KorAP: Find »[drukola/base=cruce & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...98 99 100 ...1132 >

28,300 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

și a coborât noaptea în tulpini. La 15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele prind contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cum se împarte Domnul în Sfintele Taine și, ca un miracol, te vei găsi în toate cele atinse și vei fi tu cel de peste tot și inima ta, în inimile lor, va număra: Doamne, cât de comodă îmi este această cruce pe care cineva a încrustat cu litere de o șchioapă "Sfânt" și cât de îngustă mi-a fost cămașa păcatului! Doamne, mântuirea prin excludere este calea cea mai scurtă spre tine. Dumnezeul meu din camera de gardă a contagioșilor, recomandă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
binele. O să-i fie bine fetei noastre, o să-i fie bine... și aruncă peste sicriu 20 de parale. Pe cea mijlocie a îngropat-o lângă clopotniță, îi plăcea tare mult să asculte chemarea. Era copilă, țăranii băteau coasele, ea făcea cruce pentru fiecare mușcătură a fierului. Părinte, rogu-te, lasă-mă să o îngrop sub clopote. O să-i ție de urât și de cântec, o să-i ție de furtună, părinte. Era copilă și alunga norii, lovind cu o lingură de lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
văzut. Biserica era plină de Sfinți, de Îngeri, Cuvioși, Arhangheli, Mucenici și mai erau în casa ta, Doamne, câteva cete de demoni smeriți și mai erau niște hoți, tâlhari, desfrânați, farisei. Undeva, dincolo de ei, eram eu, nu m-ai văzut. Crucea mea era mai mare decât crucea lor, capul meu era mai plecat, umerii mai împovărați, genunchii mai căzuți. Doamne, până la brâu, până la creștet și mai adânc ar trebui să mă îngrop în fața ta, pentru că nu știu unde să te mai caut, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de Îngeri, Cuvioși, Arhangheli, Mucenici și mai erau în casa ta, Doamne, câteva cete de demoni smeriți și mai erau niște hoți, tâlhari, desfrânați, farisei. Undeva, dincolo de ei, eram eu, nu m-ai văzut. Crucea mea era mai mare decât crucea lor, capul meu era mai plecat, umerii mai împovărați, genunchii mai căzuți. Doamne, până la brâu, până la creștet și mai adânc ar trebui să mă îngrop în fața ta, pentru că nu știu unde să te mai caut, pentru că nu mai cred în tine. Dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
verde, o rochie de frunze și de iarbă. Doamne, cum o să dansez cu toate pădurile și cu toate câmpiile laolaltă! O să se facă martie în tot satul, o să înmugure busuiocul după icoană, tocurile ferestrelor vor înfrunzi și cumpăna fântânii, și crucile cimitirului, vor crește ghiocei în pragul ușii, va înflori teiul în siropul de tuse. Castani cu struguri albi policandre atârnate de cer, Copoul drumul ce ducea în grădinile îngerilor. Diseară vin să culeg toate petalele scuturate, o să le pun într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de arginți: Dumnezeule, cu adevărat nu exiști atâta timp cât te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
îi învârte după bunul plac roata norocului și lasă urme pe tocuri de ușă ca o biblică trecere. Poetul nu hodinește comod în carne; și-a semănat cuvintele, apoi, precum lupul flămând de stele, adulmecă cerul. Poetul nu-și iubește crucea fie ea și din oase. Iubirea poetului nu lase urme în oglindă, iar pentru asta tu ești vinovat, Doamne! Poetul privește cerul vertical, pentru că moartea nu-l fură la cărți. Suflete, ești bolnav pentru că te numești suflet! 25. Se amăgesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe ei, de ce te-ai irosit în cei care nu știu să te facă parte? Viitorul impersonal sperie, sperie teama că semnele cuielor se vor cicatriza înainte de vreme, înainte de a-și cunoaște durerea, odată cu prima romanță de clopot. Lipsa rădăcinilor crucii cufundată în apa botezului sperie. Treizeci de arginți și poți abandona pentru o vreme plugul înțelenit între coaste. Inima rupe cuțite odată cu primul cântat al cocoșului. Lepădarea de sine nu-i un păcat când sinele este pustiu, când Dumnezeu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vă holbați la mine? În pod, să nu vă mai văd, în pod am spus! Astfel de scene se petreceau aproape zilnic două, trei ore, până către miezul nopții. În casa de pe malul Sărății, nimeni nu mișca în front. Dumnezei, cruci, biserici, geamuri sparte, alcool, pumni, palme, nervi, transpirație, haine ude, cizme împuțite, colete poștale, miros de pește, de hățuri, guri de ham și o pufoaică roasă ce încălzea șalele lui Puiu. Puiu, un cal alb, bătrân, ce știa drumul spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să convingă că va fi cuminte, că va trăi numai cu aer și că își va purta singur de grijă în lume. Cristian implora viață. Când a găsit-o bunica Lențuca, Eugenia zăcea leșinată în pragul casei ca sub o cruce lângă ghemotocul de viață, nu a lăsat-o inimă să-l arunce pe gârlă sau să-l îngroape sub un copac. Cristian, după 6 luni, nu s-a lăsat pierdut. Eugenia a mutat mobila, până când fătul s-a rupt din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
clopot, între două ape. La miezul nopții, o locomotivă albastră sfredelea întunericul. Depoul, un cimitir de linii moarte. Când se pleacă, într-un colț de prosop se pune un ban: Să aibă cu ce plăti vămile", spun babele și fac cruce ca și cum ar bate într-o poartă închisă. Gara este și ea o casă îndoliată. "Aleluia! țipă locomotiva diesel. Aleluia!" Atenție, la linia unu se manevrează! S-a dus și acesta! În sala de așteptare, inutila sală de așteptare, se citeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune printre boscheți îndulcită cu iluzii la litru, înveșmântată în piele de arici, îngropată în stâncă, topită în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
urlă ca o lupoaică la stele. Oglinda se face țăndări, mozaicul dizolva pași: Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... Unu, doi, unu, doi, unu, dooooooooi... 38. Luați-l de aici! La balamuc cu el! Crucea mamei lui de nebun! Cine dracu l-a adus pe ăsta în armată? Uite ce față are, ce meclă descompusă, parcă-i coborât din copac! Ștergeți sângele, măturați cioburile, spurcatul naibii! E schizofrenic, tovarășe sergent! Belește ochii a străin, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
balamuc, Petru se împrietenise cu umbra; Dumnezeu obișnuia să pășească în urma lui, preocupat de toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea cu spatele la icoană, nerecunoscându-și portretul. Umbra rămânea în urmă, Petru o căra în spate ca pe o cruce; umbra grăbea pasul, Petru fura la start cât să întregească absența umbra alături de contur, umăr la umăr, Petru regla cadența după o singură bătaie de inimă. Petru stătea cu umbra la masă, adormea și se trezea cu absența sa, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu halatul galben mătură frunzele: "Fluturi în cer, fluturi pe pământ, fluturi în icoană, insectarul meu așteaptă să vină toamna ca o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia, desenează oameni, apoi îi pupă până îi sângerează buzele. Privește-l pe acela din fundul curții: culege toată ziua castane; când nu mai sunt castane, culege frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur surâsul chibritului aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi într-un trecut anost nimic mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
linguri, două cuțite, două furculițe, în mijloc mămăliga; cu o sfoară mama tăia drum spre casă. Tata sorbea în liniște fiertura de legume, dreasă cu lapte acru, înghițea oul fără să-l mestece, brânză râncedă, mămăliga încălzită sub pernă, făcea cruce. Celălalt castron rămânea neatins. "Dumnezeii mă-ti, muiere, îmi otrăvești inima! Mă omori cu zile! Mă bagi în mormânt! Munte, munte brad umbros/mai aplecă-ți vârfu-n jos/să mă urc în vârful tău, să mă uit în satul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu cerneala sau cu cenușa; într-un certificat de deces, semnătură indescifrabilă. Aleluia! Moartea este ultima iubire, intimitatea se așterne cărare, de-a stânga și de-a dreapta drumului,12 punți. La fântâni, se aruncă bani pentru ultima apă limpede; la crucile drumului, pentru ultima incertitudine; la poarta cimitirului, sfântul Petru taie bilete: hai, grăbiți-vă, locurile la fereastră sunt mai scumpe, spectacolul începe, astăzi vizionați un trailer despre cum se strânge în brațe. Moartea este cea mai consistentă iubire. La început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea albă, naște prin cezariană în fiecare fulg. Se stafidește viața precum fructul pe ram: până în miezul sâmburelui riduri; invidia cimitirelor pălește livezile, cruce pe fiecare ramură. Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
intențiilor intersecta obsesiile licuricilor. Mirosul de gaz lampant tămâia înserarea până dincolo de fereastră. La demisol, medicul de gardă, euharistic, împărțea vise necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele sunau a clopote desfundate. Gratiile, ca niște cruci încarnate, secționau noaptea pe din două: dincolo de zid, libertatea luneca printre degete, dincoace, precum niște grăunțe de smoală, întunericul se rostogolea în sânge. O stare de biserică părăsită umplea toate ungherele. Să fii prieten cu Dumnezeu, noaptea, într-un spital

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ferestrelor. Pastilele lichide de diazepam adormeau ferestrele. Dumnezeul mamii voastre de căcăcioși! Ați vrut să mă otrăviți, las' că va dau eu în primire! Bă, Chelemen o să vă rupă gâtul ca la hulubi! Pe cine credeți că duceți de nas, crucea mami voastră de derbedei? Mă, eu ca voi am fumat cu sutele. Știți cine sunt eu, mă? De unde, dracu, să știți? Ați auzit de tovarășul plutonier Catană? De redutabilul plutonier Catană, canaliilor?! Am slujit țara 30 de ani, 30 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mă otrăviți cu o ceașcă de ceai. La dracu cu politica asta de căcat! Statul vă îmbracă, statul vă hrănește, vă pune acoperiș deasupra capului, statul vă caută și-n cur, bă, neghiobilor, iar voi nu mai puteți de bine! Crucea mami voastre de dungați! Bă, handicapatule, ți-ai nenorocit copii! Fuge satul de tine ca de duh rău, spurcăciunea naibii, violator ordinar! Dacă aș avea un revolver, ți-aș zbura creierii pe pereți! Domnule portar, nu este adevărat, noi... Tacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o poezie de Bolintineanu. În camera de gardă, Dumnezeu scria rețete instant de îndulcit întunericul după toate gusturile: rețete cu miros verde a iarbă de coasă cimbrul îmbiba memoria ceaiului fără zahăr; rețete alb-negru fotografie de bun rămas înrămată pe cruce; rețete în doză unică atârni somnul de grindă, la celălalt capăt, din câteva petice, reconstitui absența. La 22, se închideau ușile, se trăgeau obloanele, se lua lumina. Ana, mai mult actriță decât asistentă, dansatoare de cabaret, jucătoare de baschet, contabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu există și nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să motivezi intenția de a respira; în rest, inima piatră de moară, sângele mlaștina melcilor, oasele așchii de cruce, ochii în icoană și cam atât; sunt în gând cât nu încap în ființă, sunt în vis ce dă pe dinafara gândului, sunt în imaginație ce rebutează visarea. Pentru vise nu trebuie să inventăm incubatoare. De la noapte, visele își iau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]