2,653 matches
-
în ruine care se află în satul Solești din județul Vaslui (la o distanță de 15 km nord de Vaslui, pe DN 24, spre Iași) și care a fost construit de către familia Rosetti-Solescu în secolul al XIX-lea. Ansamblul curții boierești de la Solești se află pe "Lista monumentelor istorice din județul Vaslui 2004" la nr. 400, având codul . El este compus din patru monumente cu același regim: Prima atestare a satului Solești are loc într-un uric al lui Ștefan cel
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
lui Toma Solescul, în schimbul satului Folești de pe Crasna. Moșia a fost fărâmițată în secolul al XVI-lea, prin împărțire între urmași, vânzări și danii, părți din moșie fiind cumpărate sau primite prin donații de mari boieri, constituindu-se în proprietate boierească. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, o parte din moșie a ajuns să fie stăpânită de familia Racoviță Cehan, mai precis de logofătul Nicolae Racoviță Cehan și de paharnicul Ioan, fiul său. În jurul anului 1690, satul Solești a ajuns în
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
a căsătorit în 1823 cu Ecaterina Sturdza, fiica logofătului Dimitrie Sturdza de la Miclăușeni, și s-a stabilit cu mama și soția sa la Solești, construind în jurul anului 1827 în partea de sud-est a satului, pe culmea dealului Hârtop, un conac boieresc cu parter și etaj, înconjurat de un parc și de un zid de incintă. Postelnicul Gheorghe Rosetti-Solescu a murit la 10 ianuarie 1846, iar în următorii 20 de ani moșia a fost administrată de văduva sa, Ecaterina, ajutată de fiul
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
Ecaterina, ajutată de fiul său mai mare, Constantin (1827-1884), fost ofițer și adjutant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ecaterina Rosetti-Solescu a construit între anii 1859-1860 o biserică de curte cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în partea de est a curții boierești), cu ajutorul fiilor săi Elena și Constantin. Ea a murit la 11 aprilie 1869, moșia și conacul de la Solești fiind moștenite de fiul ei, Dimitrie Rosetti (1830-1903), magistrat și om politic. Dimitrie a vândut moșia în 1874 fratelui său mai mic
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
conacul și celelalte clădiri fiind naționalizate, iar întreg inventarul agricol și produsele agricole aflate în stoc fiind confiscate. Conacul Rosetti-Solescu a fost construit la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1827 ) de către postelnicul Iordache Rosetti, descendent din marea familie boierească Ruset (Roset), de origine domnească, ramura Solescu. În acest conac, a locuit familia postelnicului Iordache Rosetti cu soția sa, Ecaterina (Catinca), și cu cei cinci copii (3 băieți - Constantin, Theodor și Dumitru; și 2 fete - Elena și Zoe). Conacul a
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
Constantin. După moartea acestuia din urmă, moșia a fost moștenită de fiul său, Gheorghe Rosetti-Solescu, fost ministru plenipotențiar al României la Sankt Petersburg timp de 40 de ani, apoi de fiul său, Theodor Gh. Rosetti. În timpul Răscoalei din 1907 proprietatea boierească nu a avut de suferit, Gheorghe Rosetti amplasând pe poarta conacului o placă prin care amintea țăranilor că moșia Solești este a nepotului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care le-a dat pământ în 1864. La data de 30 aprilie 1909
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
km de municipiul Fălticeni. Prima sa atestare documentară datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare satul a fost, pe rând, sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform cronicii parohiale redactate de preotul Petru Rusu, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost construită o biserică de lemn în imediata apropiere a actualei biserici. Tradiția menționează că din vechea biserică s-
Biserica de lemn din Lămășeni () [Corola-website/Science/320340_a_321669]
-
Iași) a fost un muzician român, dirijor de cor, compozitor și profesor de teorie-solfegii. se trage dintr-o veche familie de cărturari din părțile Odobeștilor, care s-a ridicat spre ranguri de boierie. Tatăl său, Tudorachi Burada, ajunsese la rangul boieresc de vornic iar pe plan politic a ajuns la funcția de Ministru de Interne. Mama sa, Maria, era o femeie cultă. Gheorghe Burada a studiat vioara în casa părintească. S-a perfecționat apoi în străinătate, cu diferiți profesori particulari la
Gheorghe Burada () [Corola-website/Science/321093_a_322422]
-
din județul Neamț. Prima atestare documentară a satului Calafindești datează din 15 iunie 1431, acesta fiind pe atunci sat răzeșesc. În secolul al XVII-lea, moșia satului Calafindești era proprietatea familiei boierului Ciogolea Pătrașco. Ulterior, aceasta ajunge proprietate a familiilor boierești Palade, Sturza și Neculce. În secolul al XIX-lea o mare parte a terenurilor agricole ajung în posesia armenilor Kapri (Michael, Albina și Emanuel Kapri). Prima mențiune scrisă cu privire la existența unei biserici în Calafindești este documentul lui Ștefan cel Mare
Biserica de lemn din Calafindești () [Corola-website/Science/321134_a_322463]
-
Biserica de lemn cu hramul "Sfântul Dumitru" din Ionășeni a fost construită în secolul al XVIII-lea. Ea se află într-o fostă livadă boierească din satul Ionășeni (comuna Trușești, județul Botoșani). Biserica de lemn "Sf. Dumitru" din Ionășeni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015 la numărul 443, având codul de clasificare , dar specificându-se eronat anul 1825
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
anul 1825 ca an al datării sale. În sat se află în prezent trei biserici, cea prezentată aici fiind cea mai veche. Satul Ionășeni se află situat într-o pădure ce se întinde pe mulți kilometri. Într-o veche livadă boierească se află o biserică de lemn, la care se ajunge de pe o uliță urcând o cărăruie cu pietre pe ambele părți. Unii autori consideră că această biserică de lemn ar fi una dintre cele mai vechi biserici de lemn din
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din livadă a rămas doar cu rolul de capelă pentru nevoile curții boierești, aici slujindu-se doar sporadic. Deoarece această biserică devenise neîncăpătoare pe măsură ce populația satului creștea, în anul 1925 s-a construit în centrul satului o nouă biserică cu hramul "Sf. Constantin și Elena", care a preluat rolul de biserică parohială, iar
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
un grup de mari boieri, tranzacție în care un rol important l-a avut Doamna Tudosca. Între anii 1640-1650, boierul a construit un palat pe muchia dealului Pașcanilor, care străjuia Valea Siretului și întreaga moșie. El este considerat fondatorul ramurii boierești Cantacuzino-Pașcanu. Marele vistiernic a murit în anul 1664, stăpâna moșiei devenind soția sa, Alexandra. Moșia a fost stăpânită de boierii cantacuzini timp de peste un secol, devenind apoi proprietatea familiei Bălășescu. În toamna anului 1812, moșia a fost cumpărată de vistiernicul
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
boierul respectiv fiind un sfetnic principal al domnitorului Ștefan I (1394-1399). În secolul următor, satul Dolhești a primit privilegii din partea domnitorilor Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504). Boierii din familia Șendrea au zidit biserica actuală în mijlocul curții boierești din satul Dolhești (azi Dolheștii Mari). În prezent, din vechea curte boierească nu a mai rămas nici o urmă vizibilă. Prima mențiune a unei biserici la Dolhești este în uricul din 11 iulie 1428 al lui Alexandru cel Bun, prin care
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
secolul următor, satul Dolhești a primit privilegii din partea domnitorilor Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504). Boierii din familia Șendrea au zidit biserica actuală în mijlocul curții boierești din satul Dolhești (azi Dolheștii Mari). În prezent, din vechea curte boierească nu a mai rămas nici o urmă vizibilă. Prima mențiune a unei biserici la Dolhești este în uricul din 11 iulie 1428 al lui Alexandru cel Bun, prin care au fost dăruite 50 biserici din Ținutul Sucevei către Mănăstirea Bistrița, printre
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea. Arheologii Lia și Adrian Bătrâna de la Comisia Monumentelor Istorice, care au făcut cercetări aici între anii 1986-1987, susțin într-un studiu că biserica din satul Dolheștii Mari este cea mai veche biserică boierească din Moldova, considerând că ""dintre puținele ctitorii ale secolului al XV-lea, doar Lujenii lui Tudor Vitold și Dolheștii lui Șendrea au fost ridicate înaintea domniei lui Ștefan (cel Mare n.n.)"". Oricum, biserica exista înainte de anul 1481, deoarece aici fuseseră
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
județul Neamț și care a fost construită în anul 1811 de către boierul Ștefan Catargiu (1789-1866), mare logofăt și caimacam al Principatului Moldovei. Biserica “Sf. Voievozi” se află pe "Lista monumentelor istorice din județul Neamț 2004", ca parte a Ansamblului curții boierești de la Tupilați. Ea se află la vest de conac și are codul . Conacul Catargi din Tupilați a fost construit în anul 1842, pe locul unuia mai vechi. Suprafața de 10.400 metri pătrați a conacului care cuprindea pe lângă conacul propriu-zis
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
dependințele acestuia și 35 de hectare de teren din fosta moșie către moștenitorii familiei Strâmbeanu. Biserica "Sf. Voievozi" din Tupilați a fost construită în anul 1811 de boierul Ștefan Catargiu în partea de vest a domeniului Catargiu, în apropierea curții boierești. Lăcașul de cult a fost folosit o lungă perioadă ca biserică de conac a familiei Catargiu. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are formă de cruce, cu absidele laterale de formă dreptunghiulară, având colțurile ușor rotunjite și cu absida altarului
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
Ioan Cuza, ambii acuzați de vicleșug și pâri la Poartă la adresa fostului domn Grigore al III-lea Ghica. Proprietar al moșiei a devenit Dimitrie (Dumitrachi) Bogdan, fiul banului Manolache Bogdan și al Mariei Costaki. Acesta va îndeplini mai multe demnități boierești: logofăt (1791), mare paharnic (1792), mare ban (1795), mare spătar (1796) și mare vornic (1806). Satul Gâdinți a făcut parte până în 1864 din Ținutul Roman. Reforma administrativă din 1864 a dus la înființarea comunei Gâdinți, care a fost subordonată administrativ
Biserica Sfântul Dumitru din Gâdinți () [Corola-website/Science/321745_a_323074]
-
pe evrei de persecuții în schimbul unei sume de bani date lor de către evrei. Ei au reușit să-i salveze pe evrei de la deportare, printre cei care i-au ajutat pe evrei fiind și preoții Constantinescu și Ștefănescu, precum și membrii familiilor boierești Ghica-Deleni și Polizu-Micșunești. Conform datelor recensământului din 1941, din cei 3.755 locuitori ai Hârlăului un număr de 1.736 erau evrei (46,2% din populație). În 1942 numărul evreilor din localitate scăzuse la aproximativ 1.300. În anul 1948
Sinagoga Mare din Hârlău () [Corola-website/Science/320791_a_322120]
-
mai importante funcții în stat (prikazuri) erau Posolski Prikaz (ministru de externe) și Razriadnî Prikaz (cancelarie a Dumei și departament de personal al administrațîei centrale și regionale, care includea comanda armatei). Aceste funcții erau esențiale în luptele dintre diversele facțiuni boierești, astfel că ele nu erau deținute prin tradiție de boieri, ci de diaci (funcționari de carieră). Primul conducător al Posolski Prikaz sub domnia lui Mihail a fost Piotr Tretiakov până când a murit în 1618; el a dus o politică de
Mihail I al Rusiei () [Corola-website/Science/320856_a_322185]
-
Departamentul de Studii Europene din cadrul Facultății de Litere a Universității din București și vice-președinte al Fundației Culturale Erbiceanu. În noiembrie 2009 a lansat un proiect de cercetare a strategiilor de transmitere a memoriei familiale și de grup, în cadrul descendenților familiilor boierești și mari burgheze românești. Denumirea inițială a demersului a fost "Memoria boierimii". Cercetarea urmează să se finalizeze printr-o carte care va utiliza metodele antropologiei istorice și se va baza pe răspunsurile obținute de la un Chestionar special conceput, cu întrebări
Filip-Lucian Iorga () [Corola-website/Science/320972_a_322301]
-
și de Sud și în Caucaz. Astfel, deși Buzău este atestat documentar ca târg din 1431, cea mai veche clădire din oraș este Casa Vergu-Mănăilă, construită în secolul al XVIII-lea, în preajma anului 1780. Casa Vergu-Mănăilă era proprietatea unei familii boierești, numită Vergu, care deținea și o cârciumă și o brutărie în oraș. De-a lungul secolului al XIX-lea, orașul a depășit dificultățile reconstrucțiilor repetate și a început să se dezvolte ca oraș modern cu o viață economică și culturală
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
este una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina, membrii ei deținînd dregătorii încă din secolul al XVI-lea. era una dintre cele mai însemnate familii boerești din Moldova și înrudită din vechime cu familiile Balș, Buhuș, Ureche și alte familii mari. Prima genealogie a acestei familii
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
Starostia (primăria) de Cernăuți. Șerban Flondor deținea în 1749 domeniile Putila, Șipotele, jumătate din Câmpulungul Rusesc, Milie, Hlinița Bainu, Melencăuți, Robeliceni, Domușeni și Bivolari. Prin soția sa Catrina, fiica serdarului Vasile Bainschi, Șerban Flondor (1683-1768) se înrudea cu alte familii boierești ca: Arap, Buhuș, Ureche. El a avut trei copii: Toader Flondor, căsătorit cu o Stîrcea, Maria, poreclită Lupa, căsătorită cu Ioniță Stârcea, poreclit Cracalia, și Ioan Flondor căsătorit cu Nastasia Arap.. În cartea de hotărnicie a moșiei Lucovița din 20
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]