26,437 matches
-
portțigaretul complicelui său. Conform spuselor lui Knisch, femeia spuse: „Promite-mi că nu-l vei deschide, cum ai făcut cu jurnalul surorii tale. Înainte să aflu ce se-ntâmplă aici, n-aș vrea ca cineva să știe ce conține. “ Punând cheia În buzunar, aceasta adăugă: „Și, pentru Dumnezeu, Sascha, să nu spui nimănui că sunt În viață. Când Knisch o Întrebă ce să declare poliției, aceasta Îi răspunse doar atât: „Spune că Felix a fost cel care ți-a povestit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Paști o dată cu mațo-breiul1 maică-mii - consecințele sunt absolut imprevizibile. Renunțarea e totul, strigă în gura mare friptura kușer stoarsă de ultima picătură de sânge pe care, împreună cu familia mea, mă așez s-o mănânc la cină. Autocontrolul, seriozitatea, sancțiunile - iată cheia vieții omenești, grăit-au nesfârșitele legi alimentare. Goimii n-au decât să-și înfigă dinții în toate dobitoacele josnice care se târăsc și grohăie pe fața pământului murdar, noi n-o să ne lăsăm contaminată umanitatea la modul ăsta. Ei (dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe care o poartă pe cap! Îmi vine în minte așa, din senin, cum m-a învățat maică-mea să mă piș stând în picioare! Uite, n-ar fi exclus ca tocmai asta să fie informația de care aveam nevoie, cheia care ne va arăta ce anume mi-a determinat caracterul, ce anume mă face să mă simt la ananghie, sfâșiat de dorințe care îmi repugnă, cu o conștiință la rândul ei renegată de aceste dorințe. Iată cum am învățat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
candoare mănâncă dulciuri între mese! Ce fete! Plin de nesăbuință și impetuozitate, cer și eu o ceașcă de ciocolată și mă apuc să-mi distrug pofta de mâncare de la cină, pe care maică-mea (parcă-i o păpușă învârtită cu cheia, femeia asta!) o servește prompt la ora cinci jumate fix, când intră pe ușă taică-meu, „mort de foame“. Apoi mă țin după ele în jurul lacului. Pe urmă se risipește, în sfârșit, extazul - ele se duc acasă la tații lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nici ele nu au reușit să mă satisfacă. Nici ele nu erau în regulă. Crede-mă, Spielvogel, le-am avut, le-am încercat: am mâncat din caserolele lor, m-am bărbierit în băile lor, mi s-au oferit dubluri de la cheile lor și rafturi din dulăpiorul cu medicamente pentru folosință personală, m-am împrietenit până și cu mâțele lor - botezate Spinoza sau Clitemnestra, Candide sau Mâța - da, da, fete istețe și erudite, pline de împliniri recente în planul aventurilor sexuale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe se roti și se lăsă În jos, iar zăngănitul vinciului acoperi pentru un moment sunetele insinuante ale apei, apa care cădea din cerul mohorât, apa care se izbea de bordurile feribotului și de chei. Era patru și jumătate dupăamiaza. — Asta-i zi de primăvară, Dumnezeule! spuse casierul, Încercând să se elibereze de impresia ultimelor câteva ore: punțile ude leoarcă, mirosurile de abur, ulei și bere Bass răsuflată de la bar, foșnetul mătăsii negre când stewardesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uită, cum cumpără astăzi ceea ce luaseră În râs ieri. Dar nu-și putea permite să piardă vremea. O aștepta un vânat mai mare, pentru că era convinsă că ghicise secretul ghidului Baedeker. Contemplarea propriilor profeții a fost aceea care Îi dăduse cheia. Harta era desfăcută și Își amintea că hârtia din Baedeker era subțire și insuficient de opacă. Dacă potriveai harta cu desenele de pe pagina anterioară, liniile urmau să se vadă prin ea. Dumnezeule, Își zise ea, nu chiar oricine s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
degetul, În joacă: — Tu și cu mine, Anna. Ne vom distra bine curând. Eh? Trase cu coada ochiului și văzu ușurat că ușa nu era Încuiată. Ar fi fost posibil ca bătrâna japiță să-l Închidă Înăuntru și să ascundă cheia. Dar nici un semn al neliniștii și dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că Își lipise buzele de gaura cheii. — Nu, să nu spui asta, Anton! Ascultă. Lasă-mă să ies de aici. Trebuie să-ți zic ceva, să te previn! Nu-i răspunse. Suflă În flacără, făcând oțelul să devină iarăși alb incandescent. — Te-am mințit, Anton. Lasă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Se gândi dacă n-ar exista posibilitatea să scape pe fereastră, dar Își aminti că urma să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
violența inutilă, nu pentru că-i displăcea violența, ci pentru că-i plăcea să fie precis și metodic, să nu omită nimic necesar și să nu adauge nimic inutil. Evitând cu mare grijă urmele de sânge, cercetă buzunarele lui Herr Kolber, căutând cheia studioului, și, după ce o găsi, adăstă o clipă În fața oglinzii, ca să-și aranjeze părul și să-și perie pălăria. Apoi părăsi Încăperea, Închizând ușa În urma lui și aruncând cheia Într-un coș pentru umbrele din hol. Nu mai avea intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mare grijă urmele de sânge, cercetă buzunarele lui Herr Kolber, căutând cheia studioului, și, după ce o găsi, adăstă o clipă În fața oglinzii, ca să-și aranjeze părul și să-și perie pălăria. Apoi părăsi Încăperea, Închizând ușa În urma lui și aruncând cheia Într-un coș pentru umbrele din hol. Nu mai avea intenția să se cocoațe pe acoperișuri Încă o dată În acea noapte. Singurul lui moment de ezitare fu când văzu liftul așteptând cu ușile deschise, dar se decise aproape imediat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mișcare. În timp ce cuplajele dintre vagoane se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de locul unde se afla și amintindu-și perfect visul. Lăsându-și mâinile pe genunchii grăsulii, Începu să râdă. Președintele Republicii! Asta-i bună! Și de ce nu? Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și-i luă scrisoarea. Doctorul Czinner vorbi cu el, iar omul spuse și el ceva repede. Avea ochi terni, nefericiți. După ce plecă din nou, dr. Czinner Îi spuse fetei: — Nu-i place. I s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece minute Înainte de a-l Întreba pe unul dintre bărbații din stație dacă nu m-a văzut cumva. În douăsprezece minute mă va găsi. Inima Îi sări din piept când o cheie se Întoarse În broască și ea se minună de repeziciunea cu care o depistase, dar cel care intră nu era Myatt, ci un ofițer blond și aferat. Acesta lătră un ordin peste umăr și doi soldați intrară după el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
plutește oglindirea ei. Oamenii mor, zice, oamenii dărâmă casele. Dar mobilele, mobilele bune, frumoase, rămân și durează, nu au moarte. Șifonierele sunt gândacii de bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece vârful de oțel al cheii de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva ascuțit. Cicatricea este adâncă și scoate la iveală de sub furnir lemnul de pin brut și ieftin. Se oprește în fața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă. Încă mai ține cheile strâns în mână. Stridie lovește de coapsă poemul cuprins de flăcări. Îl ține cu ambele mâini; își mișcă ochii dintr-o parte într-alta, citind pagina în timp ce flăcările o mistuie de jos în sus. Flăcările i-au ajuns la mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
i-o întinde Monei, zicând: Uite-aici textul blestemului. Un om pe nume Basil Frankie a fost în stare să-l traducă. Dacă poți să-l potrivești cu una dintre vrăjile din carte, poți să-l folosești ca pe o cheie ca să traduci toate vrăjile din limba aia. Ca pe stela de la Rosetta, zice. Și Mona întinde mâna să ia hârtia. Și eu o înhaț din mâna lui Helen și întreb cum de-am ajuns să purtăm o asemenea discuție. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona. Mona nu zice nimic. Fumul motoarelor diesel, țipetele, muzica rock și luminile colorate se chinuie să umple tăcerea. Stelele de pe cerul nopții nu zic nimic. Helen se întoarce spre mine și zice. — N-are rost. Hai să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă înapoi, o văd pe Mona cum râde în palme. Râde. Mona se oprește din râs când mă uit la ea, dar zâmbetul nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de la Basil Frankie. Sunt acolo dicționare grecești, latine, sanscrite. Sunt cărți despre scrierea cuneiformă. Toate limbile moarte. O să găsească ea ceva printr-una din cărțile alea care s-o ajute să traducă ceaslovul. Folosind blestemul ca pe un fel de cheie a cifrului, ca pe o stelă de la Rosetta, o să reușească să le traducă pe toate. Și telefonul lui Helen sună. În oglinda retrovizoare, Mona se scobește în nas și rulează mucul pe cracul blugilor până obține o biluță tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Helen și i-am zis că-mi pare rău, dar asta este. Și Helen mi-a zis: „Stai liniștit. O să te scap eu“. După ce mi-au luat amprentele și mi-au făcut fotografia pentru cazier. După ce mi-au confiscat portofelul, cheile și ceasul. Mi-au băgat hainele, geaca maro și cravata albastră, într-un sac de plastic etichetat cu noul meu număr de cazier. După ce poliția m-a dus, dezbrăcat, printr-un coridor rece, cu pereți de cărămidă refractară, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să strângem mizeria și să fim siguri că așa ceva nu o să se mai întâmple niciodată. Trebuie să prevenim lumea. Viața mea s-a sfârșit. Asta e noua mea viață. Taxiul oprește în parcare; Mona e la intrare, încuind ușile cu cheile de pe un inel uriaș. Ai putea zice că-i Helen. Mona, cu părul jumulit, pieptănat pe spate, tapat într-un balon roșu și negru. E îmbrăcată într-un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă maroniul acela al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
banchetă, prea nemișcat, prea desăvârșit ca să fie viu. Părul blond și ciufulit i s-a răsfirat pe spătar. Săculețul de leacuri indian e tot la gâtul lui și din el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de Helen. Să nu facă cine știe ce gest disperat... Trântește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
venită de curînd? se interesează el, mințind, pentru că a mai văzut-o pe femeie de cîteva ori în stația de autobuz din fața combinatului. Lucrează la Plan-Producție, Teona Trifon, soția lui Iftimie Trifon, director al I.J.C.M. ăștia care dau apartamentele la "cheie franceză", cum se zice printre noii locatari, care au de făcut finisări și reparații măcar un an -, prieten, ăsta, Trifon, cu Haralamb, directorul nostru. Și cu marele Săteanu! Hai, nu-i timp de ei, că ne prinde troianul aici. Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]