disreglării defensive. Utilizarea apărărilor clasate la acest nivel - proiecția delirantă, refuzul psihotic și distorsiunea psihotică- constituie

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
o ruptură în raport cu realitatea obiectivă. O clasificare având unele puncte comune cu aceea propusă de DSM-IV, dar în care conotația psihopatologică pare și mai pronunțată, îi aparține lui Perry (1990), care propune șapte clase de apărări: 1) apărări-acțiune (cum este agresiunea pasivă); 2) apărări borderline sau limită (cum este clivajul, de pildă); 3) apărări-negare (refuzul); 4) apărări narcisice (precum omnipotența); 5) alte apărări nevrotice (cum este refularea); 6) apărări obsesionale (cum este anularea retroactivă); 7) apărări mature (ca, de pildă, sublimarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]