2,880 matches
-
adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vârtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să‑și strămute vremelnicia pământeană În timp, să‑și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întâi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că ea fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva decât năluca visului și a deșteptării, a aceluia de dinainte și de după, În sinea sa nu află nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aceeași femeie, nu putea fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite, Încât aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se deșteptau sufletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pârlite ale Îngerilor, Încât el va Închide ochii strâns, dureros de strâns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pâlpâiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se va consola În cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te‑apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămâne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și Ludmila - aproape pe de rost, pe Lermontov Îl recita doar după bărbierit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cunoștință doar inițiații și care poartă titlul Dialog despre grâu, de abatele Galliani. Așa mi‑a venit ideea unui dialog Între vii și morți, având ca temă politica contemporană. Într‑o seară, plimbându‑mă pe malul râului, aproape de Podul regal, cugetu‑mi va fi Însuflețit de spectrul lui Montesquieu, numele aceluia care ar fi putut Întruchipa concepția pe care doream să‑o expun. Dar cine ar fi putut fi interlocutorul său? Și atunci am fost străfulgerat de un gând: Machiavelli! Montesquieu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
va pierde semnificația literară În clipa În care am Înțeles că În cercetarea acestei teme, În plan faptic, nu se mai putea Înainta, și atunci am Început să imaginez Întâmplările Întocmai cum s‑ar fi putut petrece. Și atunci, cu cugetul Împăcat, am schimbat titlul: Protocolul a devenit Conspirația. Plasată pe firul faptelor - nu prea denaturate - povestirea va Începe să se dezvolte În locurile În care datele erau incomplete, iar faptele vag cunoscute, Într‑o nebulozitate În care lucrurile vor dobândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Câmpia vastă ai înveninat-o Și în curând nu va mai fi Apus. Te uită, Zările se împreună. Un ocean, talazul tău cernit; - Când, Umbră, sub zenitul poleit, Te vei preface-n mistic clar de lună? DIONISIACĂ Plecați-vă, în cuget cucernic și sfios, V-o spun: e-aproape timpul, de-a pururi sfânt când iară Biruitoarea Brimo va naște pe Brimos... Și-l veți vedea, slăvitul sub verdea lui tiară De iederă brumată și smilax înflorit; Fântâni adânci de viață
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
zborul Și umbra morții darnic se împarte; Pe când, prin doliul sălilor deșarte Cu pași sonori pătrunde-Învingătorul... ÎN CEAȚĂ... Murea prin seară strada și zilnicul ei muget... Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streșini - iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeți cădea mereu. Se-amestecase ceața din noi cu cea din slavă... Și, silnici, pașii noștri trezeau - o cât de rar! Ecouri fără nume, prin liniște buhavă Din acel trist și umed sfârșit de Făurar. Intrasem în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trup răpus de muncă, Un trunchi cu prăpădite crăci vechi ce stau să pice Din care ramuri hâde - năprasnici șerpi lemnoși Zbucnesc, ca sus în baia albastră să despice Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. III Dar peste ochi și cuget căzu o deasă sită. Mă tolănii în voie pe caldul gliei sân Și îmi lipii obrazul și tâmpla obosită De scorojita coajă a trunchiului bătrân. L-am alipit. Când, pâcla de gânduri și simțiri Se lămuri deodată în limpezi închegări
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
face atent că la 3 iunie 1649 (7157) Gheorghie cizmar domnesc a cumpărat un loc de casă pe Ulița Strâmbă de la „Diiaconul Vasilie, ficiorul lui Maicăș”. „Și ce-i cu asta?” - am gândit eu. Călugărul mi-a ghicit din nou cugetul și adăugă: Nu întâmplător ți-am spus acestea. Întâi pentru faptul că ne aflăm deja în fața prăvăliei pe care a ridicat-o Gheorghie cizmarul domnesc pe locul cumpărat și apoi pentru a vedea cum martorii care au fost de față
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
nădejde și că nu m-am înșelat punându-mi în tine atâtea speranțe... Ce puteam să mai spun eu după o asemenea dovadă de apreciere și dragoste din partea călugărului? Am simțit doar că roșesc și am plecat capul cu supușenie...Cugetul însă nu a rămas în amorțire, ci a pornit să scormonească în minte ca să găsească voievodul care a încuviințat ca biserica catolică să fie zidită din piatră...În cele din urmă, am găsit! Îmi venea să chiui de bucurie... Nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
și nu ne mai trebuie... Numai sănătatea-i de bază. Taman un calic trebuia să mă întâmpine, acuma, când mi-am luat traista în băț, plecând în bejenie? chibzui, cu oarece nemulțumire, Petrea Păun. Pe urmă, își spuse, iar, în cuget: Dar cine mai este de treabă în Goldana? Prea puțini gospodari, care să nu fi fost culeși de către tovarăși, cum culegi mărul domnesc de pe creangă. În dimineața de toamnă, bătrână și zgribulită, care scofâlcise ierburile din țarina Baisei, prin nepăsătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
factoriei de olane roșii. Într-un rând, acolo îl găsi pe cumnatu-său, Iuga, cel cu mustățile roibe. Iuga gusta, strâmbându-se, din rachiul bălos, până când, rău-mirositorul și grețosul lichid îi deveni familiar. Bău și iar bău, până când, din străfundurile de cuget, îi veni amintirea și porunca de a se transfera lângă soldați în zdrențe, flămânzi de moarte, dezagregându-se între rețele de sârmă ghimpată, unde viața nu are însemnătate. Începu să lălăie singurul marș pe care îl prinsese de la invalizi sufocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
păcatele! am mai putut zice în gând fiecare, însă așa eram de cutremurați, de surparea năprasnică, a colegului nostru, în nenorocire și în Moarte, că nu mai reușeam să dăm drumul din gură, nici măcar la un singur cuvânt Fiecare în cugetul său, am înțeles că Viața cu Moartea una sunt, cum îngemănate sunt unghia și carnea, apa și setea, lumina și întunericul, sau cum să mai zic eu? însă toți ne-am înfiorat că din bezna cea grea, ne pândește bufnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care a căzut prizonier de război, spune că românul ce se întâmplă să nimerească în vremuri aspre, nu răzbește la mal decât aplicând filozofia lui mă doare-n cur Și mai grăiește uncheșul că în prizonierat, dacă nu-și întrema cugetul cu această filozofie, avea să stea de demult cu dinții la stele, prin smârcurile Siberiei Iar Pamfil Duran a strigat la Braiu, precum că: uncheșul tău, n-are decât, să se întremeze cum o vrea, cu tot neamul lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să stea de demult cu dinții la stele, prin smârcurile Siberiei Iar Pamfil Duran a strigat la Braiu, precum că: uncheșul tău, n-are decât, să se întremeze cum o vrea, cu tot neamul lui, și-n cur și-n cuget, dar nepotu-său să nu le spargă auzul, la ceilalți, aici în mină, încât să trebuiască a merge la doctorul de nas-gât-urechi, ca să ia concediu medical!... La aceasta, Corneliu Braiu a început a râde, ca un stricat de minte și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu e congelată, am simțit carnea fierbinte și dureroasă și parcă înțepenind Așa că m-am urcat încetișor pe scară să mă încălzesc și ajungând la geamblac, am pipăit, nimerindu-l pe Pamfil Duran, care se trăsese să viețuiască în vizuina cugetului său, ca ariciul în bârlogaș și scuturându-l ușurel i-am zis că: măi frate, fă-mi și mie un loc, să mă încălzesc, că mă ustură la inimă! Iar el, înghesuindu-se, m-a primit alături, însă eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în care te lipsești de dulce (lapte, brânză, smântână, ouă, slănină etc.), fără strădanie, te poți lăsa de astfel de bunătățuri. Dar de prepusuri, de trăncăneală și de-a bănui, nu poți să te lași... Simți, însă, cu neliniște în cuget, că razele soarelui, care se strecurau printre frunzele galbene și tot mai rare ale nucului din poarta curții, începuseră să se murdărească de praf și de mirosul scos de către foalele Chitului, putred, pe dinăuntru și pe dinafară, alb ca laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
varză cu iubitorii de usturoi din Câmpurile Jijiei. Sesizându-i privirea aparent interesată, țăranca tinerică îi întinse o cunună de usturoi roșu: Poftiți, domnule, luați de la mine usturoi proaspăt! Tocmai acum vin de la gară. Poate-mi faceți, dumneavoastră, pocinogul!... În cuget, Vladimir își spuse: Ia uite, moldoveanca asta din Câmpia Jijiei are un fason de adresare mult mai ales decât grădinăresele care trăiesc lângă mahalalele Ciorogârlei... Își mai aduse aminte că în Moldova, când vine vorba de primul client al zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]