9,387 matches
-
căutând sprijin În gol, după care se prăbuși cu capul În jos În bazinul rotund, scufundându-se până la genunchi. Apa clocotea din pricina eforturilor pe care bătrânul le făcea ca să iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau să se agațe de nimic, alunecând pe suprafața netedă a vechii marmure romane. Preț de câteva momente, Dante nu reacționă. Fixa nemișcat acea moarte lichidă, venită să Îl pedepsească pe asasin potrivit precisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era drept să se Întâmple așa, Închizând cercul fatalității care luase naștere cu o jumătate de secol În urmă. Apoi, o tresărire de mânie Îl smulse din amorțeala ce pusese stăpânire pe el. Bonatti ar fi triumfat, fie și În disperare, dacă planul său s-ar fi Îndeplinit oricum. Iar apa i-ar fi umplut plămânii trecând prin rânjetul de pe buze. Ar fi avut parte de acea moarte de care Îl asigura falsa lui știință. Și ar fi triumfat asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și mie nu-mi plac, știm și noi ce mare e regizorul... — Apoi, continuă Laszlo, ca și cum nu l-ar fi auzit pe Maestru, nu cred că în artă combustibilul ar fi entuziasmul, fericirea, optimismul. Dacă ai coaie tari, combustibilul înseamnă disperarea, nefericirea. Credeți că I.L. Caragiale a fost fericit?, nu, n-a fost, de-aia a și plecat din țară, că era disperat, i se făcuse greață. Dramaturgia și, paradoxal, comicul izvorăsc la el din nefericire. Râdeți?, ei bine, greșiți, sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Era atât de frumoasă în lumina serii, atât de sinceră, îi vedeam lacrimile pe față și nu-mi păsa că plânge, pentru că părea minunată așa, era în dreapta mea și întorceam capul din când în când s-o văd, era imaginea disperării, vedeam că nu poate trăi fără mine, nici nu știi ce pierzi!!!, îmi spunea ca un copil, era atât de dulce și de neajutorată, am avut-o acolo, în mașină, are orgasm numai dacă o atingi cu vârful pulei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
totul e OK. (Râde iar, forțat, strepezit, se rotește pe vârfurile pantofilor, arată lumii o femeie frumoasă...) Da, am de toate, soț (face o pauză, e bucuroasă că persoana cu care vorbește nu o vede, ochii sunt cuprinși, treptat, de disperare și de lacrimi...), am o meserieeee!!!, lux, arhitectă, proiecte, case, poți căuta pe Internet, dă motor de căutare Emma Serban și-o să vezi construcțiile mele, casele, mai ales, proiectele de la Bienala Arhitecților, putem să ne urcăm într-o mașină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
E ca o pietà...) Doamne, dac-o vedeați pe la doi ani pe dodoloața mea, o întreba Cristi despre Adam și Eva, cum zici tu c-a fost cu primii oameni pe pământ? (Imită glasul fetiței, într-o tensiune și o disperare teribile.) Păi, au fost pe pământ „un bălbat” și o femeie și, după aia, popa a mai făcut din apa aia o femeie... de ce o femeie, și nu un bărbat?, „bălbat” era unul, încă o femeie mai trebuia, da’ de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sunat telefonul, directorul de la liceul la care învăța fiică-mea. Să veniți până la noi, mi-a zis, eu nu puteam vorbi prea bine, dar l-am întrebat vexată de ce?, acuma? Acuma, Ani a avut un accident! Poftim???!!! (Țipă, e toată disperarea lumii în glasul ei...) Fata mea se aruncase de pe acoperișul liceului... Când am ajuns, venise și Salvarea, dar degeaba, Anita mea murise, se născuse în 21 decembrie, și-n 22 decembrie mi-a murit fata, a căzut victoria mea..., era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fata, a căzut victoria mea..., era acolo, în curtea liceului, căzută pe ciment, lumea de pe lume se uita la ea, la fata mea, am țipat ca o nebună, ziceam: nuuu!!! Încontinuu țipam: nu, nu, nu! (Acuma se vede de ce atâta disperare în glasul ei, e sfârșită.) Am rămas fără cel mai drag om pe care mi-l dăduse Dumnezeu. Ai muțit?, vezi că ai muțit??? (Vorbește cu prietena de la telefon.) (Pe ecran, se derulează din nou imaginile detectivilor cu fata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ăștia!!!, da-da, e mai bine așa!, ia trage tu jaluzelele!, îi mai spune fetei, în timp ce el începe să se dezbrace, inaugurăm?, ea roșește cumplit, vreau la baie, du-te, că o să intru și eu după tine. Se iubesc cu disperare, fiecare știe doar el de ce, fiecare are alte motive, i-a inundat o tristețe amară pe care nu o poate ascunde nici unul din ei. Fata e tânără și frumoasă, seamănă cu Anita!!!, gândește el și transpiră ciudat, trupul ei subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aici. Ceilalți s-au dus. Amory și-a tras Îngrozit răsuflarea: — Cum așa? — Ea Îl așteaptă pe Amory Blaine. Dumneavostră sunteți ăla, nu? Mama don’șoarei spune că dacă sosiți până la cinci treizeci, să plecați amândoi după dânșii cu Packardul. Disperarea lui Amory a fost cristalizată de apariția Myrei, Înfofolită până sub ochi Într-o haină cu guler polo, cu nemulțumirea citindu-i-se pe față și făcând eforturi să vorbească politicos: — ‘Lo, Amory. — ‘Lo, Myra. Vorbind, Își descrisese starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a rămas un punct culminant În memoria lui Amory. Meciul cu Groton s-a jucat de la ora trei a unei după-amiezi răcoroase și energizante până târziu, În frigurosul amurg autumnal, cu Amory pe post de fundaș, Îmboldindu-și echipa cu disperare, efectuînd placaje imposibile, țipând semnalele cu o voce diminuată până la un șuier aspru, furios, găsind totuși timp să se delecteze cu bandajul pătat de sânge din jurul capului și cu eroismul Încordat, glorios, al plonjoanelor, al trupurilor ce se izbeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu un zâmbet de bun venit. Dar inima Îi bătea să-i spargă pieptul și se simțea foarte frustrată. Evident că vraja se rupsese. Voci imperioase au solicitat un dans, cei doi au făcut schimb de priviri - de partea lui, disperare, de a ei, regret - și serata a continuat, cavalerii recâștigându-și Încrederea și Începând din nou să o ia unul de la altul În timpul dansului. Cu un sfert de ceas Înainte de miezul nopții, Amory a dat solemn mâna cu Isabelle, În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sentimental. Nu semeni cu mine. Eu sunt o micuță materialistă romantică. - Nu sunt sentimental - sunt la fel de romantic ca și tine. Înțelege, ideea e că o persoană sentimentală este convinsă că lucrurile vor dura; persoana romantică nutrește o Încredere vecină cu disperarea că ele nu vor dura. (O mai veche distincție de-a lui Amory.) - Calambururi. Eu plec acasă, a zis ea tristă. Să coborâm de pe căpiță și să mergem până la răscruce, iar dacă de-acum Înainte nu mai scoți nici o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
rece vorbim despre „Doamna brună din sonete“, În ce mică măsură ne amintim de ea așa cum ar fi dorit marele bărbat să ne amintim. Căci ceea ce trebuie să fi dorit Shakespeare, dacă a fost În stare să scrie cu atâta disperare divină, era ca doamna lui să trăiască veșnic... Iar pe noi acum ea nu ne mai interesează... Ironia este că dacă i-ar fi păsat mai mult de poezie decât de femeie, sonetul n-ar fi fost decât retorică exagerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fost cândva o vară cu ploaie subțire; Orice vânt era cald În acel anotimp... Iar acum tu treci pe lângă mine prin ceață, o năzărire Cu părul răsfirat de ploaie, cu buzele ude-arcuite În timp, În ironia aceea sălbatică, În voioasa disperare Care, cum am văzut pe vremuri, te-mbătrânește. Ca un spectru treci plutind În fața ploii, care Peste câmpii flori fără tulpini risipește. Cu vechile-ți nădejdi, frunze și iubiri moarte iară... Vagă ca visele, palidă de-atâtea ceasuri de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu o garanție, ci o responsabilitate, nu securitate, ci un risc infinit. Forța inerțială a sacrificiului putea duce la ruină; trecerea valului emotiv care-l făcuse posibil Îl putea lăsa pe cel care se sacrificase surghiunit pe vecie pe insula disperării. ...Amory Își dădea seama că după aceea Alec Îl va urî pe ascuns, fiindcă făcuse atât de multe pentru el... ... Toate acestea i-au fost aruncate În față lui Amory ca un sul de pergament derulat, iar În urma sacrificiului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un bebeluș s-a trezit pe nepusă masă Într-o casă de peste drum și a slobozit un scâncet subțire În liniștea nopții. Iute ca fulgerul, a Întors capul, Întrebându-se cu un fior de teamă dacă nu cumva ceva din disperarea neagră căreia el Însuși Îi căzuse pradă provocase instaurarea Întunericului În sufletul minuscul al pruncului. S-a cutremurat. Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a se spovedi încontinuu în cele mai mici detalii ale faptelor și gândurilor lor. - Palatul Contesei se află undeva în... spunea Horațiu sub privirea hipnotică și blândă a Maicii. Dar știi dumneata mai bine! Maica dădu din cap aproape cu disperare că nu știe, dar Horațiu nu sesiză. - Nu mi-a spus niciodată cum au rezistat Palatul și toată averea aia și modul lor de viață în perioada de tristă amintire ateistă. Personal, cred că taică-su a fost securist. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trânti la pământ și începu să împingă și să respire, să împingă și să respire, să împingă și să respire. Doamna Popa împingea și respira. Doamna doctor și domnul doctor se învîrteau în jurul ei. Doamna Popa împingea. Roxănica încerca cu disperare să primească ultima îmbucătură de halva. Doamna doctor aprinse candela. Un strop de ulei încins o arse și doamna doctor țipă odată cu doamna Popa, cu Roxănica și cu domnul doctor. Focul se înteți în candelă. Focul cuprinse oala de whisky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
oala de whisky din MaxiBar. Taximetristul împingea și respira. Mariana nu se gândea decât la Mișu. Portretul lui Mișu din MaxiBar se topi în flăcări. Portretul lui Zelea din mâna lui Mișu se topi în flăcări. O negresă grasă, cu disperarea pe chip și hălci de carne albă între dinți, îl impinse pe Mișu la pământ și începu să împingă și să respire. În iatacul Contesei, Popa împingea și respira. Horațiu împinse cu putere poarta închisorii și respiră adânc. Poarta închisorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lui. De unii râdeam, dar cred că Anatolie Spânu, Tolică, nu a meritat așa ceva din partea noastră, căci s-a chinuit enorm, cu sine mai ales, să treacă de bariera rolurilor oarecare și nu a izbutit, dar eu trebuie să amintesc disperarea cu care a luptat. Și-a dorit, numai Dumnezeu poate ști de ce, să joace Cyrano de Bergerac. Tocmai îl montase N.Al. Toscani care, cam intrat într-un con de umbră ca regizor, îl distribuise pe Damian Crâșmaru, chestie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
izbutea să facă podul, iar bijuteriile lui, pantomimele lui Bip erau mai tinere și mai incredibile ca oricând. Priveam din fundul sălii fascinat, evolua în fața mea un om care știa pentru ce trăiește. Am jucat și eu Mantaua cu o disperare nebună, doream să fiu mai bun, cred, și chiar am fost, căci cronicarii au vorbit extrem de elogios despre spectacolul nostru, spunând cât e de tineresc față de vechitura lui Marceau. M-au durut teribil cronicile. Evident că mă bucura faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
semnul lui Lecoq, adică al bucuriei de a fi în teatru, pentru teatru, numai și numai pentru teatru. Jacques Lecoq, teatrul însuși. A trăit ca să ne arate nouă, celorlalți, că teatrul trebuie apărat de fiecare dintre noi, trebuie iubit cu disperare, ca o uriașă urcare pe un gard înfiorător de înalt. Chiar asta cred: Lecoq nu ne-a arătat cum trebuie să facem ca să ne urcăm pe un gard, ci a vrut să ne transmită un mesaj: teatrul este un urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
buimăceala de om trezit brusc. ― Peste o lună ești la Costinești și prezinți o pantomimă. Noapte bună. A doua noapte nedormită din cariera mea, o noapte frământată, chinuită de acel dureros dor de a te depăși și de acea cruntă disperare că nu poți, că nu ești în stare. Murise Luminița de câteva luni și nu mă adunasem încă, era în viața mea acel gol monstruos care te face să vrei să te sinucizi pentru că nu înțelegi nimic și nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în picioare, ne apuca amocul și săream, creionând mișcarea. Într-o zi nu știu ce era cu Visu, nu se putea aduna de loc, iar Gonța parcă era nebun, o lua mereu de la capăt cu aceeași scenă, de ne apucase pe toți disperarea. Visu stătea încruntat ca un catâr, Gonța spunea impasibil „încă o dată, concentrează-te”, Visu repeta la fel, încă o dată, concentrează-te, murmura Gonța, nebun de tot, ce mai. Se lasă, după al nu știu câtelea „încă o dată, concentrează-te”, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]