3,596 matches
-
ca pe un lucru nou de la magazin și săl păstrezi, să-l dăruiești, să-l vinzi, sau să-l sfărâmi cu ciocanul. Eu am acel ceva de la tata, zise repezit apoi mușcă iar cu hârlețul din dealul aproape adormit cufundat într-o înserare înaltă și luminoasă, cu un cer siniliu, fără nici un nor. De undeva de departe se auzi un fel de lătrat ascuțit, repetat de vreo câteva ori, ce suna ca o sângerare printre tihărăile dealului, era poate a
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Nu vă temeți, voi ajunge. Și așa am întârziat la tura de noapte, trebuia să ajung de aseară. Ieși în noaptea neagră de afară și femeii i se păru după scăpărarea de o clipă a ușii deschise că el se cufundă undeva într-un abis. Frigul ce-l ciupi din prima clipă de pomeții obrajilor îl readuse la realitate. Simți deodată răsuflarea femeii alături de el. Fără să se gândească se întoarse spre ea și ți puse mâinile pe umeri iar ea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ar trăi cică prin Himalaia. Nu se știe de ce își aduse chiar acum aminte de aceasta, căută să-și mai amintească măcar ceva despre acest om al zăpezilor dar nu reuși. O moleșeală plăcută puse stăpânire pe el și se cufundă în puful acela moale cu un zâmbet satisfăcut. Nu mai auzi după un timp respirația grea, rară și profundă, ca oftatul unor foale, a celui care-l căra în spate, nu văzu cantonul mic de cărămidă roșie ce părea rezemat
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
închipuirea mea, fiindcă el nu a făcut decât să ia din nou o piatră din aceea colțurată și să o arunce în apa pârâului. De abia după un timp zise parcă fără să se uite la mine, „Bună..” apoi se cufundă iar în gândurile sale. Stăteam așa cu geamantanul în mâini și parcă uitasem ce aveam de făcut. M-am simțit ridicol și am trântit povara pe iarba uscată ce foșni scurt, iar o piatră aflată din întâmplare tocmai sub un
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
asta a dumitale.” Știam că totul suna anapoda fără nici o logică dar totuși speram ca asta să-l scoată din starea ceea. Privind parcă prin mine, undeva departe spre marginea câmpiei, mai mult mârâi decât zise: „Ei și... ”. Apoi se cufundă iar în gândurile lui. Rămăsesem stupefiat, nu mă așteptasem la acest răspuns. Mă așteptam la orice dar la acesta așa de aiuristic, nu. Poate de puține ori în viață rămăsesem așa descumpănit, cu gura căscată de spontaneitatea unui răspuns ce-
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
meditație profundă și precauție în mișcări, trebuia să se comporte ca și cum s-ar afla în celebra Sistine Chapel a Vaticanului. Ușile, capitonate în piele, nu lăsau să pătrundă din afară nici un zgomot care să distragă sau să perturbe atenția celor cufundați în lectură. În această oază a liniștii profunde și a meditației, așezat la masa de lectură cu mai multe cărți în față, se afla în momentul acela la finele unei probleme ce îi răpise destul de mult timp. Tocmai când trebuia
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a meditației, așezat la masa de lectură cu mai multe cărți în față, se afla în momentul acela la finele unei probleme ce îi răpise destul de mult timp. Tocmai când trebuia să-și noteze răspunsul exact, activitatea pașnică a celor cufundați în lectură fu întreruptă de un chiorăit sonor, prelung și strident. La acest semnal neașteptat de nimeni, brusc toate privirile s-au îndreptat spre el. Era pus într-o situație jenantă, chiar penibilă. La aceasta, se adăuga și faptul că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
curea nu prea lată din piele de harnașament maro, cu cataramă metalică peste care cădea o geacă de culoare gri, descheiată în față, cu pantofi sport de firmă negri, noi și ușori, din piele de bizon cu talpă flexibilă, antiderapantă, cufundat în gânduri, cu o geantă nu prea mare dintr-un material de cort negru, impermeabil, cu cinci fermoare din plastic, fiecare din ele cu câte două cheițe, cu o umbrelă pliantă în mână ca toți concetățenii lui Bacovia care cunosc
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
spate și, ca niciodată, o parte semnificativă din blocurile de gheață acoperite cu zăpadă se transformase în apă. Dacă fenomenul va continua ce se va întâmpla cu gheața din jur? Se va topi, iar întregul ținut al eschimoșilor se va cufunda și se va acoperi de apă. Bătrânii spun că niciodată spiritele nu au fost așa de mâniate pe ei. Trebuie neapărat să le aducă noi jertfe, ca să le îmbuneze și să le trezească mila față de eschimoși. Chiar în direcția în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și care l-a trezit înainte de a se face lumină. Noaptea lui "Moș Neculai" se sfârșise. Neștiind ce s-a întâmplat cu el, deschise ochii și se uită în jurul său. Voia să afle cât e ora, însă camera încă era cufundată în întuneric. Aprinse veioza ca să vadă mai bine ceasul de la mână cu care adormise. Era ora șapte și totuși, pentru câteva clipe, fu cuprins de îndoială. Nu știa sigur dacă e seară sau dimineață. Stinse din nou lumina. Ar fi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
noaptea până târziu cânta doine la fluier, ca și cum ar obloji rănile satului nostru iubit... Dar cel mai mult îmi plăcea de acel muzeu de care eram fascinată. Intram cu pioșenie ca într-o biserică. Zgomotul uliței dispărea și parcă mă cufundam într-altă lume... Doamna învățătoare Eugenia Buraga ne primea cu amabilitate și ne explica cu multă răbdare și tact, în termeni științifici, despre fiecare exponat în parte. Mă mândream că printre exponate era un fus cu furcă confecționate de către tatăl
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
al uriașei puteri de la nord."29 Eminescu atrage atenția românilor și Occidentului, în 1876, că năzuințele expansioniste rusești nu sunt simple visuri, ci voință de a face istorie, voință pe care Occidentul începe s-o piardă, dând dovadă de oboseală, cufundat în dulceața civilizației, bunăstării și culturii. Întrevedea el ceea ce, la începutul secolului al XX-lea, un Spengler va numi "declinul Occidentului"? Cu siguranță. "Teoriile aceste continuă Eminescu nu sunt lipsite de oarecare măreție și de o manieră de a privi
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
aceste continuă Eminescu nu sunt lipsite de oarecare măreție și de o manieră de a privi istoria universală într-un mod specific slav. În orice caz ni se pare ciudat cum noi, românii, care trăim lângă Dunăre, suntem cu totul cufundați în ideile Occidentului, pe când din toate părțile împrejuru-ne pulsează o viață istorică care în dispoziția ei generală se deosebește atât de mult de istoria Occidentului. Câteodată ar trebui cel puțin să ni se pară că suntem o muchie de despărțire
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
numără, / astăzi este ai ce număra / mâine amândoi nu vom mai fi / alții altfel vor număra" (Numără). O Ninsoare de noapte, un simultaneism de răceală, de gravitație terestră și întuneric sugerează multisenzorial împuținarea existențială: "Sufletul meu se îngroapă, lent se cufundă asemeni caselor vechi; / nu va pluti sufletul meu după moarte". Discursul în registru grav se litanizează, simulând o anumită logicizare superfluă. Până și lucrurile se transformă! Fabulația din Chrematistica lui Diogene nu face decât să sublinieze analogic, reiterativ, determinările din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a vrea să pătrundem cu adevărat în experiența victimelor. Emoția primează asupra înțelegerii unei dureri exhibate zi de zi prin forța imaginilor și comentariilor din media care, de fapt, ne anesteziază și ne desensibilizează față de suferință 1. Suntem atât de cufundați în emoție încât suferindul sfârșește prin a părăsi orizontul nostru intelectual pentru a ne lăsa în fața propriului narcisism. Ea se dă în spectacol, și prin asta ne scutește de empatia responsabilizantă. Se apropie astfel de o formă de voaierism eliberator
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
expulzării, care va continua să alimenteze un curent mesianic subteran deja prezent în Peninsula Iberică. Istoria de suferință este înscrisă în această cronică dublată de cuvinte de susținere și mângâiere, și mereu în limitele cadrului teoretic cunoscut al noilor exilați, cufundați în tristețe. În secolul al XVI-lea au fost scrise zece opere istorice evreiești importante. Din cei opt autori, cinci sunt exilați sau descendenți ai exilaților din Peninsula Iberică. În afară de cretanul Capsali, numai doi provin din medii ne-sefarde (Mantova
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de a fi lîngă iubita moartă. Vom mai găsi această dorință în Strigoii și apoi în basmul versificat de poet cu titlul Miron și frumoasa fără corp. Dar concomitent cu aceste opere de pură fantezie, pentru care poetul s-a "cufundat în stele, în nori și în ceruri nalte", el a mai scris, tot atunci, și poezia Floare-albastră. După aprecierea lui Perpessicius, "Floare-albastră face parte dintre cele mai puțin înțelese din poeziile lui Eminescu, în orice caz din poeziile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
iubitului. Acum, cînd cunoaștem numele ei adevărat și originea ei socială, putem crede că ea nici carte nu știa și, prin urmare, forțat i s-au atribuit de către poet cunoștințe despre piramidele învechite și cîmpiile asire. Fata, văzîndu-l atît de cufundat în cărți, se temea că el va uita-o. Ca să uite de cărți, ea îl chema în codru, să se urce amîndoi pe Stînca stearpă, să coboare apoi, în dezmierdări, pe Pîrîul Murelor, iar la răsăritul lunii, să coboare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților să se întoarcă printre noi și să vorbească cu noi, cu condiția ca el să-i incarneze”, căci „e de datoria teatrului să reînvie morții culcați sub pământ”, acești morți cufundați într-o înspăimântătoare tăcere și absenți din lumea reală. Un teatru fidel celebrelor cuvinte ale Electrei lui Sofocle: „Sunt vii morții culcați în pământ...”. Spațiu oferit strigoilor, morților întorși pentru a sta de vorbă cu cei vii, spațiu susceptibil să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Iar când Heracles, pradă acestei furii ucigașe, își va omorî propriii copii crezând că sunt copiii lui Euristeu, privirile lui crâncene, fioroase, vor semăna cu cele ale unei Gorgone. În timp ce Heracles doarme, căci zeița Atena intervenise și îi potolise furia cufundându-l în somn, Amfitrion - cel ce îl veghează- evocă eriniile, care se și porniseră în căutarea lui. Când se trezește, Heracles nu-și mai dorește decât să se reîntoarcă în Infern, însă, de data asta, mort de-a binelea. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fi pedepsit, au, așadar, ceva din Gorgo, și-au păstrat până și măștile de erinii. Cu chipul lui înspăimântător, Oedip nu amintește și el de Gorgo? Căci nu e doar un om cu ochii scoși, cu găvanele însângerate, un om cufundat pe vecie în întuneric, ci și un om ce rătăcește prin locuri neumblate, prin pustietăți în tovărășia Antigonei și care evocă el însuși aceste cutreierări dramatice în dialogul cu Ismena. Mai trăiește oare sau e doar o fantomă acest Oedip
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
împlinită de a scăpa de amintiri, va face din bietul om o ființă ce poartă pretutindeni cu ea o fantomă. Cât de frumoasă este această imagine a unui tată care se întinde seara în pat așteptând somnul care-l va cufunda în uitare: dar în întunericul deplin el îmi apare dinaintea ochilor și vrerea mea de a-l uita mă chinuiește mai tare decât aceea de a-l ține minte. Figură oarecum inversată a lui Hamlet, oare tatăl nu are aici
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe neașteptate toate întruchipările acestor alterități înfricoșătoare a căror expresie radicală e spectrul. Nopțile shakespeariene sunt apăsate de spaimă, nopți de groază în care se poate întâmpla orice, nălucire sau miracol. Oare nu seamănă lumea din Hamlet cu „acea lume cufundată în beznă, în care domnește un amestec nedeslușit de tăcere și vacarm”, cum spune Jean-Pierre Vernant, și unde Gorgo marchează pragul dintre „pe de o parte, lumina, vorba rostită clar și răspicat, amintirea nealterată, forma limpede conturată și, pe de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spaimă a lui Macbeth, crima se apropie aidoma unei fantome, iar teama că pietrele ar putea vorbi, trădându-i pașii ce se îndreaptă spre nevinovata-i victimă, a pus deja stăpânire pe întreaga lui ființă. După asasinarea lui Duncan, noaptea cufundată până atunci în tăcere se umple dintr-odată de zgomote. Lenox va descrie furtuna care se dezlănțuise: Ce noapte rea! S-au prăbușit de vânt, Pe când dormeam, hogeagurile casei, Și vaiere-n văzduh s-au auzit Se zice, stranii gemete
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
radical. Într-un anume fel, el se află încă de pe acum dincolo de omenesc, pe teritoriile unui altundeva („shokes so my simple state of man”). „Priviți-l cât s-a depărtat de noi”, va spune Banquo în finalul scenei, văzându-l cufundat în gânduri. Răspunsul lui Macbeth e straniu: îl obsedează „lucruri de demult, uitate”. Oare întâlnirea cu vrăjitoarele n-ar trebui pusă în relație cu o mai veche viziune interioară? Fără îndoială că aici se manifestă forța aparițiilor la Shakespeare, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]