3,588 matches
-
spațiale Challenger. Pentru întreaga sa muncă la dezvoltarea electrodinamicii cuantice, Feynman a fost unul din laureații Premiului Nobel pentru fizică în 1965, alături de Julian Schwinger și Sin-Itiro Tomonaga. În afara domeniului fizicii teoretice, este creditat cu crearea conceptului revoluționar de computer cuantic, precum și cu explorarea timpurie a acestuia. În domeniul pedagogiei și al oratoriei, Richard Feynman fost un dascăl remarcabil, un pedagog desavârșit, educând multe generații de viitori profesioniști, fizicieni și matematicieni, dar și popularizând cu același talent remarcabil fizica și aspectele
Richard Feynman () [Corola-website/Science/300725_a_302054]
-
ANTHROPOCOSMOS și HYPHEN, până la cel cu aspirații cosmice, al STELELOR...” (Dicționar de Artă Contemporană). Amintind de personalitățile renascentististe, arta lui sfidează clasificările, fiind capabil să producă o "artă totală" ce sintetizează cunoștințe din cele mai diverse domenii: filosofie, lingvistică, fizica cuantică, arhitectura. Printre contribuțiile sale monumentale se află ""Crucea Secolului"" din Piață Charles de Gaulle și ""Crucificarea"", monumentul Martirilor Revoluției, amplasat în centrul Timișoarei, în fața catedralei ortodoxe. Este cunoscut în special pentru seriile de lucrări:
Paul Neagu () [Corola-website/Science/298746_a_300075]
-
to See", Adams a scris două romane care conțin personaje noi. "Dirk Gently's Holistic Detective Agency" a apărut în 1987 și a fost descrisă de autor ca "un fel de gotic-horror-polițist-călătorie în timp-dragoste-comedie-epopee, focalizat pe noroi, muzică și mecanică cuantică". Cartea a primit multe recenzii excesiv de favorabile în ziarele americane. Adams a luat unele idei din scenariile "Doctor Who" la care a lucrat: "City of Death" și "Shada". Un an mai târziu a fost publicată continuarea romanului, "The Long Dark
Douglas Adams () [Corola-website/Science/299732_a_301061]
-
are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este definit. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută ca o măsură a schimbării. În accepția fizicii clasice, timpul este un "continuu". Fizica modernă (mai precis, teoria mecanicii cuantice) dispută însă această calitate, sugerând că ar exista doar continuu spațiu-timp. În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
celule, la plante și la animale Conform părerilor lui Stephen Hawking, universul a avut o evoluție foarte regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de știință descriu universul în termenii a două teorii parțiale fundamentare - teoria generală a relativității și mecanica cuantică. Universul este spațiu-timp și este în expansiune continuă. Aceasta se demonstrează plecând de la teoria relativității generale, prin care se explică un fenomen curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre roșu, fenomen ce se produce atunci când sursa emițătoare este în
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
până atunci (ca și găuri negre), ca fiind simple curiozități strict teoretice. În 1976 Stephen Hawking demonstrează că, odată formată o gaură neagră, ea începe să piardă din masă radiind energie (radiație Hawking), fapt ce intră în contradicție cu fizica cuantică. În 2004 este descoperit un grup de găuri negre ce duce la noi teorii privind distribuția găurilor negre în univers și la concluzia că există de cinci ori mai multe găuri negre decât s-a presupus până acum. În iulie
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
studiază constituenții fundamentali ai materiei și interacțiunile acestora. O particulă elementară este o particulă subatomică ale cărei proprietăți pot fi înțelese fără a presupune că ea ar avea o structură internă. În dezvoltarea fizicii cuantice, unele particule subatomice considerate elementare la un anumit moment s-au dovedit ulterior a avea o structură internă. Explorarea structurii materiei la scară din ce în ce mai mică a fost realizată experimental în procese de ciocnire la energii din ce în ce mai mari: fizica particulelor elementare
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
face uneori printr-un indice superior care indică semnul sarcinii. Exemplu: electron formula 4, pozitron formula 5. În fizica subatomică energiile se măsoară în multipli ai electronvoltului (eV): 1 MeV = 10 eV, 1 GeV = 10 eV, 1 TeV = 10 eV. În fizica cuantică este utilizat sistemul de unități naturale în care viteza luminii în vid și constanta Planck redusă au valoarea 1. Atunci, conform relației E = mc, masele particulelor sunt măsurate în unități de energie echivalente. Exemple: masa electronului m = 0,510999 MeV
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
dar cu sarcină electrică zero, care a fost descoperit experimental de James Chadwick în 1932. Existența nucleelor atomice alcătuite din "nucleoni" (protoni și neutroni) constituie fundamentul fizicii nucleare. Existența atomilor alcătuiți dintr-un nucleu și electroni, argumentată teoretic de mecanica cuantică, constituie fundamentul fizicii atomice. Nucleonii sunt membrii cei mai puțin masivi ai unei familii de particule numite barioni (din greacă: βαρύς = greu). Albert Einstein a dat explicația teoretică a faptului că în efectul fotoelectric energia maximă a electronilor emiși de
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
-o „antielectron”. Traiectoria unei particule cu aceste caracteristici a fost observată în (1932) de C.D. Anderson; ea a primit numele de "pozitron". Existența perechii electron-pozitron, care poate fi creată/anihilată odată cu absorbția/emisia unui foton, a reprezentat baza pentru teoria cuantică relativistă a "interacțiunii electromagnetice", electrodinamica cuantică, a cărei formulare modernă a fost dată de Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard P. Feynman și Freeman J. Dyson. Existența de perechi particulă-antiparticulă, cu aceeași masă dar deosebindu-se prin alte proprietăți (de exemplu
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
aceste caracteristici a fost observată în (1932) de C.D. Anderson; ea a primit numele de "pozitron". Existența perechii electron-pozitron, care poate fi creată/anihilată odată cu absorbția/emisia unui foton, a reprezentat baza pentru teoria cuantică relativistă a "interacțiunii electromagnetice", electrodinamica cuantică, a cărei formulare modernă a fost dată de Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard P. Feynman și Freeman J. Dyson. Existența de perechi particulă-antiparticulă, cu aceeași masă dar deosebindu-se prin alte proprietăți (de exemplu sarcini electrice opuse), a fost confirmată
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
tipic în timpuri de ordinul a 10 s. Această comportare sugera că era vorba de două mecanisme diferite: particulele stranii erau produse de interacția tare, dar se dezintegrau prin interacția slabă. Murray Gell-Mann și Kazuhiko Nishijima au introdus un număr cuantic nou, numit "strangeness" ("stranietate"), pentru a le caracteriza. În 1961, Gell-Mann a introdus o clasificare a particulelor care interacționează tare, denumite colectiv hadroni (din greacă: ἁδρός = gros, masiv), pe care a numit-o "calea octuplă" (în engleză: "the eightfold way
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
fiind fiind interpretat ca stare legată formula 19. Au fost observați noi barioni și mezoni „charmed” (în a căror structură intra quarkul "c"), iar partonii experimentali au fost identificați cu quarkurile matematice. Fusese creată baza experimentală pentru teoria "interacțiunii tari", cromodinamica cuantică. A urmat identificarea quarkurilor din „a treia generație”: "bottom" ("b") (1977) și "top" ("t") (1995). În cromodinamica cuantică, interacțiunea tare dintre quarkuri este mediată de bosoni de masă zero numiți "gluoni"; simetria SU(3) a interacțiunii tari e reflectată în
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
structură intra quarkul "c"), iar partonii experimentali au fost identificați cu quarkurile matematice. Fusese creată baza experimentală pentru teoria "interacțiunii tari", cromodinamica cuantică. A urmat identificarea quarkurilor din „a treia generație”: "bottom" ("b") (1977) și "top" ("t") (1995). În cromodinamica cuantică, interacțiunea tare dintre quarkuri este mediată de bosoni de masă zero numiți "gluoni"; simetria SU(3) a interacțiunii tari e reflectată în existența a 8 tipuri (sau "culori") de gluoni. Ca și quarkurile, gluonii sunt încarcerați în hadroni, însă pot
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
anul 2000), a completat lista leptonilor de a treia generație. Modelul standard conține astfel șase quarkuri și șase leptoni. În anii 1960, Sheldon Glashow, Abdus Salam și Steven Weinberg au elaborat o descriere unificată a interacțiunilor electromagnetică și slabă: "teoria cuantică a interacțiunii electroslabe". Teoria presupune existența unor bosoni vectoriali (de spin 1) intermediari, care să acționeze ca mediatori ai interacțiunii slabe. Acești trei "bosoni de calibrare", dintre care doi cu sarcini electrice opuse (formula 22 și formula 23) iar unul neutru (formula 24
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]
-
la scara umană obișnuită, fizica newtoniană a avut atât succes, încât nu are rivali. Dar eșuează lamentabil în experimente care implică viteze care sunt fracțiuni substanțiale din viteza luminii și când se studiază interacțiunile la scară atomică. Anterior descoperirii efectelor cuantice și a altor provocări la adresa fizicii newtoniene, "incertitudinea" a fost întotdeauna un termen folosit cu referire la cunoștințele umane despre cauze și efecte, și nu la cauzele și efectele însele. Unii critici ai determinismului afirmă că dacă oamenii nu sunt
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
un individ este liber de control extern, acesta este considerat a fi o entelehie; în măsura în care un individ este determinat de factori externi, acesta își pierde propia identitate și devine doar extensia unei alte entități. "interwiki" De la începutul secolului XX, mecanica cuantică a arătat aspecte ale unor evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
își pierde propia identitate și devine doar extensia unei alte entități. "interwiki" De la începutul secolului XX, mecanica cuantică a arătat aspecte ale unor evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La scara de interacțiune proprie omului, mecanica newtoniană oferă prognoze care din toate punctele de vedere se dovedesc a fi complet perfectibile, dacă nu
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
prognoze absolut corecte a traiectoriei sale, sau cel puțin așa ne-am așteptat. În contradicție cu prognozele mecanicii newtoniene, la scara atomică, traiectoriile obiectelor pot fi prognozate doar într-un mod probabilist. Nu există consens științific cu privire la ideea că mecanica cuantică ar fi respins determinismul. În timp ce descrierea mecanicii cuantice este indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost determinist
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
puțin așa ne-am așteptat. În contradicție cu prognozele mecanicii newtoniene, la scara atomică, traiectoriile obiectelor pot fi prognozate doar într-un mod probabilist. Nu există consens științific cu privire la ideea că mecanica cuantică ar fi respins determinismul. În timp ce descrierea mecanicii cuantice este indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost determinist de la crearea sa, dar atribuie această creeare unui
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
învechit pentru efectul fotoelectric este efectul Hertz. Importanța acestui fenomen în dezvoltarea domeniului fizicii constă în a sprijini formarea conceptului de dualitate undă-corpuscul a radiației electromagnetice. Explicația matematică a fenomenului a fost dată de Albert Einstein, pe baza unor ipoteze cuantice formulate de Max Planck. O suprafață metalică expusă radiației electromagnetice poate să emită, în anumite condiții, electroni liberi, care produc un curent electric dacă sunt accelerați sub acțiunea unui câmp electric. Electronii emiși prin efectul fotoelectric se numesc "fotoelectroni". Experimental
Efect fotoelectric () [Corola-website/Science/299848_a_301177]
-
hadroni, adică barionii, care includ protonii și neutronii, precum și mezonii, adică kaonii, mezon rho, pionii, etc. Se considera că interacțiunea tare este mediata de gluoni care acționează asupra quarcurilor, anti-quarcurilor și împotriva gluonilor înșiși. Acest proces este detaliat în teoria cuantică cromodinamica(QCD). Înaintea anilor 1970, protonii și neutronii erau considerați particule elementare indivizibile. Era cunoscut ca protonii purtau o sarcină electrică pozitivă. În ciuda faptului că respingerea electromagnetică realiza respingerea particulelor încărcate cu același fel de sarcină electrică, mai mulți protoni
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
mai tarziu s-a descoperit că protonii și neutronii nu erau particule fundamentale, ci erau constituite din alte particule, denumite quarcuri. Atracția puternică între nucleoni erau efectul secundar al unei forțe care țineau împreună quarcurile din protoni și neutroni. Teoria cuantică a cromodinamicii explică cum cuarcii poartă o caracteristică numită culoare, deși nu are nici o legătură cu spectrul vizibil... În teoria cromodinamicii cuantice, interacțiunea puternică este descrisă, la fel că forța electromagnetică și interacțiunea slabă, prin intermediul schimbului de bosoni. Cuanta câmpului
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
puternică între nucleoni erau efectul secundar al unei forțe care țineau împreună quarcurile din protoni și neutroni. Teoria cuantică a cromodinamicii explică cum cuarcii poartă o caracteristică numită culoare, deși nu are nici o legătură cu spectrul vizibil... În teoria cromodinamicii cuantice, interacțiunea puternică este descrisă, la fel că forța electromagnetică și interacțiunea slabă, prin intermediul schimbului de bosoni. Cuanta câmpului interacțiunii țări este gluonul, existând opt tipuri de gluoni. Gluonii transmit sarcina de culoare (care pot fi de trei tipuri: "verde", "albastră
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
pot fi la rândul lor de o "culoare" și de o "anti-culoare" corespunzătoare (exemplu: antiroșu-albastru). Există nouă posibilități de combinare între cei 8 gluoni din motive matematice legate de grupul de simetrie "ȘU(3)", care reprezintă fundamentul matematic al cromodinamicii cuantice (combinația verde-antiverde este neutră din punct de vedere al sarcinii de culoare). Interacțiunea unui gluon cu un quarc poate schimba culoarea quarcului: un gluon albastru-antiroșu absorbit de un quarc roșu îl va transforma pe acestă într-un quarc albastru. O
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]