3,254 matches
-
din care plouă și nu prea plouă, sunt un fel de găină cu trei picioare, ce mai, sunt un fel de portocală cu coaja pe dinăuntru și cu miezul pe dianafară, asta sunt, dacă așa, tam-nesam, dau eu, fără să clipesc, joaca pe singurătate. Iar când m-apuca dorul ăsta amețitor să rămân eu doar cu mine, mă duceam cu deosebire în două locuri. La gară: m-așezam pe o bancă, pe peron și așteptam trenurile să vină, să plece. Era
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
sacadat și percutant, plasat între perioade descriptive tăiate în fâșii rezumative fine, accentuează impresia de dramatic, la care trebuie adăugate elementele de gesticulație punctate cu promptitudine de narator: "Râdea, mușchii i se suceau în râsul acesta și ochii lui hojma clipeau". În asemenea manifestări trebuie descoperiți germenii nebuniei care declanșează teroarea subsecventă. Un al doilea episod cu valoare premonitorie este constituit de dialogul, cu accente de patetism romantic, dintre protagonist și soția sa, Ruxandra, care-l conjură să nu mai verse
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
memorabile tablouri ale terorii din literatura autohtonă, care merită să fie citat integral fie și numai din rațiuni de expresivitate: "Hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura făsă să scoată un sunet nu se mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute și apoi rămaseră mari privind țintă, peste înfățișarea aceea, în depărtări neînchipuite; mânile voiră să se ridice, dar căzură țepene de-a lungul trupului, care se-ntinse-n sus, nălțându-și gâtul afară din umeri, ca și cum
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sărută pe buze. Ea surâse biruită amantului infinit, care o aștepta de atâta vreme. Și cu un avânt fără seamăn i se aruncă în brațele nevăzute". Celestul exultă la împlinirea unui destin îndelung pregătit: "toți ochii de diamant ai cerului clipiră atunci de fericire". Faptul cel mai neobișnuit este că notațiile auctoriale din finalul propriu-zis al nuvelei, scrise în cheie metaforic-analitică, par să anticipeze aserțiunile, selectate dintr-un interviu, ale celebrului actor de origine maghiară, dar născut în România Bela Lugosi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Acolo, în fața portretului, pictorul știe ce are de făcut: "Egor apucase toporișca din mâna vecinului și se apropie de tablou. Înălță foarte sus brațul, apoi îl repezi în grumazul înfășurat în dantelă al domnișoarei Christina. I se păru că ochii clipesc, sânul tresare". Pentru ca vampirul să moară, tânărul realizează că trebuie să-i ucidă, mai întâi, icoana din propriul suflet: prin zdrobirea portretului, are loc exorcizarea Christinei din inima lui Egor. Partea finală ne dezvăluie amploarea distrugerii orgiastice executate de mulțimea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a idealurilor madonice ale lui Dionis, cealaltă, casnică, ispititoare nu în plan spiritual, ci în plan terestru: „apăru frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân’ în umeri se 'ntinseră spre dânsul și el le inundă cu
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
le mâncam fierte [crude etc.] L-am lăsat [l am găsit] viu [rănit, mort]. Numele predicativ circumstanțial exprimat printr-un adjectiv stă în același gen, număr și caz cu substantivul la care se referă: Ploaia curgea deasă. Se uita speriat, clipind. Însușirea exprimată de adjectiv poate fi în grade diferite: Ploaia tot cădea dar din ce în ce mai rărită. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Adjectivul poate fi însoțit de un cuvânt sau o expresie care exprimă îndoiala, posibilitatea etc.
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
atributivă pe care o are față de obiectul direct, să se depărteze de sensul verbului predicat”: Văd lumina lucind. Gerunziul lucind determină substantivul lumina și nu poate determina pe Văd, cum l-ar determina dacă s-ar referi la subiect: Văd clipind (eu). În acest caz, din urmă, gerunziul are o legătură determinativă cu acțiunea verbală fie prin continuitate fortuită: vorbește râzând, fie prin una cauzală: merge șchiopătând. Pe de altă parte însă, în: Văd lumina lucind, gerunziu atributiv lucind are și
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
vorbește râzând, fie prin una cauzală: merge șchiopătând. Pe de altă parte însă, în: Văd lumina lucind, gerunziu atributiv lucind are și un sens adverbial, exprimând o circumstanță care oglindește nu o însușire directă a acțiunii verbale - ca în: privesc clipind - ci una a obiectului direct al acțiunii predicative ,,relevată” de aceasta. De aceea este un gerunziu atributiv cu un accent predicativ. b) Adjectivul, mai ales cel participial, participiul cu valoare verbală, și gerunziul atributiv - când au funcție de atribut predicativ - pot
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
deschide ochii și va fi uimită de propria-i confuzie..." Valorile menajere, simboluri ale economiei burgheze pîinea, casa, munca sînt din nou evocate, dar asta pentru a fi ridiculizate și batjocorite: N-am venit precum bietul zeu al supei Binevoitor, clipind din ochi în aburul cărnii și al verzei. Strigă tare, suflete-al meu, ia-o cu avînt înainte! Vă propun să vă curățați de rușinea voastră și să ieșiți din josnicia voastră. Și să vă răzbunați pe o soartă dură
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Un altul, prietenul nostru Stelian Tănase, a scris o carte foarte bună NY vs LA care a plăcut mult românilor cultivați din State. Liviu Antonesei: Ai dreptate, dacă nu-mi spuneai că e austriac, mă gândeam pe loc, fără să clipesc, că trebuie să fie francez. Da, acolo, maladia e cea mai cronică și acută în același timp. Și, poate, aș mai înțelege dacă nu ar fi avut câțiva intelectuali în acest veac care au înțeles ce înseamnă America și ca
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
pe calea cea bună, așa cum Maica Bătrînă din balada de curte feudală își descoperea fiul părăsit pe cîmpul de luptă doar smulgînd firul din caerul de lînă și interogînd paserile cerului. La Vitoria, cuvintele deveneau lucruri, îi măsurau pașii: „Vitoria clipi din ochi asupra unui întuneric care-i izbucni înăuntru. Domnu Iorgu Vasiliu își repetă afirmarea. Ca și cum întunericul care se iscase în ea avea să se deschidă, munteanca stătu așteptînd și cugetînd. Acuma vedea adevărat și bine că vîntul a contenit
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ultim efort nu le-am făcut vânt pe geam după celelalte resturi. Garnitura s-a oprit în gara Basarab și necunoscutul ne-a luat cam tare de piept. Imediat a răsunat comanda: - Jos! În camioane! Și pac - pac, cât ai clipi, mai cu sila, mai cu vorba aspră, căci de vorbă bună nici pomeneală, căci acum gradații nu mai erau oamenii care băuseră și mâncaseră din prinosul nostru, a trebuit să coborâm din tren. Doar caporalul nostrum ne-a spus mie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se ridicau glasurile agalelor care țipau spre oșteni jurământul sultanului. De dincolo de ziduri, asediații ascultau și ei cu groază...” Povestea înainte Gheorghios Maiota, mai atingea din când în când cu nuiaua câte un spudeu care căsca și-și stăpânea somnul clipind des. Și povestirea părea absurdă și monotonă, până când au început să cadă zidurile sub loviturile tunului nemaivăzut de mare, să intre ienicerii și bașbuzucii prin Kerka Porta, să pătrundă în biserici și să taie femeile, copiii și invalizii adunați la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
drumuri de munte spre mânăstirea Dintr-un Lemn ca să se călugărească. Patriarhul ieși în ușile împărătești și cei doi diaconi îi dădură luminile ca să binecuvânteze. Din strana cealaltă glasuri bărbătești intonau urarea de viață lungă și ochii fostului mare spătar clipiră grăbit lărgindu-și pupilele. I se păru că-l vede pe patriarh în ușile împărătești ale Mitropoliei de la București binecuvântându l pe măria sa întors de la Odrii. Iată-i pe toți mitropoliții țării înșirați de-a stânga și de-a dreapta patriarhului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și au lăsat la Ismail o colecție de clopote ce merită a fi amintită. Numai la catedrală se numără douăzeci, dintre care cinci de proporții foarte mari. Acest fapt caracterizează cel mai bine spiritul moscovit. Rușii au distrus fără să clipească o fortăreață, arsenale, magazine, o colecție formidabilă de întărituri ce costau milioane de ruble: nu s-au atins în schimb de vreo limbă de clopot sau de vreo pictură bisericească; căci ar fi fost un sacrilegiu. Ismail fusese reconstruit pentru
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
cu zgomot. Apăru globul de lumină, care se mișca supărat prin cameră, lovindu-se de pereți. Globul urca în tavan, coborând vertiginos spre podea. Pe măsură ce cădea, se transforma într-o femeie încă tânără, îmbrăcată în alb strălucitor. Cosmin și Odet clipiră din ochi buimăciți, strigând cu uimire: -Mama. Mamă ce cauți aici? Elena mama Odetei era moartă de șapte ani, urmare a unui accident rutier. -Încetați de a vă certa. Terminați cu scandalurile și bătăile-le strigă spectrul Elenei, dispărând prin
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
spuneam sau înțelegea, dar vroia să înțeleg și eu ceea ce susținea el. - Uite, zice, un scriitor are nevoie de o casa, cum ai tu, să poți scrie. Te-am apărat undeva și din sală prozatorul (nu-ți spun care, dar clipind din ochi ca și când ar fi ieșit din apă, mi l-a spus) a întrebat: "Și n-are nevoie și de o mașină?" Am râs. - De ce rîzi? a exclamat el fixîndu-mă cu frumoșii lui ochi bulbucați. Adaptarea ar însemna să nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
UNDE VREȚI SĂ AJUNGEȚI? ÎNTREBĂ AMENINȚĂTOR. VENISE MOMENTUL SĂ DEA MAREA LOVITURĂ. \ ACOLO ESTE ASCUNS CREIERUL, RALPH. NOI TREBUIE SĂ AJUNGEM LA EL, SĂ ÎL LUĂM SUB CONTROL ȘI SĂ ÎI DĂM COMENZILE NOASTRE. OCHII DE ROZĂTOR AI LUI SCUDDER CLIPIRĂ, FĂCÂNDU-L SĂ SEMENE CU UN DEMON ZGLOBIU, ÎNFLĂCĂRAT DE VREO DORINȚĂ LASCIVĂ. DOMNULE TRASK, ȘOPTI EL, AȚI PUS DEGETUL PE RANĂ. N-AM MAI AUZIT CEVA ATÂT DE FORMIDABIL DE ANI DE ZILE! DACĂ MERGE, AȚI CÂȘTIGAT. V-AȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
dădea puterea zilei și înțelepciunea lumii. Pe lutul prispei rămas fierbinte de cu vară, mămaia asculta ca o regină a lumii țâncul pământului. Mămaia stătea singură pe prispă. Frumoasă. Se gândea la ale lumii. Soarele îi mângâia lin fața. Nu clipea, nu schița nici un gest. Mânile ei se mângâiau una pe alta, iar lumea... lumea se oprise în loc. Doar pentru ea... Constantin - Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii. Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Asta îi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pe care o folosise în primul război mondial. Rămase cu ea în mână până dimineață. Ziua trece ușor, nor peste nor, soarele despărțitor, cald, senin, vânt și frumos, soare sus și soare jos. Acum plouă, acum stă și cât ai clipi, făcând treabă prin curte, e noapte. Pe nesimțite întunericul se lasă și strânge la piept satul. Odată, de două, de nouă, de câte ori Cel de Sus a lăsat și peste lume binecuvântat. Polixenia așeză strachina cu apă lângă gard și-l
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ridică și se întinse peste pătură, cu picioarele către fereastră. Lumina becului îl izbea drept în ochi. Îi închise. - De ce? repetă Daru, stând în picioare în fața patului. Arabul deschise ochii sub lumina orbitoare și îl privi, străduindu-se să nu clipească. - Vino cu noi, îi spuse. Se făcuse miezul nopții și Daru tot nu adormise. Se băgase în pat după ce lepădase totul de pe el. Avea obiceiul să doarmă gol. Dar când se văzu dezbrăcat, șovăi. Se simțea vulnerabil, ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși pe o parte. Cei care mergeau înainte se îmbulziră cât ai clipi în jurul lui, scoțând strigăte puternice. Cineva culese de pe jos foaia de plută, în timp ce alți câțiva încercau să ridice piatra spre a i-o pune din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma umărul mânjit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase, până la carne. Fruntea adâncită de chelie, dar puternică. Ochi negri, mari. Inteligenți, da, vii, negri, adânci, mobili, lucioși, pândind, înregistrând, cântărind, înțelegând. Nu clipeau, nu se mișcau. Extraordinară privire ! Da, ăsta era omul așteptat, nu mai putea fi îndoială. Acum dădea din mâini, făcând semn spre cap. Femeia nu înțelese imediat, abia apoi scoase boneta și o așeză alături, pe brațul drept al fotoliului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
marilor oameni din vechime ? Fruntea înaltă și lată, ca a lor ! Sprâncenele însă, semnul pasiunilor ? Nu mai erau puternice, stufoase. Mai curând șterse. Fruntea transpira, acum și nasul. Părul rămas doar la tâmple și moale. Fața palidă, ochii parcă miopi, clipind. Semne, cumva, ale timidității ? Se agita pe loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]