3,459 matches
-
a lucidității cu misterul dezumanizării. Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridicînd acuitatea pamfletului la iradiația parabolei. Iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial, de autentică modernitate, ne-a fost o pasionantă provocare de a desluși cifrul teatral care, șlefuit pe fețe și pe muchii, să incite pe spectator să-l citească prin efectul de transparență. Spectacolul nu se va naște decît în clipa în care cei de pe scenă și cei din sală se vor sili
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Bunica: Vasăzică iaca și musafirii! Bravo! (către vecini) Ei credeau că i-ați părăsit pentru că nu l-au mai ales rector. Da', iaca, nu i-ați părăsit. Bravo! Prietenul la nevoie se cunoaște. (nici vecinii, nici cei ai casei nu deslușesc noima purtării bunicii) Ei, da ce stați așa care încotro? Ia poftiți la masă. Îmi place. Acum iar o luăm de la început! (dar pentru că nimeni nu știe ce să facă, bunica rostește " Poftim la masă" cu o autoritate care-i
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-i mănînc pîrjoluțele... Iar Desdemonei... (îi dă trandafirul) Gh. P. doi: Îi de anul ăsta...? Gh. P. unu:...Ia și programele de sală... și cronicile... și afișele... Gh. P. doi: (privindu-l cu o intenție pe care încă nu o deslușim...) Ai să vrei să mai aduc programele astea..., și afișele..., și albumele... O să-ți fie dor de ele..., ține minte! Gh. P. unu: Bine, cînd o să mor de dorul lor, o să-ți spun la telefon... Gh. P. doi: (apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fiindcă sinele, stîlcit, denaturat, sinistru metamorfozat, nu mai există? Nu-i un leac absolut nici refugiul în credință. Pe Dumnezeu unde îl poți oblici? În ceruri? În biserici? În predici? Sau mai degrabă în suflete, atît cît ele se pot desluși. Așa zdrențuite cum sunt. S-ar părea că elanul spre o zare mai de sus există. Important este că înlăuntru, în forul interior, nu domnește pustiul. Cîte o lacrimă, atunci cînd nu e falsă, îndreptățește speranța. Și dacă ai sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fiindu-i specifică o strategie discursivă ontologică. Descifrarea imaginii arhetipale este posibilă prin intermediul ritului. Ritul are menirea de a reconstrui ființa umană și ființa cosmică, re-semantizând continuu dimensiunea existențială și convertind semnificațiile i-mediate la primatul imaginii. Ființa arhetipală se deslușește în devenire 46, pătrunderea pe tărâmul înțelesurilor fiind posibilă prin recunoașterea simbolurilor primare existențiale. Re-cunoașterea reprezintă o cunoaștere de gradul al doilea a formelor arhe-tipologice, descifrate deja și supuse unei re-semantizări în devenirea liantului imaginilor. Despărțirea de percepția primordială a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nucleului de semnificații: imagème40, metaforă, meta-imagine. Astfel, matricea semantică a textului nu este o entitate închisă în propria semnificație, ci este deschidere inter-relațională și procesuală a poeticității ca strategie discursivă, întemeietoare de semn: Caracterul dual și intermitent al semnului poetic deslușește codul poetic din dublă perspectivă, ca instanță discursivă, dar și ca entitate a existențialului semantic referențial. a. Starea existențială originară, a imaginilor, este recuperată, la nivelul textului, ca nucleu constant antinomic, ca un continuum spațial, dar și ca discontinuitate temporală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau moarte. Când auzi cucul întâi cântând, să te păzești să nu fi flămând, că ești flămând tot anul, și să ai bani atunci la tine, ca să te cânte cucul, cu bani, tot pentru ca să ai tot anul."283 Omul tradițional deslușește semnele cântării cucului în trăirile zilnice și creează adevărate incantații magice care să anuleze puterile sorții: "Mie cucul mi-o cântat / Nebăut și nemâncat, / La tabără de plecat. / Mie cucul mi-o doinit / Nebăut și nehorit, / Toată vara sunt scârbit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
difuză de acuarelă. Se poate vorbi despre "dimensiunea imaginii" mișcată de timp de un anumit sentiment al suspendării în afara trecerii, sau inclus în el. "Ciudat, această toamnă e ca o ctitorie/ De doamnă și domnițe subțiri sosind din fum/ Se deslușesc în aer sfințite patrafire/ Și bântuie o legendă din cum în nu știu cum/ De unde, nu știu unde și încotro. Latin/ și georgic se aude un cântec peste toate". O contopire a cerului cu pământul își face loc: ("Și seara-i spovedită cum n-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai știm care murim.". În volumul "Cel pierdut" (1968), universul din "Câmpia Eternă" persistă. "Pustiul" lui Ioan Alexandru și "Araratul" locul de purificare al lui Lucian Blaga ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al strămoșilor, al casei părintești care și-a pierdut și ea rădăcinile: " Singură casa mea umblă pe câmpuri/ ... timpul meu înăuntrul ei odihnește". Năzuința spre absolut apare rar în poezia lui George Alboiu, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în diferite poeme care propun un sens al trecerii calme, al drumului mereu întrerupt. O anumită trecere de la întristare la exuberanță, amplificând mișcările, face din I. Drăgănoiu un romantic. Și în al doilea ciclu al volumului, "Duhul amforelor", marile plecări deslușesc același sentiment al incertitudinii acestora: Când am plecat în zorii zilei/ Mă legănam în șa incert... Erau câțiva singur eram/ drumul făcându-l să răsune". Ion Drăgănoiu reușește să fie autentic atunci când îmbrățișează două fapte existențiale: chemarea depărtărilor, a drumurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Eminescu, 1970; "În așternerea văilor", Editura Cartea Românească, 1974. N. Oancea ne comunică în versuri concentrate sentimentul trecerii timpului, al nunții, al morții; el cântă femeia, iubita, cu o inocență care ține de copilărie și adolescență până-n momentele în care deslușește declinul: "E ritm sau numai, către întoarsa/ roată a lumii, luceafăr prelung ca pe un vis mă deslușești/ morții în care prea viu am să ajung." Ceea ce apare obsesiv în poezia lui N. Oancea este sentimentul permanentei întoarceri, al repetabilității
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
timpului, al nunții, al morții; el cântă femeia, iubita, cu o inocență care ține de copilărie și adolescență până-n momentele în care deslușește declinul: "E ritm sau numai, către întoarsa/ roată a lumii, luceafăr prelung ca pe un vis mă deslușești/ morții în care prea viu am să ajung." Ceea ce apare obsesiv în poezia lui N. Oancea este sentimentul permanentei întoarceri, al repetabilității, existent în volumul "Roata"1. Simbolul roții este multiplu: urcarea în existență în ipostază de zeu și om
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Parcă plânsesem mult și dormeam/ și mi-era cald și teamă de vis." Constanța Buzea este o poetă a emoției și a intuiției. Când încearcă să scrie o poezie de idei, inspirația poetei secătuiește: "Ce să mă fac? Întrebam,/ Stoluri deslușind prin dezghețul din geam./ Încă mi-e frig de domnul iernii, cumplit./ Oare-am pierit? N-am pierit!" Reușitele în arta pastelului se vădesc în primele volume: "Umblă roșie secara și parcă-mpletește pâraie/ și porumbul se scoală-n picioare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dacă știi cum să le așezi". Deci, poetul ne solicită înțelegerea și receptarea la două nivele ale lecturii: primul este cel superficial al fabulației, care explică succesul de public al poetului, al doilea constituit de semnificațiile grave pe care le deslușim la o lectură mai atentă. Observăm, de exemplu, în volumul "Tinerețea lui Don Quijote", o mai accentuată preocupare nu numai pentru condiția poeziei, cu acea libertate a spiritului față de motivele poetice, ci și un interes deosebit pentru condiția poetului, pentru ipostazele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atât de grabnic coaptă,/ Se coace agurida în viile pustii." Mai apare în acest volum obsesia morții și a ploii, dezagregarea lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
importantă, căci va monta piesa de mai multe ori, ba chiar o va și ecraniza. Va vizita întreaga Europă cu ea, aducînd teatrului și filmului românesc binemeritate elogii. "Anca, Dragomir și Ion erau în mine încă înainte să-l fi deslușit pe Caragiale. Năpasta e piesa simplității și profunzimii tulburate de misteriosul ecou al tăcerii". Iar în Noaptea furtunoasă propune un unghi nou de atac: o stare de somnambulism: Piesa este oribila tragedie a mistificării. Adunate într-o cameră de mahala
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este vital ființei umane, lumii și omului, deopotrivă. Teatrul nu este un scop în sine ca și viața el poate fi exprimat printr-o multitudine de înțelesuri. Teatrul este o stare de trezie". Autorul articolului Dialogul lui Visarion cu lumea deslușește talentul regizoral al artistului român atât la nivelul conceptului cât și al realizării scenice. Imaginile sunt de o intensitate dramatică explozivă. Itinerariul american al lui Alexa Visarion este prezentat, de asemenea, ca un contact rodnic între două personalități aparținând unor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
avut sentimentul că nu putem susține încărcătura cuvintelor propuse în scenariu. Ca o mica paranteză, întotdeauna am fost convins că teatrul fără regizor își pierde din valoare. Am reluat lectura dar de data aceasta glasul magic al regizorului ne-a deslușit textul și aparența unui viitor spectacol. Din acel moment tot ce credeam că știu despre meserie s-a destrămat. Am avut sentimentul că m-am întors în timp și că sunt în primii ani de studenție. Fiecare rostire a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
recuperate apoi din noroi, un sac cu mălai sfâșiat de săracii disperați etc. Și, tot de aici alungarea muzicii din acest film, ca dintr-o lume care își ajunge sie însăși, care are propriile ei semne de recunoaștere: tropăitul calului, deslușit de departe de urechile atente ale Anei, viscolul amenințător, râsul batjocoritor al femeii, muțenia lui Dumitru, ca o tragică prevestire... (Magda Mihăilescu) Fără șovăială, fără ezitări inutile, refuzând influențele neasimilate, debutul lui Alexa Visarion... Deși regizorul propune noi personaje (soția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de neprevăzutul reacțiilor umane, pe care vagabonzii gorkieni le au. Ei nu caută să înțeleagă viața, ci pur și simplu nasc viață care trebuie înțeleasă. Și cu aceeași dorință de înțelegere m-am apropiat de Bătrânul de Gorki și-am deslușit în această lume semne de întrebare care pândesc și-năuntrul meu și pe care Gorki m-a ajutat să le eliberez. Ce mă interesează la acest autor este disperarea personajelor în raport cu dorința lor de a se împlini. Am montat Barbarii vrând
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
erotic, delirante amândouă, legătura între acestea făcând-o o altă forță la fel de tiranică: "bășcălia". Nimicul care sufocă întregul univers caragialian. Această lume se aruncă cu o patimă nebună într-o trăire falsă. Caragiale este o obsesie și încerc să-l deslușesc înțelegându-mă pe mine însumi. Spectacolele mele care apelează la un text caragialian nu delectează, ci vor să tulbure profund tot ceea ce fiecare dintre noi zilnic încercăm să ascundem. Cel care a deschis cu adevărat acest drum a fost Lucian
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
istorică asupra unor opere care poartă deja pecetea fierbinte a propriei lor viziuni, adeseori genială, se face cu pierderi prea mari, cu "jigniri"? Cred că una dintre cele mai sublime funcții ale artei este aceea de a nu putea fi deslușită imediat. Există o zonă de mister în fiecare operă literară, un con de umbră care ascunde și protejează interpretările viitorului. Acolo se află zestrea ei de permanentă actualitate, locul în care regizorul poate fora cu imaginația. E foarte important să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din ele. Și merită? Această jertfa de tot, această ardere integrală pentru a aprinde focul sacru și în ceilalți? Cunoașteți o altă variantă? Eu nu. Trebuie trăit totul. Numai încărcat de tensiune poți crea tensiune. Cine ar ști să te deslușească dacă nu dai nimic în schimbul mărturiei, al așteptării? Era fascinant filmul lui Waida Totul de vânzare. Câtă încredere în durere. Ați acționat asupra publicului american ca un laser. Sunt urme vizibile în toate scrisorile care vi s-au expediat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
multe ori nu în expresivitate, ci în semnificație. Probabil din nevoie de a merge în profunzime ai recitit scenic, în timp, anumite texte: Năpasta, Vinovatul, Richard al III-lea, Unchiul Vanea? Spectacolul e un drum în care încerci să-ți deslușești mersul. Încolțit de obsesii, accentuez întotdeauna acele momente care răspund frământărilor momentului. Ambiția mea a fost și încă mai este aceea de a "decupa" momentele care definesc într-un text viziunea asupra existenței. Revin la "temele temei", pentru că dialogul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de ani de scenă pe care i-am împlinit în acest an. Am lucrat Cehov și Shakespeare în România și Statele Unite, în Suedia... Am revenit asupra aceluiași text de mai multe ori. La radio și la televiziune am încercat să deslușesc imagini care cuprind un întreg univers ce mă atrage și-mi binecuvântează încercările. Viu și fierbinte, cum spune personajul Actorului din Noaptea bufonilor, teatrul îți cere totul, îți ia totul, te înalță și te surpă... îți blestemă orgoliul și-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]