2,539 matches
-
în legendă, este Jean- Baptiste Jupille. Problematica afecțiunilor contagioase îl apropie pe Pasteur de medicină. în 1862 merge prin spitale, asistă la vizite, merge la cursurile de fiziologie pe care Cl. Bernard le ține la Collège de France. Contrazicerile nu distanțează marile spirite. în 1878 Pasteur face comunicarea „Teoria germenilor și aplicațiile sale la medicină“. El militează pentru vaccinare și imunizare, vaccinul antivariolic fiind luat de exemplu. Pasteur descoperă vaccinul antiholeric scăpând astfel oile, păsările de îmbolnăviri. Pasteur colaborează cu Emile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și America, așa cum el a fost elevul creatorului de școală Hippolyte Bernheim (1840 - 1919) și al lui Ambroise Liebeault (1823 - 1904). Austriacul Sigmund Freud (1856 - 1939), audiator al cursurilor lui Charcot, făuritor de școală și de elevi care se vor distanța de magistru, devenind celebri prin originalitatea lor corectivă a freudismului: Alfred Adler (1870 - 1937) și Carl Gustav Jung (1875 - 1961). Freud teoretizează psihanaliza, devenind autorul ei; aprofundează isteria și, din 1896 se distanțează de concepțiile și metodele psihologiei și ale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
școală și de elevi care se vor distanța de magistru, devenind celebri prin originalitatea lor corectivă a freudismului: Alfred Adler (1870 - 1937) și Carl Gustav Jung (1875 - 1961). Freud teoretizează psihanaliza, devenind autorul ei; aprofundează isteria și, din 1896 se distanțează de concepțiile și metodele psihologiei și ale psihiatriei tradiționale. După concepția sa, la originea tulburărilor nevrotice se află dorințele refulate în raport cu complexul oedipian care irump din inconștient în conștient, mascate. El credea că dincolo de simptomele nevrotice, stau visurile și actele
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
să-i treacă cu vederea aventurile: Nu-ți cer, frumoasă cum ești, să mai fii pe deasupra și cuminte... Nu voi să cunosc, vai, ale tale greșeli... Îi cere totuși mai multă discreție și îi mărturisește hotărârea lui de a se distanța de ea, de a o scoate din sfera sa de încântare poetică spunându-i: Caută-ți alt cântăreț, O! Tu, mamă a iubirii ușoare." Glycera, Thais, Gorgona, Philinna, Melitta, Bacchis, Leaina, Demonassa, Musarion, Ampelis, Chrysis, Pannychis, Drosis, Chelidonion, Myrtale, Kochlis
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
împreună, și că este destul unul din ele pentru a face această purificare, cu această deosebire totuși că mila nu se poate produce fără teamă, iar că teama poate să se realizeze fără milă." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille se distanțează aici de Aristotel, asta rezultă din faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din ăștia." Nu ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a imortalizat-o. "Drama, după cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, este o oglindă în care se reflectă natura. Dar dacă această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Le Mercure de France în septembrie 1896, Jarry reia, transformându-l, titlul articolului simbolistului Pierre Quillard, "Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte", pentru a sublinia datoria sa morală față de simboliștii al căror moștenitor este și, totodată, pentru a se distanța de ei total. Chiar dacă Ubu-Rege este creat în 1896 la Teatrul Operei, scenă a simboliștilor, de Lugné-Poe, piesa nu are nimic dintr-o dramă simbolistă. Jarry se arată mult mai radical în concepția sa despre teatru decât simboliștii cărora, desigur
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este nimic altceva decât un mod foarte răspândit de a face înțeles ceva cuiva sau sie însuși; acest efect este întâlnit sub multe forme, atât în cursul unor studii, cât și în timpul unei întâlniri a oamenilor de afaceri. A distanța înseamnă să transformi lucrul pe care vrei să-l faci înțeles, asupra căruia vrei să atragi atenția, dintr-un lucru banal, cunoscut, redat imediat, într-un lucru special, insolit, neașteptat. Ceea ce este de la sine înțeles este făcut să fie oarecum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poetică a lui Brecht constă în munca asupra metaforei, procedeu asupra căruia meditează toată viața, interogând diferitele forme artistice pentru a găsi acolo secrete de compoziție. Fascinat de Cézanne, el scrie de exemplu, în Noua tehnică de artă dramatică: "Pictura distanțează (Cézanne) atunci când exagerează forma scobită a unui recipient." Brecht care, din cauza convingerilor sale politice, vrea să facă din scenă o tribună, caută, ca și Meyerhold, să distrugă iluzia realistă care adoarme spiritul critic și menține spectatorul într-o totală pasivitate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
multiplică sfaturile cu privire la el și îi sugerează diferite mijloace pentru a rămâne stăpân pe jocul său. "Comediantul care renunță la metamorfoza integrală, scrie el în Noua tehnică de artă dramatică, dispune de trei procedee care îl vor ajuta să se distanțeze de cuvintele și acțiunile personajului de reprezentat: 1. transpunerea la persoana a treia; 2. transpunerea la trecut; 3. enunțarea de indicații scenice și a unor comentarii. Transpunerea la persoana a treia și la trecut îi permite comediantului să se plaseze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
apelativul Podul Jiului fiind suficient pentru a desemna fără greș acea Craiovă încă insuficient închegată. O întrebare interesantă, legată de imaginea dată de "Codex Parisinus" privește localizarea exactă a podului medieval. Astăzi, în preajma Craiovei se află trei poduri peste Jiu, distanțate cu circa 7 km între ele, în ordine de la nord la sud: podul Breasta, conducând spre nord-vest la Strehaia și Severin, podul Mofleni-Bucovăț, posibil pe amplasamentul podului roman, de la Craiova spre Dunăre, la Calafat prin Cetate, și podul Braniște-Podari, de
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
1880; Wiessner, 1967), motivată de rațiuni politice (creștinii erau văzuți ca agenți ai puterii romane sau ai posibililor aliați ai acesteia) - a fost rezervată o atitudine foarte favorabilă (Gnoli, 1989a, p. 166), după ce Biserica nestoriană (Spuler, 1961; Widengren, 1984) se distanțează de Roma și Bizanț. Atât În ideologia păturilor sociale dominante, cât și În exercitarea puterii militare, politice, juridice și administrative, statul sasanid s-a bazat pe legătura strânsă dintre monarhie și Biserică, teoretizată de gândirea politică și religioasă a epocii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
păgâne, deși „mai degrabă din necunoaștere decât din răutate”. Această Întârziere și reticență continuă În fața creștinării are cauze de ordin geografic și politic. Dacă, Într-adevăr, În ceea ce privește contactul târziu al evanghelizatorilor cu lumea baltică, o mare importanță a avut-o distanța și izolarea acesteia, este clar că, la mult timp după instituirea noii religii, popoarele baltice au continuat să vadă În creștinism o religie impusă cu forța de armatele popoarelor străine, În primul rând Cavalerii Teutoni și principii polonezi, astfel Încât fidelitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se exersează dinlăuntrul unor hotare pe care, deși sunt ale mele, nu eu mi le-am dat. Înainte de a mă construi prin propriile mele hotărâri, sunt ceea ce sunt prin hotarele primite. Distanța dintre fondul intim-străin și lotul libertății mele este distanța dintre eul primit și eul construit. Ca ființă liberă, sunt constrâns să colaborez cu zestrea de limite a eului primit. Libertatea umană se întruchipează din acest mănunchi de limite; ele sunt condiția exersării ei, terenul de pe care libertatea se înalță
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de „destin neîmplinit“ reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și forma rea a consecvenței. Ea este valul care bate același țărm, limită atinsă și de atins la nesfârșit. Intrat în circularitatea propriului său proiect, pe care nu-l poate părăsi și nici realiza, eul meu este incapabil să se distanțeze și să se debaraseze de el și rămâne prins în insistența proprie prostiei. Prin natura ei, prostia este in-sistentă, este rămânere tenace în interiorul proiectului, așezare ferventă în el. Privirea liberă care domină proiectul și care își are sursa în sciziunea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
italieni care făceau voluntariat În Cehoslovacia. Ideea fascinantă a unui nou Început, adularea unei comunități muncitorești mai mult sau mai puțin reale, admirația pentru Soviete (și atotputernica lor Armată Roșie) constituiau tot atâtea mijloace prin care tânăra generație postbelică se distanța de originile sociale și de trecutul național. Hotărârea de a deveni comunist (sau marxist - ceea ce, În circumstanțele de atunci, Însemna, de obicei, comunist) era luată de timpuriu. Cum mărturisește cehul Ludìk Pachman: „Am devenit marxist În 1943. Aveam 19 ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era nouă. Dar În anii ’50 devenise un factor major În dezbaterile intelectuale europene, cu precădere În Franța. Chiar și după ce procesele-vendetă i-au făcut În cele din urmă pe Mounier și pe alții din grupul Esprit să se distanțeze de Partidul Comunist Francez, ei au avut grijă să dezmintă că ar fi devenit anticomuniști - sau, mai rău, că Încetaseră să fie antiamericani. Anti-anticomunismul devenea un scop cultural și politic În sine. De o parte a faliei culturale europene se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede decât În trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată și independentă cultural și cea a părinților lor, neobișnuit de mică, nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau să se fi născut Într-o lume care se transforma - schimbându-și cu reticență valorile, stilul și regulile - sub ochii și la comanda lor. Muzica pop, cinematograful
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comunismul stalinist era În dizgrație după evenimentele și revelațiile din 1956. Partidele comuniste din Vest erau fie irelevante politic (În Scandinavia, Marea Britanie, RFG și țările de Jos), fie Într-un declin lent, dar iremediabil (Franța), fie, În cazul italian, obligate să se distanțeze de moștenirea moscovită. Marxismul oficial, ilustrat de istoria și Învățăturile partidelor leniniste, era În mare parte discreditat - mai ales În teritoriile unde aceste partide se aflau la putere. Nici chiar occidentalii care votau cu comuniștii nu se arătau prea interesați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
choses („La dumneavoastră, un astfel de regim este util, fiindcă pune oamenii În mișcare și face să avanseze lucrurile”). Era cât se poate de adevărat că acest regim nu se potrivea Occidentului. Comunismul din România era deosebit de pervers și represiv: distanțându-se de Uniunea Sovietică după 1958, Dej și Ceaușescu au scăpat și de obligația de a copia destalinizarea și reformele asociate cu epoca Hrușciov. Spre deosebire de alte state-satelit, România nu permitea nici un fel de opoziție: intelectualii bucureșteni din anii ’60, rupți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Eurocomunismul și statul (1977). Partidul Comunist Spaniol abia intrase pe scena politică după decenii de clandestinitate, iar liderii săi țineau să-și dovedească orientarea democratică. Ca și camarazii italieni, ei au Înțeles că cea mai bună metodă era să se distanțeze atât de Uniunea Sovietică din prezent, cât și de propriul lor trecut leninist. Eurocomunismul a repurtat un succes vremelnic, mai puțin În rândul alegătorilor și mai mult printre intelectuali și universitari, care au luat drept renaștere politică a marxismului ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1976. În alte părți Însă, eurocomunismul și-a continuat netulburat declinul constant. Comuniștii spanioli, care Îl inventaseră, au obținut În 1982 doar 4% din voturi. Paradoxal, Leonid Brejnev Încuviința de la Moscova eforturile eurocomuniștilor de a-și consolida puterea locală distanțându-se de el. Gestul sovietic, corolar al politicii internaționale de destindere din acea perioadă, nu i-a ajutat foarte mult pe pretinșii reformiști comuniști. Deși furnizau În continuare ajutor În bani și produse, liderii sovietici Își pierduseră interesul pentru partidele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semn de omagiu În amintirea ghetoului din Varșovia, Willy Brandt a primit Premiul Nobel pentru Pace. El a triumfat și acasă - la alegerile din 1972, SPD a devenit pentru prima dată cel mai important partid din parlamentul federal. Deși se distanțase de vechea linie a regimului de la Bonn (ce afirma În continuare că nu exista un acord final În privința teritoriilor și popoarelor, că partajul de la Ialta nu avea statut legal și că trebuia menținută ficțiunea legală a continuității frontierelor Germaniei din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania de Est și copleșind RDG cu aprecierea, atenția și sprijinul lor, oficialii vest-germani anulau involuntar orice șansă de schimbare internă, inclusiv reforma economiei industriale a Germaniei de Est, poluantă și depășită. „Construind punți”, Înfrățind orașe, prezentându-și omagiile și distanțându-se de criticile Occidentului la adresa regimurilor din blocul estic, oamenii de stat de la Bonn au insuflat conducerii RDG o falsă impresie de stabilitate și securitate. Mai mult, „răscumpărând” oponenții și deținuții politici, Germania de Vest a privat opoziția est-germană de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]