5,189 matches
-
zici dacă ne vedem? ― Mi-ar plăcea tare mult. ― Ce zici dacă ne vedem acum? Ne-am putea petrece restul zilei împreună. ― Mi-ar plăcea enorm de mult. ― Unde să ne vedem? Mă gândesc un minut, apoi el propune o cafenea care e la doi pași de hotelul lui. ― Ne vedem acolo în cincisprezece minute? spun eu. ― Perfect. O, Doamne, mă învârt în micul apartamentul al lui Lauren ca un derviș. Cu ce să mă îmbrac, cu ce să mă îmbrac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
o să știu ce să-i spun, cum să mă port. Nu mă pot duce nici măcar să-i spun bună, pentru că se pare că am rămas țintuită locului, așa că mă mulțumesc să mă uit doar la Ben cum se uită prin cafenea. Îl ignor pe tipul din spatele tejghelei care încearcă să-mi dea un cappuccino-ul, pe care nu-l pot lua, pentru că nu mă mai pot mișca, la naiba! Și apoi, în sfârșit... în sfâșrit Ben mă vede, și când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
consilierii comunali din Cernavodă să stabilească, în cuprinsul articolului 8 al regulamentului, faptul că "odată cu construirea clădirilor de lociut, proprietarii vor construi și latrine"1408. În completarea acestei prevederi, articolul 10 al regulamentului stabilea că "proprietarii de case, hoteluri, restaurante, cafenele sunt obligați ca, în termen de 6 luni de la publicarea regulamentului (...) să facă latrine clădirilor lipsite de acestea"1409. De asemenea, conform prevederilor articolului 12 al regulamentului, "proprietarii ale căror caes au curțile împrejmuite cu stuf, sunt obligați a le
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
mea minte. Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru acel soiu ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sunt cântați în cafenele și fac sgomot în saloane; Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicând broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cândva miniștri le-a deschide carieră. - De ce nu voiu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul, De ai crede că vieața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele, Ce își râde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
anarhosindicalistă și Paco fusese de acord să-l Înlocuiască. La etaj, matadorul bolnav stătea singur, Întins pe patul său, cu fața-n jos. Cel care nu mai era la modă se uita pe fereastră, pregătindu-se să se ducă până la cafenea. Lașul Încerca s-o convingă pe sora cea mare a lui Paco să facă un lucru pe care fata refuza să-l facă, râzând. Matadorul Îi spunea: — Hai odată, sălbatică mică. — Nu. De ce-aș face-o? — Ca să-mi faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În formă, și asta nu fusese decât cu trei ani În urmă. Simțea parcă tunica brodată cu aur cum Îi cădea grea pe umeri, În după-amiaza aceea caldă de mai, când vocea Îi era Încă la fel de calmă ca și-n cafenea, și cum țintise cu vârful rotunjit al spadei locul ăla plin de praf de pe greabănul taurului unde mușchii se făceau o cocoașă acoperită de peri scurți, coarnele mari, știrbite de la numeroasele lovituri date-n lemn, care se aplecau când el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu toc, care bocăneau pe podea. Trăia În lumea mică, limitată, a profesiei sale, care se manifesta prin eficiență individuală, nocturne beții triumfătoare și insolență. Își aprinse o țigară și, după ce-și potrivi pălăria În hol, se Îndreptă spre cafenea. Imediat după picador plecară și preoții, care-și dădură repede seama că sunt singurii care au mai rămas În sufragerie, așa că Paco și cu chelnerul mai În vârstă rămaseră singuri.Strânseră mesele și duseră sticlele-n bucătărie. Băiatul care spăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
banderillero, și de două prostituate care păreau foarte uzate. Negustorul de ceasuri vorbea cu niște prieteni la un colț de stradă. Chelnerul Înalt era la Întrunirea anarhosindicalistă, așteptând prilejul să-și deschidă gura. Chelnerul mai În vârstă era pe terasa cafenelei Alvarez, unde bea un țap de bere. Stăpâna pensiunii Luarca adormise deja În patul ei, Întinsă pe spate, cu perna-ntre picioare - era mare, grasă, cinstită, curată, de treabă, foarte credincioasă și nu Încetase o clipă să se roage pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe care nu și le imaginase vreodată; și mai târziu, avea să vadă lucruri Încă și mai rele. Așa că atunci când s-a Întors la Paris nu putea vorbi despre ele și nu suporta să-i fie reamintite. Și trecând pe lângă cafeneaua aia, Îl văzuse pe poetul ăla american, cu un vraf de farfurioare-n față și cu expresia tâmpă Întipărită pe fața aia ca un cartof, discutând despre dadaism cu un român pe care-l chema Tristan Tzara și care purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe aleile acoperite cu pietriș. Valurile se spărgeau În ploaie și apoi se târau Înapoi, pe plajă, pentru a reveni, spărgându-se-n ploaie. Nu se mai vedea nici o mașină În piața de lângă monument. De cealaltă parte, În ușa unei cafenele, un chelner stătea și privea piața pustie. Soția americanului privea pe fereastră. Afară, chiar sub fereastra lor, o pisică se ghemuise sub una din mesele verzi udate de ploaie. Pisica Încerca să se strângă cât putea ca să nu se ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
felul În care Înțelegea el să fie hotelier. Îi plăceau fața lui bătrână și greoaie și mâinile lui mari. Plăcându-i de el, deschise ușa și privi afară. Un om acoperit cu o pelerină traversa piața goală Îndreptându-se spre cafenea. Pisica ar trebui să fie după colț, la dreapta. Ar putea Încerca să meargă până la ea pe sub streașină. Cum stătea În pragul ușii, cineva deschise o umbrelă În spatele ei. Era camerista care făcea curat În camera lor. — Să nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
puntillo. Mulțimea trecu peste barrera și-l Înconjură pe toreador; doi bărbați Îl ținură cât Îi tăie cineva coada. Apoi Începu s-o fluture-n aer și un puști i-o smulse și fugi cu ea. L-am văzut la cafenea după ce totul s-a terminat. Era foarte mic de statură, cu o față măslinie, destul de beat, și zicea că, În definitiv, nu-i ca și cum i s-ar fi Întâmplat pentru prima oară. Nu-s un toreador prea bun. În afara sezonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și-i strigă ceva. Soția grăbi pasul și veni lângă ei. Peduzzi Îi salută ceremonios pe toți cei cu care se-ntâlniră pe drum. Buon dì, Arturo! și-și scotea pălăria. Casierul de la bancă se holba la el din ușa cafenelei fasciste. Grupuri de câte trei sau patru oameni care stăteau În fața magazinelor se holbau la cei trei care mergeau pe stradă. Bărbații În salopete prăfuite care munceau la fundația unui nou hotel Își ridicară privirile spre ei. Nimeni nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și apoi el a alergat de vreo două ori. La Amiens, undeva În partea de sus a țării, și În alte câteva locuri dar părea că nu reușește să obțină totuși un contract. Toți Îl plăceau și de câte ori veneam la cafenea, Înainte de prânz, Îl găseam bând cu cineva, pentru că bătrânul nu era zgârcit, ca restul jocheilor care-și câștigaseră primul dolar În 1904, alergând la Expoziția Universală din St. Louis. Așa zicea taică-miu când râdea de George Burns. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la Novillero pe 27 aprilie 1909“. Retana obsrvă ca Manuel se uita la taur. — Ăștia pe care mi i-a trimis ducele pentru duminică o să provoace un adevărat scandal. Toți stau prost pe picioare. Ce se vorbește despre ei la cafenea? — Nu știu, abia am ajuns. — A, da. Ai valiza cu tine. Se uită la Manuel rezemându-se de spătar. — Stai jos. Scoate-ți basca aia. Manuel se așeză. Arăta cu totul altfel fără bască. Era palid și coleta prinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
străzii denivelate până la Puerta del Sol. Umbra era o masă răcoroasă, ca apa când curge. Căldura Îl lovi brusc când traversă o intersecție. Nu văzuse nici un cunoscut pe stradă. Chiar Înainte să dea-n Puerta del Sol intră Într-o cafenea. Înăuntru era liniște. Câțiva bărbați stăteau la mesele de lângă perete. La o altă masă patru bărbați jucau cărți. Cei mai mulți fumau sprijiniți de perete, golindu-și ceștile de cafea și paharele de lichior așezate În fața lor pe masă. Manuel traversă camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care veneau oameni bogați, unde puteai să vezi fete la toate mesele și unde ziarele ilustrate stăteau pe un rastel, la perete. Fetele de la Cova erau foarte patriote și aveam să aflu că cei mai patrioți italieni erau fetele din cafenele - și cred că sunt În continuare niște patriote Înflăcărate. La Început, băieții se arătară foarte politicoși În legătură cu medaliile mele și mă Întrebară cum le-am obținut. Le-am arătat documentele, scrise Într-un limbaj foarte Îngrijit, Împănat cu fratellanza și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
arenă ceea ce ei nu reușeau să facă decât arareori. Mergeau cu toții prin ploaie În spatele sicriului; o sută patruzeci și șapte de toreadori l-au condus la cimitirul unde l-au Îngropat, alături de Joselito. După Înmormântare s-au strâns toți În cafenelele ferite de ploaie, și multe poze colorate cu Maera au fost vândute bărbaților care le Înfășurau și le băgau În buzunare. Și acum mă Întind În noaptea aceea ne-am Întins pe podea și eu ascultam cum mănâncă viermii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întâi au fost păsările, pe urmă eu și pe urmă grecii, da’ până și păsările s-au ales cu mai mult decât mine din toată povestea asta. Un loc curat și bine luminat Se făcuse târziu și toată lumea plecase din cafenea, În afară de un bătrân care stătea departe de lumina becului, În umbra aruncată de frunzele copacilor. Strada era prăfuită În timpul zilei, dar roua de noapte așeza praful, și bătrânului Îi plăcea să stea până târziu, pentru că era surd, iar noaptea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a-ncercat să se sinucidă, spuse un chelner. — De ce? — Era cuprins de disperare. — Din ce cauză? — Nimic anume. — De unde știi că nu era nimic? — Pentru că are o grăma’ de bani. Stăteau amândoi la o masă apropiată de peretele de lângă ușa cafenelei, care avea vedere la terasa cu toate mesele goale, În afară de cea la care stătea bătrânul, la umbra frunzelor ce se mișcau ușor În vânt. Pe stradă trecu o fată cu un soldat. Numărul de alamă de pe gulerul uniformei luci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Toate, În afară de slujbă. — Ai tot ce am și eu. Nu. N-am avut niciodată Încredere și nici tânăr nu mai sunt. — Hai, lasă. Încuie și termină cu prostiile. — Și eu sunt genu’ căruia-i place să stea până târziu la cafenea, spuse chelnerul mai În vârstă. Sunt ca ăia care nu vor să meargă la culcare. Care au nevoie de o lumină pe timpul nopții. — Eu vreau să merg acasă și să mă bag În pat. — Suntem din specii diferite, spuse chelnerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
timp Își Îmbrăcase hainele de stradă. Nu ține numai de tinerețe și tupeu, deși lucrurile astea sunt minunate. În fiecare noapte mi-e greu să-nchid, pentru că s-ar putea să fie cineva care să aibă nevoie să vină la cafenea. — Hombre, există bodegas deschise toată noaptea. — Nu-nțelegi. Asta-i o cafenea curată și plăcută. E bine luminată. Lumina-i foarte bună și unde mai pui că acum mai e și umbra de la copac. — Noapte bună, spuse chelnerul mai tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tupeu, deși lucrurile astea sunt minunate. În fiecare noapte mi-e greu să-nchid, pentru că s-ar putea să fie cineva care să aibă nevoie să vină la cafenea. — Hombre, există bodegas deschise toată noaptea. — Nu-nțelegi. Asta-i o cafenea curată și plăcută. E bine luminată. Lumina-i foarte bună și unde mai pui că acum mai e și umbra de la copac. — Noapte bună, spuse chelnerul mai tânăr. — Noapte bună, Îi răspunse celălalt. Stingând becurile, continuă să vorbească singur. Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dar barul nu-i lustruit. Barmanul Îl privi fără să-i răspundă. Era prea târziu În noapte ca să mai aibă chef de conversație. — Mai vrei o copita? — Nu, mulțumesc, spuse chelnerul și ieși. Nu-i plăceau barurile și bodegas. O cafenea curată și bine luminată era cu totul altceva. Acum, fără să mai stea să se gândească, o să se ducă acasă, În camera sa. O să stea Întins În pat și când o să se facă dimineață o s-adoarmă, În sfârșit. Până urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]