3,989 matches
-
din cauza lipsei de orizont universalist s-a născut și frica de alteritate. Pentru cei mai mulți ortodocși, misionarismul a rămas, ca și darul vorbirii în limbi, doar o virtute a apostolilor. Deși istoria creștinismului oferă în esență spectacolul fascinant al transmiterii și convertirii multor culturi la etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă să creadă că tradiția înseamnă mai ales conservare - așa încât, adesea, bisericile nu rămân decât niște săli de exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate dezlega și publicului românesc, măcar în parte, misterul acestei legi de atracție universală pe care o sucită, încă, opera sa. Deși scrisă la jumătatea secolului al XVII-lea, înainte ca autorul ei să împlinească treizeci de ani, și precedând convertirea lui la catolicism, cartea despre „Vorbe în duh” a silezianului (tipărită în 1657 la Viena și stând la baza primelor cinci cărți din cele șase ale ediției finale din Călătorul heruvimic) vădește de la început o uimitoare aderență la fondul spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoașterii lui Dumnezeu. Orice punct de acumulare în graficul comprehensiunii reprezintă un pasaj de trecere a inteligenței noastre paupere în „Sinele lărgit” al Cuvântului. Tălmăcind Cuvântul, ne convertim propria minte la acele înțelesuri care, cândva, ni se păreau de prisos. Convertirea noastră la limba fără cuvinte a Cuvântului veșnic este inevitabil contagioasă. Suferind această febră în corpul unei comunități, contagiunea semantică are consecințe mult mai profunde. Interpretând, noi traducem; transmițând „noi înțelesuri”, nu facem decât să sfințim acel univers simbolic căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
moștenirea antică, identitatea europeană a Evului Mediu prezintă și o coordonată care transcende frontierele statale pe cale de a se crea și anume aceea a religiei creștine, înlocuirea, în Occident, a Imperiului dispărut de către Biserica înțeleasă ca principiu organizator al societății, convertirea populațiilor barbare la creștinism, puterea funciară și politică a mănăstirilor și episcopilor fac din Biserică nu numai liantul spiritual al popoarelor și statelor, dar și un actor important în luptele temporale 2 care le învrăjbesc. Implicîndu-se în acest joc, Biserica
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
civilizație strălucitoare, dar trebuie, în același timp, să înfrunte numeroase probleme interne și externe: lupte împotriva sucvilor, bascilor nesupuși, bizantinilor chemați în peninsulă cu prilejul unei neînțelegeri în privința unei succesiuni; opoziția religioasă între vizigoții arieni și hispano-romanii catolici, pînă la convertirea regelui Reccared (586) la ortodoxia romană; rezistența șefilor fostei aristocrații și nesupunerea ducilor vizigoți. Slăbit de neînțelegerile între clanurile aristocratice rivale, regatul vizigot nu va mai putea rezista, la începutul secolului VII, invaziei musulmanilor veniți din Maroc. Merovingieni și Pepinizi
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
încît regii barbari se străduiesc prin toate mijloacele să și-i apropie. În Galia francă, regele creștin copleșește cu danii sanctuarele și acordă domeniilor bisericești privilegiul imunității fiscale. Și totuși, chiar în Galia, unde unitatea religioasă a fost păstrată grație convertirii precoce a francilor la catolicism, situația Bisericii se degradează în secolul al VI-lea. Într-adevăr, Clovis și urmașii săi, dorind pe de o parte să-și asigure sprijinul episcopatului, dar și să dea fidelilor lor sarcini bănoase, preiau sarcina
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
de "ecumenic" și numindu-se pe sine simplu "servitor al servitorilor lui Dumnezeu", el nu cedează întîietatea Romei, trimițînd clerici misionari în provinciile occidentale și afirmîndu-și vocația de păstrător al adevăratei doctrine. Grigore cel Mare este, însă, mai ales apostolul convertirii și al evanghelizării barbarilor. În Spania vizigotă, regele Reccared abjură arianismul încă din 587, sub influența episcopului Leandru de Sevilla. În Italia, regele longobard Agilulf, soț al unei prințese bavareze catolice, se convertește, în 603, la credința romană și-și
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
603, la credința romană și-și botează fiul. În Anglia, Grigore trimite un grup de călugări, conduși de Augustin, care să evanghelizeze populațiile anglo-saxone, rămase păgîne. Augustin întemeiază o biserică la Canterbury, capitală a regatului Kent. Acesta este începutul unei convertiri care se va continua de-a lungul întregului secol VII. Sînt înălțate numeroase abații, care devin tot atîtea centre de salvare a culturii antice. Această convertire este o astfel de reușită încît de-acum înainte călugării anglo-saxoni, cărora li se
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Augustin întemeiază o biserică la Canterbury, capitală a regatului Kent. Acesta este începutul unei convertiri care se va continua de-a lungul întregului secol VII. Sînt înălțate numeroase abații, care devin tot atîtea centre de salvare a culturii antice. Această convertire este o astfel de reușită încît de-acum înainte călugării anglo-saxoni, cărora li se alătură irlandezii, vor fi cei care vor predica Evanghelia pe continent. Cel mai activ dintre acești misionari de dincolo de Marea Mînecii a fost Wynifrid, canonizat sub
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
vor fi cei care vor predica Evanghelia pe continent. Cel mai activ dintre acești misionari de dincolo de Marea Mînecii a fost Wynifrid, canonizat sub numele de Sf. Bonifaciu care, începînd cu 715, va duce, dincolo de Rin, o operă intensă de convertire a barbarilor. Sprijinit de majordomii Austrasiei, el a întemeiat mănăstiri, a instalat episcopate depinzînd de arhiepiscopatul său de Mainz și a reformat Biserica francă, înainte de a fi martirizat în Frisia în 755, cu prilejul unei ultime misiuni în țara păgînă
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
sa împotriva lui Lothar pentru a mai da importanță și Bizanțului cu care, de altfel, semnează și o pace. Marea schimbare a istoriei bulgare se situeză în jurul anului 865, cînd regele Boris se lasă botezat, gest care aduce după sine convertirea întregului său popor la creștinismul grecesc, ceea ce nu implică, însă, și o apropiere de Imperiu. Susținut de un cler devotat coroanei, regatul bulgar este, de-acum înainte, în stare să-și dispute cu Bizanțul hegemonia în Peninsula Balcanică. În ciuda pericolului
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
sub conducerea haganului lor, în incursiuni de pradă al căror rezultat este adus într-o tabără fortificată: ring. În 791, apoi în 796, armata francă pătrunde în inima pămînturilor avare, cucerește ringul și bogățiile sale, ruinînd astfel puterea haganului. Urmează convertirea progresivă și vasalizarea acestui popor, al cărui hagan va veni personal, în 811, să-i facă jurămînt de credință Împăratului în palatul său de la Aix-la-Chapelle. În fața musulmanilor din Spania, sarazini sau mauri, ale căror atacuri se înlănțuie în sudul Galiei
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
recucerire a spiritelor înspre ortodoxia romană. De la Poverello din Assisi și pînă la tribunalele Inchiziției, unde-și vor afla loc repede frații "minori" și "predicatori", distanța este uriașă. Cu franciscanii și dominicanii, Papalitatea dispune de un instrument de temut de convertire, de care nu se va sfii să se folosească în tot timpul secolului al XIII-lea și, mai departe chiar, pentru a-și menține și întări influența în Europa creștină. Capitolul 7 CIVILIZAȚIA EUROPEANĂ ÎNTRE SECOLELE XI-XIII ■ Fărîmițată politic, Europa
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
tip fundamental înăuntrul identității, această contradicție ne împinge fără mijlocire din tot ceea ce este mai finit în ceea ce e divin și din aceasta, iarăși, înapoi în ceea ce e mai mărginit, iar noi trăim printre plăsmuiri care iau naștere din această convertire mutuală a uneia dintre laturi în cealaltă, trăim ca într-o lume de strigoi unde nici un mod determinat al formei pe care am vrea să-l reținem nu rezistă, ci se transformă subit în contrariul lui sau, umplîndu-se dincolo de orice
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
de acea abstracție spirituală a zeului suprem, cu care comparate singularul și sensibilul, fenomenul sînt concepute ca fiind nedivine, inadecvate, și [138] de aceea ca ceva ce trebuie afirmat ca negativ și suprimat. Fiindcă, așa cum am spus chiar la început, convertirea unei laturi în cealaltă constituie tipul caracteristic și nepotolita ireconciliabilitate a concepției índice. De aceea arta indiană nici n-a încetat să înfățișeze plastic în fel și chip renunțarea la sensibil și puterea abstracției spirituale și a interiorizării. Acestui gen
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
acestuia iertarea. Se naște astfel un raport de dialog, în care reconcilierea e propusă, dar rareori și acceptată. De altfel, reconcilierea, în Biblie, constituie o temă largă, adesea abordată. Ea este uneori complexă, pentru că se referă la diferite acțiuni: la convertire, la post, pomană, rugăciune, la rit și la iertare, dar și la viața nouă, la jertfa lui Cristos precum și la lucrarea Duhului Sfânt. Acestea se găsesc în mod specific și progresiv organizate în cele două părți ale Sfintei Scripturi, în
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
în oameni. De-a lungul istoriei Vechiului Testament, păcatul va fi mereu condamnat de profeți (cf. Is 1,2-3; Ier 2,32; 8,7), fiind privit ca o ofensă adusă lui Dumnezeu. Prin astfel de mesageri, Dumnezeu îi cere omului convertire, lucru pe care omul îl poate înfăptui prin împlinirea unor practici religioase: pomana, postul și rugăciunea. Trăirea autentică cu celălalt prin pomană, respectul față de valoarea vieții prin post și orientarea spre Dumnezeu prin rugăciune sunt modalități care oferă omului o
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
teorie clar structurată, sau o construcție reflexivă cu privire la păcat, la iertare, sau la reconciliere. Se observă însă texte și secvențe abundente, dar izolate, precum și folosirea unui vocabular care fac referință la păcat, mereu asociat cu iertarea și cu posibilitatea de convertire a omului. În Evanghelia după Sfântul Marcu, inițial este înfățișat Ioan Botezătorul în ambient deșertic, predicând oamenilor „un botez spre iertarea păcatelor” (Mc 1,4). Ulterior, Isus ia locul protagonistului, fiind singurul care poate spune cu adevărat: „ți se iartă
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
păcatelor” (Mc 1,4). Ulterior, Isus ia locul protagonistului, fiind singurul care poate spune cu adevărat: „ți se iartă păcatele” (Mc 2,4). Pentru ca să aibă parte de această iertare, omul este îndemnat în mod constant, de-a lungul Evangheliei, la convertire: „convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (Mc 1,15); în ciuda păcatului comis, păcătoșii sunt situați în centrul mesajului evanghelic. Atenția față de ei este asemănătoare cu cea pentru săraci, bolnavi, închiși, etc. Ei sunt destinatarii Veștii celei Bune, ai Împărăției Cerurilor
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
prezenței Duhului Sfânt, Cristos îi face pe apostolii săi asociați la opera măreață a mântuirii, încredințându-le acest sacrament scump, al reconcilierii. În Faptele Apostolilor, penitența este un obiect al predicării apostolilor către păgâni și iudei, cărora le sunt propuse convertirea și botezul. Acestea sunt de fapt calea către o viață nouă. Botezul era și a rămas un semn al penitenței, care, în același timp, semnifică o chemare la schimbare (cf. Fap 17,30-31; 2,21; 26,20). Aceasta nu trebuia
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
ci împreună cu întreaga comunitate creștină, fapt care va deveni un stil de a fi și a gândi al Bisericii. Având aceste informații, s-au conturat păreri din partea diferiților teologi care afirmă cu certitudine că, în atmosfera credinței primilor creștini, de convertire o dată pentru totdeauna și de trăire intensă a evangheliei pentru a deveni sfinți, nu mai putea fi vorba de o a doua reconciliere, de o „paenitentia secunda”. Deci nu se putea vorbi încă de un sacrament al reconcilierii, ci doar
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
putea vorbi încă de un sacrament al reconcilierii, ci doar de botez, care ierta și transforma cu totul ființa omului. Dar, în același timp, faptul că Sf. Petru îi invită pe cei din Efes la schimbare, adică la o nouă convertire (cf. Fap 18,18-19), după ce se presupune că fuseseră inițial pe calea dreaptă, dar că apoi au căzut în ispita de a practica acte magice, face să se nască ideea că deja exista în acea perioadă practica unei a doua
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
păcatele. Tot Origene amintește și de o listă cu alte zece modalități prin care se putea obține iertarea de păcate, astfel: caritatea, pomana, lăcrimarea, posomorârea inimii sau a corpului, declararea vinovăției proprii înaintea lui Dumnezeu, mijlocirea sfinților, credința bine exercitată, convertirea aproapelui și conducerea acestuia la mântuire, iertarea și uitarea ofenselor primite. Treptat, în secolul al III-lea, practica penitenței își conturează un ritual mai stabil, structurat în trei părți: acuzarea păcatelor, îndeplinirea penitențială și reconcilierea publică. Aceasta din urmă era
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
de rit, relativ dure, care puteau cuprinde și pedepse corporale (folosirea ciliciului, raderea capului, renunțarea la îmbrăcăminte comodă, etc., sau, dimpotrivă, lăsarea unui păr lung și a unei bărbi lungi) cu mortificări alimentare, posturi și pomeni, ca probe concrete de convertire interioară. Întâlnim și o clasificare a penitenților, după criteriul modalității celebrării ritului penitenței și al admiterii la acțiunile liturgice ale comunității. Ei se împărțeau în patru categorii: a) „postulanzii” (cei care cereau în mod liber penitența și erau excluși din
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
de comuniunea eclezială, atunci reintegrarea în sânul acesteia se face prin însușirea „spiritului lui Cristos”, sau a harului, care i se acordă celui în cauză prin celebrarea sacramentului reconcilierii. Biserica, prin caritatea, prin exemplul și prin rugăciunea sa, colaborează la convertirea și la creșterea spirituală a creștinului penitent. Subliniindu-se dimensiunea eclezială a păcatului, se accentuează același aspect și în cadrul reconcilierii și al convertirii chiar a unui singur creștin. Același Conciliu subliniază și aspectul kerygmatic al sacramentului, când afirmă că Biserica
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]