KorAP: Find »[drukola/base=colină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...153 >

3,820 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758

așezări rurale spre timpurile actuale. Astfel, din documentele dinainte de Ștefan cel Mare rezultă că numărul maxim de sate era de 91. Un document de după Ștefan cel Mare și urmașii săi, mai exact de pe la mijlocul secolului 16, indică existența pe teritoriul Colinelor Tutovei a unui număr de 175 așezări umane, pentru ca un altul, de la începutul secolului 18 să menționeze 202 sate în cuprinsul acestei regiuni, multe dintre ele figurând și în harta lui Dimitrie Cantemir din "Descrierea Moldovei" (1715). Condica Liuzilor din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
un altul, de la începutul secolului 18 să menționeze 202 sate în cuprinsul acestei regiuni, multe dintre ele figurând și în harta lui Dimitrie Cantemir din "Descrierea Moldovei" (1715). Condica Liuzilor din anul 1803 (liuzi=oameni plătitori de dări) apreciază pentru Coline un număr de 240 sate dintre care însă numai 166 impozabile (restul erau mici și sărace). Importanța ei constă în faptul că ea clasifică aceste sate după situația lor social-economică: 74 răzeșești, 53 de clăcași boierești și 15 de clăcași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
mănăstirești (clăcașii proveniți majoritar din robi, îndeosebi țigani, eliberați din robie prin reforma domnitorului C-tin Mavrocordat din anul 1749). De mai mare precizie este Charta Principatelor Unite din 1864 care, folosind datele Recensământului din anul Unirii, 1859, menționează pentru Colinele Tutovei 296 sate (ca unități administrative stabile), neincluzând și satele mici, noi și instabile (cătunele), apărute prin "roire" din primele. Dovadă în acest sens este și faptul că pe o hartă mai completă, din 1893, sunt consemnate 464 așezări rurale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
din primele. Dovadă în acest sens este și faptul că pe o hartă mai completă, din 1893, sunt consemnate 464 așezări rurale. Secolul 20 se caracterizează prin recensăminte și mai sigure și mai complete. Astfel, recensământul din 1912 indică pentru Colinele Tutovei un număr de 497, iar cel din 1930 atestă 509 așezări rurale (incluzând desigur și satele și cătunele), pentru ca împărțirea teritorial-administrativă din 1968 să consemneze 541 așezări, între care 402 sate și 139 cătune, grupate în 55 comune. După

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
prin măsuri de modernizare a rețelei de drumuri, de sistematizare a vetrelor de sat și de dotare a acestora cu un minimum necesar unei vieți civilizate. Desigur că, în vremurile de demult, când pădurea acoperea peste trei sferturi din suprafața Colinelor Tutovei, populația, redusă ca număr și dispusă în așezări mici, folosea în devălmășie doar marginile ei, atât cât îi trebuia, restul constituindu-se în marea masă forestieră, respectiv vestitul codru tutovean nestrăbătut de picior de om, un veritabil rai pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
și protecția fondului forestier. Dacă până în 1864 pădurile au fost aproape în întregime proprietate obștească sau particulară, după această dată ele intră treptat în administrarea și exploatarea ocoalelor silvice de stat. De remarcat că una din cauzele defrișării timpurii a Colinelor Tutovei a fost "roirea" continuă a satelor prin poieniri în masa pădurilor (din josul văilor tot mai spre obârșia lor). Noilor așezări li s-au adăugat cătune și slobozii de clăcași și/sau țigani pe teritorii oferite de boieri sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
cazul Stâncășenilor), cu mențiunea că în ultimul timp, prin împuținarea răzeșilor și înlocuirea cu clăcași sau/și țigani, ele au început să se amestece. Din cele prezentate rezultă relațiile strânse ce au existat între istoria populării și istoria pădurii din Colinele Tutovei. Dacă ne referim doar la timpurile moderne (când dispunem de date certe), constatăm că suprafața ocupată de păduri a scăzut accelerat de la 47,37% în 1832 la 22% în 1893 și la 18,8% în 1970), pentru ca în prezent

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
populației de aici este atestată și de numeroasele toponime precum Pădureni, Lesa (slv.les=pădure), Rediu, Runcu, Lazu, Laza, Jariște, Poiana, Poieni, Poienari, Poienești, Curătura, Arșița, Braniște, Dumbrava, Plopu, Plopana, Făghieni, Corni, Salcia, Răchitoasa, Rugăria ș.a. Harta așezărilor omenești din Colinele Tutovei (după Condica Liuzilor de la 1803) Răspândirea pădurilor în Colinele Tutovei, reconstituire după harta ridicată la 1828-1832 (după P.Poghirc) Răspândirea actuală a pădurilor din Colinele Tutovei (1970) (după P.Poghirc) II. Județul Vaslui comuna Voinești Întrucât în colecția "Județele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
Pădureni, Lesa (slv.les=pădure), Rediu, Runcu, Lazu, Laza, Jariște, Poiana, Poieni, Poienari, Poienești, Curătura, Arșița, Braniște, Dumbrava, Plopu, Plopana, Făghieni, Corni, Salcia, Răchitoasa, Rugăria ș.a. Harta așezărilor omenești din Colinele Tutovei (după Condica Liuzilor de la 1803) Răspândirea pădurilor în Colinele Tutovei, reconstituire după harta ridicată la 1828-1832 (după P.Poghirc) Răspândirea actuală a pădurilor din Colinele Tutovei (1970) (după P.Poghirc) II. Județul Vaslui comuna Voinești Întrucât în colecția "Județele patriei" a fost publicată separat și broșura privind "Județul Vaslui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
Braniște, Dumbrava, Plopu, Plopana, Făghieni, Corni, Salcia, Răchitoasa, Rugăria ș.a. Harta așezărilor omenești din Colinele Tutovei (după Condica Liuzilor de la 1803) Răspândirea pădurilor în Colinele Tutovei, reconstituire după harta ridicată la 1828-1832 (după P.Poghirc) Răspândirea actuală a pădurilor din Colinele Tutovei (1970) (după P.Poghirc) II. Județul Vaslui comuna Voinești Întrucât în colecția "Județele patriei" a fost publicată separat și broșura privind "Județul Vaslui" (Fig.5) (Edit.Acad.R.S.România, 1973, 133 p.), elaborată de un colectiv de geografi ai Universității

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
colectiv de geografi ai Universității ieșene (condus de prof. Ion Gugiuman și din care a făcut parte și subsemnatul), nu am considerat necesar să reiau sintetic problemele privind natura, populația și economia județului nostru, ele decurgând din considerațiile generale privind Colinele Tutovei în care teritoriul județului Vaslui se include în întregime. Comuna Voinești, aparținând de județul Vaslui, figurează cu actualele limite și sate componente din 1968, anul celei mai recente împărțiri administrativ-teritoriale a României. Prin poziția sa în vest-nord-vestul acestui județ

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
de județul Vaslui, figurează cu actualele limite și sate componente din 1968, anul celei mai recente împărțiri administrativ-teritoriale a României. Prin poziția sa în vest-nord-vestul acestui județ, teritoriul comunei cumulează multe din caracteristicile naturale și umane ale părții central-nordice a Colinelor Tutovei. * Natura. Substratul geologic este alcătuit din sedimente marine terțiare (sarmato-miocene) argilo-nisipoase (cu subțiri și discontinui intercalații grezoase), în care s-au adâncit văile, plus depozite cuaternare continentale, de alunecare locală (pornituri) pe unii versanți, și de acumulare aluvială (luto-nisipoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
cu comuna Puiești rezultă, în raport cu înălțimea maximă de 485m, o amplitudine a reliefului comunei de 350m, fapt ce explică adânca și deasa lui fragmentare în dealuri și văi, coeficientul de fragmentare fiind printre cele mai mari din întreaga regiune a Colinelor Tutovei. Este motivul pentru care versanții văilor sunt afectați de intense alunecări de teren și/sau erodați de râpi și ravene, în timp ce șesurile văilor (local însoțite lateral de fragmente de terase joase, zvântate), pot fi supuse, temporar și parțial, inundațiilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
teritoriul actualei comune Voinești, efort pentru care merită sincere felicitări. El a fost premers de C-tin Solomon cu "Monografia satului Avrămești" (1904). Toate atestările de mai sus confirmă că teritoriul comunei Voinești, ca de altfel al întregii regiuni a Colinelor Tutovei de care aparține, a fost populat din timpuri străvechi, tribale, și că a avut o continuitate neîntreruptă până în zilele noastre. La aceasta au contribuit în trecut tocmai inaccesibilitatea regiunii, care, prin relieful său deluros și masiv împădurit, a creat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
de căile modernizate, precum Stâncășeni, Obârșeni, Rugăria, Uricari, spre a li se asigura condiții de acces la lumea civilizată. Cum? În primul rând prin drumuri (cât de cât modernizate) de legătură cu satul reședință comunală și cu orașele de la periferia Colinelor (Bârlad, Vaslui, Bacău), iar în al doilea rând prin sedii corespunzătoare și personal specializat în învățământ, cultură (cămin, bibliotecă, cinematograf, discotecă etc.), sănătate, comerț, poștă. Altfel există riscul depopulării lor, proces care trebuie stopat, căci agricultura locală ce trebuie modernizată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
unor cătune; b) la așezările noi (Gârdeștii noi, Obârșeni Lingurari), de clăcași și îndeosebi de foști robi moșierești, numărul locuitorilor este în accentuată creștere datorită sporului ridicat al natalității; c) satele cu nominalizări binare sau ternare, frecvente în toată aria Colinelor Tutovei, sunt prezente și în spațiul comunei Voinești, fie în vetre distincte dar apropiate (cu tendință de contopire, ca în cazul satului Gârdești-răzeși (pe cale de dispariție), Gârdești-boierești+clăcași (?) și a satului Obârșeni (răzeși, clăcași, lingurari), fie în vetre unitare dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
într-un domeniu al culturii, științei, politicii naționale sau mondiale dar așa cum menționam la început, nu am vanitatea de a-l face cunoscut publicului larg, neinteresat de cazuri individuale, ci doar celor apropiați sufletește. Este satul cel mai izolat din Colinele Tutovei și unul dintre satele mijlocii ale acestei regiuni total lipsită de așezări urbane interioare. Pe harta țării apare ca un punct minuscul în partea central-nord-estică a Colinelor, situat pe o văiugă din ultima și cea mai tânără generație de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
individuale, ci doar celor apropiați sufletește. Este satul cel mai izolat din Colinele Tutovei și unul dintre satele mijlocii ale acestei regiuni total lipsită de așezări urbane interioare. Pe harta țării apare ca un punct minuscul în partea central-nord-estică a Colinelor, situat pe o văiugă din ultima și cea mai tânără generație de văi, operă a pârâiașului denumit Stâncășeni după unicul sat aciuat pe această fundătură. Este singurul afluent pe stânga al pârâului Iezer cu care confluiază la 3,5 km

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
târgul Puiești) și care la rândul său se varsă în râul Bârlad la satul Tutova (circa 15 km sud de orașul cu același nume). Pârâul Tutova, cel mai important afluent al râului Bârlad și care a dat numele întregii regiuni ("Colinele Tutovei") pe care o străbate de la nord la sud, este și principala cale rutieră modernizată la care se conectează drumul de țară Stâncășeni-Gura Iezerului (15km) în drumul lor spre orașul Bârlad, drum ce totalizează 40km și care reprezintă cea mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
E-NE, deși distanța aeriană este cea mai scurtă (25-30km), legătura se face prin traversarea numeroaselor șiruri de dealuri paralele N-S, fiind astfel cea mai dificilă cale de parcurs. Iată deci poziția geografică și izolarea cruntă nu numai a Colinelor Tutovei în cadrul Podișului Moldovenesc, ci și a satului Stâncășeni în cadrul Colinelor Tutovei. Administrativ, satul Stâncășeni a aparținut mult timp, cel puțin în a doua jumătate a secolului 19 și în prima jumătate a secolului 20, de județul Tutova (cu sediul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
se face prin traversarea numeroaselor șiruri de dealuri paralele N-S, fiind astfel cea mai dificilă cale de parcurs. Iată deci poziția geografică și izolarea cruntă nu numai a Colinelor Tutovei în cadrul Podișului Moldovenesc, ci și a satului Stâncășeni în cadrul Colinelor Tutovei. Administrativ, satul Stâncășeni a aparținut mult timp, cel puțin în a doua jumătate a secolului 19 și în prima jumătate a secolului 20, de județul Tutova (cu sediul la Bârlad), ocolul sau plasa Tutova (cu sediul la târgul Puiești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
lentă dar sigură a răzeșimii Stâncășenilor și a întregii răzeșimi tutovene, conservatoare, incapabilă de a se adapta realităților moderne. Tabelul II Satul Stâncășeni evoluția numărului de locuitori Harta așezărilor atestate documentar în sec. 15, 16 și parțial 17 Așezările din Colinele Tutovei către sfârșitul sec. 18. Așezări din ColineleTutovei, după Condica Liuzilor din 1803, cu menționarea formelor de proprietate * * * Iată și câteva însemnări istorice, extrase de D.Gâlcă din Tezaurul Arhivistic Vasluian, privitoare la relațiile sociale ale satului Stâncășeni în prima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
comună Voinești. În afară de fostă reședință comunală, satul Stâncășeni și-a mai format o aureolă de invidiat față de satele vecine, aceea de "sat cultural". În adevăr, pare un miracol că un sat de mărime mijlocie-mică și atat de izolat în aria Colinelor Tutovei, a putut da țării atâtea personalități de seamă, între care: juriști până în magistratura superioară, cadre militare până la nivel de colonei de stat major, cadre specializate în învățământul și știința românească de la nivel de învățători de sat până la cel de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
și de cea mai tânără generație de tipul văii Stâncășeni. Prin continuarea înălțării fundamentului, întreaga rețea hidrografică, cu generațiile sale de văi succesive, s-a adâncit în timp și continuă să se adâncească, dând naștere acestui relief atât de specific Colinelor Tutovei și deci inclusiv împrejurimilor satului Stâncășeni. Valea Stâncășenilor este strâmtă și adâncă precum majoritatea văilor secundare, terțiare etc. din Colinele Tutovei. Fundul văii, în centrul satului, este exact la 200m deasupra nivelului mării, dar ea coboară de la peste 300m

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
văi succesive, s-a adâncit în timp și continuă să se adâncească, dând naștere acestui relief atât de specific Colinelor Tutovei și deci inclusiv împrejurimilor satului Stâncășeni. Valea Stâncășenilor este strâmtă și adâncă precum majoritatea văilor secundare, terțiare etc. din Colinele Tutovei. Fundul văii, în centrul satului, este exact la 200m deasupra nivelului mării, dar ea coboară de la peste 300m în fundul Mangalului până la sub 150m altitudine absolută la punctul de confluență cu pârâul Iezer. Datorită adâncirii accentuate și stratelor de roci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]