3,122 matches
-
aer pe care cuvintele plutesc și vin, reauzite, revenind la auz după ce au parcurs spații de tăcere și de oboseală, goluri de atitudine, așteptări. Nu cuvintele „umplu“ teatrul lui Cehov, ci ocolul de atitudine, spiritul în care audiția lor se destramă și se pierde. Și totuși, Cehov nu are perspectiva supremă, viziunea exponențială, puterea de a da putere, pe care o au Tolstoi și Dostoievski. Un mare creator nu este „mare“ pentru că e mai bun ca alții, ci pentru că are o
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
prin care strângerea lor s-ar face în mod intim, ca o contagiune afectivă. Așa se nasc emoțiile, unele fluctuante, altele mai puțin, care se adună și ele în forme mai consistente, în stări afective. Acestea se strâng, sau se destramă, în formații mai ample, ca prinse într-un vârtej în jurul unei axe și produc, prin această mișcare, sentimente și afinități armonice, impalpabile construcții afective. Îmi aduc aminte de un episod care a avut și o latură caraghioasă, deși faptele nu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
și azi și-a pus ciorapii de lână, groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate din buzunar mâna încârligată, înfășurată într-o mănușă împletită, destrămată la vârf, și-o sprijină pe oblonul coșcovit. De douăzeci de ani, de când a închis prăvălia, rugina și praful l-au acoperit, și oblonul de-acum face una cu zidul. VINURI DEALU ZORILOR scria mare jos, în dreapta, lângă oblon, pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vârâte în ea, bucăți de ziar care ies ude ici și colo. Da-n rest e curat pe jos, cartier boieresc, poate să meargă liniștită până la Ivona. Își scoate din buzunar o mână încârligată, înfășurată într-o mănușă de lână destrămată la vârf, și-o reazemă de perete. Picioarele încă îi tremură. — Eeee-te, zice, mă miram de unde-l știu. Mă miram de unde-l știu așa bine... Ginerle lu Reli, ăl de face serviciu la Pipera... Da ce-o fi căutând p-aciia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
muiat și mai rău picioarele și simte gheață la inimă și pe spinare... Portofelu, dooj-de lei avea în el, plus măruntele... Sângele îngroșat i se bate în tâmple, își sprijină de zid mâna încârligată, înfășurată în mănușa neagră, de lână, destrămată la vârf. Portofelu, dar-ar dracu-n Ivona și-n tot neamu ei... De când a plecat de la Gelu, parcă n-a mai umblat la țoașcă... Da un să fie ? Un-să fie ? Că parc-a intrat în pământ... îi bate sângele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-o casă obositor de albă agățată de rîpele Țicăului, Violeta a fost a doua, cea care l-a scos, chiar și pentru o noapte, din coșmarul tînărului plecat speriat din Iași, ajuns într-un univers ostil. Cea care a destrămat coșmarul, pregătindu-l pentru războiul surd cu fantomele vremii, a fost alta, căreia pînă și Maria ar fi dorit să-i sărute mîna... De fapt... aude glasul frînt al Violetei, cu o tonalitate stranie, complet nouă pentru el, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
înfrigurat, a găsit o clipă un piept cald lîngă care să-și încălzească mîna. Alții au riscat coroane, sceptre, sau imperii pentru puțină căldură... Se așază pe marginea patului și-și trece vîrful degetelor peste fruntea femeii. Somnul ei e destrămat domol. Ochii i se mijesc un timp, abia apoi, cînd pieptul s-a ridicat și coborît de cîteva ori, ca un oftat de oboseală, se deschid, rămînînd adînciți în ai bărbatului. Spune-mi, Mihai, cum arată Teona? Întrebarea femeii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cît pe ce să omoare un om și a adus mai multă băutură decît Vincennes. Aruncați-i la nenorociții ăia de rechini. Apărați-vă pe dumneavoastră și apărați departamentul. Se lăsă o liniște apăsătoare. În cele din urmă Smith o destrămă: — Domnilor, cred că sfatul tînărului nostru sergent este pripit și ipocrit. Stensland o avea el unele defecte, dar Wendell White este un polițist de mare valoare. — Domnule, White este un bătăuș criminal. Smith dădu să spună ceva. Parker ridică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu putință înfrîngerea fricii. Cel care poate ajunge la condiționarea libertății ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și pentru că frica își pierde astfel temeiul, forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul nu opune ființei nimicul, ci alt mod de a fi, chiar dacă se întîmplă ca acesta să fie dobândit prin moarte. Pentru că el este pregătit de moarte, pentru că poate reintegra nimicul, condiționarea purului fapt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
asemeni unei plante rare ce răsare pe neașteptate în pământul sterp. Un sentiment autentic este, de asemenea, un adevărat mister. El te locuiește. El este centrul. Ceea ce se petrece în jurul centrului are nume, duce pe căi greșite, se îngrămădește, se destramă, poate fi gândit și exprimat. Centrul, totuși, este originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sânt toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care-ai apucat să le străbați nu sânt reflexe ale neclintitului centru, ci însuși centrul trăit ca mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui "aici"; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum sîntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui "aici"; prea firavi pentru el, el poate să ne destrame, neputincioși cum sîntem să-l adăpostim până la capăt în noi. Nimeni nu poartă până la capăt povara darului venit de sus. De-abia l-am dobândit și, temîndu-ne că l-am pierde, am vrea totodată să ne desprindem de el. Iar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru că îl sporește. Aceasta este o autoritate de tip exterior. Dar mai există și o autoritate interioară, de care Bochenski nu pomenește: de pildă autoritatea sufletului asupra trupului, spune Platon. De vreme ce păzește trupul de excese și de pofte care îl destramă, sufletul ajunge să sporească trupul. Dar atunci nu pot fi de acord că nu există, cum afirmă Bochenski, o "autoritate reflexivă". Nu e reflexivă autoritatea la stoici? Dar la Kant? Obțin astfel esența și cuprinderea autorității numai cu augeo, fără
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a fost pusă asemeni unei enzime care, dispărând, ar bloca metabolizarea substanțelor ce face cu putință viața. Am putea s-o imaginăm la fel de bine ca pe un strat protector fără de care sufletul ajunge în contact direct cu luciditatea și se destramă. Ceea ce nu înseamnă că luciditatea, câtă vreme iluzia funcționează, devine pur și simplu inexistentă și că atâta vreme cât iluzia ne menține ferm pe tărâmul sănătății mentale, adevărurile pe care luciditatea ni le semnalează ar fi de tot ignorate. Numai că nefiind
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să țină cosmosul filozofiei. Fără acestea, el s-ar prăbuși în neant. O cultură este cu atât mai puternică cu cât gesturile de reiterare ale codurilor întemeietoare sânt mai frecvente. La noi, de pildă, "cosmosul Noica" este amenințat să se destrame pentru că el nu este susținut prin recitări periodice, pentru că nu există comentatorii meniți să reproducă simbolic și ritualic gestul-cod al strămoșului eponim. Cultura noastră e slabă pentru că ― la nivel filozofic cel puțin ― nu poate "ține în viață". Actul originar al
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
le lasă în urma sa, pentru ca după desenul lor inconfundabil el să poată fi recunoscut în eternitate. Forța de coeziune a gesturilor fondatoare este uriașă și, prin recursul perpetuu la ele, cuplul ține. Iar dacă se întîmplă ca el să se destrame, gesturile fondatoare rămân. Dacă există un eu afectiv și o identitate a noastră ca inși, lucrul se datorează acelei suite de întîmplări irepetabile prin care în viața noastră, o dată sau de mai multe ori, am căzut în iubire. Prin ele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trebuit să cunosc spaima cărnii și lehamitea ultimă a sufletului, să mă desprind de oameni care plecând au luat părți din mine, să-mi îngrop prieteni, să trăiesc o revoluție și să am șocul întîlnirii cu poporul meu, să mă destram, să mă detest, să mă înec în regrete și remușcări și să mai vreau, totuși, să mă adun din nou. Fără toate astea, orice pagină scrisă în nume propriu nu este decât o enormă pălăvrăgeală. joi, 26 septembrie Dincolo de "ușa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Toți trei se ironizau cu finețe, aproape fără nici o urmă de mînie; Juan Lucas spuse că la fereastra asta, bună pentru serenade, orice metisă frumoasă ca Vilma, bunăoară, ar putea să stea de vorbă cu vărul ei. Pentru Susan se destrămă dintr-odată tot farmecul serenadei cu mexicanul gen Hollywood, stînd În fața zăbrelelor și declarîndu-i fetei nord-americane: „I am nebun de iubire for you“. Își dădu capul pe spate, scuturîndu-și bucla blondă de pe frunte, se uită la Juan Lucas și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În vîrtejul ei pentru a-l purta pe sus, răsucindu-l Într-o parte cu o senzație de greață, se duse dracului legea gravitației, Într-o clipă pierdu tot ce reușise să Încropească În atmosfera lui, pînă și Întunericul se destramă, umplîndu-se de nenumărate fărîme de culori ce se roteau intermitent, nu mai rămîneau decît niște fîșii negre de care se putea sprijini ca să se odihnească Între două amețeli. Dar, Încetul cu Încetul, ținîndu-le piept, Înșelînd una după alta nenumăratele fărîme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acum, În timp ce se Întorcea de la aeroport, neașteptata scenă de dimineață Îl năpădea repetîndu-se, copleșindu-l și făcîndu-l să-i tremure mîinile, micșorînd tot ce nu era clipa aceea În care a văzut-o stînd pe scaun, piîngînd, făcînd să se destrame durerea pe care În mod normal ar fi trebuit să i-o producă plecarea lui Santiago. Se Întorceau triști sau cel puțin tăcuți, fiecare cu gîndurile lui. Susan, fermecătoare, tăcută, distrată sau tristă, accepta propunerea lui Juan Lucas: să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
marchează decisiv devierea de la mersul uzual al tragediei, el aducând salvarea făpturilor omenești menite pierzaniei. Ultimele cuvinte ale piesei evidențiază caracterul insolit al celor petrecute : Ce multe sunt fețele sorții/ și ce de-ntâmplări nesperate/ dezlănțuie zeii./ Atâtea nădejdi se destramă și pier,/ iar nebănuitul își taie făgaș./ La fel s-a ncheiat și aceasta ! La drept vorbind, Alkestis nu este singura operă a lui Euripide cu final fericit : pe lângă tragedia invocată în argument, Orestes, o evoluție similară cunosc, de pildă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cum îi luceau ochii cuscrei care ar fi fost în stare într-un moment de mândrie ieșită din țâțâni... să-ți spintece scăfârlia (V, p. 683). Viitoarea mireasă fredonează, paradoxal, un cântec despre sfârșitul iubirii (Într-o zi... se va destrăma iubirea noastră - V, p. 670) și rememorează chinurile îndurate de precursoarea ei (a sta printre noi era ca o condamnare la moarte în fiecare ceas, mereu, fără sfârșit - V, p. 671). Îmbrăcată în rochie lungă, neagră, stafia iese în calea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ore se scurseseră Într-o altă lume, un univers al atingerilor ușoare, al privirilor pe care nu le pricepeam și care rodeau rațiunea și rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar fi fost de nici un folos: Jacinta n-avea ochi decît pentru fată. Se temu că, dacă ar fi clipit din ochi, vedenia s-ar fi destrămat. Rămase pironit În loc și se uită la miraj ținîndu-și răsuflarea. La puțin timp, ca și cînd i-ar fi intuit prezența și privirile furișe, Penélope Își ridică ochii spre el. Frumusețea acelui chip Îi apăru dureroasă, de nesuportat. Avu impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]