3,527 matches
-
viguroasa, / străbuna voce, muta / veacuri în șir (vv. 7-8). Expresia voce antică este reluată de Salvatore Quasimodo într-un context mai reflexiv, cu referire la istoria sa personală strâns legată de spațiul insular, de Sicilia: E mut străvechiul glas. / Ecouri efemere aud, / uitare de noapte deplină / în apa-nstelată (Insula lui Ulise, trad. MB).318 Neputând recupera întrutotul un univers pierdut, poetul percepe doar reverberațiile îndepărtate și intermitențe ale acelor timpurilor imemoriale. Același termen: voce alăturat de ambii autori motivului tăcerii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dar destinate să piară de îndată ce acesta înțelege adevărul despre ostilitatea mamei creatoare. Fericirea omului în îmbrățișarea blândă a elementelor se dovedeste o speranță deșarta, un vis de demult: Unde-ați pierit, fermecătoare vise, / din tăinuit lăcașul / de tainice fapturi, din efemerul / diurn tărâm de stele. Din sălașul / gingașei Aurori și din ungherul / ce-ascunde-n somn a soarelui sclipire? (Către Angelo Mai, vv. 91-96).382 Drumul gândirii către deziluzie este ireversibil deoarece, odată descoperit, adevărul despre chipul malefic, apoi indiferent al naturii nu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în prezent și prin imaginea auditiva: vocea antică. Epitetele în oglindă: antică voce (Quasimodo) voce antică (Leopardi) constituie o dovadă suplimentară și o confirmare a ascendentei leopardiene a acestei sintagme utilizate de autorul sicilian. Versurile E mut străvechiul glas / ecouri efemere aud (Insula lui Ulise, trad. MB) transmit întreruperea dialogului cu trecutul. Cele leopardiene: tu, tu cum de ne cutremuri / auzul azi, mereu mai viguroasa / străbuna voce, muta, / veacuri în șir? (Către Angelo Mai, vv. 5-8) se află la polul opus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
paradisului terestru, Wilhelm Ropke scria în The Social Crisis of Our Time: "Un mare număr de oameni au învățat să privească această lume dintr-un punct de vedere care lasă incidentalul să ia locul esențialului, variabilele să ia locul constantelor, efemerul să se substituie permanentului, fluctuantul să ia locul durabilului, momentul pasager să țină locul veacului, iar propria noastră personalitate neimportantă să ia locul responsabilității pe care ar trebui să o avem față de societate, față de moștenirea trecutului și promisiunea viitorului." Probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de dominație. Schimbul nu mai are decît un singur sens: consumul. Totul e de vînzare: dragoste, pămînt, datorii, iluzii... Omul a intrat în "caverna lui Platon". Într-o lume lipsită de ideologii, publicitatea a devenit ultima ideologie, un imperiu al efemerului. Schimbul este, cum spuneam, încadrat de un întreg sistem economic. În cazul comunismului, sistemul însuși a intrat în faliment. S-a crezut că, schimbînd sistemul, fericirea vine de la sine, că omul însuși se va schimba. Cred însă că oamenii produc
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările (Eminescu: 2011, II, 36). (S3d)/ (S4b) Înaintea patului o masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice (s.n.); pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere, din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine (s.n.) într-adevăr păgânească" (Eminescu: 2011, II, 37). (S3e)... la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate (s.n.) (Eminescu: 2011, II, 42). (S3f
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină. [...] Înaintea patului o masă murdară al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere, din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine într-adevăr păgânească (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 33). (h7b) El nu-mi făcuse încă neciodată invitarea ca să-l vizitez. În fine, într-o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, [...] și-nainte[a] patului o masă murdară, cu suprafața ilustrată de litere mari latine și gotice ieșite de sub bricegelul vreunui ștrengar de copil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte și întregi, broșuri efemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabra fără înțeles și fără scop (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 101). Atmosfera camerei lui Dionis este aceeași din odaia lui Toma Nour. Nuanțele diferă: la Dionis, "ușile toate erau deschise", în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
forțează să se întindă pe pavajul murdar al unei străduțe izolate din oraș. Umilirea lui Blake, consideră ea, îi redă "libertatea". De fapt, aface ristul în cauză este exponentul unui întreg mecanism, de a cărui presiune depersonalizatoare, printr-un control efemer, secretara crede că "se eliberează". În "The Swimmer"/ "Înotătorul" (1964), Ned Merrill descoperă un drum insolit către casa proprie (drum botezat, după numele soției, "Rîul Lucindei"): înot, prin piscinele vecinilor de suburbie. Dispe rarea personajului se află dincolo de orice dubiu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
inerent, în viața profesională ori familială sînt gestionate de erou cu aceeași abilitate și exactitate cu care îndepărtează o tumoare intracraniană. Nu-l agreează pe socrul său (John Grammaticus), poet sclipitor, cu viață boemă, încărcată de dezordini (alcoolism, relații sentimentale efemere, limbaj licențios) ce tulbură nevoia de echilibru a lui Perowne. Cu toate acestea, neurochirurgul reușește să păstreze aparența unei comunicări eficiente cu imprevizibilul tată al lui Rosalind. Nu-și apreciază neaparat colegii (îndeosebi pe cei intrați în competiție directă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și plini de respect, gesturile pe care le făceau două indience așezate în genunchi, înveșmîntate într-un costum tradițional. Luau regulat cu pumnul nisip colorat și-l presărau apoi cu delicatețe. Desenau cu nisip. Nu puteam să nu vedem în efemerele lor picturi de nisip niște opere de artă, iar în indience, două artiste. Iată comentariul unui "artist indian" contemporan, afișat în vara lui 2002 la Muzeul de Arte și Culturi Indiene din Santa Fe (Noul Mexic, Statele-Unite): "În limba noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
prețios (...) Respiraserăm aerul libertății 53." Unii vor vedea în observațiile și comentariile lui George Orwell dovada că absența șefilor, a conducătorilor este tot timpul posibilă. Alții, desigur cei mai numeroși, nu vor pregeta să vadă în acest episod în caracterul efemer al experienței confirmarea caracterului utopic al unei lumi populate de egali. Pentru ei, utopia este imposibilă pe pămînt. LIBERI, CĂCI SERVILI Noțiunea de servitute voluntară e mai complicată decît pare. Relația sa cu ideile de libertate și de egalitate, atît
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sensibilă prin modelul său inteligibil), le considerăm particularități printre multe altele și analizăm, în consecință, particularul făcînd din el un caz particular." Aceasta este teoria pe care ne sprijinim în încercarea noastră de a scoate în evidență caracterul întîmplător și efemer al lumilor create de ființele umane, și deci, al lumii moderne. Descoperirea lui Anaximandru, prin intermediul lucrării lui Marcel Conche e o infuzie de întîmplător și efemer, de libertate și de tragic în același timp. Opunînd "a fi" și "a nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care ne sprijinim în încercarea noastră de a scoate în evidență caracterul întîmplător și efemer al lumilor create de ființele umane, și deci, al lumii moderne. Descoperirea lui Anaximandru, prin intermediul lucrării lui Marcel Conche e o infuzie de întîmplător și efemer, de libertate și de tragic în același timp. Opunînd "a fi" și "a nu fi", făcînd din "a fi" (ceea ce este) o necesitate, Parmenide (născut la începutul secolului al V-lea î.Hr.) și în general filosofii eleați, neagă în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
căreia suntem liberi în interiorul unei arii "arie de posibilități" delimitată de constrîngerile realității. Lumea nu este o constrîngere exterioară, este viziunea noastră asupra lumii. Lumea nu răspunde nici unei necesități, nici unui determinism, nici unei constrîngeri exterioare. Produsă de imaginația omenească, lumea este efemeră și contingentă. Noi înșine suntem constrîngerea: sunt poveștile pe care le istorisim și care devin temnița noastră atunci cînd le luăm drept realitate. Libertatea noastră? Putem oricînd inventa, istorisi alte povești, schimba, prin urmare, lumea. Libertatea de care vorbim este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lui Lorenz, dovedește că s-ar putea regăsi viitorul în trecut, că timpul ar face cale întoarsă, istoria putînd deveni astfel un bun învățător. Pe de altă parte, cu această credință se poate construi mult mai durabil, eliberați de angoasele efemerului, nemaitrăind în exteriorul nostru, cum spunea Bergson, ci regăsindu-ne arhetipul. Prezentul durabil al stoicilor se dovedește stimulativ și profund, inclusiv în plan economic. Așadar, spiritul timpului, acel Zeitgeist despre care vorbea Herder, poate hrăni inclusiv dezvoltarea economică, poate contribui
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
și sectoare de activitate. În momentul în care se atinge această stare, ea este deja depășită. Economia nu poate încremeni nici măcar pentru o clipă. Ea este în continuă mișcare. De aceea, echilibrul economic trebuie înțeles ca relativ, ca o stare efemeră. În realitate, permanent este dezechilibrul, dar nici acesta imobil, ci într-o continuă mișcare, ca stări mereu diferite, situate între punctele de echilibru, care se mișcă însă și ele, mereu spre alte niveluri. Să nu confundăm însă acest dezechilibru funcțional
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
poate fi un discurs științific, nu face demonstrații, nu inventează concepte, nu țintește (sau nu explicit) la universal, ci se sprijină cuantic, am putea spune pe aleatoriu, pe imprevizibil, pe soluții multiple de rezolvare a misterului inițial, pe singular și efemer, pe hazard. Cunoașterea ficțională nu e una transmisibilă, obiectivă, riguroasă, ci una impalpabilă, irațională aparent, precum electronul din celebrul experiment al fizicienilor, care, lăsat de capul lui în fața a două fante, trece simultan prin ambele, sau doar prin una, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
violent intruzivă și scormonitoare, e mai degrabă una fotografic-antropologică, scrutînd cu detașare anii aceia de redescoperire a libertății, rapid răsturnată în pierderea inocenței, goană după glorie și imagine, vertij obscen al aparențelor. Pe acest fundal, Jayne Mainsfield și-a trăit efemera perioadă de vis hollywoodian, paradoxal amestec de celebritate și cinică umilire, fiind deja fizic epuizată la 34 ani, după ce nu mai jucase decît în vreo cîteva filmulețe dezastruoase începînd cu 1959 [...], dinozaur al anilor "dumb blonde" (1955-1958), transformată de perucile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tonic și jubilator, de precizia aproape clinică a observației psihologice, a sentințelor istorice, a decorticării mizeriei umane. E adevărat și că această inactualitate tematică (cu cîteva excepții) a operei lui Cioran îl salvează de modă, de o contextualizare facilă și efemeră. Atemporalitatea cultivată cu artă îl definește și ea, cu atît mai mult cu cît este canalizată printr-o limbă venită de altundeva decît din sîngele lui, o limbă care nu doar îl structurează și îl constrînge, ci îi și oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
absența remarcabilă, din aceste pagini, a celei care l-a însoțit o viață întreagă, Simone Boué, parteneră mai mult decît discretă într-o poveste de iubire de cincizeci de ani. Absente sunt și celelalte figuri feminine care i-au traversat efemer existența și despre care, după moartea sa, a început să filtreze cîte ceva. Ce mai rămîne intim dintr-un jurnal din care ai alungat orice urmă de viață afectivă ? Drept e că, într-un gest de pudoare, probabil, pe mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
între întinsa istorie a modernismului și mișcarea numită postmodernism. Mi se pare mult mai de bun simț s-o privim pe aceasta din urmă ca pe un tip particular de criză apărută în cadrul celei dintâi, una ce evidențiază latura fragmentară, efemeră și haotică a formulării lui Baudelaire [...], exprimând în același timp un scepticism profund la adresa oricărei prescripții particulare cu privire la măsura în care ar trebui reprezentat sau exprimat eternul și imuabilul"181. Această idee pare a fi susținută și de faptul că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de contingența lor. Această așezare opozitivă fondează, de altfel, și "cearta" dintre retorică și filosofie, care se poate cu ușurință observa de-a lungul întregii istorii culturale occidentale, și în care retoricii i-a fost în mod constant repartizată analiza efemerului, contingentului, persuasivului obiecte de studiu "fragile" în raport cu cele ale filosofiei adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc. Relația dintre filosofie și retorică s-a transpus, în terminologia lui Richard Lanham, în două tipuri de structuri sau "specii" disticte: "homo seriosus" și "homo rhetoricus
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
timpului în special în raport cu filosofia, al cărui obiect de studiu erau adevărul, obiectivitatea, cunoașterea etc., retorica își regăsește locul în postmodernism, mai ales că acesta a operat o disoluție a conceptelor de bază ale filosofiei occidentale, în urma căreia sunt revalorizate efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trotuar. Un tremur de umbre și lumini (poate din visele de peste noapte) își continuă, printre genele tale, capriciosul joc matinal. Din când în când, în aerul iernatic - acum, feeric însorit - te stropesc limuzine albastre, adâncindu-se, dispărând în zborul lor efemer, de neînțeles pentru tine. Te strecori printre siluete confuze, scufundate în aerul deja prevestitor. Cineva strigă un nume și ecoul se destramă, ca într-o vale văratică, sub fâlfâitul unui stol de porumbei. O reclamă uriașă acoperă vâjâind precum o
Poezie by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/8573_a_9898]