14,427 matches
-
ei, își vorbeau, frecventau aceleași mese, aceleași cursuri și aceleași figuri marcante, dacă nu pe aceiași anonimi: un efeminat, un cocoșat, un negustor de pește, un docher, un pleșuv sau niște pirați și, de fapt, aceeași mică lume a Atenei. Dușmanul comun rămâne Platon, Comandorul cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau a altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de obiect filosofic, să dea lecții de detașare cu ajutorul unei străchini scoase din sac și aruncate apoi la lada de gunoi a istoriei, să recurgă la coarne și la silogism pentru a-și bate joc de practicile logiciene ale Marelui Dușman, să-și pună în picioare mănuși de box sau să iasă cu spatele din palestră pentru a demonstra excelența unei poziții filosofice, dar, pentru cinici, ca și pentru frații lor cirenaici, contextele ne lipsesc uneori și rămânem atunci doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care celorlalți le revine un rol egal cu cel al unei mese ori al unui scaun. Curios, el poartă straiele dușmanilor lui Platon: sofiștii. Psihologia nu a dat un nume acestui straniu și recurent complex care constă în a reproșa semenului ceea ce refuzi să-ți reproșezi ție însuți. Păcat, pentru că această patologie saturează cotidianul delincvenților relaționali, care sunt numeroși. Platon suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani teoretici ai lui Platon, nu figurează nicăieri în operă ca interlocutori credibili... închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită, evident, nici o clipă de osteneală... Dacă trebuie să suporte reproșul de a fi celebrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitate - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține puterea -, precum și alte chestiuni referitor la care Platon și Aristip propun două lumi ireconciliabile. Se putea angaja realmente o discuție fecundă fie și numai despre plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Detaliile anecdotei nu ne-au parvenit, dar n-avem nicio îndoială că iscusitul filosof l-a rănit în amorul propriu pe gânditorul instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și fac din ea binele suveran; toți aceștia ar fi incapabili să-și plătească jubilarea cu o bucurie răutăcioasă ori cu o pasiune rea. Eudoxiu hedonist și Aristotel eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS și „fericirea” -1- Soarta literei „Y”. Filosofia antică utilizează în mod recurent un topos referitor la cele trei genuri de viață: viața teoretică de cercetare dezinteresată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai excitanți, paturile cele mai potrivite pentru exercțiile presupuse a se desfășura acolo... Fericirea propune să se ocupe dânsa de toate astea, numai să vrea flăcăul să se lase în voia ei, nu fără a avea grijă să precizeze că dușmanii ei o numesc Depravarea... Nobilă, perfectă, Virtutea ajunge lângă Heracle chiar în momentul plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui. Ce știm despre acest trup filosofic? Starea lui precară, fragilitatea lui, faptul că nu a cunoscut niciodată în viața lui ceea ce Nietzsche numește Marea Sănătate. Bolnav, plăpând, slăbănog, incapabil de excese care pot dăuna imediat carcasei sale de hidropic: dușmanii îi reproșează că nu și-a părăsit așternutul ani întregi din puturoșenie, trândăvie congenitală ori lene conceptuală, când, de fapt, el rămânea acolo țintuit de durere, crucificat de suferință. Oare trebuie să ne mirăm că un astfel de om își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fizică cu consecințe etice. întrucât orice realitate rezultă din înlănțuirea unor atomi între care există apropieri de viteză în vid, totul se reduce la acest adevăr simplu și evident. în afara materiei nu există nimic. O dată în plus adversar sau chiar dușman al lui Platon, Epicur afirmă că criteriile adevărului rezidă în senzații și afecțiuni. Atomii corpului care captează atomii detașați ai materiei, simulacrele, totul cere și presupune conjuncția atomistă. Nu univers inteligibil, nici creaturi ideale, zei sau concepte, nici lumi nevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pot fi astâmpărate la fel de simplu. Viața ar fi fericită și veselă dacă singurele suferințe ar fi cele legate de lipsa băuturii sau a mâncării. Epicur o știe, litiaza renală și hidropizia îl chinuie destul ca să nu ignore că există și dușmani mai înverșunați decât foamea și setea care pot să chinuie trupul. Cu atât mai mult cu cât trăiește într-o epocă în care nici chirurgia, nici farmacopeea medicului nu pot face mare lucru în materie de anestezic sau de antalgic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acestei dinamici filosofice. Alunecarea semantică de la epicurianul discipol al gândirii austere a lui Epicur la râmătorul fără credință și fără lege, animal grosier care se bălăcește în plăceri triviale, ține de bună seamă de o înțelegere greșită, vizibil orchestrată de dușmanii și de adversarii săi: ea datează din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care-l umanizează și-l rafinează, nu revendică desfrâul, plăcerea dincolo de orice măsură, indexarea oricărei practici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
motive să întrețină acest maniheism simplist, reducționist și eronat. Printre altele, pentru că Piso, protectorul lui Philodemos, nu l-a susținut într-o afacere de promovare politică. Și a văzut trecându-i pe sub nas guvernarea Macedoniei, la care râvnea, atribuită unui dușman al său. De atunci, el începe să înregistreze eșec după eșec și se vede pus în situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de promovare politică. Și a văzut trecându-i pe sub nas guvernarea Macedoniei, la care râvnea, atribuită unui dușman al său. De atunci, el începe să înregistreze eșec după eșec și se vede pus în situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
poate că s-ar fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și pentru toți cei care nu înaintează în lumina crudă a ateismului. -9- Să terminăm odată cu cerul. Să coboare din nou cerul pe pământ, iată obiectivul oricărui filosof hedonist. Și, pentru a reuși să-l atingă, religia e desemnată ca dușman prioritar. Sau, mai bine zis, religiile, toate. Pentru că Lucrețiu scrie contra păgânismului roman, evident, dar și contra formelor pe care le ia această nevoie în timpuri și în locuri ignorate de el. Cu sute de ani înainte de apariția islamului, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru dumneavoastră, răspunse Jan. N-are gust, da’ ia uitați-vă ce culori pe dânsa, îți vine s-o mănânci, nu alta! Sau, dacă n-o mănânci, o mesteci cât o mesteci, apoi o lipești sub scaun, să-ți moară dușmanii. Nu, Jan, mersi, nu luăm, zise Felix S 23. Altceva ce mai ai? — Mai am butelii, kentane, drujbe, tranzistori și smochine. — Smochine? făcu Getta 2. Păi ziceai că n-ai smochine. Am, dar nu le dau fără jaluzele și ciungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Dacă înțelegem prin modernism satanismul postbaudelairian sau predilecția desenurilor în materie fecală (à la Huysmans), sigur, domnul Arghezi e un poet modernist cu prisosință. Poet modernist pentru uzul micilor reporteri israeliți emoționați de infinita varietate a înjurăturilor ungro-valahe din Blesteme. Dușman firesc al acestei realități: Inteligența. Îl denunț de a fi nesocotit și defăimat nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de sindicalist autodidact pentru tot ce e joc superior mintal, a ponegrit valorile ideale preconizând nu știu ce sentimentalism, nu știu ce vag senzualism
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Că-i iar vreme de bătaie! Mihai, Mihai al lui Mihai Scoală-ți morții de sub plai Și adună-i, ce mai stai Că-i prăpăd și mare bai...! Treacă muntele cum potu-l, Treacă Prutul de-a înotul Că le iau dușmanii lotul Și pe ei cu noi cu totul! Treacă-n pas de front Carpații, Morții morților sculați-i Că vă dorm, halal, bărbații, Treziți-i și-mbărbătați-i...! Referință Bibliografică: Treziți-i și-mbărbătați-i...! / Romeo Tarhon : Confluențe Literare, ISSN
TREZIŢI-I ŞI-MBĂRBĂTAŢI-I...! de ROMEO TARHON în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364297_a_365626]
-
lume, prin iubire. Nu am urât și am iertat mereu și n-am răspuns nici când primeam injurii, luând de pe alți umeri ce-a fost greu și mângâind prin zâmbet furia urii. N-am vrut să am în viața mea dușmani și-am fost mereu prieten cu oricine. Invidioșii s-au convins în ani c-am răsplătit tot răul lor prin bine. Și totuși sufăr uneori cumplit văzând că bunătatea-ndelungată m-a pedepsit menind ca la sfârșit numai câțiva în
ŞI TOTUŞI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364348_a_365677]
-
porționa” în secunde, minute, ore, ani etc. - forme indispensabile pentru a evita haosul în care „petrecem” dimensiunea existențială dată fiecăruia dintre noi. Așa ajungem să ne „măsurăm” durata vieții, adică vârsta, și atunci pentru unii timpul poate deveni prieten sau dușman... În raport cu veșnicia naturii, cu cerul și pământul, cu apele curgătoare sau întinderile nesfârșite, cu aștrii luminoși ce guvernează ziua și noaptea (alte entități), timpul măsurabil ni s-a dat doar nouă, oamenilor. Iar omul, ca ființă rațională, a fost cel
MARIA APETROAIEI – CRONICĂ LA „SFIDEAZĂ TIMPUL!” DE MARIA COZMA ŞI VASILE POPOVICI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364366_a_365695]
-
așa că a adormit obosită. A doua zi a reluat lucru. Pe la amiază a văzut cum înger cobora spre ea din înaltul cerului. Pietrele au început să se agite și îi strigau tainic: - Nu vorbi cu el, nu-l asculta, este dușmanul nostru, vrea să ne distrugă. Ne este foarte frică de el! Au tăcut totuși când îngerul a coborât lângă femeie. Aceasta avea cu el un coș cu merinde și i l-a pus la picioare. I-a dat o sticlă
VIAŢA CA UN ZID de SILVIA KATZ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364441_a_365770]
-
țâșnea un șuvoi de sânge. Costică a căscat gura, fără a scoate un sunet, dar ochii holbați cereau îndurare. Andrei voia să-l ajute ca să se ridice în picioare. I se făcuse milă de el. Costică nu-i mai era dușmanul de moarte care-i batjocorise onoarea. „Ce se întâmplă cu mine!... nu pot să-mi mișc mâinile, iar el moare în fața mea?” Lumina devenise atât de intensă, pur și simplu îl orbea, că abia a zărit corlata de deasupra capului
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
l-a privit cu o curiozitate de copil, dacă cumva Andrei îl mai poate vedea, apoi i-a tras pleoapele peste globii ochilor, adăugând: Asta i-a fost ultima spovedanie, părinte. - Probabil, pe front când era față-n față cu dușmanul, fiind nevoit să-și salveze viața, a-mpușcat vreun om, nu-i așa părinte?... a intervenit țârcovnicul în discuție. - Numai Dumnezeu poate ști adevărul, fiule. E p i l o g Cele povestite de mine sunt mărturia depusă de prea cucernica
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
meu. A MURIT ÎN LOCUL MEU !!! A MURIT ÎN LOCUL MEU !!! Oprește-te puțin și gândește-te la aceste cuvinte ! Este aproape imposibil de priceput așa ceva pentru omul lumii moderne. Cine și-ar da copilul să moară pentru prietenul lui? Dar pentru dușmanul lui? Dumnezeu a îngăduit că Fiul Lui preaiubit - Mântuitorul nostru drag, iubit și scump - Isus Cristos - să moară PENTRU MINE. Cristos a fost scuipat, bătut, jignit, rănit și omorât PENTRU PĂCATELE MELE... Pedeapsă care ne dă pacea a căzut peste
SA MOARA UN REGE IN LOCUL MEU de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364462_a_365791]