3,474 matches
-
agent dublu, angajat de MI 6. Povestea cu răpirea e pentru proști: în realitate, Arnold Fast a lucrat tot timpul sub acoperire pentru englezi. Cum crezi că a ieșit Colossus, din neant? Și, mai ales, cum a fost spart codul Enigma: dând peste niște acte într-un submarin nazist, cum ni se povestește pe Discovery?! Să fim serioși...“ „Deci omul pompa date tehnice de la nemți și le turna mai departe englezilor...“ „Până când nemții au devenit suspicioși și Fast a trebuit extras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
caracterială. Pe durata întregului mileniu de năvăliri barbare, "Româniĭ aŭ păstrat în tot timpul acela, vechia lor tărie de suflet strĕmoșéscă, vechia tărie Română, Virtus Romana" (Melidon, 1876, p. 36). Această reziliență caracterială, tăria de suflet strămoșească, conține secretul pentru "enigma și miracolul" permanenței românești 14. Datorită ei, românii au reușit "a se conserva nestricațĭ până astăzĭ de către veciniĭ lor mult maĭ numeroșĭ" (Melidon, 1876, p. 41). După cum am arătat mai devreme, simpla demonstrare a continuității etnice sau caracteriale, a permanenței
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cu care se descuie oarecum și ascunsurile viitorului" (pp. v-vi). Ideea istoriei ca "dispozitiv oracular" este înlocuită de înțelegerea istoriei ca deprivată de orice elemente profetice. Din carte oraculară în care viitorul se lasă întrevăzut, trecutul este redefinit ca enigmă, sau chiar contradicție. Ilustrativ în acest sens este citatul din C. Durandin (1998) instaurat ca motto menit să servească drept caveat lector pentru cititorul manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
culturii. București: Editura pentru Literatură Universală. Bogdan, I. (1894). Însemnătatea studiilor slave pentru romînĭ. Bucureștĭ: Editura Librăriei Socecŭ & Comp. Bogdan, I. (1904). Cîteva cuvinte despre sistemul româno-centric în predarea istoriei universale. Convorbiri literare, 38(4), 384-389. Brătianu, G.I. (1940). O enigmă și un miracol: poporul român. București: Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II". Budai-Deleanu, I. (1991). De originibus populorum Transylvaniae [Despre originile popoarelor din Transilvania]. 2 volume. Ediție de Ladislau Gyémánt, cu o introducere de Ștefan Pascu și Ladislau
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de guvernul condus de generalul Alexandru Averescu. 14 După ce A.D. Xenopol și-a arătat mirarea față de "minunea" supraviețuirii românilor pe durata migrațiunii popoarelor, G.I. Brătianu (1940) va scrie o carte care va răspunde în ecou mirării lui Xenopol, intitulată O enigmă și un miracol istoric: poporul român. 15 Situația reflectă frecvența școlară pentru anul 1914/1915. 16 Cf. Recensământul din 1912. 17 Cifrele aferente anului școlar 1914/15 reprezintă situația învățământului pentru Vechiul Regat, fără provinciile încorporate în urma Marii Uniri. 18
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
altădată existaseră clipe când îi treceau uneori gânduri ciudate prin minte, cum ar fi de pildă clipele când privea acești ochi: parcă presimțea în ei o beznă profundă și tainică. Privirea îndreptată spre el părea că-l pune în fața unei enigme. În ultimii doi ani se mirase adeseori de felul cum se schimba fața Nastasiei Filippovna, care devenea teribil de palidă și, ciudat, paloarea chiar o făcea și mai frumoasă. Toțki, care, ca toți gentlemenii care și-au făcut de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
O, da, e remarcabilă. Sunteți extraordinar de frumoasă, Aglaia Ivanovna. Sunteți atât de frumoasă, încât îi e frică omului să vă privească. — Și atât? Dar firea? insistă generăleasa. — Frumusețea e greu de judecat; încă nu sunt pregătit. Frumusețea e o enigmă. — Înseamnă că ați pus o enigmă în fața Aglaiei, spuse Adelaida. Dezleag-o, Aglaia. Dar, prințe, nu-i așa că-i frumoasă? — Foarte! răspunse înflăcărat prințul, uitându-se cu admirație la Aglaia. Aproape ca Nastasia Filippovna, deși chipul îi e cu totul altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de frumoasă, Aglaia Ivanovna. Sunteți atât de frumoasă, încât îi e frică omului să vă privească. — Și atât? Dar firea? insistă generăleasa. — Frumusețea e greu de judecat; încă nu sunt pregătit. Frumusețea e o enigmă. — Înseamnă că ați pus o enigmă în fața Aglaiei, spuse Adelaida. Dezleag-o, Aglaia. Dar, prințe, nu-i așa că-i frumoasă? — Foarte! răspunse înflăcărat prințul, uitându-se cu admirație la Aglaia. Aproape ca Nastasia Filippovna, deși chipul îi e cu totul altfel!... Toate făcură un schimb de priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
va întâmpla asta! strigă impulsiv Rogojin. — Ascultă, Parfion, dacă o iubești atât de mult, oare chiar n-o să vrei să meriți respectul ei? Și, dacă vrei, chiar nu speri? Uite, mai înainte ți-am spus că pentru mine e o enigmă: de ce se mărită cu tine? Și, cu toate că nu-mi pot răspunde, totuși nu mă îndoiesc că trebuie să existe neapărat un motiv suficient, rațional. E convinsă de dragostea ta; însă e cu siguranță convinsă și de unele calități ale tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și, în același timp, o suspiciune „sinistră, josnică“). Într-un cuvânt, la sfârșitul celei de-a treia zi, aventura cu excentrica doamnă care discutase din caleașcă cu Evgheni Pavlovici ajunse să ia în închipuirea lui dimensiuni înspăimântătoare și misterioase. Esența enigmei, pe lângă cele două fațete ale chestiunii, consta pentru prinț în întrebarea întristătoare: tocmai el va fi fiind vinovat de această nouă „monstruozitate“ sau numai?... Însă nu spunea cine ar mai fi putut să fie. Cât despre literele N.F.B., aici, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe Evgheni Pavlovici? — Nastasia Filippovna era, spuse prințul. Încă n-ați aflat că ea era? Și nu știu cine mai era cu ea. — O știu, am auzit de ea! continuă prințul Ș. Dar ce însemnau strigătele? Recunosc, pentru mine e o mare enigmă... pentru mine și pentru alții. Vorbele prințului Ș. îl arătau extrem de uimit. — Spunea de niște polițe ale lui Evgheni Pavlovici, îi răspunse cu multă simplitate prințul, care, de la nu știu ce cămătar, au ajuns pe mâinile lui Rogojin, la rugămintea ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vileag“, demascat, descoperit și „dat pe față în ceea ce privește relațiile lui cu această creatură“. Așa credea Lizaveta Prokofievna, așa credeau chiar și cele două fiice mai mari ale ei. Câștigul rezultat din această concluzie era o și mai mare acumulare de enigme. Deși erau furioase, într-o oarecare măsură, pentru sperietura exagerată și fuga pe față a mamei lor, totuși fetele, în primele momente de zăpăceală, nu îndrăzneau s-o deranjeze cu întrebările lor. Pe lângă aceasta, cine știe de ce, li se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să mă ia la rost și pe mine pentru tine, numai că nu înțeleg de ce), noi, totuși, te iubim, în pofida a tot și a toate, adică a toate aparențele. Dar fii de acord, dragă prietene, fii singur de acord, ce enigmă subită și ce supărare am avut când, din senin, acest drăcușor cu sânge rece (pentru că stătea în fața maică-sii arătând cel mai profund dispreț pentru toate întrebările noastre, mai ales pentru ale mele, pentru că eu, naiba să mă ia, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe așteptat și pe aruncat priviri la ceas, dorind ca seara să vină cât mai repede. Dar dezlegarea misterului surveni cu mult timp înaintea serii și tot sub forma unei noi vizite, dezlegare care apăru și ea sub forma unei enigme noi, chinuitoare: exact la o jumătate de oră după plecarea doamnelor Epancin, apăru la el Ippolit, atât de ostenit și sleit de puteri, încât, intrând și nescoțând măcar un cuvânt, se prăbuși literalmente, ca leșinat, într-un fotoliu și fulgerător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adversari ai Austro-Ungariei; dar privirea ageră a contelui Andrassy pătrunde, precum se știe, în cea mai internă esență a problemelor și înaintea minții sale care coordonează toate contrazicerile se dizolvă în armonie, deci va fi aflat desigur și cheia pentru enigma pe care guvernul român o dă Ministeriului nostru de Esterne de-un an și mai bine. Toate acestea însă le-a vorbit și le-a făcut marele nostru om de stat, deși întrevederea sa cu regele României au avut un
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
ca și cuadratura cercului și perpetuum mobile. Acest proces va fi pururea materie de discuțiune ideologică cât vor exista societăți organizate, fiindcă progresul cel mai îndepărtat ce ne-am putea închipui nu va avea niciodată mijloace pentru a dezlega această enigmă, care va rămânea pentru viitor o întrebare eternă, precum a fost pentru trecut. Formele externe pot varia, factorii ecuațiunii sociale se pot interverti în unele priviri - fondul însă va rămânea inalterabil, întru cât se atinge de disparițiunea de fapt a
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
același sens (à rebours, ar zice francezii), Hitler întinerește, devine copil și apoi prunc sugar, iar omenirea conspiră pașnic, întorcându-se lent spre Grădina Edenului, spre Adam și Eva înainte de căderea în păcat. Să se fi inspirat Michael Crețu de la Enigma din această secvență atunci când a conceput "Return to Innocence"? Dacă da, acest lucru ar arăta impactul major al culturii americane asupra unor anumiți cetățeni de origine română. Un lucru pare aproape la fel de probabil: atunci când, după aproximativ zece ani, britanicul Craig
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
tronează nimicul. Moartea e forma ultimă a violenței, cu o dublă privare de libertate, a victimei și a călăului. De aceea moartea este ultimul dintre mistere, în fața căruia toți suntem "egali", cum a spus-o Eminescu. Poetul a numit-o enigma, runa. Ea e lumea fără lumen: "Moarte, tu îmi pari o noapte neagră, naltă și întinsă, / Iar în mijloc de-ntuneric o făclie stă aprinsă" (Moarte, tu îmi pari...). Oricât de căzută, Dumnezeu încă nu și-a retras din lume
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
falsificare înseamnă a recunoaște domnia exclusivă a diavolului într-o lume devenită opacă. Denis de Rougemont face o observație extraordinară: când Nietzsche a anunțat moartea lui Dumnezeu, el a uitat s-o anunțe și pe cea a diavolului. Iată dezlegarea enigmei. Și ea are legătură cu deliberata sau nevinovata confuzie dintre fundament și Dumnezeu. Lumea nu poate avea un fundament, cum s-au străduit să dovedească metafizicienii, fiindcă ar însemna să decidem (ceea ce am arătat insistent în detalierea antropocentrismului Părintelui Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poate modifica, ne ducem, inevitabil, la gândul că acela este chiar nimicul. Cum poate, însă, nimicul să transforme pe receptor, teoreticienii postmoderni nu suflă o vorbă. Creația e din nimic, dar nimicul în sine nu creează fără Creator. Iată o enigmă asupra căreia se așterne tăcerea. Nu e de mirare că postmetafizicienii ne asigură că Heidegger a neantizat adevărul din artă, când tocmai în poezie acesta descoperă Casa Ființei, ca locuire poetică. Găsesc îndreptățirea de a pune toate aceste echivocuri, care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adoarme. Ne trezim și murim cu ele..." În poveste e unitate dialogică a lumii, cum ar spune Părintele Stăniloae. De aceea, povestea e cea mai aproape de credință, de iubirea aproapelui, căci trăim deopotrivă în noi și în alții. Rămâne o enigmă de ce se încăpățânează postmoderniștii să nege adevărul din artă, deci, implicit, și arheitatea ei, preferând numai cadavrul, masca cea fără de viață. Oameni inteligenți fac eforturi uluitoare de a vărsa râuri de cerneală împotriva identității. Un domn pe nume Leon Wieseltier
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
grămădeau visurile de glorie a lumii întregi... dar ei vroiau să fie tot ei. Cine și ce este acel el sau eu care-n toate schimbările din lume ar dori să rămâie tot el? Acesta este poate tot misterul, toată enigma vieții. Nimic n-ar dori să aibă din câte are. Un alt corp, altă minte, altă fizionomie, alți ochi, să fie altul... numai să fie el. Ar voi să se poată preface în mii de chipuri, ca un cameleon... dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu, el l-a identificat tocmai în tăcere, nume numai bun de substituit noumen-ului kantian: "Cum este lumea este perfect indiferent pentru ceea ce este divin. Dumnezeu nu se arată în lume. Sentimentul lumii ca totalitate limitată reprezintă ceea ce este mistic. Enigma nu există"171. Wittgenstein păstrează și caracterul transcendental al moralei kantiene, deși nu mai vorbește de imperativul categoric. El, de fapt, nu iese din limitele teologiei negative a lui Karl Barth. Afirmația că Dumnezeu nu se arată în lume este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
energiile create și, din acest punct de vedere, indiferența perfectă față de cum este lumea nu se verifică, fiindcă Dumnezeu s-a coborât în lume ca Mântuitor, producând cea mai mare schimbare din istoria omului. Echivocă poate să fie și inexistența enigmei, în măsura în care trimite la transcendent. Firește că enigma nu există așa cum există lumea. Totuși, există un optimism wittgensteinian de a accede la enigmă, la esență și el se concretizează în ceea ce s-ar putea numi dezbrăcarea de formă, recte de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vedere, indiferența perfectă față de cum este lumea nu se verifică, fiindcă Dumnezeu s-a coborât în lume ca Mântuitor, producând cea mai mare schimbare din istoria omului. Echivocă poate să fie și inexistența enigmei, în măsura în care trimite la transcendent. Firește că enigma nu există așa cum există lumea. Totuși, există un optimism wittgensteinian de a accede la enigmă, la esență și el se concretizează în ceea ce s-ar putea numi dezbrăcarea de formă, recte de cuvinte: Pentru a găsi adevărata anghinare, am dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]