9,951 matches
-
deja le furaseși ca fiind lipsă și nu ar fi recuperat nici un ban pe ele, pentru că nu ar fi fost trecute la pierderi. Nu cred că te-ai gândit de două ori la asta. Nu am vrut... Nu, nu te deranja să cauți scuze. Știi? Singurul lucru care mă enervează este că ai furat tocmai de la Shelley și Judith. Măcar dacă ar fi fost niște șefi oribili, care să te hărțuiască sexual sau să te pună să lucrezi ore în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
îmi voiam medicamentul. Era un pub destul de drăguț pe o stradă mică, cu băncuțe afară și cu plante în ghivece care atârnau de streașină. Afară era un semn care ruga clienții să părăsească pub-ul în liniște și să nu deranjeze vecinii. Am luat-o ca pe un semn să nu te ușurezi pe gardurile din jur. Strada era cufundată într-o atmosferă de sătuc, cu câteva magazine vizavi de pub și o cutie poștală în fața lor. Am comandat o votcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
așa cum tremuraseră și ale Laurei Archer. Am fost norocoasă că nu m-au arestat în timp ce traversam Londra, cu cauciucurile scârțâind când luam curbele, sărind peste semafoare acolo unde puteam. Stephen mi-a dat cheile de la studio fără să se mai deranjeze să vină în persoană. Am fugit pe aleea care ducea la studio ca și cum aș fi făcut o cursă contra cronometru. Odată ce am știut ce caut, totul părea foarte simplu. M-am dus la sculptura zodiei Leu și am văzut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie de bătrâni ca noi, ca start în viață, ca apoi să zboare către tineretul ei. Feifel deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de nouă ori cheia în broasca ușii biroului său, după care intră, precaut. Adulmeca ceva ce nu-i dădea liniște, deși aerul proaspăt ce îi intra în birou prin geamul larg deschis nu putea decât să-l bucure. Altceva îl deranja. Craniul său pleșuv părea liniștit, într-adevăr, dar nu era deloc. Îndărătul lui, unde puteau foarte bine zbura Robert și ai săi, căci cu nimic diferită de nemărginirea nopții stelare este nemărginirea gândurilor umane, acolo înăuntru, deci, era o agitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de tablă de șah ce se afla încrustată în pardoseala încăperii. Din când în când, în toată această goană absurdă, Clossettino holba ochii spre cer, după care scotea limba, bolborosind absolut întâmplător câteva incantații adresate soarelui. Reuși astfel să-și deranjeze costumul maro, elegant. Își smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și hotărât, deveni clar că în toată această luptă inutilă va fi acompaniat de credinciosul său companion, labradorul Bobby Teleferic, căruia, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
așa cum am mai spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să nu mă futeți la icre... Reuși cu greu să se acopere cu cele câteva rămășițe sfâșiate ale pantalonilor. - Sunt Roxana Dobrescu, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să nu mă futeți la icre... Reuși cu greu să se acopere cu cele câteva rămășițe sfâșiate ale pantalonilor. - Sunt Roxana Dobrescu, domnule director, de la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spus să nu mă futeți la icre... Reuși cu greu să se acopere cu cele câteva rămășițe sfâșiate ale pantalonilor. - Sunt Roxana Dobrescu, domnule director, de la a VIII-a C, bâigui fata. S-a întâmplat ceva groaznic, altfel nu vă deranjam... Vă rog să veniți... Michael, mort, deși mișcând, asemeni nouă tuturor, niciodată născut, hălăduia de momente bune prin cameră, fără un scop anume, bâjbâind poate în căutarea propriilor haine. Abia acum observă rămășițele lui Teleferic, cu îngrijorare crescândă, enervându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta adunare. Eu... - Liniște acolo, Maro, începe cenaclul, urlă John Euripide, văzând cu nemulțumire că șușoteala noastră nu contenea. Tot timpul creezi probleme, Maro, la fiecare adunare, nu înțeleg, ce dracu’ ai? Să nu-l iei în seamă pe nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o astfel de reacție. Ce îl putuse nemulțumi în asemenea măsură pe celebrul poet încât să-l oprească din avalanșa de elogii pe care începuse să i le aducă? Sau chiar aceste laude ale stilului ce îl făcuse faimos îl deranjaseră pe Giordano? Euripide privi îngrijorat spre cei din primele rânduri, cerându-le tăcut ajutorul. Deodată, poetul făcu ceva la care probabil nici el însuși nu s-ar fi așteptat. Cu o privire ce ar fi făcut invidios până și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privească în altă parte decât între sânii acesteia, ceea ce făcea ca el să fie absolut incoerent, iar noi să nu înțelegem nimic din ceea ce spunea. Jenantă situație pentru Domnia Sa. Tânăra, pe de altă parte, nu părea a fi absolut deloc deranjată de libidinosul și depravatul bătrân. Dimpotrivă, își rostogolea permanent ochii spre colțul din dreapta sus al tavanului, zâmbind și schimonosindu-se într-o ocheadă cumplită, ce aducea deosebit de mult cu expresiile încă nereușite ale primelor desene animate. Făcea acest lucru permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu cât are de-a face mai mult cu un popor asemeni celui în care am avut nefericirea de a mă fi născut. A cărui culme a spiritului este să dea din când în când naștere unor demenți care să deranjeze cerul cu astfel de lamentări nebune, cum sunt și eu. Pentru Dumnezeu, ce este ochiul acesta atoatevăzător, înăuntrul căruia evoluăm și unde nimeni și nimic nu poate face vreun gest fără a fi aflat? Unde se află închisă toată durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spre tărâmul acelui Hades și, deși ușor înfricoșat și mirat, nu e aceasta oare exact ce mi-am dorit? Dumnezeule, ce prăpăd simt deja că voi face cu prezența mea! Cât de nesăbuit pot fi să cred că nu voi deranja spiritele celor morți intrând viu printre ei, admirându-le ca într-un muzeu? Fie ca Domnul să aibă milă de sufletul meu, căci am păcătuit fără asemănare intrând pe tărâmurile acestea, iar acum deja am pătruns în lumea unde pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pot muri liniștit? Pentru că iată, o lucire colosală și absolut nefirească, a cărei strălucire pare să întreacă până și cei mai falnici sori, pătrunde prin geamul murdar al camerei acesteia, umplând genunea salonului în care mă aflu cu aurul luminii, deranjându-mă astfel cumplit. O asemenea întâmplare surprinzătoare nici că-mi puteam imagina, ba chiar mă face să cred încă o dată că am fost predestinat evenimentelor fabuloase, spre nu-mi dau încă seama ce finalitate... Pe măsură ce mă ridic cu greu, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
eu. Spunând aceste cuvinte, mă privea rugător, dar eu, furios la culme de rușinea la care mă supune, i-am replicat într-o șoaptă plină de ură că n-am nevoie de atențiile ei și că, dacă tot s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ, vinovată și întristată, ochii ei blânzi. Am luat-o la fugă pe scara acum pustie și, deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
secunde cât calul s-a redresat și, cu o smuncitură, a tras sania în curte, trecătorii întâmplători s-au putut apropia și au avut răgaz să ne examineze plini de curiozitate. Doi s-au oprit chiar, și acest lucru a deranjat-o vizibil pe Zinocika. Ea s-a depărtat brusc de mine, devenind străină și neliniștită într-un mod jignitor. În timp ce Zinocika a coborât din sanie și s-a dus într-un colț întunecat al curții, eu, tocmindu-mă cu birjarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
urmează fulgerului ce a pornit din cuibul de nobili de la Iasnaia Poliana cu câteva decenii înainte. 8 În ultima clasă de liceu am avut o oră liberă. Era bolnav profesorul de limba rusă, și cei din clasa noastră, ca să nu deranjeze orele de la clasele a șasea și a șaptea, situate pe același coridor, se plimbau în liniște în lungul acestuia. Direcția lipsea. Considerându-ne deja studenți și bizuindu-se pe disciplina noastră, supraveghetorul clasei plecase la o clasă de la etajele inferioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu aceeași atenție cu care ascultă replicile unei drame? Atunci, nici un fel de tuse, nici un smârcâit sau alte sunete venind dinspre vecin n-ar fi trebuit să-i provoace dorința de a-l lovi, chiar dacă aceste sunete l-ar fi deranjat. Suntem nevoiți, așadar, să ne întoarcem la ipoteza anterioară. Suntem nevoiți să recunoaștem umili că numai o tulburare sufletească extremă, că doar vibrația celor mai umane și mai dezinteresate sentimente au putut provoca în sufletul lui Ivanov izbucnirea acestei stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
iar în gât mi se zbate un nod de lacrimi amare, neplânse. 6 Peste o oră urc scările aievea și, dând cu ochii de ușa cunoscută și dragă, mă cuprinde un tremur plin de bucurie. Mă apropii încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă vine zgomot mare: un camion trece zăngănind și cutremurând geamurile. Jos sună telefonul strident, ca în fiecare dimineață. Ușa nu se deschide. Atunci mă hotărăsc să apăs încă o dată pe butonul soneriei și rămân în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aici nu-i târgul ăla prăpădit de la noi, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea. De ce nu mi-ai dat un telefon? întrebă Cristi. Veneam eu cu mașina să te recuperez de unde erai. Ai tu destulă treabă, la inspectorat ca să te mai deranjez și eu, spuse Pop. M-am descurcat. Până la urmă, uite că am ajuns acasă. Unde mai pui că îmi uitasem și telefonul acasă! mai adăugă el, astfel încât să nu-l audă nevastă-sa. Printre hodorogelile de cratițe și zgomotul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din orășel și urca pe munte. Umbla prin pădurile seculare, ajungând tot mai departe. Își calcula cu grijă timpul ca să apuce să se întoarcă înainte de căderea întunericului, numai bine pentru a evita discuțiile cu femeia. Sus era liniște, nu-l deranja nimeni, era singur cu gândurile lui. Nu știa de ce face asta, în mijlocul codrului nu-l putea întreba nimeni dacă nu vrea să se angajeze să lucreze undeva, însă el continua să bată munții cu piciorul, căutând nici el nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu semăna cu nimic cunoscut. Iuliu Crișan auzise la viața lui tot felul de zgomote din subteran. Putea să recunoască fără greș cântecul lemnului când cintrele amenințau să se prăbușească sub apăsarea stâncilor de deasupra ori scrâșnetul straturilor de rocă deranjate de scormonitul oamenilor, ce se reașezau la locul lor. Știa cum sună piatra fisurată sub loviturile de ciocan, la fel cum deosebea zgomotul plin al stâncilor nederanjate până atunci. Nu era nimic din toate acestea, așa ceva nu-i mai fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fu să o rupă la fugă. Un fior rece îl străbătu din creștet până în tălpi, iar Iuliu alergă într-un suflet spre ieșire. Ajuns afară, se mai îmbărbătă nițel văzând că totul rămâne nemișcat. Soarele strălucea cald, și nimic nu deranja liniștea pădurii. Din mină nu mai răzbătea nici un zgomot. Încercă să înțeleagă ce se întâmplase dar nu-i trecea prin cap nici o explicație. Cine știe, poate nu era decât un zgomot ce nu anunța nimic periculos. Se așeza muntele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
orășel mic și foarte liniștit. Fără hoteluri și fără turiști. E în creierul munților, înconjurat de păduri și cu un lac foarte frumos în preajmă. Nu ai nimic de făcut, nu te bate nimeni la cap și nici nu te deranjează cineva, pur și simplu stai și asculți cum crește iarba. Iar dacă vrei neapărat să te menții în formă, poți să pleci în excursii pe munte, sunt acolo niște peisaje de basm. Da, ca să ascult cum cresc copacii! spuse Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]