5,590 matches
-
exista un trădător ce urmărea evoluția bolii și-l informa pe Calpurnius Piso, care, nerăbdător, aștepta într-adevăr pe insula Coos, pe apropiata coastă a Cariei. În agonia lui, Germanicus găsi puterea de a vorbi în taină cu ofițerii săi credincioși, la care ținea foarte mult; Gajus îi văzu ieșind din cameră hohotind de mânie neputincioasă, strângând revoltați armele inutile. Apoi îi îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic pentru nepoata lui Augustus, cel mai nobil sânge al imperiului, văduva lui Germanicus cel preaiubit, speranța poporului. Nimeni, dintre cei șase sute de senatori, din puternicele colegia sacerdotale. Ea îi îndepărtase și pe majoritatea servitorilor, chiar și pe cei mai credincioși, care se opuneau - îi trimisese la o vilă din suburbii. Gajus nu văzuse niciodată casa atât de pustie, cu luminile tremurând departe, câte una stingându-se. Și Agrippina ținuse un jurnal, dar îl ascunsese și nu vorbise nimănui despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ea de aceeași armă. Îi răspunse că n-ar fi crezut-o - și scutură din cap, înduioșată în fața a ceea ce ea credea că e nevinovăție. Ei îi rămânea o singură cale: să-și împlinească până la capăt destinul. Curajoasă și neîmblânzită, credincioasă bărbatului ei, mândriei casei sale și drepturilor ei călcate în picioare chiar și dincolo de moarte. Îi spuse că peste secole oamenii vor vorbi despre ea. Și cum el plângea, ascunzându-și fața, îi zise râzând scurt: — Avem o speranță. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a întregului imperiu, Forma Imperii. Înainte de Agrippa, pe pământurile cunoscute ale Apusului nimeni nu se gândise să reproducă într-un desen - cu indicarea tuturor distanțelor, calculate de cartografi și ingineri - forma și dimensiunile ținuturilor supuse Romei. — El era cel mai credincios tovarăș al lui Augustus, spuse Iginus cu acreală voită, pe când despăturea papirusul. Munca aceea imensă îi luase douăzeci de ani. Originalul fusese pus cu gelozie în biblioteca imperială și nimeni nu-l mai văzuse. Și după acel document s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ani; el s-a înfuriat, a încercat să i le smulgă, dar ea n-a cedat... Gajus ridică ochii și-i întâlni pe cei ai libertului. Prin urmare, cuvintele îi erau adresate lui. În sufletele celor mai vechi și mai credincioși sclavi ai Liviei se ascundea o ură nebănuită. Se întrebă unde puteau fi ascunse acele scrisori. Nimeni nu avea să le găsească vreodată. De-a lungul secolelor, au rămas o legendă șoptită de istorici. Libertul și prietenii săi se îndepărtară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
e mai importantă decât știrile de familie. Împiedică gestul de răzvrătire al băiatului; îl sfătui: — Așteaptă. O să ai timp. Îi mângâie buzele cu două degete, îi opri cuvintele. Tiberius își căsătorise surorile, deși erau atât de tinere, cu niște patricieni credincioși lui, în vârstă cu cel puțin douăzeci de ani mai mult decât ele. Gajus fu cuprins mai întâi de neliniște, apoi de o furie neputincioasă. — Așa sângele lui Germanicus va fi îndoit cu cel al dușmanilor lui! Antonia clătină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin mica grădină din încăperile ei private, unde înfloreau trandafiri de toamnă. Ofițerul începu să-i vorbească în șoaptă. Gajus, aflat în preajmă, văzu că ea îl asculta și înclina capul; apoi se oprea, înălța capul, îl privea pe ofițerul credincios; pe neașteptate, surâse. Gajus vru să se îndepărteze; mâinile îi tremurau. Nu se întoarse. După o tăcere interminabilă, o auzi pe Antonia chemându-l. Elius Sejanus intrase triumfător în Curie și constatase că toți senatorii ajunseseră înaintea lui. Însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea milele, căci la capătul acelui drum avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în oraș în plină noapte, dădu pe gât o cupă cu vin și trezi repede cohortele pretoriene, așa cum făcuse atunci când îl distrusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
păcate, Tiberius i-a uitat în testamentul lui. La fiecare anunț se auzeau, ici-colo, ovații. El se oprea o clipă, ridica mâna, apoi continua. Moștenirea imperială a lui Tiberius îi îngăduia asta, și nu numai. În încheiere, pentru iubita și credincioasa plebe a Romei anunță daruri de unsprezece milioane două sute cincizeci de mii de denarii. Nimeni nu știa că toate confidențele lui Macro cu privire la testamentul lui Tiberius și meditațiile singuratice de pe terasa de la Misenum îi îngăduiseră tânărului Împărat să planifice bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l trimită pe vinovat într-un loc mai puțin izolat și mai puțin sălbatic. „De ce îl apără Lepidus?“, se întrebă Împăratul, neîncrezător. Dar își aminti că îl văzuse plecând spre Gyaros, spre moarte, pe Creticus, tribunul care fusese tovarășul credincios al tatălui său în Syria, și porunci ca, în loc de îndepărtata Gyaros, Arvilius să fie trimis la Andros, o insulă mult mai primitoare. Senatorii îi lăudară bunătatea și îi dădură ascultare. „Mila îl înmoaie repede“, se gândiră unii. Senatorul Junius Silanus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se miște de acolo până spre seară. Era povestea, spusă din interior - informatori, delatori, spioni, denunțuri anonime, conciliabule, discuții private cu împăratul, ordine trimise tribunilor și prefecților -, a persecuției îndelungate și programate care distrusese familia sa și pe cei credincioși ei. Cu o precizie necruțătoare, Tiberius însuși adunase materialele. Vinovații ieșeau la iveală cu zecile, din vremea agoniei Juliei, a asasinării lui Gracchus, din teribilele zile de la Antiohia; numele și declarațiile acuzatorilor; procesele-verbale ale martorilor falși, semnate în josul paginii; listele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noapte. Cerul începea să se lumineze în spatele siluetelor întunecate ale pinilor Romei. Oamenii care-i stăteau alături erau impasibili, veneau din ținuturi îndepărtate unde nu se mai puteau întoarce, fiindcă aleseseră războiul împotriva celor de-un sânge cu ei. Cruzi, credincioși și puternici, văzuseră totul, iar acum, deși nu înțelegeau nici un cuvânt latinesc, erau mândri de felul cum se terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alte nopți din acea lungă iarnă, el își arunca pe umeri o mantie și ieșea să se plimbe prin galeria cu coloane, în întuneric. Știa că Helikon dormea într-un colț lângă ușa lui și îl zărea: noaptea unui câine credincios alături de stăpânul lui. Se uita la el, având grijă să nu-i tulbure somnul, și se întorcea fără speranță în patul său gol. În seara următoare, de îndată ce servitorii tăcuți își făceau apariția în minunatele lui camere, aprinzând candelabrele și lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi vedeau pleoapele umflate, nehotărârea dacă să plece sau să mai stea, faptul că nu le răspundea... Privea zorii ca un prizonier în fața căruia se deschid porțile închisorii. Lumina aducea cu sine ceasurile constructive, întâlnirile pline de viață cu funcționarii credincioși, cu trimișii entuziaști ai provinciilor, cu ambasadorii prieteni, cu oamenii care, vrăjiți de visele lui, construiau împreună cu el o lume a viitorului. Prietenii lui veneau din ținuturi îndepărtate, îl vedeau ca pe un zeu ce răspundea speranțelor lor: aerul fluviului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atenuate de veștile despre nopțile desfrânate ale Împăratului. „E de nedescris ce se întâmplă, dacă e adevărat...“, se gândea Asiaticus - însă informațiile erau confuze, fantasmagorice, lipsite de precizie. Se hotărî: „Ăsta e momentul. Acum ori niciodată“. Precaut, convocă puțini tovarăși credincioși într-o vilă a sa din suburbiile Romei, anunțându-i că aveau să mănânce carne de vânat. Prin vila lipsită de ornamente se învârteau însă niște sclavi bătrâni, de încredere și cam surzi; cea care dirija totul era doica senatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puternic, care nu suporta - și, probabil, nu înțelegea - bârfele și glumele de la curte. Callistus râse de el aruncându-i un cuvânt jignitor, iar când celălalt se supără, îi spuse că numele respectiv fusese inventat de Împărat. Chereas, care îi fusese credincios ca un câine Împăratului, se simți trădat și se lăsă antrenat orbește în complot. Callistus râse în sinea lui de precauția inutilă a Împăratului, care lăsase povara imensă și puterea decisivă a acelei funcții pe umerii a doi oameni. Sacerdotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici nu mă interesează. (marți) Caut ca un obsedat, vreau să găsesc un semn că mă Înșală; simt că vreau să mă Înșele și să-mi confirme astfel postulatul prim de la care am pornit această aventură: nici o femeie nu este credincioasă, căci toate, mai devreme sau mai târziu, cad pradă instinctului sau cochetăriei; de aceea, nu merită să consumi prea multă energie pentru acest sentiment. Nu există decât o soluție radicală: cinismul. Numai astfel te vor iubi toate, se vor da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ba mai sus, părea mai stăpână, dar acolo unde nu poate pătrunde nimeni lacrimile Își croiau traiectorii nevăzute și chinuiau acel suflet trist, nespus de trist. Aveam impresia că toate drumurile s-au Închis, deoarece Însăși gheața, unica mea prietenă credincioasă, nu mă mai primea. Și Începusem să strâng În mine multă tristețe, dar nu venin. Era inutil. Atunci a apărut un bărbat. Dintr-o toană, la „public“, când venisem, pe banii mei, am făcut dublu. La antrenamente nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi-l pot imagina de... ei bine, în cadrul religiilor se numește stare de grație sau nirvana, sau extaz sau - starea lui Buddha sau așa ceva. Nu simt decât iubire și lumină, și pace, și minune și dacă aș fi un bărbat credincios aș spune... ei bine, aș spune că atunci când mă uit la tine și simt ce simt... văd fața Domnului. — La dracu’, Charlie. Câteodată ești de-a dreptu’ ciudat. — Știu. Nu te teme - nu sunt atât de ciudat pe cât par. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
din viață În ziua de 19 martie, orele 17 și 43 de minute, după o boală grea, a tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, fiu credincios al clasei muncitoare și al poporului român. Conducătorul iubit al partidului și poporului nostru. În ultimele clipe de viață ale tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, la căpătâiul său se aflau membrii conducerii de partid și de stat, tovarășii Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
bigote cu trupul aplecat pe prima bancă, cea mai aproape de altar. Și chiar există o femeie îngenuncheată, ascunsă în spatele unei coloane. Există întodeauna o femeie îngenuncheată în biserică. Îi văd tălpile pantofilor și o văd și pe mama. Ea era credincioasă și tata i-a interzis toată viața să-și practice religia. Ca să nu-și supere soțul, s-a obișnuit să se roage în tăcere. Se prefăcea că citește, își pleca ochii pe o carte deschisă, dar uita să întoarcă paginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
celor care intrau, ca și cum nu s-ar fi simțit demnă de locul acela. Tălpile pantofilor femeii aceleia erau ca și acelea ale mamei mele. Tălpile celui care stă îngenuncheat, care se desprinde de pământ și se roagă. Și Italia era credincioasă. Ținea în dormitor un crucifix, care atârna pe perete printre boabele unui rozariu mare de lemn, și purta la gât o cruciuliță de argint pe care o sugea când era tristă. Poate acum și ea intra într-o biserică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ție. Așa că de cum mă voi duce din lumea asta și tu vei rămâne singur aici, însoară-te, însoară-te cât mai curând. Adu o doamnă și-o stăpână în casa asta. Nu pentru că n-aș avea încredere în vechii și credincioșii noștri servitori, nu. Dar adu o stăpână a casei. Și să fie stăpâna casei, copile drag, să fie stăpână. Fă-o stăpână peste inima ta, peste punga, cheltuielile, bucătăria și hotărârile tale. Caută o femeie cu autoritate, care să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spun? Îmi promiteți că n-o să vă supărați? — Hai, spune-mi. — Bine-atunci: pentru... pentru... pentru că sunteți un nefericit, un biet om... — Și tu? Cum vreți. Aveți însă încredere în fetița asta; aveți încredere în Rosario. Nimeni nu vă e mai credincios... nici chiar Orfeu! — Totdeauna? — Totdeauna! — Orice s-ar întâmpla? — Da, orice s-ar întâmpla. — Tu, tu ești adevărata... - și dădu s-o prindă-n brațe. Nu, nu acum; când o să fiți mai liniștit. Și când nu... — Destul, te-nțeleg. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adăugând în sinea-i -: Tot ce gândește există și tot ce există gândește. Da, tot ce există gândește. Exist, deci gândesc.“ La început nu simțea deloc poftă să cineze și doar din obișnuință și ca să cedeze la rugămințile servitorilor săi credincioși ceru să i se dea două ouă fierte și-atât, ceva foarte ușor. Pe măsură însă ce le mânca, i se deschidea o poftă ciudată, o furie de a mânca din ce în ce mai mult. Și ceru alte două ouă și apoi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]