2,836 matches
-
liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți și săraci”, adversară militant-socialistă (dar nu neapărat dogmatic) a „plutocrației” liberale, a „camarilei” regale și a „politicianismului”, a corupției, a inerției tradiționale, a xenofobiei și a antisemitismului. Violent anticapitalist, editorialul-program semnat de dr. Nicolae Lupu („Bun sosit!“) este unul politic-legitimator, cu frazeologia populistă și bombastică specifică: „În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duce - în 1930 - la prima ruptură majoră din interiorul avangardei autohtone. Un conflict între două generații și între două atitudini: de o parte - moderația ecumenică și oarecum elitistă a lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, de cealaltă - insurgența dogmatică a celor de la revista unu. În Contimporanul an. II, nr. 45, este recenzat la rubrica de „Cărți” volumul Futurism și fascism al lui F.T. Marinetti, care „demonstră, pe fapte, alianța și paralelismul celor două curente. În 1908 futurismul, inovator contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Într’acest index sînt următoarele titluri și autori de găsit: Evanghelia, Coranul, Talmudul, toate lucrările filozofice de la Platon, Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Spencer, Soloviov, Mach, Taine, Carlyle, ca și biografiile lor”. Independență, eclectism... Încă o dată, Contimporanul nu e o publicație dogmatică; este o revistă independentă, sensibilă la toate variațiile de sensibilitate novatoare, fie că e vorba de mișcări avangardiste de stînga sau de „noua spiritualitate”. Dacă în primii ani de apariție predomină articolele cu tentă marxizantă și discret antimonarhică sau campaniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asistent la Catedra de Estetică a Facultății de Litere și Filozofie între 1921-1934, discipol al lui Mihail Dragomirescu, care i-a și coordonat teza - a preluat de la mentorul său atît concepția clasicizantă despre „estetica integrală” și „capodoperă”, cît și idiosincraziile dogmatice. Fostul director al Convorbirilor critice avea însă, în privința modernismului estetic, opinii mult mai drastice: „poezia voită, scrîntită și fără sentiment a lui Arghezi”, „nevropatismele lui Vinea, Baltazar, Aderca ori Barbu”, „publicații ca Contimporanul, ce parcă sînt scrise în cămășile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident, nu numai...) se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou se simte fericit dacă activează în sensul și vederile maeștrilor”. O bizar de favorabilă propoziție despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „poeți”; articolul său programatic „În tinda unei registraturi” evidențiază o opțiune pentru critica înțeleasă ca „registratură”, iar nu ca „magistratură”. Utopia criticii „perpessiciene” este un ecumenism estetic epurat de intruziunea sociologicului, a eticului și a etnicului, precum și de prejudecățile dogmatice, raționalist-pozitiviste. Caracterizîndu-l în Istoria literaturii române contemporane, E. Lovinescu atrăgea atenția asupra faptului că: „Pentru a da impresia autorității, suprema calitate a criticei, extirparea legăturilor de afecție, reprezintă o imperioasă operație preliminară: așa și-a construit meșterul Manole mînăstirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pompei încă neacoperit de lavă” (Mențiuni critice III, ed. cit. p. 294). Criticînd, în comentariul mai sus menționat, atitudinea lui Lovinescu față de proza infuzată de lirism a lui Sadoveanu, Perpessicius îl așază, ironic, pe criticul sburătorist în proximitatea adversarilor săi dogmatici: H. Sanielevici (cu diatribele sale eticist-sociologizante împotriva tematicii „naturaliste” și „imoraliste” a nuvelelor sadoveniene) și M. Dragomirescu (cu clasificările sale schematice). Ca și Dragomirescu, E. Lovinescu agravează - scrie Perpessicius - „dependențele critice de școală literară”, derivîndu-le în „critică cenaculară”: „Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Perpessicius - „dependențele critice de școală literară”, derivîndu-le în „critică cenaculară”: „Cum se explică toată acea spuză pe turta Sburătorului (...) cînd scriitorii vin gata formați din alte părți?” Procustianismul „sociologic” (de fapt: ideo-sociologic) va fi în consecință denunțat ca principală „prejudecată dogmatică” a criticului: „...a interpreta opera unui scriitor în acele planuri care convin prejudecăților tale dogmatice, în cazul de față sociologia, a patina peste calități fundamentale, a îngloba opere culminante, precum e Hanul Ancuții în masa celorlalte producții, pentru că materia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spuză pe turta Sburătorului (...) cînd scriitorii vin gata formați din alte părți?” Procustianismul „sociologic” (de fapt: ideo-sociologic) va fi în consecință denunțat ca principală „prejudecată dogmatică” a criticului: „...a interpreta opera unui scriitor în acele planuri care convin prejudecăților tale dogmatice, în cazul de față sociologia, a patina peste calități fundamentale, a îngloba opere culminante, precum e Hanul Ancuții în masa celorlalte producții, pentru că materia și tema ar fi aceleași (cu toate că în treacăt ai recunoscut că nu tema, dar expresia decide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
diaspora. Atîta cîtă este, importanța acțiunii sale critice rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția criticului), astfel că deplasarea rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
what Alice found there: „Numele meu înseamnă forma mea”. Sub zodia realismului socialist. Urmuz la index și... la pachet Prejudecățile călinesciene care au însoțit receptarea lui Urmuz sînt bine cunoscute. Unele dintre ele vizează spiritul avangardist în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții „optimiste”, realist-socialiste și - totodată - în numele clasicismului. Dar nu era oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lev Nikolaevici Tolstoi, cel care ca nimeni altul, a reușit să-și ridice în cap toate credințele bisericești ale lumii. În 1879, lăsând deoparte literatura, Tolstoi a început să scrie filozofie creștină, printre operele sale numărându-se „Confesiunile”, „Critica teologiei dogmatice”, „Scurtă expunere a Evangheliei” și „În ce constă credința mea”, lucrări unde autorul își prezintă propriile interpretări religioase. După 1880, Tolstoi scrie o mulțime de broșuri, în care își expune noile idei asupra religiei, bisericii, artei, școlii, educației, vieții, muncii
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
că scoțând din joc subiectivitatea, proiectul galilean îi retrage filozofiei obiectul său propriu. Imediat ce această scoatere din joc, care nu avea la Galilei decât o semnificație metodologică, vizând de altminteri cunoașterea unei ființări non-subiective în sine, primește, dimpotrivă, o semnificație dogmatică, așa cum se întâmplă odată cu pozitivismul, filozofia este condamnată la moarte. Nu discutăm aici despre faptul că această eliminare dogmatică a subiectivității, și aceasta într-o problematică a cunoașterii a cărei esență este subiectivă, este absurdă, că ea conduce la fondatorul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu avea la Galilei decât o semnificație metodologică, vizând de altminteri cunoașterea unei ființări non-subiective în sine, primește, dimpotrivă, o semnificație dogmatică, așa cum se întâmplă odată cu pozitivismul, filozofia este condamnată la moarte. Nu discutăm aici despre faptul că această eliminare dogmatică a subiectivității, și aceasta într-o problematică a cunoașterii a cărei esență este subiectivă, este absurdă, că ea conduce la fondatorul pozitivismului la o imensă contradicție care capătă forma revenirii masive a sentimentului în chiar acel loc de unde viața tocmai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o cunoaștere a posteriori referitoare la dezvoltarea unui tip particular de cunoaștere în lumea modernă, iată ce s-a substituit imensei sarcini de a elucida esența vieții și, astfel, umanitatea transcendentală a omului. În punctul extrem al desăvârșirii sale, negarea dogmatică a vieții transcendentale nu doar pervertește filozofia; ea o suprimă în favoarea unei discipline noi: psihologia pozitivă sau științifică. În ceea ce privește psihologia, filozofia și-o asuma în măsura în care psukhę înseamnă suflet, subiectivitate, iar logos, o cunoaștere referitoare la aceasta. Psihologie este definiția filozofiei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
momentul desemnării în misiune, nu făcuse nici o greșeală și, în plus, se străduia din răsputeri să consume puțin. Spre deosebire de alți roboți, care, în timpul liber, jucau și șah cu campionul mondial la oameni ori își măsurau forța rupând cărți din perioade dogmatice, Stejeran 1, când avea o oră liberă, prefera să se scoată din priză și să rămână nemișcat, ca mort, numai să nu consume curent. La concursul anual „Dintre sute de roboți” ieșise primul, reușind să calculeze și să raporteze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
îndemână, a trebuit să născocească eretici; puțină cenușă mirosind a carne arsă era tocmai ce trebuia pentru a le reaminti tuturor că adevărul e unic și că toate celelalte adevăruri vor fi măcelărite. Ce au fost rugurile? Crime ale purității dogmatice. Căci dogmele, când au devenit fanatice, nu s-au mai mulțumit să-și combată adversarii; au preferat să-i extermine. O istorie a credințelor e volens, nolens, și o istorie a cimitirelor; acolo trebuie să-i căutăm pe cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spuse el lui Henry Într-o zi, pe când stăteau pe Banca Confesiunilor; fusese crescut În religia protestantă, dat fiind că tatăl său avea ascendență hughenotă și familia mamei era anglicană, dar cu o atitudine față de religie mai degrabă pragmatică decât dogmatică. Fratele meu Eugene a fost botezat Într-o biserică catolică pentru a fi pe placul unui aristocrat, prieten de familie, al cărui nume l-a primit. Cred că l-ar fi făcut și hindus, dacă asta i-ar fi Îmbunătățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ochii larg deschiși și mândri. Sunt încântat să văd că ai ochii atât de mari, domnule Vultur. Asta înseamnă că vom fi prieteni. Confuzie. Vultur-în-Zbor bâigui un cuvânt de mulțumire. își zine în sinea lui: omul ăsta e nebun - și dogmatic pe deasupra. Dar fără îndoială, așa ceva putea fi îndurat, în schimbul ospitalității lui fără margini. Domnul Gribb tocmai se pornise iar, așa că atunci Vultur-în-Zbor îl întrebă, - Cărei școli filozofice îi aparțineți, domnule?, lui Gribb nu-i mai trebuiră alte îndemnuri. — Cu mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-ar fi generalizat. Ar fi devenit poate chiar obligatorii. Adevărul propriu e ca o religie. Fiecare îl crede autentic numai pe al lui. Metafizica este coloana de rezistență a multor capodopere. Pe Dumnezeu nu-l contestă nici o religie. Disputele dogmatice încep de la tălpile Lui în jos. Viața ateului este sfârtecată de platitudine. A credinciosului - de zbucium, dar și de speranțe. Simțurile formează religia trupului. Metafizica presupune zbucium, iluminări, revelații. În imensitatea întunericului terestru, orice religie se dorește a fi un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
simțea că nu aveți Încredere În el. Era foarte rănit În sentimentele sale. Foarte rănit. — N-am niciodată Încredere Într-un evreu care se face creștin, spuse Myatt foarte rar și răspicat. — Oh, haideți, domnule Myatt, nu sunteți puțin cam dogmatic? spuse Stein, cu o urmă de stânjeneală. — Probabil că da. Presupun, spuse Myatt, oprindu-se În mijlocul Încăperii, cu spatele la Stein, dar cu trupul lui Stein reflectat până la genunchi În oglinda aurită, că a mers cu negocierile mult mai departe decât mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În jurul camerei sale fusese creat un fel de cordon sanitar. Așteptă Încă o jumătate de ceas, fără să facă nimic, apoi se dădu jos din pat și merse spre raftul de cărți. Cărțile, Însă, nu promiteau cine știe ce distracție - Îndeosebi Înțelepciunea dogmatică a unor Învățați bătrîni: Crezul meu de Tolstoi, Psihanaliza vieții cotidiene de Freud, o biografie a lui Rudolf Steiner... Digby luă cartea lui Tolstoi și, deschizînd-o, văzu pe marginile unor pagini urmele șterse, dar Încă vizibile, ale unor linii trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
făcut eu Însumi, pe care l-am răbdat sau l-am văzut săvîrșindu-se În numele vrajbei dintre națiuni, Înțeleg limpede că pricina acestui rău stă În imensa Înșelăciune pe care-o numim patriotism și dragoste de țară...“ Această afirmație, brutală și dogmatică, avea oarecare noblețe, spre deosebire de Încercarea de a șterge sublinierile de pe margine, o Încercare nedemnă, vădind lipsa curajului de a avea opinii. Digby citi mai departe, pe aceeași pagină: „Christos m-a făcut să Înțeleg că zidul despărțitor ce-l durăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el - unde tu și politica ta nu poate ajunge. Presupun că nu-ți place cum sună nici asta. Dacă ai de gând să devii sentimentală... Fiona ridică din umeri. — Poate că sunt sentimentală. Dar e periculos să fii și prea dogmatic, să știi. Să vezi totul în alb și negru. N-am găsit un răspuns la asta și m-am concentrat în schimb să înțep cu furculița un trio de boabe de mazăre poroase. Următoarea ei întrebare m-a luat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]