3,263 matches
-
ar fi adresat unui copil neascultător, Fima spuse: —În regulă. Ai exact un minut să te hotărăști. Peste cincizeci și cinci de secunde În cap trag fermoarul și ies de-aici și nu-mi pasă, după aceea poți să și crăpi. Se pare că amenințarea nu făcu decât să intensifice Împotrivirea reptilei, care i se micșoră și mai mult Între degete. Fima decise să nu mai facă nici un compromis. Trase furios fermoarul pantalonilor și Închise capacul toaletei. Ieși din baie trântind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
zid ca să-l scot din nou la iveală după ore. Dar cu fiecare zi care trecea se făcea tot mai mic și mai rotund, până a devenit transparent cum e cristalul și într-o zi, când mergeam spre casă, a crăpat. Spre deosebire de mine, camarazii mei purtau pantofi cu ținte bătute în tălpi, unii chiar cu tălpi de lemn, ceva ce nu văzusem niciodată. „Podele“ le ziceau; ăștia scoteau un sunet special pe parchetul dat cu ceară și pe treptele de granit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pereții de gheață, am aprins o lumânare în bezna aceea, am mâncat o conservă de șprot, procurată de mama din magazinul de delicatese al orașului, dar am preferat totuși patul de campanie acestor escapade complicate pe gheața încă gata să crape. Din cauza unei măsurători greșite, patul de deasupra, pe care urma să-l folosească mezinul, ajungea prea aproape de tavan. Asta mă făcea să-mi imaginez mai ușor că patul, acoperit cu un așternut alb, putea fi o „peșteră a zăpezii“ caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
într-o împrejurime armonioasă și îngrijită. Veranda, susținută de trei coloane, forma un gang umbros care ducea spre o peluză largă, împărțită în două de un răzor de trandafiri. În mijloc se afla un măr. Pe crengile lui aveau să crape mugurii în corale roz și bujorii își înclinau cu greu capul pe gardul din scânduri încrucișate care separa grădina de un drum peste câmp. În spatele acestuia creștea o lume rurală, vacile pășteau printre pomii fructiferi, se întindeau tarlale, câmpuri semănate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tata; sta cu brațele încrucișate la ceafă, asculta în întuneric susurul pârâului care curgea, nu departe de acolo, în albia lui albă și înspumată, însoțit de rostogolirea de pietre ce suna ca un tunet îndepărtat. Se scula devreme, când se crăpa de ziuă, ceața mai atârna încă cenușie și rece pe coastele muntelui, până când soarele suia pe spinarea masivului și valea apărea ca într-un spectacol, de fiecare dată tulburător în strălucirea lui, ștergând griul de pe stânci și păduri, făcând verdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
său, Patrocle. Acesta șade pe jos cu un picior îndoit sub el, cu celălalt întins de durere. Își ține cu mâna brațul, rana îi sângerează din cauza săgeții care l-a nimerit. În același timp, valurile se sparg de parapet, se crapă lemnul rășinos al focului de veghe, sar scântei, iar din cerul nopții privesc în jos constelațiile cu întruchipările vremurilor primordiale, captive acolo pentru eternitate, Apollo trece odată cu vântul prin așezările acelea, el, atât de pur, de transparent, ca aerul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sau ca tata, caselor de pensii sau firmelor hotărâte să-și extindă construcțiile după modelul „Frohdörfchen“. Acești foști țărani s-au îmbogățit peste noapte și nu știau de ce să se apuce cu banii, vegetau în „suc propriu“, beau de cum se crăpa de ziuă rachiu de cafea, o sticlă de molan, paharul era mereu gol, vorbeau despre semănături și recoltă și cum făceau ei înainte totul cu mâna și cu boii, mai luau un gât de vin, vorbeau de serviciul activ, vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Poate că mă socoți destul de copt pentru balamuc. Dar dacă vei citi caietul postum, vei ajunge la aceiași părere. Piticul din lăuntrul său a mai avut puterea să strige pițigăiat și peltic: „Adio, Ramses”. La care, Ramses i-a răspuns: „Crapă, canalie”, înainte de a se prăbuși neînsuflețit pe mormanul de gunoi. Am comis prin urmare, un dublu asasinat, încheie Omul cu ciocul de aramă și ți-l destăinuiesc, încredințat că niciodată nu vei avea cutezanța să mă denunți, tocmai tu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tinerețea lui bărbătească n-a ratat câțiva Ramseși de calibru meu, deși am doi frați, oameni aproape cumsecade. Unul din ei, caligraf la o mare societate pe acțiuni, celălalt, mai tânăr, abil alergător pe sârmă după gologani, amenințat să-și crape capul la fiecare demonstrație. Cu mama, lucrurile stau azi ceva mai puțin limpede. Cred, însă, că a presimțit că în pântecul ei coace nebunia unui strămoș șugubăț și alcoolic, căci altfel nu s-ar fi străduit la începutul fecundării să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scrinului cu albituri. Laura nu era pentru mine, ceea ce era unguroaica din casa părintească, pe care câteodată cădeam ca o fiară, amețit de mirosul ascuțit al trupului cald și moleșit de somn adânc. Mă apropiam de Șari tiptil, când se crăpa de ziuă și așa cum fata dormea cu lampa aprinsă, în semn de așteptare, cu cămașa de stambă roșie suflecată deasupra mijlocul ei o aduceam binișor cu șalele pe colțul divanului, unde se trezea buimăcită, cu bulbul dinăuntrul ei agățat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
au născut încă, va stârpi din suflete buruiana răului, crescută în fiecare dintre noi din sămânța nedreptății. - Bravo! întrerupse încântat piticul dinlăuntrul meu și recăzu să adoarmă iar, cu căpățâna rezemată pe zăbrelele coastelor mele. Până atunci, cugetai întunecat, vom crăpa ca ploșnițele, înăbușiți de gaze, contaminați de ciumă. În orașele cu hecatombe de cadavre, moartea obosită, dominând din înălțimea stârvurilor împuțite, va rânji, trecând prin coasă caravanele de șobolani înspăimântați de uraganul bombelor aruncate din înalt, ca să rămână mărturiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
că are de suportat brutalul tratament și teroarea unui comis voiajor, care vinde broderii elvețiene pe chembrică și hârtie, dirijând în același timp spre cele patru puncte cardinale ale Europei, vagoane încărcate cu fidea și macaroane. Se plângea că, în loc să crăp de foame, îmi tai din curcanul fript o felie subțire pe care o mănânc în silă. E drept, scâncea el că toată friptura mi-o împart în două părți egale ca să-mi hrănesc buldogii, dar după ce îi văd săturați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zigzagurile și coborâșurile Alpilor. Îmi mai stau și astăzi încă, întipăriți în minte și în suflet și Marele Clopotar și Marele Venețian, uriașe piramide albe netezite, parcă, cu mistria. Și iată că dinspre dreapta, dedesubtul munților mărunți ai orizontului, cerul crăpă. Brâul de dungi din fundul adânc al zărilor, se coloră în blond. De după o coamă mai înaltă, soarele - imens ghemotoc de aluat din aur topit - apăru și se urcă grăbit. În cele câteva clipe în care piticul, între coastele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între strămoșii mei, nici un pensionar al ocnei. Crapă-ți capul singură, ca să pot citit în creierii tăi risipiți, cruntul adevăr pe care mi-l ascunzi de atâta vreme”. „Să vezi cum a fost”, scâncea Gloria. Atunci răcneam să tacă. Nu vreau să știu la ce se gândește femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un jurnal aprins, când cineva, de dincolo deschise. Era un copil desculț, în cămașă de noapte, largă și lungă până peste glezne. Intrarăm într-o bucătărie albăstrită de lumina lunii, estompată cu umbre și lumini discrete. Se distingea și cimentul crăpat de pe jos, și peretele acoperit cu plăci de faianță, cam până la un metru înălțime. Fantoma care ne deschise ușa nu avea de gând să facă lumină. De altfel nici nu era nevoie, căci chipurile ni se deslușeau destul de clare. Văzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Alt tată avuseși tu, Dumnezeu să-l ierte, și altă stofă are un croitor de coșciuge. Dar să fi semănat cu mine, arză-l-ar focul, că la douăzeci de ani eram caporal. Duminica o porneam înspre maidanul bâlciului. Acolo crăpam între dinți semințe de dovleac până se făcea alb pământul. Trăgeam la semn cu pușca și când cădea oblonul de fier, „mireasa” venea de-a-nvârtitelea, clătinându-se pe vârful pantofului alb. Când mi se făcea, treceam pe ulița cu fete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
înalte cu șireturi, foi negre, până la genunchi, bluză albă cu guleraș, sub un veston din stofă neagră, ca de chelner, retezat deasupra șoldurilor. Doi sâni ca pepenii ce se rotunjeau proeminenți, vestonul cambrat și crupa colosală de sub foile întinse să crape, realizau o contracumpănire între fese și mamele, ce dădeau acestui trup mare și o suplețe statornică. Vladimir a înțeles că mai întâi trebuie s-o plimbe și să o ducă la culcare amețită de alcool. Trebuie să recunosc, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mă opintesc în căsnicie, ca la o saca, până când năravul fără leac mă turbă. Abur și ceață îmi suie din trup în creier. Atunci galopez pe șoseaua mocirloasă, hurducând sacaua până când rup șleaurile. Încep să zbor, lăsând în urmă lut crăpat de secetă, bălți pestilențiale, munți de gunoi. Între toate acestea, Gloria rămâne un punct de pământ. Iapă cuminte, sau izbită de isterie, atunci când primește armăsar în loc. Iar eu, ridicat pe deasupra păcatului și al visului urât, privesc de sus trecerea carelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acoperă ca niște țâțe cenușii, coama peretelui împădurit din față. Ploaia vine, mai întâi pe furiș, apoi degenerează într-un cântec monoton. Pomii treziți dintr-o lungă toropeală salută înviorați, în dreapta și în stânga, cu legănări de creștete. Zigzagul fulgerător galben crapă pânza cenușie și trage după el o imensă prăvălire de tunet necăjit. Cerul albăstrit rămâne locului. Ultima cârpă zdrențuită și murdară de nor cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cărora se întindeau garduri din sârmă ghimpată. Presupun că unchiul meu nu a știut că Pe frontul de vest nimic nou se număra printre cărțile interzise, așa cum de altfel și eu am citit povestea despre modul jalnic în care au crăpat în Primul Război Mondial tinerii voluntari fără să bănuiesc că romanul acesta se numărase printre cele puse la index. Nici astăzi, efectul întârziat al lecturilor timpurii nu mă ocolește. Perechea de cizme care își tot schimbă purtătorul... Cum crapă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
au crăpat în Primul Război Mondial tinerii voluntari fără să bănuiesc că romanul acesta se numărase printre cele puse la index. Nici astăzi, efectul întârziat al lecturilor timpurii nu mă ocolește. Perechea de cizme care își tot schimbă purtătorul... Cum crapă ei, unul după altul... Tot mereu, autorul și cartea îmi amintesc de lipsa mea juvenilă de înțelepciune și totodată de puterea limitată a literaturii de a te trezi la realitate. Atunci când, pe la mijlocul anilor ‘60, am fost într-o vară cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
V1 și V2, ca și de armele-minune așteptate de la o zi la alta. Spre sfârșitul lui februarie, când începeau deja să circule zvonuri despre furtuna de foc de la Dresda, noi am depus jurământul sub luna plină, pe un ger de crăpau pietrele. Un cor a cântat jurământul celor de la Waffen-SS: „Când toți își pierd credința, noi credincioși rămânem...“ La scurt timp după asta am devenit martorul unui fenomen în cursul căruia, mai întâi cu încetinitorul, apoi repede și în sfârșit accelerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
asemănătoare a războiului i-a ajutat să deprindă frica și să ajungă la aventurile vânătorului von Soest. Căci, așa cum modul în care relatează el bătălia de lângă Wittstock se concentrează asupra râului Dosse și a ținutului mlăștinos din jur, în care crapă oamenii împăratului - proces în cursul căruia s-a priceput să confere culoare măcelului folosind cu simț artistic cuvintele colegului său baroc într-ale scrisului, Opitz - , tot așa pot și eu să identific teritoriul acelor etape ale războiului care au legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a îndepărtat țopăind atât de încet, de parcă nu ar fi avut de ce să se teamă de noi. Așadar, am continuat să mergem cu pași mari de-a curmezișul unui câmp, n-am mai avut de traversat poduri și, când se crăpa de ziuă, am văzut un sat pe care inamicul era evident că nu-l ocupase încă, fiindcă ședea tăcut în aburii dimineții, așezat cuminte și pașnic în jurul bisericii, ca picat dintr-o altă vreme. Ciudat, fața întunecată sau doar morocănoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la fel ca eroul de pe submarin, locotenent-căpitanul Prien... Adică de bună voie... Băiatul din serviciul de muncă voluntară, pe care noi îl numiserăm „Noinufacemașaceva“... Cum a supraviețuit apoi Führerul datorită providenței... Jurământul în fața drapelului la Waffen-SS, pe un ger de crăpau pietrele... „Când toți își pierd credința, noi credincioși rămânem...“ Și când a venit peste noi orga lui Stalin: morții cei mulți, majoritatea tineri și la fel de cruzi ca mine... Apoi când am cântat în pădure, de frică, Hans cel mic până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]