3,539 matches
-
sacrul stării de "a fi", pur și simplu, la profanul stării de "a avea", omul și-a declanșat goana după un "efemer absolut": avuția lumească, în multitudinea formelor sale, începînd de la dorința de a se îmbogăți pe sine prin stăpînirea cosmosului (în loc să contribuie el însuși la îmbogățirea acestuia), pînă la cele mai comune dorințe ale existenței fizice. Mîncînd înainte de vreme fructul oprit, oamenii nu au cîștigat decît cel mult putința de a se hrăni cu efemeritate. Căci, în planul existenței mundane
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-n holda coaptă / macul Îl dezbraci c o șoaptă. (Blaga) În depărtare un plug doar cer și pământîn depărtare un plug marcând hotarul Virginia Popescu Plugul capătă În acest poem măreția unei unelte fundamentale menită să stabilească statutul omului În cosmos. Și prima, și cea de a doua imagine lucrează de la bun Început, simultan, pe două planuri. Primul este planul unei scene În care plugarul, aflat pe un teren șes, Își delimitează conturul locului (numele rustic al parcelei pe care o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ei vizibilă, idolul. Când panoplia tehnică primează încetul cu încetul asupra panicii, iar capacitatea umană de a ușura durerea, de a modela materialele lumii și de a-i stăpâni procedeele de figurare poate în sfârșit să contrabalanseze tristețea animală în fața cosmosului, trecem de la idolul religios la imaginea de artă, acest mediu al finitudinii umane. Gustăm aici un moment de echilibru între neputință și performanță, un pas pe culme, punct de trecere de la o natură terifiantă la o natură stăpânită. "Delectarea" clasicului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
evenimentelor? De ce e mai bine să mergi într-un muzeu de artă contemporană decât într-o bibliotecă publică de informare pentru a intercepta semnele prevestitoare ale schimbărilor de mentalitate, de paradigmă științifică, de climat politic? Pentru că imaginea sensibilă rezonează cu cosmosul și se alimentează la surse de energie "inferioare", deci mai puțin supravegheate sau mai transgresive, mai libere sau mai puțin controlate decât activitățile spirituale "superioare". Ea captează mai de departe și mai de jos, este ca un radar. De asemenea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
modalitatea transmisiei merg împreună. Asia monistă a admis întotdeauna acest lucru mai ușor decât orgoliul occidental și dualist. În China clasică, idealul pictorului sau al caligrafului era să intre și să-i facă pe alții să intre în comuniune cu cosmosul. Să comunice invizibilul suflu creator al lumii nimic mai puțin. Actul de a picta era un ritual sacru, iar pensula un fel de sceptru, cum ne amintește Pierre Ryckmans. Act scurt. Dar, pentru trei minute de execuție, cincizeci de ani
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Nu credeau în artă și au fost cei mai artiști. Poate tocmai de aceea? Aptitudinea lor individuală pentru figurare au pus-o în slujba vieții colective, a serbărilor religioase. Și asta cu o preocupare nu atât pentru kalos, cât pentru cosmos, antonimul lui chaos. Cosmos desemnează în egală măsură buna ordine a unei armate, cea a Cetății, bijuteriile unei femei, evoluția reglată a unui cor de teatru, ornamentul unui stil și ordinea universului. Sub egida lui, sinteză a tuturor atracțiilor ritmului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spirit", spunea Amiel despre peisaj. Altfel spus, un mit, cum se numește orice credință împărtășită. Postura descriptivă sau documentară cere așadar, în mod evident, un ochi eliberat de servitudinile mâinii. Mai profund, ea presupune un sacru care se luminează, un cosmos ușurat de toată greutatea nopții, sumbra față a numen-ului originar. Ceva ca rotunjirea unghiurilor, un climat nou de conivență sau de cordialitate între om și mediul lui. Și deci o primă îmburghezire. Individualismul și capitalismul sunt condiții prielnice pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
interiorului pare să progreseze odată cu investigarea exteriorului. Subiectivarea privirii, obiectivarea naturii: fața și reversul aceleiași monede. Emergența aproape simultană a panoramei și a autoportretului semnalează un salt înainte în demistificarea lumii. Da, peisajul este prețul vizual al unei desimbolizări a cosmosului, cu îngustarea sensului și distrugerea vestigiilor antice. Dar și cu o acuitate mai exigentă, fără concesii tocmai fiindcă nu are o portiță de ieșire. Evaporarea lumilor de dincolo, mitologice sau religioase, aduce vederea în prim-plan. Iată deodată copaci și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reglat, el ar avea în ochii noștri un aspect de "artă oficială" propriu oricărei arte religioase în sens strict, dacă noțiunile de oficialitate sau, invers, de libertate artistică ar putea avea sens într-un univers care nu distinge între ordinea cosmosului și cea a oamenilor. Era idolilor Occidentul moral este iudeo-creștin. Occidentul imaginar este eleno-creștin (teologia catolică a imaginii trece practic peste Vechiul Testament). În limba greacă, nu în latină, a salvat creștinătatea imaginea marii nopți monoteiste, și asta cu mult înainte de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un deșert aflat în plină expansiune, acoperit apoi de gheață, în care s-a instaurat haosul atunci când focul și gheața s-au combinat, iar din acel haos a luat naștere primul Titan. Gol și dezordine: aceasta era starea primordială a cosmosului, și exista mereu o teamă agasantă că, la sfârșitul lumii, dezordinea și neantul aveau să domnească din nou. Zero repezenta acel neant. Iar teama de zero a luat amploare. Pentru antici, proprietățile matematice ale lui zero nu aveau explicație, pierzându
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
manieră deosebită - pentagrama este înțesată cu raportul de aur - și, pentru Pitagora, raportul de aur era regele numerelor. Acest raport era preferat de artiști și de natură, părând să demonstreze afirmația pitagoricienilor că muzica, frumusețea, arhitectura, natura și însăși construcția cosmosului erau strâns legate între ele, practic inseparabile. În concepția pitagoreică, rapoartele controlau universul, iar ceea ce era adevărat pentru pitagoricieni a devenit în curând adevărat pentru întreg Apusul. Legătura supranaturală între estetică, rapoarte și univers a devenit unul dintre principiile fundamentale
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Zenon, decât pietre de temelie din construcția lumii reale. Aristotel a îndepărtat conceptul de infinitate, afirmând că nu este, de fapt, decât o născocire a minții omenești. Din acest concept provine o revelație uimitoare. Bazat pe modelul pitagorician al universului, cosmosul lui Aristotel (cu îmbunătățirile ulterioare aduse acestuia de către astronomul Ptolemeu) era alcătuit din planete care se mișcau în globuri cristaline. Dar, deoarece nu exista infinitate, numărul de sfere nu putea fi nelimitat; trebuie să existe o ultimă sferă. Sfera cea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
mai îndepărtată era albastră, încrustată cu punctulețe strălucitoare de lumină - stelele. Nu exista noțiunea de „dincolo de“ această sferă îndepărtată; universul se sfârșea brusc, în dreptul stratului marginal. Universul era conținut într-o coajă de nucă, instalat confortabil în sfera stelelor fixe; cosmosul avea dimensiunile finite și era umplut în întregime cu materie. Nu exista infinit; nu exista vid. Nu exista infinitate; nu exista zero. Aceste raționamente au mai avut o consecință - și de aceea filozofia lui Aristotel a rezistat atâția ani. Sistemul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
infinitate; nu exista zero. Aceste raționamente au mai avut o consecință - și de aceea filozofia lui Aristotel a rezistat atâția ani. Sistemul său demonstra existența lui Dumnezeu. Sferele cerești se rotesc încet pe loc, creând armonii muzicale care inundă întreg cosmosul. Însă ceva trebuie să genereze această mișcare. Pământul static nu putea fi sursa puterii motrice, deci sfera din interior trebuia pusă în mișcare de sfera imediat următoare, dinspre exterior. Iar aceea, la rândul ei, era mișcată de sfera învecinată, mai
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
era și simbolul neantului. Una dintre înfățișările sale, Nishkala Shiva, era la propriu un Shiva „fără părți“. El era neantul absolut, nimicnicia supremă - încarnarea inexistenței. Dar universul s-a născut din neant, la fel ca și infinitul. Spre deosebire de universul apusean, cosmosul hindus era infinit; dincolo de universul nostru, existau nenumărate alte universuri. În același timp însă, cosmosul nu și-a abandonat niciodată golul originar. Lumea se crease din nimic, și țelul absolut al omenirii era acum să revină la nimic. Într-o
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
fără părți“. El era neantul absolut, nimicnicia supremă - încarnarea inexistenței. Dar universul s-a născut din neant, la fel ca și infinitul. Spre deosebire de universul apusean, cosmosul hindus era infinit; dincolo de universul nostru, existau nenumărate alte universuri. În același timp însă, cosmosul nu și-a abandonat niciodată golul originar. Lumea se crease din nimic, și țelul absolut al omenirii era acum să revină la nimic. Într-o poveste, Moartea îi vorbește unui discipol despre suflet: „Ascuns în inima tuturor ființelor se află
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
hinduismul. De exemplu, cabala a preluat ideea de natură duală a lui Dumnezeu. Termenul evreiesc ein sof, care însemna „infinit“, reprezenta aspectul creator al lui Dumnezeu, acea parte a divinității care crease universul și care există în fiecare colțișor al cosmosului. Dar, în același timp, El avea un nume diferit: ayin, sau „nimic“. Infinitul și nimicul merg mână în mână și ambele fac parte din divinitatea creatoare. Mai mult, termenul ayin este o anagramă (și are aceeași valoare numerică) a cuvântului
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
făcute din materie ușoară, eterică, ci și că toți oamenii aflați în ceruri ar fi trebuit în mod firesc să cadă pe Pământ. Astfel, oamenii nu puteau viețui decât în miezul de nucă din centrul cojii de nucă, reprezentată de cosmos. Ideea de alte planete pe care să existe forme de viață era la fel de ridicolă ca și cea a existenței unei sfere cu două centre. Când a declarat că Dumnezeul cel atotputernic ar putea crea vid, dacă ar vrea, Tempier a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
decât sistemul ptolemeic. Pământul se învârtea în jurul Soarelui. Terra non est centra mundi. Nicolaus din Cusanus și Nicolaus Copernic au spart coaja de nucă a universului lui Aristotel și Ptolemeu. Pământul nu se mai ascundea confortabil în centrul universului, iar cosmosul nu era închis în nici o carapace. Universul se întindea la infinit, presărat cu nenumărate lumi, fiecare dintre ele locuită de creaturi misterioase. Dar cum putea Roma să pretindă că este reședința unicei Biserici adevărate, dacă autoritatea sa nu se putea
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
un fel, un intermediar între Dumnezeu și nimic. RENÉ DESCARTES, DISCURS ASUPRA METODEI Zero și infinitul au constituit miezul problemei războiului filozofic defășurat în secolele al XVI lea și al XVII-lea. Neantul slăbise filozofia lui Aristotel, iar ideea unui cosmos infinit de mare a ajutat la zguduirea ideii de univers închis într-o coajă de nucă. Pământul nu putea sta în centrul creației lui Dumnezeu. Pe măsură ce papalitatea își scăpa din mână turma, Biserica Catolică a încercat să respingă conceptele de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
și am ajuns atât de departe, încât cei mai mulți oameni diferențiază și integrează nu pentru că înțeleg ceea ce fac, ci din pură credință, deoarece până acum rezultatele au fost totdeauna juste. FRIEDRICH ENGELS, ANTI-DÜHRING Zero și infinitatea distruseseră filozofia aristotelică; neantul și cosmosul infinit anihilaseră conceptul de univers închis într-o coajă de nucă și ideea că natura are oroare de vid. Înțelepciunea anticilor era înlăturată, iar oamenii de știință începeau să divinizeze legile fizice care guvernau natura. Cu toate acestea, revoluția științifică
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
univers cu ajutorul teoriei stringurilor este mai degrabă o idee filozofică decât una științifică. Această teorie poate fi corectă, dar este posibil ca noi să nu dispunem niciodată de mijloacele necesare pentru a face așa ceva. Zero nu a fost încă eliminat; cosmosul pare a fi, într adevăr, creația lui zero. Ora Zero: Big Bangul Observațiile lui Hubble sugerau că a existat un moment numit Big Bang, când universul era infinit de mic și infinit de dens. În aceste condiții, toate legile științei
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
depășit doar presupunând că universul este etern. A existat dintotdeauna și va exista întotdeauna. Civilizația apuseană a trebuit să aleagă între Aristotel și Biblie, care spune că universul finit s a născut din neant și va avea un sfârșit. Deși cosmosul biblic semitic l-a detronat pe cel aristotelic, ideea de univers etern, neschimbabil, nu a fost eliminată în totalitate, supraviețuind până în secolul XX. Ea l-a determinat pe Einstein să comită cea mai mare greșeală din cariera sa, după cum el
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
combustibilul, iar galaxiile vor deveni tot mai întunecate - și apoi vor rămâne reci și tăcute. Materia înghețată, moartă, a stelelor se va descompune, lăsând în urmă doar o radiație slabă, care se va răspândi în mod egal în întreg universul. Cosmosul va deveni o supă rece de lumină vagă. Va fi o moarte prin îngheț. Pentru Einstein, aceste idei erau de nesuportat. Ca și Aristotel, el pornea de la ipoteza implicită că universul era static, constant și etern. Singura soluție era să
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
pas hotărâtor. Einstein nu a fost închis într-un azil. El venise cu idei și mai ciudate, și avusese întotdeauna dreptate. Însă de data asta nu mai fusese chiar așa de norocos. Chiar stelele au fost cele care au distrus cosmosul static și etern din viziunea lui. În 1900, Calea Lactee era singurul univers cunoscut. Astronomii nu prea aveau idee ce era dincolo de micul nostru disc prăfuit de stele. Deși ei detectaseră niște nori strălucitori, spirali, nu existau motive să presupună că
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]