37,362 matches
-
Încă emoționat de ardoarea cu care tânărul inginer își prezentase proiectul, directorul Jean-Pascal Trinité intră în largul closet al biroului său. Se gândi o vreme la acest om, atât de inteligent, atât de înflăcărat... Apoi privi în jos. În mâna dreaptă își ținea pula. În mâna stângă, un cocoloș de hârtie. Pe veceu scria Toshiba. Directorul se pișa. Își privi din nou pula. Și pe aceasta scria Toshiba. Însă în japoneză. EU ET AL. Camil intră în sala de ore plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
închisoare. În mijlocul femeilor cu basmale pe cap și copii care plâng, am văzut-o pe domnișoara Zwida. Fața îi era acoperită de o voaletă neagră, fixată sub pălărie, dar mersul ei era greu de confundat: stătea cu capul sus, gâtul drept și mândru. Într-un colț al pieței, parcă supraveghind coada de la poarta închisorii, erau cei doi bărbați în negru, care mă interpelaseră ieri la observator. Ariciul de mare, voaleta, cei doi necunoscuți: culoarea neagră continuă să-mi apară în circumstanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pretindea dimpotrivă ca maximul de forță conținută să corespundă unei flexibilități de reptilă ce se îndoaie, ca s-o ajungă în contorsionări imposibile. Acesta era primul articol de credință al cultului instituit de Irina: să abdicăm de la verticalitate, de la linia dreaptă, de la urmele prost ascunse de orgoliu masculin, încă prezente, cu toate că acceptasem condiția noastră de sclavi ai unei femei care nu admitea între noi nici un fel de gelozie ori supremație. - Jos, spunea Irina, și mâna ei apăsa ceafa lui Valeriano, afundându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
iar ea așezată în față, lângă mine, încât trebuia să întindă un braț ca să-l țină drept, pe când mă pregăteam să pornesc motorul, iată că ea își aruncă piciorul stâng peste schimbătorul de viteză și-l plasează peste piciorul meu drept. - Bernadette! exclam eu. - Ce faci? Ți se pare momentul potrivit? Iar ea îmi explică că atunci când am năvălit în cameră o întrerupsesem într-un moment în care nu putea fi întreruptă; nu importă dacă cu unul sau cu altul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să continue acea mișcare ce prelungea presiunea trupurilor lor asupra trupului meu. Cei doi nuferi aproape atinseseră mâinile lui Miyagi și Makiko. Mi-am făcut rapid socoteala că în clipa când aveam să smulg floarea aș fi putut, ridicând cotul drept și apropiindu-l imediat de șold, să strâng sub braț sânul mic și tare al lui Makiko. Dar triumful capturii nuferilor a tulburat ordinea mișcărilor noastre, astfel încât brațul meu drept s-a închis în gol, în timp ce mâna mea stângă, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
când aveam să smulg floarea aș fi putut, ridicând cotul drept și apropiindu-l imediat de șold, să strâng sub braț sânul mic și tare al lui Makiko. Dar triumful capturii nuferilor a tulburat ordinea mișcărilor noastre, astfel încât brațul meu drept s-a închis în gol, în timp ce mâna mea stângă, dând drumul crengii, a căzut în jos și a nimerit în poala doamnei Miyagi, care părea dispusă s-o primească și chiar s-o țină acolo, cu o tresărire comunicată întregii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
hotărât că trebuiau să se bată, ura dintre ei s-a stins: au muncit în deplină înțelegere la săpatul gropii. Apoi, s-au pus unul de o parte și altul de alta a ei, fiecare cu un cuțit în mâna dreaptă și brațul stâng înfășurat în poncho. Unul dintre ei, pe rând, sărea peste groapă și-l ataca pe celălalt cu lovituri de cuțit, iar celălalt se apăra cu ponchoul și încerca să-l facă pe dușman să cadă în groapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
trăsături ca ale multor oameni de aici, din Oquedal, vreau să spun tăietura ochilor, linia nasului, desenul buzelor, care seamănă cu ale mele. — Nacho Zamora, cu ce drept te-ai atins de sora mea? spune el, iar în mâna lui dreaptă strălucește o lamă de cuțit. Ponchoul e înfășurat pe brațul stâng, și un capăt atârnă până la pământ. Din gurile indienilor iese un sunet care nu e un murmur, ci mai degrabă un suspin trunchiat. — Cine ești? Sunt Faustino Higueras. Apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
marginile roții. Se uitară o clipă unul la altul, apoi ea zâmbi și începu să-și croiască drum pe ultimii metri ai cărării. Îl salută politicoasă ca un copil bine-crescut. Ce mai faceți, Rra? îl întrebă ea, întinzându-i mâna dreaptă cu stânga peste antebraț în semn de respect. Își strânseră mâinile. Sper că n-am mâinile unsuroase, zise domnul J.L.B. Matekoni. Lucram la pompă. Fetița dădu din cap. — V-am adus niște apă, Rra. Mma Potokwane mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
facem și altă dată fotografii. Se întoarse și vru să împingă scaunul cu rotile, dar se opri și lăsă brațele să-i cadă neputincioase, ca paralizate. Drept în fața lui era Mma Ramotswe ținând un coșuleț plin cu scrisori în mâna dreaptă. Tocmai se ducea la oficiul poștal când îl văzuse și se oprise uimită. Ce se întâmplă aici? Ce face domnul J.L.B. Matekoni și cine sunt copiii ăștia? CAPITOLUL CINCISPREZECE Menajera ursuză și rea acționează Acritura de Florence Peko, veșnic nemulțumita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe Kgale Hill. Poate ați văzut-o întâmplător. — Nu prea trec pe acolo, răspunse el. N-am auzit de dumneavoastră. — Păi, nici nu m-am așteptat să fi auzit de mine, Rra. Nu sunt o celebritate ca dumneavoastră. Mâna lui dreaptă se îndreptă neliniștită spre nodul de la cravată. — De ce vreți să vorbiți cu mine? întrebă el. V-a rugat cineva să stați de vorbă cu mine? — Nu, răspunse ea, nu-i vorba despre asta. Observă că răspunsul ei îl relaxează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
se lasă, se-nfundă marcăru-n cute... - Încordează-te și tu, nu sta ca o vițică, că nu poate omu’ să scrie! se enervează și Anatol. Marietta respiră adânc, schițează o fandare, duce un genunchi în față, se-nclină, cu mâna dreaptă arcuită, cum a văzut ea pe la televizor, dar degeaba, șuncile supuse gravitației se încăpățânează să atârne. - Dă-te mai... așa, ia umflă-ți burta... îi dă indicații și Tavi. Burta, măi, nu obrajii, că nu-mi încape poemul pe moaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe partea ailaltă. Nu moare el, nu vezi că nu-i crește ceapa și cacadâru’ babei? Pe piept și din gura ei știrbă ar fi mai bine! Ia crengile și du-le de-aici. Păcat că nu-i una mai dreaptă, c-o țineam să-i fac cruce, frumos. Da’ un felinar tot pot să-i fac, din fier forjat, la slujbă, c-acuși îi vine la ușă cu semănatul tanti cu coasa. Ajung la groapa cu apă pe care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
într-o frescă azurie cu mai mulți luceferi și-un Car Mare la scară redusă, o îngereasă cu față ovală, cu coamă bogată, brună, călare pe-un bour. Privește spre viitor. Cam o dată la două-trei minute, doamna Pârvulescu duce mâna dreaptă, plină de inele, la inimă, arată că-i este greu să respire, ridică dantela până la jumătatea nasului și-și culege o lacrimă cu o batistă gălbuie. Veghează mai apoi, cu fruntea pe muchia copârșeului din mahon, cu mânere argintii. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fac cruce. De mai multe ori. - Du-te-n față, trebuie patru să ducă sicriul... îmi șoptește contabilul. - De ce eu? - N-avem altul! Ce vrei, să pun vreo babă? - Dar eu... - Un, doi, trei... acum, ridicați! sprijin mortul pe umărul drept. Lângă mine, Ionel, băiatul mortului, privește în gol, ca soldatul înainte de începerea marșului. Nu e așa de greu și nici cimitirul nu e chiar atât de mare. Așteptăm să iasă băiatul în trening care duce crucea și preotul cu țârcovnicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pentru el, să ni se bucure inima pentru că merge alături de îngeri, în Împărăția cea fără de suferință. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ierte toate păcatele, și cele cu voie, și cele fără de voie... și să-l așeze alături de cei drepți... În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, amin... - Amin! fac semnul crucii. - Îndoliată adunare, dacă tot suntem aici împreună, lângă acest stejar, poate cineva dintre dumneavoastră dorește să spună câteva vorbe despre răposat, să ni-l reamintim înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îndurerată. - Da, Fănele, tare te mai iubea Costache-al meu! E bine, e reconfortant să afli că te iubește cineva, chiar și-un mort. Cum am fost anunțați că groapa e gata, mi-l așez iar pe Costache pe umărul drept, ne mai oprim la un pod, se mai plătește o vamă, o luăm la stânga și-ajungem. Acum, când văd movila de pământ scoasă alături, mi se pare că au cam exagerat rudele și, din exces de zel, o să-l trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bani de la oameni, dar nu prea mulți, aici îs șomeri. S-a învârtit însă preotul de niște parale de la românii din străinătate. - Bravo lui! - Ei, nu atât din dragoste pentru enoriași, din dorința de a-i aduce pe calea cea dreaptă, ci pentru că progenitura sa, un dobitoc patentat, dacă-i dai o dictare, începe să plângă... ei, fiu-său a terminat Teologia și n-avea parohie. A făcut tata repede biserică. - Cum crește numărul absolvenților de Teologie, o să avem mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
stîncă Înaltă, pe jumătate dezbrăcat și cu creștetul acoperit cu o pălărie decolorată și udă de sudoare; se Îndepărtă spre sud deasupra mării mugitoare și se Întoarse cu forța și viteza unei săgeți slobozite de un arc uriaș, cu ciocul drept și capul În piept, simțind cum vîntul Îi șuiera pe la urechi, văzînd cum se apropia peretele negru și umed de care mulți alții se zdrobiseră odinioară, pentru a trece la un metru și jumătate de vîrful lui, lăsînd În stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
atunci desfăcut pe umeri: - O să dorm pe vapor, răspunse În cele din urmă cu un glasul ușor tremurat. Nu vreau să-mi petrec noaptea pe mal. Fără să mai scoată vreo vorbă, o porni spre mare și se opri, foarte dreaptă, lîngă una din bărci. Mesenii se priviră, stingheri și stînjeniți, iar În cele din urmă mama fetei se ridică la rîndu-i În picioare și comentă: - Poate că are dreptate și ar fi mai bine ca noi, femeile, să dormim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de Începutul plajei și de posibila strălucire a focurilor de tabără, nu avea de ce să se teamă de prezența intrușilor. Avea să rămînă prin urmare acolo, pîndind din umbră, și poate că avea să-l doboare, dintr-o singură Împușcătură drept la țintă, pe detestatul căpitan sau chiar pe negrul Miguelón. Îi trecu prin minte o idee grozavă. Să-l ucidă pe căpitan și să fugă să se ascundă În refugiul său, Îngăduindu-le ca ziua următoare să răscolească insula pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acceptat asta de ani de zile, pentru că au avut grijă să mă convingă... SÎnt un monstru cu totul: pe dinafară și pe dinăuntru. Dar și tu ești la fel, chiar dacă nu arăți asta din exterior. - Își ciocăni cu degetul tîmpla dreaptă - . Monstruozitatea ta e aici, În cap, și nu e ca a mea, care se află În suflet și În măruntaie, rod al mîniei de a fi Îndurat ce-am Îndurat și al Înfățișării mele... - Își Întinse mîinile ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mâna să desprind șosetuța lui Shane de pe polița șemineului și e plină de hârtie mototolită. — Continuă să sapi, zice tata. Împreună cu hârtia, e un plic sigilat. Deschide-l, zice mama. În plic e o scrisoare imprimată cu „Mulțumesc“ în partea dreaptă sus. — E de fapt un cadou pentru amândoi copiii noștri, zice tata. Nu-mi vine să cred ce citesc. În loc să-ți cumpărăm un cadou mare, zice mama, am făcut o donație în numele tău la Fondul Mondial de Cercetare a SIDA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai contează. Asta sună cam jignitor, dar sângerez. Zic: — Scuze. Bandajele sunt strânse și spirtul înțeapă pe întuneric, și tata zice: — Soții Wilson au pus o pancartă P.P.L.G. în curtea casei. După două nopți, cineva le-a intrat cu mașina drept pe peluză, a distrus totul. Ai mei n-au nici o pancartă P.P.L.G. — Noi am dat-o jos pe a noastră, zice tata. Mama ta are un abțibild P.P.L.G. pe bara de protecție a mașinii, așa că ținem mașina în garaj. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
s - ca un cadou de la Tiffany’s, Valiumul cade în gura lui Brandy, rostogolindu-se în aer. Taiorul de care am ajutat-o pe Brandy să se dezbrace e un model Pierre Cardin Space Age de un alb imaculat, fusta dreaptă și cilindrică e neatinsă și aseptică până chiar deasupra genunchilor, jacheta e atemporală și clinică în croiul ei simplu și mânecile trei sferturi. Bluza de dedesubt e fără mâneci. Încălțările ei sunt cizme de lac alb cu vârf pătrat. E-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]